„Ăla micu și negru de respira greu”

Trăim periculos! Nu ne apreciem corespunzător liderii și unii s-ar putea să ne părăsească. De aproape cinci ani Iohannis ne tot atenționează că lipsa noastră de recunoștință s-ar putea să-l oblige să-și caute „servici” în altă țară.

Ca orice om gospodar Werner se preocupă timpuriu de postul pe care-l va ocupa după ce-și mută ficusul de la Cotroceni. Și-a trimis CV-ul la Bruxelles, dar nu exclude nici posibilitatea de a fi solicitat pentru poziția de Secretar General ONU. Dacă ar exista o Confederație Interplaneră suntem convinși că ar fi un candidat serios la conducerea ei.

Din nefericire pentru Iohannis s-a născut într-o țară prea mică pentru cât de imensă personalitate și anvergură are el.

Eternul candidat

În martie 2018, un articol pe Hotnews.ro titra: „numele președintelui Klaus Iohannis, luat în calcul la Bruxelles pentru pozitia de presedinte al Consiliului European”. Niciunul din argumentele prezentate nu a fost confirmat ulterior. Guvernul PSD ocupase agenda publică în anul Centenarului, iar Iohannis avea nevoie să se afirme ca lider important la nivel european.

În iunie 2019, Adevărul reia subiectul cu: „Iohannis, printre favoriţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European.” Era o perioadă în care se pregăteau alegerile prezidențiale, iar Iohannis trebuia promovat și ca lider important european.

În martie 2020, Europa Liberă ne prezenta o mostră de manipulare ordinară: „ Donald Tusk îi oferise lui Klaus Iohannis postul de președinte al Consiliul European, însă a fost refuzat”. Iohannis venea după o perioadă în care a încercat să forțeze alegeri anticipate. Întreaga Planetă se pregătea de pandemie, Tândală și ai lui se luptau pentru ciolan. Era nevoie de o intervenție cosmetică asupra imaginii președintelui.

Tusk era obligat să dea dovadă de curtoazie, doar venise la București să primească o decorație. Altfel, președinția Consiliului n-ar fi putut să o „ofere” nimănui. Doar nu-i Primăria din Plenița. Europa nu este atât de contaminată cum credem. Doar noi trăim periculos.

În mai 2021, aflam din Evenimentul Zilei că „președintele Iohannis își pregătește o candidatură la Consiliul European”. Știrea venea în contextul susținerii acordată lui Cîțu pentru înlăturarea lui Orban de la PNL. Un președinte care încălca Constituția și se implica în lupta internă a unui partid, dar care se „pregătea” pentru Europa, era mai ușor digerabil.

România vindicativă

Din telenovela candidaturilor lui Iohannis, s-ar putea crede că dorim să ne răzbunăm.

Nu ne-au primit în Schengen, deși noi așteptăm cu brațele încrucișate de peste zece ani o chemare izbăvitoare. Niște amatori! Fără război n-ar fi sesizat oportunitățile de colaborare pe care le avem cu Ucraina și Moldova. Noi am fost vizionari, aveam deja un mini-Schengen zonal. Economia duduia sub valurile de contrabandiștilor locali. Ce-am mai fi umplut noi Europa cu țigări ieftine!

Nu au ridicat MCV-ul, deși le explicăm constant că avem o abordare originală a justiției. Cel mai bun exemplu este criza prin care trec britanicii. La Londra nu a intervenit niciun judecător să apere „nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului” așa că s-a ales praful de Guvernul Johnson. Cum mai făceau justiția și procuratura noastră scut în jurul generalului Ciucă dacă nu era ancorată în „sinergia faptelor”?

Ne pun bețe în roate cu fondurile europene. De ce? După 15 ani am demonstrat că accesăm mai puțin decât ne costă să fim membri. Apoi, oricum nu ne trebuie bani mulți. Acolo, câteva miliarde, cât să se împartă activului de partid. Bani pe care tot în băncile vestice îi întoarcem, așa că ar putea să fie mai toleranți.

Sunt doar câteva motive care ar justifica intențiile vindicative. Prea încearcă presa românească să-l trimită cu forța pe Iohannis la Bruxelles. Trăim periculos! Nu realizăm că riscăm să ne lase cu Ciucă?

Petiția „Salvați NATO!”

În iulie 2022 se agită subiectul „Iohannis, secretar general NATO”. Ăștia ce rău ne-au făcut? Fără NATO suntem în aer. Alianța este singura noastră soluție de apărare, de ce să o distrugem? De ce să-l trimitem pe ăla care a încrucișat „ciuma roșie” cu „febra galbenă” doar ca să-și pună plagiatorul în fruntea Guvernului? Să o facă praf? E capabil să-l ducă pe Volodymyr în pat cu Vladimir.

Nu e posibil să avem atât de mulți filoruși în mass media românească. De ce nu-l recomandă pe Ciucă (împuternicit măcar) în locul lui Serghei Şoigu? Eroul de la Nasiriah este un împătimit al împuternicirilor și a demonstrat ce poate să realizeze în fruntea unei armate. Cu el ministru al apărării Rusia se predă în șase luni.

Revenind la mass media, conferințele de presă ale lui Iohannis par regizate în studiourile de la Bollywood. Cu foarte puține excepții, muzica și dansul au variațiuni, dar păstrează linia. Jurnaliștii se pretind preocupați de întrebări incomode, iar președintele jură că a răspuns.

Pe lângă întrebările care i-au oferit prilejul să închidă teme fierbinți a primit și una de la postul guvernamental Digi24: „în mediile politice interne și externe se discută despre posibilitatea ca dumneavoastră să fiți succesorul actualului șef al NATO”.

Tânărul angajat guvernamental, deghizat în reporter, nu știe că Jens Stoltenberg este secretar general? „Șeful” NATO sunt națiunile. În România apelativul „șefule” substituie orice titulatură. De la șoferul de taxi căruia i se strigă nervos „șefule, ne mișcăm și noi mai cu talent” până la ministrul care este întrebat mieros „șefu, vă aduc un ceiuț”, suntem o națiune de șefi. Trăim periculos! În țara lui „toți cu mapa, nimeni cu sapa” supraviețuirea a devenit artă.

„Tot ceeea ce înseamnă”

Care sunt acele „medii”? În cele externe nu este nimeni preocupat astăzi de succesorul lui Stoltenberg. Mai sunt 15 luni, iar provocările globale sunt atât de mari încât doar grija asta nu o au aliații.

„Medii politice interne”?! Să fim serioși! Cine discută? Că nu e clar. Are frământări Ciolacu după ce a citit „Conceptul Strategic” în limba engleză? Sau Ciucă face „tot ceea ce înseamnă” efort ca să-și vadă șeful plecat? Poate îi ia locul. Nu așa a făcut toată viața? A! Poate discută Drulă cu Simion.

Nu există „medii” interesate de ce va face Iohannis după ce scăpăm de el. Există doar preocuparea permanentă a lui Tândală pentru o poziție călduță. Pentru el funcția de președinte nu a fost decât un „job” plin de privilegii și oportunități.

Iohannis nu a dorit Președinția pentru că ar fi avut vreun proiect viabil sau pentru că l-ar fi răscolit revolta cu Băsescu la Cotroceni. Nici pentru că l-ar fi măcinat suferințele poporului și ar fi vrut să elimine nedreptățile și inechitățile din societate. Iohannis nu a dorit niciodată să meargă cu ocaua prin târg. Obiectivul lui a fost să o plimbe pe Carmen, pe banii noștri. Și un loc păzit unde să doarmă liniștit.

Iohannis nu a avut bunul simț să răspundă ferm și „exhaustiv” cum îi place lui. Sau „fără echivoc” pe stilul lui Ciucă. Răspunsul unui ROMÂN responsabil ar fi fost „Exclus! Funcția de președinte al României este cea mai înaltă la care poate aspira un român. Nu poți întrerupe un mandat în fruntea națiunii! Președinția nu e primăria unui oraș să poți pleca pentru un alt post mai călduț”.

Tândală a răspuns cu „dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua-o foarte serios și aș face o declarație publică.” Atunci a realizat poporul că trăim periculos. ”Băăăăăiii, ăsta ne lasă!” a fost strigătul de disperare al națiunii.

“Ăla micu și negru de respira greu”… era Iohannis

Iohannis duce permanent mâna la piept când se intonează Imnul Național nu pentru că l-ar încerca vreun sentiment patriotic. Aiurea! Este doar o altă expresie a ipocriziei. Gestul este stupid și fățarnic. De ce duce mâna la inimă și nu se așază în genunchi? De ce nu face mătănii cât se intonează Imnul? Sau de ce nu scuipă, cum face tot timpul de când este președinte?

Tândală e ăla micu care sare și se agită să-l vadă copiii mai mari care aleg echipele pentru o miuță pe uliță „și eu, și eu! sunt și eu aici! alege-mă pe mine!” Într-un final se mulțumește să alerge pe margine după mingile care ies în afara suprafeței de joc.

În realitate până și Iohannis a constatat că în România nu se mai poate trăi.

E un stat eșuat”. Și el, la fel ca foarte mulți români, este în căutarea unui contract bun în străinătate. De când cu războiul ăsta a ratat sezonul de schi și s-a adunat praful peste crosele de golf. Mare noroc a avut cu desele întâlniri la „nivel înalt” că altfel nu mai prindea Carmen niciun citybreak.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Un răspuns la „„Ăla micu și negru de respira greu””

  1. Greu de spus in doar cateva cuvinte despre KWJ & Co. Cert este un singur lucru : dorinta de parvenire, incompetenta crasa, lipsa de viziune, ura viscerala impotriva natiei romane, dezinteresul pentru directia in care trebuie sa mearga Romania, fanfaronada de „doi lei” pe care o afiseaza dezinvolt El, „prima doamna” si „”camarila”, aditivata la aceleasi tare demonstrate de Iliescu, Constantinescu, Basescu, Guvernele Romaniei (niste gasti mafiote) si Parlamentele acestei tari blestemate de Dumnezeu pentru incultura si prostie, ne-au adus in faliment material si ideologic.

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: