Indolența și impertinența instituționale

În România dreptul de petiționare este ignorat, persiflat sau pedepsit. Constituția și drepturile fundamentale rămân simple concepte abstracte.

Indolența și impertinența instituționale, constante doctrinare

Deși legale și accesibile oricărui cetățean, petițiile sunt, de cele mai multe ori, redirecționate și, ulterior, soluționate superficial. Finalizarea presupune o scrisoare care insultă până și inteligența unui parlamentar. Sunt copiate paragrafe întregi din norme legale paralele cu speța, în susținerea unor concluzii inepte. Aproape invariabil răspunsul este comunicat la limita sau după expirarea termenului legal.

Ulterior, urmează represaliile. Petiționarul este marginalizat, izolat și forțat să părăsească sistemul împotriva căruia a protestat. Controlul este utilizat coercitiv, împotriva celui care aduce în atenție disfuncțiile sau abuzurile. „Avertizarea în interes public”, cea care teoretic sprijină identificarea abaterilor de la norme, este utilizată tendențios și pentru a scăpa de cei incomozi. Nu sunt puține situațiile în care o „petiție” adresată ministrului invocă protecția sesizorului public, dar intenția este evidentă de eliminare a unei persoane incomode.

Procedura este simplă și general valabilă. Un „denunțător” aduce în atenție presupuse disfuncții sau abateri de la norme. Se dispune o comisie de control. Aceasta are dispoziții clare să caute argumente care să justifice linșarea subiectului. Dacă nu există, sunt inventate.

Comisia, de cele mai multe ori, își depășește mandatul și obiectivele sau le flexibilizeză cu un „și alte aspecte”. În cele din urmă, chiar dacă nu sunt confirmate acuzele, comisia își prezintă tendențios concluziile, deformând realitatea. Cine să controleze Corpul de control sau Direcția Audit Intern când dispoziția privind „linșarea” vine de la cel mai înalt nivel? Sigur, există alternativa unei acțiuni în instanță, dar procedura este lungă, anevoioasă și greu accesibilă majorității.

Lanțul slăbiciunilor, singurul drept constituțional

În tot acest timp abuzurile și corupția se instituționalizează, iar cei care constată astfel de fapte aleg să întoarcă privirea. Cei mai mulți se resemnează, unii se repliază. Primii continuă să-și verse revolta în cercuri intime, ceilalți se așază în rândul celor care speră să prindă o ciosvârtă din ciolanul puterii. Câțiva, foarte puțini, se încăpâțânează să continue lupta împotriva unei minorități care abuzează o majoritate amorfă și lipsită de reacție.

Un studiu de caz relevant este prezentat în articolul disponibil aici. Este imaginea perfectă a modului în care autoritățile, indiferent de palier, își exercită discreționar și abuziv prerogativele.

Din articolul menționat reține atenția petiția adresată premierului. Având un Guvern militar, Ciucă a redirecționat-o către Ministerul Apărării. Ilegal, întrucât aspectele supuse atenției eroului nostru nu cădeau în sarcina MApN. Colegul din partidul de suflet, pesedistul Vasile Dîncu, a trimis-o spre soluționare departamentului condus de liberalul Marius Bălu. Secretarul de stat a repartizat-o Direcției pentru Relația cu Parlamentul. În cele din urmă, colonelul aflat la conducerea Direcției răspunde petiționarului în numele… Zevzecului Național. Premierul Ciucă, pentru cei care-l cunosc doar după funcția în care a fost impus de americani.

La fel se întâmplă și cu petițiile trimise Parlamentului. Niciuna nu este soluționată de comisia care a fost sesizată. Toate sunt trimise către ministerul asupra căruia cade culpa faptelor. Deși se aduc la cunoștință abuzuri sau fapte susceptibile de corupție care, de cele mai multe ori, converg către personalul de decizie din respectivul minister.

Este modul invariabil în care autoritățile răspund, formal și insultător, unor solicitări adresate în baza unor drepturi constituționale. În realitate, atât petiția cât și protestul, sau accesul la informațiile de interes public sunt restrânse de un cadru normativ superficial și lipsit de instrumente coercitive.

Insolența politicianului, politică social-liberală

Un alt exemplu despre indolența și impertinența instituționale ale doctorilor Ciucă și Dîncu. La începutul lunii ianuarie 2022 a fost trimisă o solicitare către premierul României și ministrul apărării naționale prin care se solicitau informații asupra unui eveniment din data de 9 decembrie 2021. Prezentăm câteva aspecte, în extras.

În dimineața zile de 9 decembrie 2021, a avut loc (…) primirea oficială a delegației din Republica Moldova (…). Din delegația Guvernului României (…) a făcut parte și doamna general de brigadă Paula Cristea, consilier al ministrului apărării naționale la acea dată. Prin Decretul nr. 1282 din 9 decembrie 2021, semnat de președintele României, la data de 10 decembrie 2021, doamna general de brigadă cu o stea Cristea Pandele Paula a fost înaintată la gradul de general-maior cu două stele și trecută în rezervă cu noul grad. Conform paginii de Facebook a MApN ceremonia trecerii în rezervă a ofițerului a avut loc la data de 17 decembrie 2021.

Având în vedere cele menționate, vă rugăm să ne comunicați: numărul adresei prin care Cabinetul prim ministrului sau altă structură din subordine a solicitat, nominal, prezența unui cadru militar în activitate la evenimentul menționat anterior; obiectivele participării și mandatul reprezentantului MApN; dacă participarea ofițerului a fost consemnată în documente sau ordinul de zi pe unitate”.

În mod evident premierul și ministrul apărării nu s-au obosit să răspundă. Cum să justifici participarea unui ofițer în activitate într-o delegație eminamente politică? Ce motiv poți invoca pentru includerea într-o delegație a unei persoane care nu are nicio funcție guvernamentală oficială? Pentru fapte mai puțin grave Dragnea a executat 2 ani și 2 luni de închisoare.

Pentru că pot!

Așa Nicușoare, controlezi tot timpul portofelul. Ai văzut ce a pățit Marcel dacă a fost neglijent.

Sunt multe cazurile în care autoritățile au ignorat pur și simplu cererile de informații, sesizările sau reclamațiile. Pentru că pot și pentru că știu că, în cel mai rău caz, se poate ajunge în instanță. După termene și proceduri complicate, rareori, instanța obligă instituția publică la conformare. Urmează un răspuns impertinent, ca să nu spunem nesimțit, care oricum nu soluționează onest cererea sau dispoziția instanței. Ce poți face? Te adresezi iarăși instanței? Inutil! Până nu există instrumente care să sancționeze drastic obrăznicia autorităților, eventual penal, nimic nu se va schimba.

Premierul Ciucă a primit o amendă judiciară, printr-o decizie a Tribunalului București, pentru că a refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Și ce dacă? Nu o plătește! Iohannis a prejudiciat statul cu peste 200000 euro, chirii încasate pentru un imobil dobândit fraudulos. I-a cerut cineva banii? Ciucă, eroul însuși, a încasat zeci de mii de euro în baza unui doctorat plagiat, un furt ordinar. Care-i problema? Va încasa pe mai departe, cine-l oprește? Indolența și impertinența instituționale sunt veșnice în România.

Plagiatul, forma supremă de admirație

Ne revendicăm o istorie milenară fără să ne întrebăm cum ne ajută astăzi cei peste 2000 de ani de existență în spațiul carpato-danubiano-pontic. De la 1866 și până în prezent am avut 8 Constituții, din care cel puțin 4 au modificat dramatic prevederile celor anterioare. De peste 233 de ani Statele Unite au o singură Constituție, al cărei prim amendament, din septembrie 1789, este tocmai despre dreptul la petiționare.

Liderii noștri se ascund, deseori, în spatele celebrelor cuvinte atribuite lui Kennedy: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Inspirațional ar trebui să fie, mai ales, pentru Ciucă. Este un plagiat! Un mod de însușire a cuvintelor altuia prin simplificarea frazei.

Poetul şi filosoful libanez Khalil Gibran a folosit mesajul în articolul său din 1925 „Noua frontieră”, prin care susținea lupta împotriva Imperiului Otoman. „Ești un politician care se întreabă ce poate face țara pentru tine sau unul tenace care întreabă ce poate face el pentru țara sa? Dacă ești primul, atunci ești un parazit; dacă ești al doilea, atunci ești o oază într-un deșert.”

În România, politicieni sau simpli „șefuleți”, nimeni nu se întreabă ce ar putea face pentru țară. Nu au dileme sau confuzii. Doar indolență și impertinență instituționale. Toți sunt convinși că România există doar să le asigure lor bunăstare și prosperitate. Noi toți trăim să ne slăvim conducătorii, chiar dacă, mai mereu, sunt doar călăi ai poporului.

Un răspuns la „Indolența și impertinența instituționale”

  1. […] care exercitarea acestuia le pot avea asupra petentului. Am menționat într-un material anterior (aici) batjocura și disprețul pe care majoritatea conducătorilor de instituții le au față de un […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: