Jumătăți de adevăr despre Armată

Anunțuri publicitare

Florin Șperlea este unul din puținii mânuitori de condeie ai presei militare. Un istoric și publicist apreciat. Deseori reușește să strecoare adevăruri în articole aparent neutre.

Colonelul Florin Șperlea este dovada faptului că în Armată este loc și pentru cultură sau că militarul poate fi și un intelectual rafinat.

Uneori linia dintre eroarea involuntară și cea intenționată devine neclară. Fiecare decanteaza în funcție de interese.

Prostie sau trădare

„Armata nu este mantaua de vreme rea a autorităților locale” este un material care amestecă realități dureroase cu erori regretabile. Răutăcioșii ar considera textul manipulativ. Totuși, trebuie avut în vedere că un militar în activitate are o libertate de exprimare… relativă.

„Geniștii români au fost solicitați să refacă podul (…). O armă (…) despre care nu am auzit nici cel mai modest discurs al liderilor militari din ultimii 10 ani privind înzestrarea sa cu cele necesare… geniștii se instruiesc cum pot pe o tehnică militară și cu utilaje care au, cele mai multe, vreo 40-50 de ani de exploatare.”

Foarte mult adevăr. Florin Șperlea evită, însă, identificarea vinovaților. Se oprește la jumătate. Nu știe sau nu poate comunica mai mult.

Am înțeles care este situația, de ce nu se continuă analiza? „Doar constatăm, nu căutăm vinovați” este sloganul sub care se îngroapă toate investigațiile din Armată. De ce să-i căutăm când este evident cine sunt?

Trupele de geniu sunt prost înzestrate și echipate din vina celor care au gestionat (sub)dezvoltarea armei în ultimul deceniu, generalii din conducerea Armatei.

În ianuarie 2014 a fost numit șef al Forțelor Terestre gl.mr. Nicolae Ionel Ciucă. De atunci nimic nu s-a mai întâmplat în Armată fără aprobarea lui. Explicită, tacită sau implicită.

Arma geniu a fost total ignorată. Nu a existat niciun program major, nicio achiziție de materiale sau echipamente care să intre în dotarea trupelor de geniu în ultimii 8 ani. Nici nu există intenție pe termen scurt sau mediu. Cine este vinovat?

Cea mai eficientă perdea de fum este jumătatea de adevăr. În spatele ei poți ascunde orice. Culpa individuală diluată în generalități și truisme este tehnica prin care vinovații se pierd în mulțime.

Arma geniu a fost distrusă deliberat. Incompetență, prostie sau trădare? Nici tancurile, CBRN-ul, artileria sau infanteria nu au avut un tratament mai bun. E importantă decăderea unor „arme”, dar Ciucă și ai lui sunt vinovați de distrugerea unei ARMATE!

Duetul patimilor noastre

Când în plină pandemie, sistemul medical a fost sufocat (…) personalului din spitale i s-a spus că are mare nevoie de o salarizare decentă și toți au acceptat asta, așa încât acesta a primit integral salariile cuvenite, potrivit legii salarizării unitare, pe care ar fi trebuit să le obțină abia în 2022.

Este o mare eroare. „Personalul din spitale” a beneficiat de aplicarea integrală a prevederilor Legii 153 / 2017 încă din 2018.

Art. 38, alin.3 lit. b: „prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri / șoferi autosanitară (…) se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022”

În România, situația dezastruoasă în care ne aflăm are două cauze: Pandemia și Putin.

Duetul PP este și la originea dezbinării sociale. Autoritățile nu au nicio vină.

Florin Șperlea a uitat să-l menționeze pe Putin. Cu altă ocazie. Anul viitor, când se va aplica, iarăși, o excepție de la lege. Îi vine rândul.

Narațiunea oficială trebuie susținută indiferent de consecințe sau pur și simplu nu s-a informat corect?

Onoarea generalului, eroarea colonelului

Militarilor (…) li s-au înghețat aceste creșteri salariale, în baza aceleiași legi (care a crescut salariile în Sănătate, n.r.), de autoritățile îndrituite să le acorde, invocându-se „restrângerile bugetare”.

Încă o eroare. Militarii ar fi trebuit să primească, în perioada 2019-2022, o creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.

În realitate raportarea se face la anul 2009, iar după primii doi ani Guvernul și-a acordat… derogări de la lege.

La prima, în anul 2021, ministrul apărării era fostul șef al Armatei. Ulterior a fost promovat premier și a produs încă o derogare.

Prin urmare, nu legea sau pandemia au fost cauze. Ele sunt doar instrumente sau justificări.

În democrație normele legislative nu sunt „Tablele lui Moise”. Oamenii sunt cei care produc legile. La fel cum nu armele sunt cele care ucid. Oamenii omoară alți oameni.

Militarii nu și-au primit drepturile pentru că un camarad al lor a fost de acord să le fie suspendate prin ordonanță de urgență. Pandemia a fost doar pretextul reclamat pentru sacrificarea militarilor.

În același registru, primul ministru al apărării care a susținut reducerea veniturilor rezerviștilor a fost generalul Ciucă.

În anul 2021, când militarilor în rezervă le-a fost diminuat venitul prin neaplicarea indexării legale, Ciucă nu a protestat sub nicio formă. Dimpotrivă, a fost complice și a mințit, iarăși!

Armata, mantaua generalului Ciucă

„Instituția militară nu este mantaua de vreme rea a autorităților locale…”

Foarte adevărat! Armata nu este, însă, nici agent electoral pentru generalii care-și doresc o carieră politică. Iar implicarea Armatei în jocuri politice este un derapaj mult mai grav decât eventualele solicitări ale unor autorități locale prezumtiv vinovate de neglijență sau corupție.

Altfel, Armata este mantaua de vreme rea a populației. Ce rol mai important și-ar putea găsi Oștirea în viața Cetății dacă nu intervenția în situații de criză? Indiferent ce sau cine o provoacă.

Armata a intervenit, și a făcut-o cu profesionalism, la cutremure, inundații sau înzăpeziri. Inclusiv când criza a fost provocată de indolență sau lăcomie. Digurile sau parazăpezile lipsă sunt tot expresia incapacității autorităților.

Chiar dacă are tot mai puține posibilități tehnice și materiale Armata va continua să intervină, la ordin.

La Luțca nu au solicitat autoritățile locale intervenția militarilor. Premierul Ciucă a ordonat Armatei să găsească urgent soluții. Deși avea alte structuri sau autorități cu prerogative clare în astfel de situații.

Ministerul Transporturilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta sau autoritățile județene erau alternative firești. S-ar fi evitat astfel situația jenantă în care Armata să nu poată interveni pentru că nu are posibilități.

Generalul Ciucă a trimis Armata la Luțca și Galați, pentru că „obiceiurile vechi mor greu”. După ce atâția ani a „oferit-o” în schimbul unor beneficii personale e greu de eliminat reflexul.

Regretabilă inducere în… manipulare

Florin Șperlea mai produce o jumătate de adevăr într-un alt articol: „Când rezerviștii devin subiect în dezbaterea publică”. Un titlu care împrumută tehnica tabloidelor: nicio legătură cu conținutul.

Care dezbatere? Nimeni nu-și găsește timp pentru rezerviști. Dacă n-ar fi retorica falsă a „pensiilor speciale” societatea i-ar uita sau ignora.

Politicienii flutură, uneori, tema „veteranilor de război”, dar nu se apleacă niciodată peste problemele militarilor în rezervă și retragere. Rezerviștii nu sunt „subiect” pentru lideri sau națiune. Militarii, în general, nu prezintă interes. Veniturile lor în schimb sunt menționate permanent. Malițios sau tendențios.

Armata este Cenușăreasa societății! De la soldatul în activitate până la generalul în retragere. Excepțiile sunt puține și de cele mai multe ori suficient de mulțumite încât nu mai încurajează protestul. Dimpotrivă, îl aruncă în derizoriu.

În ultimele patru luni am văzut zeci de generali în platourile de televiziune. Activi sau în rezervă. Analiști sau comentatori. Chibiți ai războiului și experți în geostrategie.

Niciunul nu a susținut cauza militarilor noștri. Niciun general sau ministru (fost general) nu a ieșit public să explice tranșant realitatea. Pentru ei Armata este mantaua care furnizează confort. Rampa de lansare către politică.

Sporadic, deliberat sau accidental, militarilor le este alimentată iluzia libertății de exprimare. Primesc chiar satisfacția unor articole de consolare, când propaganda atinge un nivel superior al comunicării instituționale.

Florin Șperlea rămâne o voce izolată în presa militară. Una din puținele care mai reușesc să articuleze (măcar) jumătăți de adevăr.