Rezerva Armatei, marea mută și nesfârșita resemnare (II)

În materie de analiști și profeți militari suntem o națiune talentată. De la ăl’ cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură românul face și desface operații militare la televizor.

Realități pe care unii doar le intuiau. România are foarte mulți generali și strategi militari, dar foarte puține capabilități cu care să se apere.

Propria cauză nu pot militarii să o susțină articulat. Marea mută se complace într-o nesfârșită resemnare (continuare de aici). Altfel, dacă nu era Armata, rămânea Guvernul fără generali și războiul fără comentatori.

„O națiune poate supraviețui proștilor și ambițioșilor săi, dar nu poate supraviețui trădării. Inamicul declarat este mai puțin periculos pentru că își face cunoscute intențiile. Trădătorul se mișcă, însă, liber în interiorul cetății, șoaptele sale viclene se aud din toate cotloanele, până în sălile guvernului.”  Cicero

Militarii se mint frumos

Nimeni nu-și planifică să devină erou. Cu excepția impostorului de la Nasiriah, pe care, la cerere, mass media l-a zugrăvit în culorile legendei. Un erou care își apără bocceluța cu praz și zaibăr.

Cariera militară este una vocațională, dar militarii nu au aspirații eroice. Onorarea jurământului este doar parte a angajamentului solemn. Militarii nu vor statui sau monumente. Ar dori doar ca națiunea să le recunoască sacrificiul. Cel puțin să știe că privațiunile și riscurile nu primesc drept recunoștință indiferența și oprobiul public.

Dacă militarii își apără națiunea, cine îi apără pe militari? Cine se asigură că Armata nu ajunge captivă deviațiilor și derapajelor celor aflați efemer și întâmplător în funcții de unde decid dictatorial?

Suntem o națiune care așteaptă pasiv apariția liderului salvator. Fiecare impostor cocoțat într-o funcție publică ne alimentează speranțele.

Ciucă nu-i va ajuta sau apăra niciodată pe militari. Cu atât mai puțin pe cei cei în rezervă sau retragere.

Când a renunțat la onoare, în schimbul promisiunilor politice, pentru dottore Ciucă Armata a devenit trecut renegat. Discursul celor care au îndemnat la susținerea necondiționată a „generalului” n-a avut niciodata argumente. Repetat, devine penibil.

Ciucă știe că, indiferent ce va acorda militarilor, va fi amendat de opoziție și criticii politici. Ciucă a fost mereu o vulnerabilitate pentru Armată. În poziția actuală este ștreangul care-i sufocă pe militari. La rândul lor militarii sunt balastul care-l încurcă. De la dragoste la ură nu-i decât un pas. La fel cum din poligon în alcovul PSD este un drum fără întoarcere.

Arivistul, oportunist și lacom, nu întreprinde nimic fără să aștepte beneficii directe. Dacă o persoană nu și-a ajutat camarazii când era lipsit de constrângeri, de ce ar face altfel când este total și iremediabil subordonat interesului politic?

Divide et impera

Militarii, prin definiție și educație, ar trebui să fie capabili să elaboreze strategii, cursuri și planuri de acțiune. Protestele celor în rezervă nu dovedesc să fi făcut vreodată așa ceva. Probabil singurii care au studiat arta militară sunt blocați în studiourile televiziunilor.

În ultimii ani toate protestele militarilor în rezervă s-au oprit la acțiuni paliative și solicitări timide de recunoaștere a drepturilor legitime. Revendicările au fost, deseori, limitate la  cerințe care să ofere satisfacții sau reparații unor grupuri restrânse. Niciun demers nu a urmărit, cu determinare și fermitate, atingerea unui obiectiv comun. Unul care să includă toți militarii. În activitate, rezervă și retragere. De la generali până la soldați.

Rezerva este singura componentă a Armatei care are drept la protest. Nu întâmplător a fost împărțită și divizată de numeroasele modificări legislative.

Sunt militari pe care trecerea timpului i-a scos natural din sistem. Alții au ieșit cu mult înainte de vreme, ademeniți cu sume de bani din celebra „ordonanță a restructurării”. Unii au beneficiat integral de prevederile Legii 223/ 2015. Mulți au căzut în plasa epurării din vara anului 2017. În cele din urmă, sunt militarii cărora le sunt aplicabile prevederile OUG 59/ 2017.

Dacă nu era suficient, la începutul anului 2022, Guvernul Ciucă a sabotat și mai mult solidaritatea Oștirii. Indexarea legală a fost… ilegal aplicată. Refuzată în anul anterior a adus procente diferite pentru anul în curs. Plata CASS pentru cei cu venituri peste 4000 de lei a fost, în realitate, o taxare mascată a veniturilor unor drepturi câștigate.

Unii s-au mulțumit cu puținul primit, alții s-au bucurat de plusul nesperat, mulți s-au revoltat pentru nedreptățile repetate. Aceștia din urmă virtual sau în cadrul reuniunilor unde își rememorează trecutul glorios. Altfel, protestele au strălucit prin absență. Suntem o națiune talentată, dar care-și pierde repede entuziasmul.

Mulți și bine dez/organizați

Nu dorește nimeni o evaluare onestă a activității și acțiunilor celor care de foarte mulți ani nu reușesc să adune decât consolare și compătimire. Raportul de activitate încă mai îmbracă forma dărilor de seamă din perioada comunistă. O trecere în revistă a unor realizări lamentabile și o listă de angajamente sterile.

Sunt peste 120 de asociații, sindicate sau fundații ale militarilor în rezervă. Cel puțin 10 sunt declarate de „utilitate publică”. Numărul atât de mare spune totul despre solidaritatea și spiritul de corp al militarilor. Incapabili să se organizeze, „rezerviștii” rămân captivi păcatelor tinereții: patima funcțiilor și a onorurilor.

Zeci de președinți și secretari, sute de vicepreședinți și comisii, grupuri de lucru și ședințe de „armonizare a punctelor de vedere”! Cine mai are timp să analizeze obiectiv activitatea? Cosmetizarea adevărului este sarcina de serviciu păstrată și după trecerea în rezervă.

Orgoliile și setea de putere a unora face imposibilă organizarea unor structuri puternice. Încă sunt „rezerviști” încântați de faptul că sunt în conducerea unor pseudo-asociații. Suntem o națiune talentată, nu ne irosim în funcții de execuție.

Din păcate mulți nu reușesc să treacă peste frustrările și nemulțumirile pe care le-au avut în activitate. Mai mult, se simt eliberați de povara ierarhiei și găsesc mai important să intre în răfuieli și lupte alimentate de teme false. Este scenariul cel mai bun pentru Putere.

De ce au militarii în rezervă așteptări de la alții când nu pot să-și depășească propriile slăbiciuni? De ce cred că decidenții vor mișca un deget atâta timp cât singura constantă a „rezerviștilor” este lipsa de unitate?

De la jocuri de război la cele de gleznă

Câți dintre conducătorii acestor asociații l-au dezavuat public pe Ciucă? Câți au avut curajul să exprime oficial dezaprobarea sau delimitarea față de un individ care nu este reprezentativ pentru Armată? Foarte puțini au curaj. „Să nu-l deranjăm pe Nicușor, doar e de-al nostru!”

Un general, șef al Armatei, este acuzat de lipsă de onoare, furt intelectual, trafic de influență, corupție și alte coțcării dezgustătoare, dar mulți încă speră să-i sărute condurii. Revolta și indignarea sunt păstrate în intimitate. Dacă există. Poate își aduce „domnul gheneral” aminte de ei și primesc o ciozvârtă sau chiar o sinecură.

„Rezervișii” sunt la fel de mult oglinda Armatei pe cât sunt cei aflați în activitate reflexia societății. Suntem o națiune talentată, avem valențe nelimitate pentru dezbinare, invidie, conflicte și orgolii.

Dacă cele 120 de asociații ar fi una singură? Așa cum avem o singură Armată! Dacă militarii s-ar delimita public de toți cei care folosesc Armata în interesul unei cariere politice? Dacă s-ar implica și altfel decât pentru creșterea veniturilor?

Cum ar reacționa Guvernul dacă într-o zi s-ar trezi cu câteva zeci de mii de „rezerviști” în Piața Victoriei? Uniți, sub o singură voce, eliberați de patimă și orgolii, cu un program sau platformă prin care să solicite așezarea Armatei în coordonatele ei firești. Militarii s-au format în corturi și au trăit în condiții de campanie, iar Piața Victoriei este mult mai generoasă decât Cincu sau Smârdan.

Militarii aflați în activitate ar trebui să nu-i uite pe cei în rezervă. Toți ajung acolo, dacă nu intervin evenimente tragice. Militarii în rezervă ar trebui să-i sprijine pe cei în activitate. Cauza militarilor este comună, chiar dacă raporturile cu Armata sunt diferite.

Suntem o națiune talentată

Atât de talentată încât nu ne irosim în nimicuri.

Mulți militari în rezervă sunt comozi sau indiferenți. Unii se simt vulnerabili. Au rude, în activitate, care speră să primească o funcție bună. Au nevoie de un bilet la tratament, de o cameră într-un cămin militar sau de o banală adeverință. Se bucură de cămăruța sordidă acordată drept sediu sau spațiu de lucru.

Alții încă se simt importanți dacă îi cheamă Ciucă în tribună, la paradă. Stelele și medaliile sunt mita pentru care unii și-au vândut camarazii. Există, printre militarii în rezervă, inclusiv disponibilitatea către obediență în speranța unei avasări. O stea sau o tresă care ajută la ce?

Protestul online este singurul pe care și-l permit cei mai mulți „rezerviști”. Un emoticon pe Facebook devine act de eroism. Suntem o națiune talentată, dar care va ajunge curând să existe doar în spațiul virtual.

Să iasă în stradă cei mai curajoși. Dacă vor avea succes se vor bucura împreună de reușită. Dacă, însă, vor fi repercusiuni? Cei care s-au păstrat în neutralitate se pot replia și nega implicarea.

Armata nu a fost distrusă doar de Ciucă și cohorta lui de generali. Au participat, printr-o pasivitate complice, și cei care nu au protestat, nu au reacționat și au acceptat o situație care s-a acutizat.

Faptul că nu reușesc să se organizeze, că nu au imaginație și inspirație pentru manifestări care să producă impact, media și social, sau că acceptă să fie prostiți de ipocrizia și demagogia factorilor de decizie este exclusiv vina militarilor în rezervă.

Militarii nu trebuie să aștepte mărinimie de la partidele politice. Au datoria și obligația să convingă poporul de necesitatea unei Armate bine articulată și a unei rezerve consistente.

Alternativa actuală, ședințe cu „factorii de răspundere” și prezentări dezlânate în PowerPoint, va aduce Armatei ce aduc Ciucă și Ciolacu tuturor românilor: plăcuțe suedeze!