Curtea Constituțională este o instituție deplin subordonată politic și care răspunde, penibil de evident uneori, comenzilor celor care o controlează. Ne-am resemnat cu inutilitatea Curții Consitutuționale. La fel cum ne-am obișnuit ca multe din instituțiile fundamentale ale democrației mioritice să fie banale sinecuri pentru cei aflați la putere. E atât de firesc în România să existe excepții, derogări sau dispense încât respectarea regulilor ne suprinde.
Nu se fac nunți în post. Dacă urgența e la fel de mare ca donația vărsată Episcopiei, se acordă derogare. În 2007, invitat de afaceristul Iulian Dascălu, Preafericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, a oficiat nunta acestuia desfășurată în localitatea Pistoia din Italia. Orice este posibil pentru prețul corect.
Pot fi aleși în forurile de conducere ale PNL doar membri cu o vechime de cel puțin 5 ani. Cu amendamentul că „statul paralel” poate ordona modificarea, când interesul impune. Mediocri precum Iohannis, Cîțu, Bogdan sau Ciucă, primesc dispensă, după mai puțin de 2 ani. Doar se știe că vor fi aleși. Festivalul democrației este doar un mizerabil vodevil.
Ne lăudăm cu separația puterilor în stat. Cu excepția aleșilor din Legislativ, care sunt numiți miniștri în Executiv. Funcția legislativă a Parlamentului a devenit opțională, iar excepția acordată Executivului este regula impusă de… Curtea Constituțională.
Singura regulă de la care nu ne abatem niciodată este disprețul față de reguli. La noi totul este relativ. Cadrul normativ este orientativ. Până și Legea Fundamentală este facultativă pentru președinte. Avizele, de la cele acordate de Curtea Constituțională până la cele semnate de banalul consilier juridic dintr-o instituție publică, sunt consultative. Nu există răspundere individuală, toți se ascund în spatele colectivului.
Procurorii de ieri, „constituționalii” de astăzi
Curtea Constituțională a României nu a fost niciodată „Instanța Supremă” pentru simplu motiv că nu se supune exigențelor pe care o Instanță le reclamă. Singura condiție pentru a deveni membru al CCR, pentru un mandat de 9 ani, este afilierea politică.
În prezent, printre cei 9 judecători ai Curții Constituționale avem 5 procurori și 3 parlamentari (unii simultan), plus o persoană care a lucrat doar 2 ani în sistemul judiciar românesc.
Attila Varga din partea UDMR a avut 6 (șase) mandate de parlamentar anterior numirii ca judecător al Curții. Marian Enache este un revoluționar din Vaslui, fost ambasador în Moldova, membru în 5 partide și cu 3 mandate de parlamentar înainte de a fi numit de PSD, în 2016, judecător „consitutțional”. Încasează peste 15000 euro lunar din salariul, pensie de stat, pensie de avocat, indemnizație de fost parlamentar și indemnizație de revoluționar.
Cristian Deliorga, fost procuror comunist în perioada 1982-1989, și-a păstrat profesia și nu a părăsit Dobrogea natală până în 2019 când a fost numit judecător la Curte din partea PSD. S-a remarcat și printr-o relație „apropiată” cu Adina Florea fost procuror-şef adjunct la Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie. Deliorga este, simultan, un magistrat pensionar cu o pensie de 7000 euro și un salariu de 5000 de euro. Lunar, să nu creadă cineva altfel.
Daniel Morar a fost procuror-șef al DNA în perioada 2005 – 2013. Legal mandatul era de 3 ani cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. În anul 2013 Băsescu l-a numit judecător al Curții Constiuționale. Anul acesta Iohannis revendică dreptul de a-l înlocui, la expirarea mandatului, cu un consilier prezidențial, Mihaela Ciochină. Iohannis și-a făcut din asigurarea unor sinecuri valoroase consilierilor săi politică prezidențială.
Anul trecut unul din gemenii Muraru a fost numit ambasador în Statele Unite deși nu avea nicio legătură cu politica externă. În urmă cu alți 2 ani, în 2019, a numit-o la Curtea Constituțională pe Elena-Simina Tănăsescu. Aceasta a obținut licența în drept în anul 1991 și a fost imediat numită judecător. Este frumusețea sistemului judiciar românesc. Dreptatea este împărțită de un tânăr de 22 de ani, învestit cu această responsabilitate imediat ce-și dobândește licența. După mai puțin de 2 ani, probabil plictisită de atâta ne/dreptate, s-a înscris la doctorat. L-a finalizat 4 ani mai târziu, în anul 1997 la Universitatea Aix-Marseille din Franța. În anul 2015 este numită consilier prezidențial, dar rămâne și formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii unde activează încă de la înființare.
Constituția și Curtea „statului paralel”
Mona-Maria Pivniceru este singura membră a Curții cu o carieră profesională remarcabilă, ca judecător. A început de la nivelul Judecătoriei Iași promovând toate treptele până la Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii.
Ar mai fi și Livia Doina Stanciu, fost procuror în perioada 1980-1994, convertită în judecător. A fost, însă, implicată în câteva cazuri controversate, dintre care unele ridică serioase suspiciuni privind tarele specifice unui procuror comunist. La fel ca Marian Enache, Livia Stanciu încasează lunar, din pensie, salariu și activități didactice, peste 15000 euro.
După ce a nominalizat-o pe Mona Pivnicireu, PNL s-a gândit să lase profesionalismul amatorilor și să aibă acum o propunere care să confirme bănuielile că din partid istoric s-ar fi transformat în copie palidă a PSD. PNL devine tot mai evident un partid al baronilor locali, o formațiune subordonată intereselor obscure și care refuză profesionalismul și competența.
Propunerea PNL, Iulia Scântei, absolventă a Colegiului Național de Apărare, este probabil parte a efortului general de distrugere a partidului. Singurul argument este faptul că actuala Curte Constituțională este doar o anexă a partidelor. Altfel Iulia Scântei este o altă sfidare a oricărei norme de bun simț.
Plagiatul, pașaportul către vârful Puterii
Bogdan Licu este confirmarea faptului că procuratura este subordonată intereselor politice. Păi nu-și îndeplinește Parchetul General rolul de protejare a premierului plagiator? Cum să nu fie răsplătit efortul?!
Bogdan Licu este el însuși un produs al sistemului care încurajează impostura și furtul intelectual. Un mercenar al „statului paralel”, un mediocru absolvent al Universității „Spiru Haret” din București. „Doctorul” Academiei SRI, Bogdan Licu, a renunțat la titlu (un demers inutil și ilegal) după ce plagiatul său a fost dezvăluit. Un procuror, viitor judecător al Curții Constituționale, care și-a recunoscut, implicit, furtul.
Dacă Ciucă, un plagiator și impostor notoriu, poate conduce Guvernul, de ce n-ar avea și Bogdan Licu loc la Curtea Constituțională?
Din componența actuală a Curții Constituționale și a propunerilor partidelor pentru noile mandate este evident că politizarea României se întâmplă mai feroce decât în perioada comunistă. Ne-am lamentat ani de zile că doar calitatea de membru de partid asigura o carieră profesională anterior revoluției din 1989. Astăzi care-i diferența? Adevărul este că există diferențe enorme și oricât de mult am încerca e greu de comparat cele două perioade.
În anii ’80 era dificil să aspiri la împlinire profesională dacă nu erai membru al Partidului Comunist. Era o condiție complementară, dar argumentele de bază (cu excepțiile de rigoare) erau pregătirea, experiența și realizările profesionale. Astăzi afilierea politică este singura condiție. Mapa profesională, asezonată cu niște diplome false sau obținute pe baza unor palgiate, este doar praf aruncat în ochii fraierilor.
În realitate sunt foarte puțini cei cărora le pasă cine este judecător sau ce face Curtea Constituțională. Ce contează că mai mult de jumătate din membrii Curții sunt foști procurori? Păi nu trăim noi într-un regim dictatorial? Le ce să ne așteptăm?
Avem așa o lehamite și indolență încât suntem capabili să ne pălmuim singuri, dacă emite Guvernul o ordonanță de urgență în acest sens. Câte 10 minute în fiecare dimineață. La început, după care intervine inflația.
2 comentarii