Consumatorism și neoliberalism, religii fără Divinitate

În România funcționează de peste 3 decenii politica lui „răul cel mai mic”. Fie că traversăm o perioadă electorală, una de criză sau se întâmplă convulsii ale prețurilor și veniturilor. Cine cunoaște slăbiciunile poporului nostru știe foarte bine cum să-i prezinte frânghia de la ștreang drept simbol al Mărțișorului. Suntem o națiune pentru care aparențele sunt mai importante decât conținutul.

Dogmele unei manipulări de succes

Nu rare au fost ocaziile în care guvernanții nu au acordat niciun leu în plus la salarii sau pensii, dar mulțimea jubila de plăcere, de parcă s-ar fi dublat veniturile. Era suficient să se răspândeacă zvonul că veniturilor vor fi diminuate cu 25%, sub diferite forme. Începea iureșul comentariilor, un tăvălug al protestelor (online sau în mass media) o isterie a văicărerilor și lamentărilor care ocupa întreaga agendă publică. După două săptămâni, un angajament public al guvernanților liniștea mulțimea deznădăjduită și ne înlănțuiam fericiți în dansul pinguinului. Poporul era fericit pentru plusul de 25% al veniturilor. Pare paradoxal, dar s-a utilizat tehnica de mai multe ori în ultimii 30 de ani și a funcționat perfect.

A fost o panică îngrozitoare la benzinării din cauza zvonurilor privind creșterea alarmantă a prețului la combustibil. Să cumpărăm ieftin și mult e visul nostru milenar. Opulența și cantitatea dincolo de cumpătare și calitate. În cele din urmă prețul s-a stabilizat la 8 lei și toată lumea răsuflă ușurată. Am uitat că la începutul anului plăteam 5 lei pentru un litru. Cu câteva ore înainte să se instaleze panica și isteria prețul era cu aproape un leu inferior nivelului la care s-a stabilizat, dar în final toată lumea e fericită, nu a crescut la 11 lei.

Puține lucruri sunt mai degradante decât mulțimea care se luptă pentru bunuri de larg consum reduse pe podeaua unui centru comercial, precum fiarele înfometate și agitate în Vinerea Neagră. Ar trebui să ne întrebăm: cum a trecut civilizația umană de la iluminism la canibalismul bunurilor de consum?

Toată lumea tremura la gândul că Putin va utiliza arsenalul nuclear, dar vizionarea videoclipurilor violente din Vinerea Neagră sau din supermarket-urile golite de ulei și făină ne face să credem că întoarcerea la instinctele animalice tot involuție este.

Revenim la întrebarea, evident retorică, cum a reușit omenirea să se rătăcească atât de profund? Specia noastră a râvnit mereu să adune bunuri materiale cum ar fi aurul, diamantele sau picturile în ulei sau aproape orice alt simbol inutil al bogăției, genul de dorință turbată care declanșează certuri pentru produsele ieftine sau prețuri reduse este un fenomen mult mai nou care a apărut cu adevărat abia în secolul al XX-lea.

Consumatorimul, blazon al ierarhiei sociale

Religia nu mai este ceea ce a fost. Nu cu mult timp în urmă, această afirmație ar fi fost interpretată ca fiind un declin al religiei. O afirmație care pare susținută de sondajele care arată că peste 50% dintre tinerii de astăzi se declară „nereligioși”. Cu toate acestea, tendința este doar o evaluare superficială a ce se întâmplă cu adevărat.

Suntem contemporani cu două procese complementare: ascensiunea și globalizarea, în egală măsură, a consumatorismului și neoliberalismului. Nu ca forțe monolitice și unidirecționale, ci ca cei doi lideri ai unui proces care a erodat fundamentele culturale ale societății în favoarea unei noi configurații în care mecanismele și ideea de „piață globală” sunt determinante.

În Occident, consumatorismul a venit înaintea neoliberalismului. Consumul a devenit un fenomen de masă începând cu sfârșitul anilor 1950 și mai ales prin anii 1960. Nu a fost doar un fenomen economic: a fost o revoluție culturală și socială. Din acel moment, consumul de bunuri și servicii a devenit un vehicul de exprimare a identității personale și a ajuns să fie legat de aspirațiile către bunăstare și prosperitate în toate clasele sociale. Conceptul de „consumatorism” surprinde modul în care consumul înseamnă mai mult decât simpla cumpărare de bunuri pe o piață: este un mijloc de a circula simboluri, semnificații, identități și apartenență.

Consumul a oferit un vehicul formidabil pentru democratizarea „culturii autenticității și expresivității”, conform căreia fiecare individ este considerat ca având un sine unic, iar găsirea și realizarea acestuia constituie sensul vieții. Acest „eu” autentic, de altfel, trebuie eliberat de influențe externe, precum părinții, instituțiile publice și religioase. O astfel de cultură de consum este paradoxal hiperindividualistă și comunitară. Identitățile, colective și personale, devin o miză importantă. Ele nu au substanță dacă nu sunt exprimate și recunoscute de alții. De aici și succesul incredibil al „social media”.

Neolibelarismul și consumatorismul, religii alternative

Neoliberalismul constă în revenirea remarcabilă a conceptelor neoclasice. Virtuți presupuse fără defecte și neutre în ceea ce privește redistribuirea optimă a resurselor și conveniențele sociale. Neoliberalismul a devenit rapid un set inevitabil de politici, impuse de instituții trans-naționale în urma reglementării sectorului financiar. Aceste schimbări macro-economice au dat impulsul pentru cel mai recent val de globalizare, al cărui nucleu este compuse din o singură piață globală și cultura rețelelor sociale.

Neoliberalismul a transformat substanțial societățile noastre prin supunerea tuturor celorlalte sfere sociale, și în special a statului, legilor comerțului internațional și ale „eficienței” economice. Neoliberalismul, mână în mână cu consumatorismul, au naturalizat un raport utilitar și economic cu lumea.

Neoliberalismul modelează religia. Schimbă mediul în care evoluează instituțiile religioase și impune noi modalități de gestionare a resurselor umane și economice. Instituțiile religioase tradiționale, care au fost birocratizate și ierarhizate, sunt nevoite să-și reducă dimensiunea, să-și raționalizeze activitățile, să dezvolte strategii de comunicare și identități de marcă, să externalizeze sarcini administrative și să-și prezinte misiunea ca pe o furnizare de servicii.

Atât consumatorismul, cât și neoliberalismul se combină pentru a estompa granițele dintre sfera religioasă și cea laică, în măsura în care distincția religie/laic devine din ce în ce mai blurată.

Religia este obligată să se emancipeze. Diferențele sociale ale modernității se destramă pe măsură ce religia se îmbină cu turismul, afacerile, mass-media, divertismentul, politica, psihologia și medicina. Diviziunea privat/public, care a stat la baza reglementării politice a religiei atât în regimul comunist, cât și în cel democratic, se dizolvă sub impuls expresiv. „Retrogradarea” statului indusă de neoliberalism duce la noi inițiative religioase în domeniul sănătății, dreptului, educației, asistenței sociale și bunăstării în general.

În ansamblu, tipurile de religie care rămân cel mai apropiate de fostul model „tradițional” sunt cele care se confruntă cu declin și cu cele mai mari presiuni pentru reformă. Tendințele carismatice, dintre care dezvoltarea cultelor religioase alternative este doar o mică parte, sunt în mod similar în creștere, adesea însoțite de evaluarea și promovarea prosperității și a succesului.

Recunoașterea acestei schimbări globale aruncă într-o altă lumină modul în care religia nu mai este acolo unde reglementările noastre politice instituționale se așteaptă să fie, consecințele pentru politică și dezbaterea publică fiind enorme.

Într-o perioadă în care ororile războiului ne aduc în atenție fața hidoasă a omenirii întoarcerea către credință ar putea să reprezintă poarta către echilibrul care pare să ne lipsească atât mult. Traversăm o perioadă în care totul este amplificat la proporțiile unei catastrofe, iar Apocalipsa pare mai aproape ca niciodată. Credința a ajutat omenirea să traverseze perioade tulburi, dar religia a fost cea care a îndrumat pașii credincioșilor. Astăzi, reforma și modernizarea Bisericii reclamă o implicare plenară prin care să pună în relație cu Dumnezeu oamenii nu dogmele.

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: