Moldova este în pericol

The Times a așezat Moldova pe harta zonelor de interes a Rusiei. Surse ucrainene ale cotidianului britanic susțin că Rusia a elaborat planuri clare pentru invazia Moldovei. Știrea a trecut deja prin filtrul analiștilor militari. Locali sau globali, cu accent britanic sau „în dulcele grai moldovenesc” au dat cep la „polobocul” cu panică. Moldova este în pericol.

Credem că Kremlinul a luat deja decizia de a ataca Moldova. Viitorul Moldovei este decisiv (pentru Kiev n.r.). Dacă rușii vor începe să aibă control, noi vom fi, din punct de vedere militar, o țintă mai ușoară, iar amenințarea la adresa Ucrainei va fi existențială” a spus sursa. Care „sursă” vine de la Kiev, cu o scurtă oprire la Londra (sau Washington).

Trebuie să așezăm în context și cele câteva „fumigene” din Transnistria. Prea s-au speriat fătucele de la Antena 3 și Digi 24. E clar că situația devine tot mai gravă. N-ar fi așa de prăpăstioasă, dacă ne gândim că îi ajută Ciucă și Aurescu. Cei doi politicieni au dezvoltat o pasiune pentru Moldova. Este cam singura lor politică externă.

Momentan Ciucă și ai lui sunt ocupați cu respingerea atacurilor hackerilor de la „Killnet”. Dacă n-am avea acces la site-ul MApN ar fi jale mare în țară. Adevărul este că au poze frumoase. De la numeroasele vizite și ceremonii pe care le organizează pentru liderii din fruntea Armatei.

Războiul din care renaște națiunea

O țară plină de baroni locali și firme căpușă conectate la fondurile publice. Un Parlament inutil și niște partide politice organizate pe principii mafiote. Servicii secrete și structuri militare ieșite de sub controlul civil. O națiune fără viitor, în care fracturile sociale și etnice divid populația în grupuri antagonice. Un sistem educațional care sprijină analfabetismul, unul medical care-și ucide pacienții și o presă majoritar aservită. Milioane de cetățeni emigrând către Vestul Europei, alungați de sărăcie, corupția endemică și abuzul autorităților.

Cei care recunosc România în descrierea anterioară nu se află în mare eroare. Totuși, este doar o radiografie a Ucrainei din perioada anterioară invaziei ruse. La noi e mai bine. Jurnaliștii de opoziție nu sunt arestați, încă. Comunitatea LGBT poate manifesta, inclusiv în Parlament. OSCE și Amnesty International nu raportează, precum în Donbas, crime de război, epurări etnice și tortura comise de armata ucraineană.

Dar toate astea sunt istorie. A venit invazia rusă. Președintele, anterior persiflat, devine erou și liderul unei națiuni dispusă la sacrificiul suprem. Pentru apărarea democrației Vestice. Zelensky nu este doar un martir regional, este străjerul de la Porțile Europei. Armata ucraineană este superior instruită celei ruse, iar victoriile… transformă țara în ruină.

Înzestrarea și dotarea forțelor care apără Kievul ridiculizează posibilitățile trupelor invadatoare. Transporturile de tehnică și armament transformă Ucraina în depozit global. Este o frenezie a donațiilor și transferurilor, aproape, similară solidarității manifestată în pandemie. Mă rog, nu chiar așa de „aproape”. Cât despre pandemie… S-a rezolvat, e istorie!

Acum Ucraina e în drum spre UE. Pe scurtătură. Fast-track. Ce ne-ar mai spune nemuritorul Iliescu cum: „dă dacs căm from dă fast-tracs” (niște strămoși mai sprinteni ai dacilor).

Monstrulețul de la Răsărit

De ce ne sperie Rusia? Mass media internă și internațională ne prezintă, zilnic, dovezi privind incapacitatea rușilor de a purta operații militare la un nivel acceptabil. Coloana de 25km, din apropierea Kievului, rivaliza cu cele de pe Valea Prahovei, la final de weekend. Din punct de vedere al dotării, Armata Rusiei este o adunătură de fiare vechi. Echipamente care fac din parcul auto românesc simbol al modernismului.

Militarii sunt atât de prost instruiți, încât majoritatea celor care nu se predau întorc armele sau clachează psihic. Generalii lor sunt vulnerabili și a devenit mai ușor să împuști unul decât să vânezi un urs carpatin. Liniile de aprovizionare sunt atât de frînte, iar logistica atât de precară încât rămân constant fără combustibil, alimente sau apă.

Solidaritatea Vestului este dincolo de orice dubiu. La fel este și capacitatea forțelor democratice de a aduna mai multe capabilități militare decât întreaga Rusie. De ce ne temem? Armata de analiști, condusă de Radu Tudor și susținută de zeci de generali, știe tot timpul intențiile lui Putin. Practic are informații despre intențiile liderului de la Kremlin înaintea lui.

„Moldova nu e a mea și nici a voastră…”

Moldova este în pericol. O temă, la fel ca Unirea, exploatată politic. Cine are curajul unei dezbateri privind oportunitatea sau realismul unirii cu Moldova se expune grav. La fel ca atunci când se aduce în discuție exacerbarea subiectului LGBT sau drepturile minorităților în detrimentul majorității. Subiectele sensibile sunt accesibile doar celor care controlează „știrile corecte”. Adevărul poate să mai aștepte.

Totuși, din orice punct de vedere am privi, politic, economic, cultural sau demografic, tema Moldova este doar demagogie.

Peste Prut sunt mai puțini cetățeni români decât în unele regiuni din Vestul Europei. Mulți moldoveni au primit cetățenie română pentru a fi folosiți ca masă electorală sau să emigreze spre Occident. Altfel, curentul filorus este la fel de puternic precum în Donbas sau Crimeea. Cultural, discutăm despre un teritoriu care, în ultimele două secole, a fost covârșitor sub influența directă sau indirectă Rusiei.

Din punct de vedere economic România gâfâie mai grav decât multe țări din Africa. În afara jefuirii fondurilor publice niciun alt proiect „economic” nu are continuitate. Sărăcia, procentual, rivalizează cu cea din Moldova.

O integrare a Moldovei în UE este nivelul maxim al Unirii la care putem spera. Asta putem susține și avem datoria să o facem. Altfel, toate ipocriziile politicienilor sunt doar teme electorale.

Se încearcă alimentarea temerii că Moldova este în pericol. Probabil. Toți suntem. În situația unui Putin dezlănțuit și a încercărilor de a elimina Rusia din rândul Marilor Puteri toți suntem ținte. Dar alimentarea isteriei și încercările unora de a extinde războiul, dincolo de granițele actuale, nu face decât să-l transforme în conflict global.

Cine dorește „exportarea” conflictului din Ucraina? Cine are de câștigat dacă întreg Estul Europei devine zonă de război? Cine este interesat să existe o zonă largă în care acțiunile militare să asigure prosperitate sectorului militar?

Portalul știrilor corecte

Pe site-ul MApN există un „portal” al știrilor corecte, InfoRadar. Demontarea fakenews-urilor de către MApN se face cu profesionalism. E corect când le servește interesul, chiar dacă nu e obligatoriu să fie și adevărat.

Forțele Armate canadiene au fost acuzate de desfășurarea unor campanii de propagandă în sprijinul guvernanților și al politicieniilor. Menite să prevină nesupunerea civilă a cetățenilor, în timpul pandemiei. Găsim similarități și în România? Avem noi un Guvern militar?

Pe timpul prezenței în studioul canalului guvernamental Digi24, gl.bg. Spînu Constantin declara: „Ceea ce vreau să spun, cu datele pe care le am de la MApN, opinia publică din România, acum la șase luni, este mult mai matură decât era la sfârșitul anului trecut… mass media din România este mult mai responsabilă și mult mai doritoare să verifice astfel de informații…” Să înțelegem corect, cum ne învață Inforadar, tehnicile de manipulare a maselor, prin mesaje subliminale. Opinia publică s-a „maturizat” exact de când șeful generalului Spînu, generalul Ciucă, este premierul României. Iar mass media responsabilă este și Antena 3, unde același general Spînu, comenta lupte din Ucraina vizionând jocuri pe calculator.

Apoi, gl.bg. Spînu declară că „apărarea cibernetică nu este domeniul Armatei”. Afirmația ridică mai multe semne de întrebare.

Mai întâi, dacă nu este, de ce există cel puțin 4 structuri conduse de 8 generali care se ocupă cu apărarea cibernetică? Comandamentul Apărării Cibernetice al Apărării este condus de un general cu 3 stele.

Apoi, cum să nu fie? Spațiul cibernetic este considerat spațiu de luptă pentru toate armatele moderne, mai ales NATO. Generalul Spînu are nevoie de un update, dar proabil va primi doar un upgrade… de două stele.

Moldova este în pericol. România este în prăpastie și nimeni nu se îngrijorează.

2 răspunsuri la „Moldova este în pericol”

  1. […] secrete care-și depășesc constant limitele constituționale. Finanțăm din sărăcia noastră propria execuție. Material și moral. Practic ne așezăm docili capul pe eșafod și așteptăm să cadă […]

  2. […] Unirea cu Moldova, așa cum o înțeleg unii, deplină și integral, este o utopie. Cine dorește să cloneze un Donbas între Nistru și Prut poate insista într-o astfel de direcție. Altfel, dacă este să fim corecți și realiști, sunt mai multe șanse să fuzioneze AUR și UDMR. […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: