Abuzul și corupția, principiile gestionării resursei umane în Armată  

Instituțiile bugetare au o arhitectură piramidală care presupune existența unei ierarhii. În România, de la pozițiile de execuție până la cele de conducere sau comandă, întreg lanțul ierarhic este viciat. În locul meritocrației se cultivă, intens, prostocrația și cleptocrația. Pudibonzii vor protesta, dar dacă nu acceptăm realitatea riscăm să promovăm minciuna și impostura în locul adevărului. Abuzul este reprobabil și nu are circumstanțe atenuante, indiferent de argumentele pe care le invocă cel care-l comite. La fel se întâmplă cu corupția sau traficul de influență. Poziția de conducere nu trebuie să fie motiv pentru decizii arbitrare.

PCR refuză să dispară

Toate sistemele produc anticorpi. Organizațiile și instituțiile bugetare nu sunt exceptate de la această regulă. Într-o societate în care impostura și imoralitatea sunt politici instituționale scara valorilor este răsturnată, tocmai pentru a asigura perenitatea unui astfel de sistem. Sunt promovați cei obedienți, cei care dau dovada lipsei de verticalitate și integritate sau cei servili și incapabili de idei sau opinii proprii. Aproape toți generalii Armatei sunt indivizi care au renunțat la orgoliu, mândrie sau integritate. Dacă, însă, scapă vreunul este blocat imediat ce dovedește că nu se integrează grupului oneros.

Resursa umană din Armată ar trebui să fie gestionată nu doar onest, principial și transparent, dar, mai ales legal. Din păcate, de la examenul de admitere în învătâmântul militar până la trecerea în rezervă, întreg procesul este viciat și virusat.

Evoluția în carieră este o glumă și ține prea puțin cont de calitățile și pregătirea individului. Determinante sunt, în ordine: pilele, cunoștințele și relațiile (celebrul PCR); apoi disponibilitatea de a face parte din grupul celor aplecați către compromisuri la marginea sau în afara legii; și, în cele din urmă, opțional, norocul.   

Cadrele militare sunt cele mai afectate de neregulile care se întâmplă în domeniul gestionării resurselor umane, dar nu s-ar spune că soldații și gradații profesioniști sunt exceptați. Ba dimpotrivă, în ce-i privește acestea capătă valențe greu de imaginat.

Așa cum am promis, intenționăm să aducem în atenție faptele reprobabile ale unor politicieni și generali. Suspiciuni rezonabile de abuz în serviciu, trafic de influență sau constituire de grup infracțional organizat. Vom prezenta, succint, câteva cazuri pe care întreaga Armată le cunoaște, dar despre care abia dacă se șoptește, conspirativ, în spatele ușilor închise. Avem și exemple de ilegalitati care au vătămat grav interesele legitime ale unor persoane. Cu toate acestea vinovații au fost acoperiți, iar faptele ignorate.

Când legea se… Oprea

Sunt câteva perioade, in istoria recentă a Armatei României, care nu ar trebui ignorate. Dimpotrivă, este necesar să fie amintite, periodic, pentru a nu uita dezastrul pe care unii politicieni și generali l-au produs. Chiar dacă unele fapte, condamnabile, s-au petrecut în urmă cu mai mulți ani, ele trebuie reiterate, cu atât mai mult cu cât unii beneficiază pe mai departe de avantaje sau culeg roadele acestora.

Miniștrii Gabriel Oprea, Corneliu Dobrițoiu, Mihai Fifor sau Nicolae Ionel Ciucă au fost printre cei care au inițiat, amplificat sau tolerat încălcări ale cadrului normativ legal. Uneori legea a fost atât de flagrant sau brutal contorsionată încât pare greu de crezut cum niciodată Parchetul Militar nu s-a autosesizat. Există, însă, explicație și aici: stelele de general și interesul personal.

Trist este că 3 din cei 4 politicieni menționați anterior sunt foști generali. Ariviști înrolați politic încă din perioada în care erau ofițeri activi. Generali care au sacrificat Armata și onoarea militară pentru funcții sau interese ale partidelor care-i susțineau.  

Dintre ei se detașează Gabriel Oprea și Mihai Fifor, doi miniștri care au transformat corpul ofițerilor într-o clică a politicienilor sau persoanelor care pot primi grade militare prin simplul act de voință al conducătorului instituției. „Legea sunt eu!” rămâne deviza celor care nu plătesc pentru fărădelege.  

În perioada anilor 2010 – 2012, cu Oprea ministru al apărării, sute de politicieni au primit grade de la maior până la colonel într-un spectacol grotesc de ignorare a oricărei prevederi legale. Multe ordine de avansare au fost ulterior anulate, dar cei care s-au făcut vinovați de ilegalități nu au fost niciodată sancționați.

Fifor, din poziția de ministru, a girat o altă perioadă cruntă pentru armată, 2017-2019. Sute de persoane au intrat în Armată ca ofițeri sau au fost transferate dintr-un corp al cadrelor militare în altul, într-un spectacol burlesc de umilire a militarilor de carieră. Iarăși respectul pentru lege a fost inexistent, iar efectele, cum am subliniat în materialul anterior, vor produce disfuncții imposibil de evitat.

Ministrul Mihai Fifor nu va rămâne în memoria Oștirii cu niciun proiect pozitiv. A fost, însă, cel care a destituit (ilegal) șeful Forțelor Terestre și pe cel al Forțelor Aeriene, doar pentru că refuzau să răspundă comenzilor prietenului Nicușor Ciucă. Altfel, cei doi, gl.lt. Laurian Anastasof și gl.mr. Ovidiu Uifăleanu sunt departe de a fi fost imaculați. Și-au compromis deliberat cariera militară prin modul abject în care și-au transformat soțiile în ofițeri activi ai Armatei României.

Lupul paznic la stână

Eludarea legii și toate ordinele de numire sau trecere în rezervă nu erau posibile fără concursul altor mulți generali. În mod deosebit, dar nu exclusiv, din zona gestionării resurselor umane sau de la conducerea Statului Major General (sau al Apărării). 

Șefii Resurselor Umane din MApN, gl. Dumitru Seserman, gl. Marian Tase sau gl.mr. Marilen Lungulescu, sunt primii responsabili pentru modul incalificabil în care au înțeles să reducă gestionarea resursei umane din Armată la un proces lipsit de principii, morală sau legalitate. 

Gl. Seserman este cel care se face vinovat de momentul umilitor în care politicieni, cu grade de caporal sau chiar fără stagiu militar, au devenit peste noapte maiori sau colonei. Același Seserman a inițiat o altă ilegalitate care este de peste un deceniu cunoscută, dar inexplicabil tolerată: subofițerul trecut în rezervă plutonier major și chemat, în aceeași zi, în activitate maior sau locotenent colonel. Un abuz în serviciu pentru care vom acorda spațiu într-un articol separat. În ambele situații, dacă nu a fost autorul moral al faptelor, Seserman în mod evident a fost complice sau tăinuitor.

Gl. Marian Tase este un fost șef al Resurselor Umane rămas celebru pentru un raport adresat ministrului apărării în care îi solicita: „să nu fiți de acord cu chemarea în activitate a cadrelor militare sau trecerea cadrelor militare dintr-un corp în altul în anul 2016”. Dincolo de aberația de a cere practic acordul pentru un… dezacord, ar putea părea că Tase încerca să stopeze abuzurile. În fapt, doar elimina competiția pentru fata dumnealui. Indiferent cât profesionalism și expertiză are o persoană este greu de suprimat gândul unui trafic de influență într-o astfel de situație.

În același an, 2016, Raluca Tase, angajat civil al Direcției Finaciar-Contabile este chemată în activitate cu gradul de căpitan și încadrată pe o funcție corespunzătoare în aceeași structură. În prezent, Raluca este maior și ocupă o funcție de conducere care-i deschide perspectivele unei cariere în care aspiră să primească, asemeni tatălui, stelele de general. De remarcat că gl. Marian Tase a fost ulterior și consilier al ministrului apărării, Gabriel Leș. Împreună cu gl. bg. Cristian Barbu, un inginer devenit expert al războiului din Ucraina, Tase l-a sprijinit pe Leș… să nu-l deranjeze pe Ciucă.

Anul 2017 a provocat o epurare a militarilor cu experiență, tot prin eludarea cadrului legal. Sute de cadre militare au căzut victimele unei manipulări susținută de la cel mai înalt nivel al Armatei și la care au fost complici câțiva generali din cercul intim al „eroului de la Nasiriah”. Privind retrospectiv este tot mai clar că s-a dorit eliminarea, în primul rând, a unor ofițeri incomozi și care n-ar fi permis coborârea Armatei în mocirla politică. Gl.mr. Lungulescu este cel asupra căruia planează serioase suspiciuni de inducere în eroare a mai multor miniștri și asociere în vederea comiterii de infracțiuni.

În tot acest carusel al abuzurilor și corupției au protestat ceilalți generali sau a intervenit vreo structură de control? Au fost doar câteva cazuri timide, imediat izolate și eliminate sau reduse la tăcere. Generalii care nu s-au adaptat „cerințelor”, majoritatea lor, au ales să părăsească sistemul, ademeniți de perspectiva unor pensii confortabile, sau să exploateze în interes personal oprtunitățile.

Avem și noi un Ianukovici

În urmă cu 10 ani, Viktor Ianukovici finaliza un proces deliberat de distrugere a armatei Ucrainei. Îi era mai teamă de propriul popor decât de amenințările externe. În anul 2014, debutului crizei din Crimeea și Donbas, Armata Ucrainei era coruptă, prost echipată, tehnica era uzată fizic și moral, iar generalii își conduceau unitățile cu dezinvoltura unui boier medieval. Scenariul se repetă în România.

Armata este feuda lui Ciucă, iar resursa umană dependentă de toanele lui! Astăzi, mai mult ca oricând, toate vocile sunt reduse la tăcere. „El Supremo” cunoaște, la fiecare 6 luni, un alt nivel al succesului politic. Demonstrațiile de forță, prin care flutură subordonarea totală a Parlamentului, Guvernului, Parchetului și Justiției sau modul absolut penibil în care parte din mass media îi ridică ode și îl slăvește, ar trebui să înlăture orice opoziție.

Nimeni nu încearcă, măcar ca pe un banal exercițiu de retorică, să prezinte argumente concrete, realizări sau succese reale, pentru care Ciucă ar fi și altceva decât un alt general implicat politic și care se consideră mai presus de lege. Ciucă nu este reprezentativ pentru Oștire, iar potențialul său intelectual și incultura n-ar trebui asociate cu uniforma militară. Măcar pentru faptul că este, alături de cei menționați anterior, la originea dezastrului pe care îl cunoaște astăzi Armata. Sau pentru că nu are absolut niciun proiect de succes finalizat și care să-l recomande. O teză plagiată nu este chiar un succes, chiar dacă astăzi dottore se arată indiferent față de acuzațiile de furt.