Apărarea pe aliniamente … amăgitoare (1)

Anunțuri publicitare

Patriotismul strică istoria

Războiul din Ucraina ar fi trebuit să aducă în atenția publicului, mult mai intens, dezbaterile despre armată, militari și apărare. Nu se întâmplă. Poporul toarce domol la umbra subiectelor pe care Puterea le aruncă în spațiul public. Mulțimea este scoasă din letargie, episodic, doar de „fumigenele” Guvernului. Preocupările sunt limitate la asigurarea bunurilor și serviciilor esențiale. Teama și neliniștile provocate de coronavirus au fost transferate către panica și angoasele produse de război. Mass media întreține și intensifică o stare de îngrijorare care deseori alunecă în isterie.

Într-o atmosferă de apocalips cei mai optimiști consideră că nu sunt motive de îngrijorare. Suntem membri în cea mai puternică Alianță din lume, iar Uniunea Europeană a dat dovada unei solidarități pentru care unii păstrau rezerve. Pesimiștii desființează Armata României și sunt convinși că NATO n-ar avea mijloacele și determinarea să-și protejeze teritoriile. Adevărul este relativ și modelat de cei care controlează narațiunea. Totuși, realitatea este că apărarea unei țări începe de la construcția unei Oștiri puternice. O Armată capabilă să asigure securitatea granițelor națiunii sale. Garanțiile unei alianțe ar trebui să motiveze, nu să ne arunce în indolență și apatie. 

Fără cele două organizații România ar fi tremurat astăzi serios, indiferent ce procent din PIB aveam alocat apărării. Resursele interne, umane și materiale, sunt limitate în comparație cu riscurile de securitate pe care le comportă zona geografică. Fără NATO situația ar fi fost, astăzi, critică pentru noi. Apartenența și orientarea către Blocul Euro-Atlantic sunt în afara oricărei polemici. Dezbaterea direcției strategice a României rămâne subiect pentru colocvii lipsite de inspirație, altfel este cât se poate de clară.

N-am avut niciodată prieteni la Răsărit. De acolo au venit hoardele și popoarele migratoare. Tot de acolo ne-a venit negura unei jumătăți de secol în care comunismul a luat forma „societății socialiste multilateral dezvoltată”. Astăzi ne prăpădim de grija vecinului care ne-a umilit frații din teritoriile abuziv anexate. Un vecin care, prin vocea primarului Kievului,  Vitali Klitschko, ne spune că: „Planurile lui Putin sunt să refacă Imperiul Rus și România să nu uite că a fost parte a Imperiului Rus”. Așa ne mulțumesc cei de grija cărora suntem gata să ne facem țara praf. Reacția fătucei de la Antena 3 care lua interviul? Inexistentă. Îl privea admirativ pe cel care ne jignea grosolan. „Patriotismul strică istoria”. Când să-l citească Klitschko pe Goethe?

Războiul se va termina. Rusia probabil va pierde. Ucraina nu prea mai are ce câștiga. Indiferent care va fi rezultatul final România are nevoie de o Armată puternică. Rusia nu ne-a iubit niciodată, uneori ne-a tolerat, deseori ne-a exploatat slăbiciunile. Ucraina este doar vecinul care nu s-ar supăra să moară și capra noastră.  

O Armată în stare de … puțin

Cât de importante sunt diacriticile astăzi.

Zvonul privind o eventuală mobilizare a provocat neliniște și frisoane. Modificările legislative care vizează lărgirea bazinului de selecție, pentru persoanele care pot fi chemate să completeze forțele militare active, sunt intens contestate. Nu pentru aberațiile lipsite de constituționalitate ci pentru că aduc în discuție încorporarea bărbaților dintr-un segment larg de vârstă și indiferent de situația lor militară. 

Încorporarea produce febrilitate celor care au deferit armata oprobiului public. Pentru ei este doar o problemă de confort personal. În schimb, mobilizarea ar trebui să producă insomnii generalilor și politicienilor. Suntem într-o situație atât de tristă încât aliniamentul Focșani-Nămoloasa-Galați l-am apăra la fel ca în 1917. În izmene și cu armamentul ușor de infanterie.

Niciodată nu este momentul potrivit pentru o evaluare obiectivă a stării armatei. Dacă nu sunt amenințări nu avem nevoie de militari, iar când situația devine tulbure nu putem discuta pentru că am pune în pericol siguranța națiunii. Așa că îngrămădim gunoiul sub preș. Chiar dacă ajunge să fie un munte ne mințim că sunt doar câteva firimituri fără importanță.

Constituția este fermă: „Armata este subordonată exclusiv voinței poporului”, motiv pentru care acesta trebuie să fie informat asupra capacității de apărare a țării. Armata nu este a președintelui, a Guvernului sau a generalilor, iar aceștia nu au monopol și n-ar trebui să o trateze ca pe propria feudă.  

Nu avem proceduri viabile și adaptate realităților actuale, resursa umană este limitată și dramatic de neinstruită, în timp ce echipamentul, tehnica și materialele sunt insuficiente, de proastă calitate sau depășite fizic și moral. Ce lipsește cel mai mult, însă, este un corp de cadre robust. Ofițeri, comandanți care să inspire încredere, să motiveze și să integreze energiile individuale în grupuri care ulterior să acționeze unitar. Astăzi avem doar „bisericuțe” adunate în jurul unor interese mărunte. Oastea este oglinda cetății.

Armata nu mai pregătește lideri! Anul acesta MApN a scos la concurs 102 locuri pentru viitori ofițeri de comandă și stat major și 131 locuri pentru medici și ingineri. La Academia Forțelor Terestre/ AFT sunt disponibile 33 locuri, la un deficit de câteva sute de ofițeri la baza carierei. În anul 2017 UNAp a atribuit 42 titluri de doctor în științe militare. Cinci ani mai târziu AFT își propune să pregătească 12 ofițeri de infanterie și câte 5-6 tanchiști, geniști, artileriști sau logisticieni.

„Resursa umană e importantă”. Teoretic sună bine

Ce se întâmplă astăzi este tragic, dar peste 15 ani va fi catastrofal. Cei 33 de tineri, care vor fi admiși anul acesta la AFT, vor trebui să acopere câteva sute de funcții de comandă și stat major. Hemoragia întâmplată în anul 2017 și față de care conducerea Armatei nu a avut nicio reacție, produce deja efecte. Când te bucuri că „scapi” de câteva sute de cadre incomode doar inconștiența te face să crezi că experiența lor poate fi înlocuită  fără să-ți fie afectată funcționarea sistemelor.

Tinerii care se află astăzi la baza carierei nu mai au repere. Sunt foarte puțini mentorii sau modelele pe care să le urmeze. Comandantul de pluton, care impunea prin atitudine, cunoștințe și exemplu personal, a fost înlocuit cu metrosexualul preocupat să-și actualizeze profilul Facebook. Adunăm un batalion de căpitani și maiori care au obținut deja doctoratul în științe militare, dar habar nu au să orienteze harta în teren sau cum se calculează azimutul. Tinerii noștri ofițeri au învățat să folosească sistemul, îl storc de beneficii și știu deja cum să-l exploateze.

În Armată majoritatea celor care rămân „până-i scoate calculatorul” sunt sub-mediocri, incapabili să evolueze sau să producă ceva. Trist, dar mulți dintre ei au ajuns să poarte grade de colonel și general fără efort sau performanțe care să le justifice. Pur și simplu au așteptat cuminte, docil, monoton trecerea timpului și împlinirea condițiilor pentru promovare. Și dacă ar dori nu au ce transmite celor tineri. Le lipsește entuziasmul, pasiunea, fervoarea, nu au proiecte, ambiții sau obiective. Vegetează.

Evoluția în carieră este guvernată de întâmplare, sistem de relații și cunoștințe sau interese conjuncturale. Nu există meritocrație, transparență, competiție sau concursuri desfășurate corect. Poate cu câteva excepții care nu fac decât să confirme regula.

Cel mai recent exemplu este modul în care secretarul  de stat Simona Cojocaru a organizat concursul pentru ocuparea unei funcții de general din subordine. A modificat condițiile de desfășurare impuse printr-un ordin al ministrului și a eliminat competitorii printr-un artificiu… golănesc (pardon my French). În cele din urmă, a câștigat concursul persoana care era deja împuternicită pe funcție de o jumătate de an. Împuternicirile și detașările sunt instrumentele prin care se cultivă supunerea și se asigură obediența celor care-și tranzacționează onoarea pentru grade și funcții. 

