Întreaga populație trăia sub spectrul controlului exercitat de Securitate. Prerogativele și exonerarea de orice control instituțional o transformaseră într-un monstru autonom. Partidul Unic controla întreaga societate în limitele pe care i le permitea Securitatea. Populația era la limita sărăciei, înspăimântată și incapabilă de reacție. Este imaginea României în iunie 1989. Care este diferența după 33 de ani?
Și-au dat mâna peste țară: Partidul Unic și Securitatea
Serviciile își elaborează singure legile în baza cărora doresc să funcționeze. Nu erau suficient de opace și activitate lor învelită în straturi interminabile de ceață. Acum doresc să le fie legiferată autoritatea asupra țării. Să nu mai existe dubii, pentru întreaga populație, cine conduce România.
În cei 32 de ani scurși de la desființarea Securității, spiritul acesteia s-a revigorat. Mai puternic, mai feroce, mai înfiorător. Se întâmplă la umbra unor instituții fundamentale devenite complice (Parlament, Guvern, Avocatul Poporului etc.) și a unui popor obișnuit cu autoritatea unor indivizi pe care nu-i controlează nimeni. De ce nu admitem că suntem o națiune care acceptă „poliția secretă” mai ușor decât democrația?
Parlamentul este prea ocupat, așa că nu se încurcă cu banalități gen elaborarea normelor legislative. Serviciile își redactează singure legile! De ce nu-și stabilește și populația singură taxele și impozitele?
Avem cel mai „consistent” Parlament din Europa, dar nu este în stare să elaboreze legi. Le primește de la servicii și apoi se așază singur în poziția ingrată de a justifica aberațiile din conținutul acestora. De fapt, nu le justifică, le susține indiferent cât de anti-democratice sunt unele. PSD, PNL și UDMR pregătesc o sesiune extraordinară în care „pachetul de legi” să fie aprobat de urgență. Partidul Unic călăuzește întreaga populație către dictatură. O sarcină pe care și-a asumat-o și față de care simte chiar satisfacții.
Legile prin care noua Securitate face legea
Lista amenințărilor la securitatea națională este extinsă semnificativ. Au fost incluse criminalitatea organizată, acțiunile care vizează sistemul de administrație, sănătate, educație sau patrimoniu cultural. Se mai adaugă infrastructurile critice din comunicații și tehnologia informației, dar și interesele ”financiare, economice și energetice național, științifice și de cercetare ale României”.
Informațiile obținute pe baza mandatelor de siguranță națională pot fi folosite drept mijloace de probă în dosarele penale. Deși Curtea Constituțională a interzis în repetate rânduri.
Președintele României primește puteri discreționare, are ultimul cuvânt în CSAT. Practic poate face ce dorește, nimeni nu-l oprește. Șeful SRI poate fi demis mai ușor de președinte, dar Parlamentul nu mai poate. Practic se află la discreția șefului de la Cotroceni. Directorul SRI nu mai este obligat să prezinte rapoarte anuale sau când decide Parlamentul. Ofițerii SRI pot fi anchetați doar de „procurori și judecători” anume desemnați și doar cu aprobarea președintelui CSAT.
Civilii și firmele vor fi obligați să sprijine, la cerere, derularea operațiunilor serviciului de informații. În cadrul SRI pot fi înființate activități finanțate integral din venituri proprii. Serviciul poate avea în coordonare asociații cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar. Comisiile parlamentare și Curtea de Conturi nu mai pot controla cheltuielile operative efectuate de serviciile și structurile de informații.
SRI devine autoritatea națională în domeniul interceptării comunicațiilor, prin Centrul Național pentru Interceptarea Comunicațiilor din subordine. SIE va avea voie să opereze pe teritoriu național, iar SRI în străinătate.
În concluzie, va fi o forfotă și o frenezie a activităților „secrete” cum nicio un stat modern n-a mai văzut.
Este doar o trecere sumară în revistă a enormităților din niște legi care nici n-ar trebui acceptate în forma „vrac”. De ce mizeria asta a legiferării la grămadă? Cui servește atitudinea „pompieristică”? Ce prevederi legale îi împiedică pe cei din servicii să-și desfășoare astăzi activitatea?
Militarii din servicii „mai egali” decât ostașii
„Pachetul de legi” conține proiecte privind activitatea instituțiilor de „forță” ale statului.
Serviciile (SIE, SPP, STS și SRI) și Ministerul de Interne își elaborează singure legile. Se mai află în „pachet” legile CSAT, a apărării naționale, a sistemului integrat pentru situații de criză, a securității și apărării cibernetice și cea privind activitatea de informații și contrainformații.
Nu este inclusă și legea de organizare și funcționare a MApN sau legile care definesc statutul cadrelor militare și ale soldaților și gradaților profesioniști.
În situația războiului de lângă noi și a unei situații globale aflată în prag de explozie, Armata și rezerva nu prezintă interes. Important este să acordăm puteri nelimitate serviciilor și organelor care pot susține dictatura. În esență, indiferent cum privim, propunerile de legi și atitudinea celor de la putere, asistăm la un asalt furibund asupra democrației și ordinii constituționale.
Se întâmplă o militarizare a statului fără participarea militarilor. Lucrătorii din servicii, deși au grade militare, nu trebuie confundați cu ostașii din Armată. Primii se bucură de fonduri impresionante, privilegii, au o activitate pe care nimeni nu o controlează, iar societatea abia dacă îndrăznește să vorbească despre ei.
Militarii din armată suferă, nu doar din cauza echipamentelor și infrastructurii, aflate într-un stadiu dramatic de degradare, dar și a unor venituri și condiții de viață sau lucru mult inferioare celor din servicii. În plus, sunt deferiți zilnic oprobiului public, damnați, condamnați doar pentru că retorica servește interesului politic.
Aproape întreaga populație simte o satisfacție bolnavă în a-și adula călăii în timp ce-și denigrează eroii sau patrioții. Câți din lucrătorii serviciilor secrete se vor așeza în fața tancurilor rusești, dacă, prin absurd, ar fi cazul? Niciunul! În schimb au legi speciale, fonduri „operative” discreționare și nu se supun controlului democratic.
Utopie = evaluarea sistemică, transparentă, a serviciilor secrete
Președintele nu a prezentat niciun un raport al activității CSAT, deși îl obligă legea. S-a rezolvat! Noua lege nu-l mai obligă. Cine se mai atinge de un președinte care decide singur in CSAT și are puteri absolute asupra serviciilor?
Înainte de a dezbate aberațiile din legile propuse nu s-ar putea realiza o evaluare a serviciilor? Inclusiv a CSAT! De ce avem atât de mulți lucrători în niște structuri care nu sprijină cu nimic națiunea? Care sunt realizările și cum au vegheat asupra țării?
Constituția e mai terfelită decât onoarea politicienilor. Achizițiile din sistemul național de apărare sunt TOATE grevate de ilegalități. Grupuri iredentiste își desfășoară nestingherit activitatea în zone pe care România abia dacă le mai controlează. Contrabanda a scăzut doar pentru că a început un război, altfel prolifera mai frumos decât economia.
Am avut un premier condamnat pentru conducere sub influența alcoolului. Altul cu suspiciuni serioase de plagiat. În ambele situații Iohannis a afirmat că nu a fost informat. Minte el sau serviciile sunt incompetente?
Cîțu a susținut că în Parlament ar fi fost un spion rus. Poate, dar știm câți spioni ruși mai sunt în România, la adăpostul cetățeniei oferită moldovenilor? Sau câți miniștri maghiari din Guvern fac politica Budapestei, uneori în detrimentul României?
Compromisurile, șantajul și interesele unor clanuri au promovat în funcții, până la vârful statutului, indivizi de o probitate și morală îndoielnice. Dictatura nu mai este o problemă de „dacă” în România. Se întâmplă, noi doar privim siderați cu câtă lejeritate se instalează. Întreaga populație ar trebui să manifeste, măcar, îngrijorare.
G4Media.ro menționează foarte inspirat că „legile securității (…) sunt mai grave decât OUG 13 sau chiar decât asaltul antidemocratic din 2012”. Ne pasă?
Avem în continuare probleme cu bunul simț, din cauza sistemului de promovare al celor supuși (nepoti, șantajiști sau șantajați, mercenarii corupți care împart cu partidele, cu „serviciile” și cu liderii informali). Nu mai e un secret implicarea agenților sovietici (transformați în ruși) în toate privatizările și „alegerile libere” România. Recentele dezvăluiri ale implicării OMW în camarila lui Putin, sunt doar unele dintre dezvăluirile fortuite recente. Privatizările fără licitație cu firme de doi bani ca OMW au trecut neobservate, deși au distrus ramuri importante ale economiei.
Sistemul e încurajat și de lipsa reacțiilor, de lipsa justiției și de interpretările nesimțite ale unor reguli. După ce i-am condamnat cu mânie proletară pe cei doi informatori ai securității, Mona Muscă și Traian Băsescu, dar îi ridicăm la rang de mari politicieni pe trădătorii din grupul Iliescu KGB, care primeau informările de la ofițerii de securitate informați de cei doi, nu mai e decât un pas spre dictatura absolută.
Abia de curând ni se permite să discutăm despre corupția din justiție, organizată încă din anii 90 ca grup organizat de mercenari bine recompensați pentru supunere. Rămânea tocmai serviciul de informații fără drepturile de a înlocui legea cu bunul plac!