Președintele dezbinării noastre

Tot dezastrul în care se află România astăzi are o cauză și poartă un nume, președintele dezbinării noastre, Klaus Werner Iohannis. Un profesor de fizică mediocru, un oportunist prezentat drept erou providențial. O grupare etnică, un partid, care a făcut România praf, și unele facțiuni din servicii au construit imaginea unui personaj care nu există.

La alegerile din 2014 Iohannis a avut o frază (aproape) celebră „decât să fiu mârlan, mai bine pierd alegerile”. Ne-a păcălit! Mârlănie, demagogie și ipocrizie am avut încă din primul său mandat. În ultimii 3 ani, însă, nu a făcut decât să demonstreze că le poate rafina până la perfecțiune. A ajuns să fie mai mult decât mârlan, s-a coborât mai jos de nivelul unui mincinos ordinar. Nu a făcut nimic din ce a promis națiunii. Dimpotrivă.

Minciuna, cultură prezidențială

În urmă cu 7 luni scriam despre președintele care ne desparte cu dispreț.

Spuneam că „USR și/ sau PSD își vor uni forțele să voteze Guvernul Ciucă, pentru că nu pleacă nimeni de la măcelărie. Populația va suferi șocuri repetate, dar unii se vor încăpățâna să supraviețuiască. Electoratul va fi mituit sau va vota așa cum se vacinează, de frică și obligat de autorități, iar conducerea se va roti cum se întâmplă la fiecare 4 ani. Vom avea iarăși Guvern PSD…”

Am greșit! Nu a fost USR, ci chiar PNL și-a unit forțele cu PSD. Și nu după alegeri ci imediat. Cine are o minimă decență, onoare și demnitate acceptă greu că Iohannis ar fi putut asocia PNL cu PSD. Ce om sănătos la cap își putea imagina că Werner va promova o alianță între partidul care l-a urcat dealul până în jilțul de la Cotroceni și „ciuma roșie”?

A fost, însă, dovada lipsei oricăror valori morale pentru președintele dezbinării noastre. Conservarea privilegiilor și distrugerea României par să fie singurele obiective ale unui personaj pe care istoria noastră îl va menționa mereu cu tristețe și dezgust.

În cei peste 7 ani, de când ne urăște și dezbină, Iohannis nu a oferit niciun interviu, nu a participat la nicio dezbatere cu adevărat publică și liberă, a refuzat orice confruntare. Între o partidă de golf și o lectură a tezei lui Ciucă, mai declară ceva pentru mass media obișnuită doar să asculte. În general se pricepe la toate.

Iohannis ne anunță că este cu ochii pe noi!

”Dacă anumite abordări din primul draft nu sunt corecte, vor fi corectate. Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securitati. Sunt speculații pur și simplu eroante, eronată e și scurgerea acestor prime forme către media și, în final, am trecut de această fază. Personal mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastră să fie corectat. Ingrijorarile nu sunt necesare” este răspunsul său la întrebarea despre „legile Securității”.

Constituția sa autoritară, cu grave accente dictatoriale, iese în evidență la fiecare apariție. Iohannis nu face niciun efort să-și mascheze atitudinea de grof medieval. Pentru el accentul cade pe condițional, „dacă anumite abordări (…) nu sunt corecte”. Deși, nu încape loc de „dacă”. Cum nici măcar nu sunt „abordări”. Proiectele sunt reale, concrete și aduc în discuție propuneri legislative nu „abordări”.

Apoi, ce este mai grav păstrează pentru final: se va implica personal în corectarea „formei necorespunzătoare”. Legea vine spre promulgare la președinte după ce este votată în Parlament, de când are Iohannis drept de inițiativă legislativă? Pentru că el vorbește de corectarea „draftului”. Dacă legile pleacă deja „corectate” de la Cotroceni, Parlamentul ce naiba mai face? Poate se supără sasul și nu le aprobă dacă le modifică Legislativul.

În cele din urmă, fraza cu adevărat apocaliptică, este, în egală măsură, recunoașterea imxtiunii serviciilor în presă și amenințarea la adresa eventualelor surse. Este scadalos, antidemocratic și abuziv. Problema este cel care a oferit presei proiectele de lege nu faptul că serviciile își elaborează singure legile.

Ei s-au străduit să ascundă și eventual să luăm act de legi abia când ajungeau în Parlament sau în Monitorul Oficial. Un răutăcios le-a stricat surpiza. De ce contează cine a oferit publicului proiectele de lege? Ce este ilegal în a prezenta public niște propuneri?

Un Parlament imens… de inutil

Anul acesta, la începutul lunii martie, Guvernul a modificată Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Au fost proteste timide, din partea unui segment redus al mass media, dar nu s-a întâmplat nimic. Încă o lege a fost modificată prin ordonanță, iar Parlamentul redus la statutul de anexă a Guvernului.

După modificare, actele normative „se supun adoptării şi anterior expirării termenului” de 30 de zile, impus de lege pentru consultare punlică. Era important ca acest pachet de legi să nu ajungă în atenția publicului decât în ultimul moment. Timpul de reacție ar fi fost extrem de redus.

Revenind, „legile Securității” nu au fost aduse în atenția mass media de cei care le-au elaborat. Toate proiectele, cu excepția celui de organizare a CSAT, se aflau deja la Guvern și Parlament. Prin urmare, în intimitatea puterii ele erau deja în dezbatere. Cetățeanul nu trebuia să le vadă decât publicate.

De ce nu ar fi trebuit să afle și cetățenii cum gândesc serviciile noastre? Doar sunt sponsorizate consistent din bani publici, pe care ar dori să nu-i mai justifice cum sunt cheltuiți.

România a ajuns într-un punct în care Parlamentul este o instituție secată de conținut și substanță. Indivizi lispiți de personalitate, diluați în interesul partidului și dispuși să ridice mână pentru a vota în funcție de cum ordonă liderul de grup. Nu elaborează legi, doar își însușește ordonațele de urgențe. Uneori, pentru a nu umple de ridicol Curtea Constituțională, Parlamentul mai votează unele legi organice. Transmise de alții.

Serviciile, monstrul hrănit din sărăcia noastră

Grav este să constatăm monstrul în care s-au transformat instituțiile adunate sub sintagma „sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Băsescu a început construcția unui sistem mult mai periculos decât Securitatea. Președintele dezbinării noastre încearcă să-i ofere o autonomie care ne umple de fiori. Pachetul de legi, dincolo de multele aberații și derapaje incredibile, este rezultatul unei școli de gândire. Cea securistă.

O Securitate modernă, mult mai arogantă, îngâmfată, impertinentă și antidemocratică decât cea desființată la sfârșitul anului 1989. Tupeul și obrăznicia sunt palide eufemisme pentru a descrie nerușinarea celor care au putut să gândească astfel de texte de lege. Toți cei care au propus inepțiile, din proiectele elaborate în secret, sunt plătiți din taxele și impozitele celor pe care ar dori să-i terorizeze. Cu alte cuvinte, serviciile doresc să Ie plătim generos ca să-și bată joc de noi.

„Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. E o eroare majoră, oamenii sunt îngrijorați.” Este declarația incredibilă a celui care este mai mult decât președintele dezbinării noastre. Oscilează între călăul și cioclul națiunii. Depinde cât timp îi mai oferim.

Iohannis amenință că el și serviciile lui știu cine le-a stricat jucăria. Adică au făcut investigații. Nu este important atacul la fundamentele democrației, și așa mai mult formală în România. Eforturile au fost canalizate către identificarea delatorului.

Cine sunt acei „oameni îngrijorați”? Pentru că cetățenii sunt stupefiați și revoltați. Peste îngrijorare au trecut și se îndreaptă periculos către disperare.

Liberalii au mai trecut prin experiența oamenilor ajunși în pragul deznădejdii. Răscoala de la începutul secolului trecut, înăbușită sângeros de liberalii aflați la guvernare, ar trebui să le dea de gândit. Nici poporul nu ar trebui să fie indiferent față de istorie. A fost expresia modului în care liberalii înțeleg să fie aproape de oameni. Prin delegarea sau împuternicirea plumbului din gloanțe.

Linșarea sesizorului public

Specific românesc, intimidarea celor are aduc în atenție derapajele instituționale. Niciodată autoritățile nu contestă acuzațiile de corupție și abuz. Sunt concentrate pe amenințarea sau eliminarea celui care le denunță.

Prin materialele noastre am prezentat, cu dovezi, multe abuzuri și fapte de corupție. Reacțiile celor care s-au simțit vizați au fost furibunde. De la angajarea unor detractori aflați în subordine până la amenințări directe. Asta deși am oferit drept la replică și am publicat absolut toate comentariile, indiferent dacă am fost sau nu de acord cu conținutul lor. Amenințările continuă, la fel vom face și noi.

Altfel, nu s-a dispus nicio măsură. Aceleași împuterniciri abuzive, aceeași oameni conectați la privilegii oferite prin corupție și abuzuri, aceeași bătaie de joc în cheltuirea banilor publici. Un exemplu recent este grotescul evenimentului pe care ministrul apărării l-a patronat ieri, 7 iunie 2022, la CSA Steaua București. Sau promovarea cu obstinație a col. Oros Gabriel, viitorul comandant al Bg. 61 VM. Vom reveni asupra subiectelor.

O jurnalistă a fost subiectul unei acțiuni de compromitere, condusă chiar de Poliția Română. Unele publicații online au fost închise sau amenințate cu suspendarea activității. Jurnaliști incomozi au fost concediați de televiziunile guvernamentale (aici). Altora le-a fost interzis să mai publice materiale în care critică premierul și președintele. Cenzura presei există, chiar dacă puțini sunt cei care o iau în serios.

Președintele dezbinării noastre conduce acțiuni concertate de eliminare a democrației și impunere a dicaturii. Dorește să rămână la Cotroceni și după 2024 sau pur și simplu urăște România. Contează mai puțin motivele domniei sale. Trist este că noi suportăm consecințele. Dramatic viitor le așteaptă pe generațiile următoare.