Complice la eludarea normelor legale a fost și ministrul apărării, inepuizabilul Dîncu. Nimic suprinzător. Ministrul știe că Simona Cojocaru ține blocată de peste 2 ani funcția de șef al direcției pe care a condus-o până să se angajeze politic. O soluție de rezervă, dacă este „debarcată”, are unde se întoarce. 

Funcțiile de general cu o stea sunt singurele unde se mai mimează existența unei competiții. De la două stele în sus nu s-a organizat niciun concurs în ultimii 7 ani. Niciunul. Dacă la nivelul superior se procedează astfel ce așteptări și exemplu le sunt oferite celor de la baza carierei? Tinerii militari sunt loviți de realitatea din Armată încă din primele luni, după ce ajung la unități. Nu este surprinzător că foarte mulți aleg să treacă în rezervă la câțiva ani după finalizarea studiilor. Peste jumătate din absolvenții ultimilor 15 ani ai Academiei Tehnice Militare au părăsit Armata. 

Situația salarizării, a asistenței medicale sau a drepturilor de care un militar nu se bucură niciodată, deși legea le prevede, merită atenție. La fel cum înzestrarea și echiparea, nu doar pentru îndeplinirea unei misiuni, dar și pentru instruire vor fi examinate într-un alt material. Fractura, cultivată, dintre „activi” și „rezerviști” sau modul în care cei din urmă sunt abandonați de un sistem care-și aduce aminte de ei doar când războiul bate la ușă vor avea parte de o analiză separată.

Astăzi poate ar fi indicată și o discuție despre pensiile militare de serviciu. Să dezbatem oportunitatea unor venituri decente pentru militarii aflați în rezervă și către care acum ne îndreptăm atenția cu speranță. N-ar putea tinerii „frumoși și liberi” din USR să promoveze, iarăși, retorica „tăierii pensiilor speciale ale militarilor”? Pentru că altfel, suntem convinși, nici acum nu înțeleg diferența dintre o pensie specială și una de serviciu. Cum nu înțeleg nici faptul că Armata are ca prim obiectiv descurajarea unei agresiuni și evitarea războiului. Fără o Armată puternică toate negocierile unui stat se desfășoară în genunchi.

5 răspunsuri la „Apărarea pe aliniamente … amăgitoare (1)”

  1. Just și corect! Rezonez 100% cu articolul tău, în întregime.M’am lovit de absolut toate racilele de problemele descrise (p.c.r.). Aveam și o mică poezie când voiam să criticăm pilele și beizadelele promovate nemerituos pe funcții, iat’o!
    – În lumea asta prost făcută căcați f*t în loc să pută😆, iar f*tăcioșii consacrați nu pot să f*tă de căcați…
    Dedicată tuturor lichelelor piloase din sistemul militar românesc și nu numai.

  2. Resursă umană?
    Este doar o glumă nevinovată!
    A fost cândva, acum predomină mediocritatea!
    Respect Resurselor Umane!

  3. Dom’ Florin, analiza ar putea fi chiar interesantă dacă nu am ține cont de autor. Acuma, pe bune, la câte jegoșeli te-ai pretat doar pentru a prinde nenorocita aia de stea, eu îți înțeleg frustrările cu care ai rămas când ai realizat că nu o să ți se împlinească visul. Înțeleg și valul de ură cu care te-ai îndreptat către fostul angajator. Și, tot de asta, din când în când, mai faci referire la generalii care au rămas prin armată. Dar tot răul e spre bine, nu? Cel mai probabil, dacă ai fi prins funcția / steaua de general, lumea nu l-ar mai fi cunoscut pe marele și răzbunatorul Pan Themis. Acuma, eu nu sunt sigur ce ar fi fost rău și ce bine, dar sigur ai prins ideea.

  4. […] nu este la primul concurs care duhnește a suspiciuni de corupție și abuz. Am mai relatat (aici) cum a modificat, ilegal, condițiile altui concurs, în perioada desfășurării acestuia. S-a […]

  5. Nu înțeleg ce au ,,frustrările,, cu prezentarea unui punct de vedere. E ceva eronat in scrierea omului ?! Facă minte, exagerează sau ,,inoportunează,, semnalizați cu argumente. Spuneți va e altfel.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Blog at WordPress.com.

Exit mobile version