Cuvântul de care ne este rușine

Patriotismul a devenit o noțiune demodată, aproape ridicolă. Simpla rostire a cuvântului atrage priviri compătimitoare sau o atitudine tolerantă față de cel care-l folosește. Nu este cool sau trendy să aduci în discuție „sentimentul de dragoste și devotament față de patrie și popor”.

În decembrie 1989 România ieșea din dictatură. O țară liberă și independentă care se revolta împotriva unui sistem tot mai opresiv. Ne indignau austeritatea și restricțiile. „Ne-am luat rația de libertate”, a fost un slogan care a circulat mult timp. Câtă inconștiență! Trebuia să știm că „rația” este, prin definiție, o cantitate limitată?!

„Unde locuiește libertatea, acolo este țara mea” Benjamin Franklin

Astăzi, dictatura revine, iar independența este relativă. UE ne dictează politica economică și socială. NATO ne asigură iluzia securității. Parteneriatele strategice ne impun guvernatorii și ne trasează politica externă.

Altfel, suntem liberi. Să suportăm taxe și impozite interminabile sau insultele unei clase politice tot mai izolată de popor. Liberi să acceptăm decizii aberante, lideri aroganți și situații degradante. Populația susține o Coaliție absurdă, doar pentru că îi aruncă resturi, sub forma legendarei sută de lei. „Mâncați și nu vă mai plângeți, măi sărăciilor!”, ne scuipă zilnic politicienii.

În mass media a ajuns virtute dezbaterea derapajelor și disfuncționalităților din „țara asta”. Atât! „Lătrat în pustiu” ar defini înțelepciunea populară conversația superfluă și interminabilă. Aceeași „formatori de opinie”, promovați „influenceri”, ne explică zilnic, afabil sau agresiv, cât de zbuciumată e „țara asta”.

România nu mai are nume, a fost redusă la neutrul „țara asta”. Poate fi schimbată, fără regrete sau nostalgii. Nu mai avem Patrie și Națiune. Suntem cetățeni europeni. Primim identitate digitală și ne acceptăm captivi în spațiul virtual unde se refugiază tot mai mulți.

Patriotismul a devenit, încet, dar sigur, un arhaism indecent. Cuvânt fără conținut. Privim spre Vest, dar nu învățăm nimic.

De câte ori i-am auzit pe Iohannis, Ciolacu, Ciucă sau Cîțu vorbind despre patriotism? Ce așteptări avem de la un fost șef al Armatei pentru care eroul este cel care-și apără „ceea ce are și ceea ce este”?

Nu ne mai sperie războiul de lângă noi. Nici lecțiile dure ale dramelor Ucrainei nu ne mai impresionează. Apărarea țării nu a fost niciodată prioritate. Ce să mai apărăm? În trecut ne apăram „sărăcia, nevoile şi neamul”. Astăzi „neamul” este plecat din țară, iar „sărăcia” tinde să devină un lux. Întrebarea ar mai fi și cu cine să apărăm „nevoile” pe care încă le avem?

Când „asta” pare atractivă, dar nu este

România are mai puțin de 40.000 de rezerviști. Majoritatea provine din personalul activ care, din diferite motive, a ales să treacă în rezervă. Rezerva voluntară este nesemnificativă și nu adună mai mult de 2-3000 de militari. Deși peste nouă milioane de cetățeni sunt apți pentru serviciul militar. Prin comparație, Grecia, cu o populație de două ori mai mică, are 120.000 militari activi și peste 220.000 rezerviști, din cei aproape patru milioane cetățeni apți de luptă.

Ministerul Apărării a anunțat miercuri, 8 iunie, că a prelungit cu alte 16 zile procesul de recrutare pentru rezerviștii voluntari.

Mi se pare că în primele trei săptămâni de la lansarea unei noi selecţii pentru voluntari, pe 1500 de locuri, dacă nu mă înşel, avem anul acesta, am avut deja, în primele săptămâni, peste 5000 de candidaţi şi continuă înscrierile. Înseamnă că există o atractivitate pentru asta”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Nimic neobișnuit în ieșirile publice dezordonate ale domnului Dîncu. Ministrului „i se pare”, năzare sau nălucește. Nu contează. Oricum e departe de adevăr. Nu este clar ce înțelege ministrul prin „atractivitate pentru asta”. Un „demonstrativ” care relevă doar superficialitate. Un demers din care înțelegem că patriotismul a devenit un generic „asta” și rușinea de a discuta despre el.

Sunt 871 de locuri, pentru toate categoriile de personal voluntar – ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați. Până la termenul limită s-au înscris 482 de candidați. Cum Dîncu visează 5000 nu putem opina decât că el trăiește un nesfârșit Saga Festival.

Urmând logica ministrului concluzia este cât se poate de clară: nu există niciun fel „atractivitate pentru asta”. În contextul războiului și tensiunilor care au potențial evident de escaladare România își propune să recruteze pentru rezervă … un batalion.

Cifrele care ne alimentează iluzia

Dacă rezerva voluntară nu trezește pasiuni, nici concursurile pentru formarea profesională inițială a personalului în activitate nu se mai bucură de interesul de altădată.

În urmă cu 30-35 de ani în liceele militare se adunau câte 15 candidați pentru un loc. Anul acesta sunt mai puțini de doi. Același lucru se întâmplă și în cazul maiștrilor militari și subofițerilor, unde pentru 1629 de locuri s-au înscris 1939 de candidați. Procentul este mai ridicat la ofițeri, dar situația este denaturată de numărul locurilor pentru medicina militară și Academia Tehnică Militară, peste jumătate din totalul celor 243 scoase la concurs.

Totuși, în cifre, Armata încă mai atrage, candidați cel puțin. Mult sub procentele anilor anteriori, dar cantitatea întreține iluzia atractivității. Calitatea resursei umane nu a fost niciodată, în ultimii 5-6 ani, subiect de analiză obiectivă.

La Colegiul Militar Alba Iulia, recent vizitat de ministrul Dîncu, sunt disponibile 120 de locuri. Doar 50 din cei 200 de candidați admiși pentru repartiție au obținut medii peste 8,00. O medie care nu intră în primele 300 licee din țară. Ultima medie de admitere va fi sub 7,00 și în afara top 500 colegii/ licee din România.

Candidați puțini, calitate scăzută. Dramatic este că, în câțiva ani se epuizează bazinul de selecție la toate categoriile de vârstă. Atât pentru personalul activ cât și pentru rezerva voluntară. România nu este capabilă să genereze resursă nici măcar pe timp de pace.

Peste 6-7 ani vor trece în retragere toate promoțiile educate înainte de 1989. Sfârșitul deceniului va scoate din rândul personalului activ și în rezervă resursa umană instruită în comunism. Într-un sistem de învățământ care n-a fost bun, dar care i-a format pe Iohannis, pe Ciucă sau pe Cîmpeanu. Pe Cîțu nu e clar ce sistem l-a format, iar Ciolacu este doar formatat, în funcție de nevoile utilizatorului.

Patriotismul a devenit penibil

La începutul războiului 63% dintre cei preocupați de agresiunea Rusiei au răspuns că nu sunt dispuși să lupte pentru apărarea României. Majoritatea tineri sub 35 de ani. Procentul celor născuți după 1989 care ar pleca din România în situația unui conflict depășește 60%.

Cei trecuți de 50 de ani se revoltă. „Unde plecați? Și țara cine o apără?” Tinerii nici măcar nu se obosesc să răspundă. Din respect și bună creștere unii întreabă totuși: „care țară?”

Nu sunt vinovați că nu găsesc nimic de apărat în România. Nu a fost preocuparea nimănui în ultimele 3 decenii să formeze patriotism și motivație printre tinerii noștri. Nu le-am oferit mentori pe care să-i urmeze. Cu excepția celor care împânzesc Parlamentul, Guvernul, administrația centrală și locală.

Acolo sunt modelele pe care dorim să le urmeze tinerii noștri? Diplome și lucrări furate, studii în universități controversate, arivism, impostură și imoralitate, asta le oferim? Doar egoism, dezbinare și ură văd zilnic în societate. Minciuna și trădarea sunt constantele pe care le propun liderii noștri.

Pentru mulți patriotismul a devenit penibil. E jenant să-l menționăm. Privim atent în jur când ne scapă involuntar. Poate totuși nu ne-a auzit nimeni. L-am redus la cuvintele lui Bertrand Russell „patriotismul este disponibilitatea de a ucide și a fi ucis din motive banale”.

Dacă nu le oferim tinerilor o scară a valorilor decent articulată, argumente și motivație, să nu ne surprindă procentele tot mai ridicate ale celor care nu găsesc valoare patriotismului. Ca să le cerem dragoste și devotament pentru Patrie ar trebui, mai întâi, să le oferim una. În schimb, ce văd tinerii noștri? Cum se topește sub ochii lor viitorul și șansele unei vieți decente în România. Pentru ce să lupte?

Un răspuns la „Cuvântul de care ne este rușine”

  1. […] cei care vor să facă parte din rezerva voluntară a Armatei este 24 iunie 2022. Subliniam (aici) cum perioada inițială a fost extinsă cu 2 săptămâni pentru că ar fi existat „o […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: