Tristețea sociologului de la Apărare

Anunțuri publicitare

Vreau să vă spun că cel mai trist moment al meu este, spre seară, când sunt obligat să semnez foarte multe demisii din sistemul militar, care sunt cauzate de condițiile de viață, de condițiile de mobilitate militară, de foarte mici indemnizații şi alte lucruri”, a mărturisit Vasile Dîncu la priveghiul celor șase luni de mandat.

Ce spune Dîncu este corect, dar sunt doar firimituri de adevăr. Partea cea mai importantă, motivul pentru care Armata are un procent de încadrare care nu-i permite îndeplinirea misiunilor de bază, se regăsește în genericul „și alte lucruri”.

Cenușăreasă societății

Pe fond Dîncu subliniază un adevăr dureros. Legea-cadru nr. 153/2017 plasează Armata la coada societății. Principiul importanței sociale a muncii, din lege, stabilește că „salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor”.

În baza acestui principiu soldatul este asimilat unui muncitor necalificat. Sunt singurii cu coeficient 1. Soldatul, însă, este un specialist format în ani mulți de instruire multidisciplinară. Gradul, în armată, confirmă ierarhia și nu este, obligatoriu, expresia profesionalismului sau pregătirii.

Muncitorul necalificat nu aparține unei categorii socio-profesionale, soldatul este, însă, militarul de la baza carierei. Toate salariile în sectorul bugetar sunt raportate la cel mai neînsemnat individ din societate, soldatul. Cel mai prost plătit angajat al statului român.

Șeful Apărării are coeficientul egal cu un prim-balerin sau primar dintr-o comună cu 3000 de locuitori. Funcțiile de colonel au coeficientul unui șofer de la ambasadă sau a unui registrator. Caporalul, cel mai mare grad al soldaților-gradați profesioniști, are coeficientul mai mic decât al unei spălătorese. Ca să înțelegem „importanța socială a muncii”. Aceasta este Armata NATO a României!

Salarizarea în Armată este un proces complicat și confuz. Nimeni nu dorește să-l simplifice. Haosul și anarhia sunt cuvintele care descriu situația soldelor și salariilor personalului din Apărare. Unii beneficiază de sporuri multiple, în timp ce altora nu le sunt asigurate nici decontările legitime.

Putem discuta și despre pensii, dar haita care sfâșie Armata este incapabilă de dialog. Altfel, ar putea să afle că ostașii au pensii militare încă din perioada Imperiului Roman. Sau că o pensie medie de 3500 lei, pentru cei care timp de 30 de ani renunță la drepturi și libertăți fundamentale, nu este nici „specială” și nici „nesimțită”.

Vom reveni asupra subiectului. Pentru Dîncu „cel mai trist moment” ar trebui să fie constatarea ipocriziei din societate.

Camarila generalilor

Militarii nu pleacă din cauza condițiilor de viață sau a salarizării. Sunt obișnuiți cu privațiunile, iar banii sunt, deseori, scuza mercenarilor. Cei care pleacă rămân fără venituri sau au pensii mai mici decât soldele/ salariile. Teza pensiilor militare care căpușează bugetul este falsă și întreținută perfid de cei care caută capital electoral în ignoranță și necunoaștere.

Cei mai mulți militari pleacă din cauza corupției și abuzurilor. Pleacă din cauza mafiei și a grupurilor de interese care au paralizat Ministerul Apărării. Pleacă pentru că Armata a ajuns moșia lui Ciucă și a generalilor din clica lui.

Dîncu este, așa cum recunoaște uneori, un ministru simbolic. Nu conduce nimic și este manipulat de un grup de generali obișnuiți să schimbe miniștrii care încearcă să se emancipeze de sub controlul lor. Aceeași generali, care l-au schimbat pe Țuțuianu sau marginalizat pe Leș, au astăzi ordin să-l compromită pe Dîncu.

Avem o Armată care se confruntă cu un deficit de personal care depășește 50% în cadrul structurilor operative. Sunt și excepții. Funcțiile de general și cele de conducere. Toate posturile de general sunt ocupate, iar cele de conducere în procent de 93%. În schimb sunt batalioane încadrate cu 3-4 ofițeri, dintr-un necesar de 50-60 de funcții.

Pentru Dîncu „cel mai trist moment” este că semnează doar ordinele de trecere în rezervă pentru ofițerii superiori. Îi oferă o imagine deformată a realității. Habar nu are câți subofițeri și soldați gradați profesioniști pleacă zilnic. Armata nu este formată doar din generali și colonei. Sunt sute, mii de drame care se întâmplă și față de care ministrul nici nu apucă să se aplece.

Acele multe „alte lucruri”

Foarte mulți militari pleacă și din cauza condițiilor de muncă, deteriorate de cei aflați la conducerea Armatei.

Cadrul normativ intern este volatil și imprevizibil. Atât de inconsecvent încât unele norme sunt amendate de câte 5-6 ori într-un an. Lipsa predictibilității legislative și imposibilitatea proiectării unei cariere sunt aspecte care amplifică stresul ocupațional. Infrastructura aflată într-un stadiu avansat de degradare, echipamentul inadecvat, tehnica învechită sau lipsa resurselor pentru instrucție sunt doar circumstanțe agravante. Corupția este regina acestor „alte lucruri”.

Am prezentat cazul unui ofițer care a ocupat, ilegal, mai mult de 3 ani funcții de conducere, doar prin împuternicire. Un altul a fost impus comandant, deși avea o condamnare penală. Mulți sunt numiți în funcții de conducere în urma unor concursuri grosolan falsificate, dar foarte puțini protestează.

Civili cu dosare penale primesc grade de maior sau colonel, în timp ce subofițeri cu cariere exemplare sunt împiedicați să-și exercite drepturile legitime. Armata a devenit un alcov al nevestelor, amantelor sau fiicelor.

Soția lui Ciucă a fost trecută ilegal în rândul ofițerilor. Aproape cuscrul său, gl.mr. Ioniță, și-a adus fiica direct ofițer în Armată.  Ministrul Fifor a semnat un ordin prin care și-a „activat” cumnata locotenent, la 45 de ani. Sunt doar câteva exemple, pe care le reamintim, dar lista este catastrofal de lungă. „Cel mai trist moment” nu este seara lui Dîncu, ci „deceniul lui Ciucă”.

Nu este nimic întâmplător în sutele de „doamne” ajunse ofițer la 45-50 de ani. Mulți dintre cei care au prerogative decizionale le folosesc discreționar. Uneori pentru a-și umili subordonații, alteori în scopuri cu puternice conotații penale. Abuzul în serviciu și traficul de influență sunt aproape banale în Armată. Mai puțin se discută, însă, despre hărțuirea sexuală, la care sunt supuse unele din angajate.

Generalii o au mică!

Onoarea, desigur! Dacă s-au îmbujorat, îi privește intim și personal. Onoarea lor, însă, este minionă. Multora le lipsește, pur și simplu. Faptul că acceptă umilirea Armatei, de dragul stelelor și privilegiilor, este o alegere a propriei conștiințe. Abuzurile pe care le săvârșesc sunt, însă, impardonabile. La fel cum este corupția pe care o alimentează.

Hărțuirea sexuală nu este o noutate în Armată. Societatea, în general, mai des închide ochii decât amendează astfel de comportamente.

Generalul ortoped Oancea Florin, comandantul Institutului „Cantacuzino”, este subiectul unor suspiciuni de hărțuire sexuală. Nu este primul caz de la „Cantacuzino”. În urmă cu doi ani șeful personalului a primit aceleași acuzații de la o subordonată pe care o angajase… ilegal. Acuzele au fost confirmate, în timp ce ofițerul a dispărut, subit, din unitate.

În cazul gl.bg. Oancea situația este oarecum similară. Scandalul a pornit de la angajarea unei persoane într-un post pentru care nu avea calificarea necesară. Ortopedul Oancea conduce o unitate de cercetare în microbiologie doar pentru că este finul premierului-general Ciucă. Este prețul pe care îl plătim cu toții pentru că acceptăm o Armată construită pe pile și relații. Meritocrația și profesionalismul sunt doar lozinci.

Hărțuirea sexuală în Armată este cu atât mai gravă cu cât se întâmplă la toate nivelurile și îmbracă diferite forme. Se manifestă de la aluzii aparent nevinovate sau limbaj vulgar, cu conotații sexuale, până la atitudini și comportamente provocatoare. Pe lângă lezarea demnității contribuie și la crearea unui mediu ostil și degradant.

Deși sunt implicate persoane aflate în poziții decizionale, reacția este palidă spre inexistentă. Superiorii neglijează fenomenul sau acceptă mușamalizarea cazurilor aduse la cunoștință. Colegii preferă să întoarcă spatele și să ignore situația. Subiectele hărțuirii demisionează resemnate sau, rareori, se revoltă. După care sunt, iarăși, hărțuite până ies din sistem.

Viitorul fost ministru

Propaganda distribuită prin „știri pe surse” titrează: „Nicolae Ciucă anunță că a rămas perplex: Vasile Dîncu nu i-a spus nimic despre ordonanța prin care crește soldele și pensiile militarilor”. Este o manipulare ordinară. Ciucă nu ar fi rostit niciodată „perplex”. Putea spune că a fost năucit sau dezorientat, îl credeam. E starea lui de grație. Dar nu „perplex”, e prea greu cuvântul.

Antena 3, „trompeta” doctorului Ciucă, plusează: „demersul lui Dîncu va primi susținere din partea premierului, el însuși fost militar”. În fapt este o încercare slinoasă de blocare a inițiativei ministrului apărării prin apelul la lipsa de solidaritate cu militarii a fostului șef al Armatei.

De la intrarea în politică Nicolae Ciucă nu a făcut nimic pentru foștii camarazi. Avea posibilitatea, argumentele și instrumentele pentru a elimina inechitățile, nedreptățile și abuzurile. A sacrificat Armata și a făcut din militari victimele colaterale ale arivismului său feroce.

Ciucă nu este reprezentativ pentru Armată. Nu are onoare și loialitate. Este un mercenar subordonat celui care-i promite o nouă poziție. Nu are anvergură intelectuală, bagajul cultural, cunoștințe sau vocabular elementar pentru poziția în care se află. Este un politruc sinecurist care a îmbrăcat accidental haina militară.

Nu mai asociați Armata cu Ciucă!

Cel mai trist moment” al ministrului apărării este poziția ingrată în care se află. Vasile Dîncu nu e prost! Nu a rezistat degeaba atâția ani ca „eminență cenușie”, deși, aparent, nimic nu-l recomandă.

Poate că este bine intenționat și sociologul din el s-a răsculat. Sau este doar un alt politician malefic și demagog. Riscă să intre, însă, în malaxorul generalilor lui Ciucă, iar de acolo toți politicienii au ieșit șifonați. Niciunul din miniștrii care au condus Apărarea, de când a devenit feuda lui Ciucă, nu mai reprezintă astăzi nimic în politică.

5 răspunsuri la „Tristețea sociologului de la Apărare”

  1. Problema este general valabilă. Dacă salarizarea ar fi corect apreciată, nu ar mai fi nevoie de pensii speciale. Evident că privațiunile la care se supune militarul sunt adevărate în timp ce judecătorul nu răspunde de nimic și face foarte puține spre deloc. Diferența de salariu spune tot. Se spune că militarul nu vine la serviciu, ci așteaptă ordinul. Citiți regulamentele militare și veți observa diferența față de „autoritățile” care sunt stresate de imposibilitatea de a ocupa o altă funcție al doilea serviciu, o afacere din bani publici. Poți avea dreptul să ai 10 locuri de muncă, dar ar fi util să poți face față la măcar un al doilea. Sunt multe profesii, în afara militarului, în care trebuie să fi oricând disponibil sau pur și simplu te extenuează munca la un singur job, prost plătit în raport cu efortul sau răspunderea (vânzători, croitorese, șoferi profesioniști, etc.). Un „ales”, un „numit”, un judecător, un procuror, un ….. , se ocupă de „serviciu” dacă vrea și când vrea pentru că nu răspunde dacă își face sau nu își face datoria.

  2. Aveți perfectă dreptate și până când nu se va face o grilă de salarizare coerentă pentru toate categoriile nu vom putea avea o ordine în această țară….?

  3. Sa spus tot ce era de spus , doar o mie de exemple mai pot aduce

  4. Lixandru.

    Mizerabil…rufele armatei se spală in familie,nu in taverne.Puțin a mai
    avansat un metru…

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Blog at WordPress.com.

Exit mobile version