Nu ne sperie războiul sau crizele, pe noi ne ucide creșterea economică.
Nu reluăm temele care l-au făcut celebru pe Ciucă, deși trebuie reamintite periodic. Plagiatul, Nasiriah, lt.col. Maria Ciucă, politică în uniformă sau achizițiile controversate sunt doar câteva din subiectele care trebuie aduse permanent în atenție. Să nu trăiască dottore cu senzația că am uitat gunoiul pe care l-a ascuns sub covor.
De dragul imaginației, să ignorăm pentru câteva secunde istoricul său învolburat.
Dacă am șterge cu buretele trecutul reprobabil am avea un premier care să inspire încredere și profesionalism? Fără toate scheletele din dulap, ar putea fi Ciucă liderul providențial, cel în care națiunea își investește speranțele?
Operația a fost un succes, doar pacientul e mort
Vineri, 8 iulie 2022, pagina oficială de Facebook a Guvernului ne aduce în atenție mesajul premierului Ciucă.
„Economia României își continuă creșterea…. Primul trimestru al anului a înregistrat o creștere de 6,4% față de perioada similară a anului trecut și de 5,1% față de ultimul trimestru.”
Poate că alcoolul este circumstanță agravantă, dar măcar ar fi o scuză. Când ești încolțit și bântuit de toate mizeriile pe care le-ai făcut poți aluneca în patima băuturii. Cum să ai nerușinarea să vorbești astfel într-o Românie care se scufundă și să pretinzi că ești în deplinătatea facultăților mintale? Sau poate a fumat pătrunjel de la Cîțu!
Avem cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii 20 de ani. Asistăm la cea mai abruptă scădere a puterii de cumpărare și a nivelului de trai din ultimele două decenii. Veniturile reale ale populației au scăzut cu 30% doar pentru că leul de ieri valoarează 70 de bani astăzi.
Ne omoară creșterea economică, dar avem ROBOR 6.79% la 3 luni și 7% la 6 luni. Inflația reală a depășit 15% și ne împrumutăm mai scump decât Rusia.
Îți trebuie multă impertinență să afirmi că „am reușit să menținem dinamica creșterii economice, care confirmă eficiența măsurilor Guvernului de a sprijini economia și cetățenii…. Pachetul (…) ”Sprijin pentru România” protejează mediul de afaceri și cetățenii, alături de măsurile de stabilizare a prețurilor plătite pentru energie, gaze naturale sau carburanți.”
De ce ar fi rău un control psihiatric săptămânal al guvernanților?
Ce naiba măsuri de stabilizare a prețurilor? O „juma de leu” pentru câteva zile înseamnă stabilizarea prețurilor? De peste doi ani ne menținem în fruntea celor mai mari creșteri ale prețului la electricitate din Europa, iar Ciucă are tupeul să spună că a stabilizat ceva?
Miliardele care vin, dar nu mai ajung
Nu putea să lipsească din discursul lui Ciucă fetișul politicienilor noștri: „cele 90 mld. euro, bani europeni aflați la dispoziția României în următoarea perioadă”.
Sunt exact doi ani de când Iohannis ne anunța că „am obținut pentru România o sumă impresionantă de 79,9 mld. euro pentru proiectele europene”.
Era normal să-l plagieze Ciucă. Ce altceva face cu real talent?
De când ne amenință fantoma celor 80-90 mld. euro niciun cent din banii respectivi nu a intrat în visteria noastră. Avem planuri, programe, studii și, mai ales, ținte și jaloane, dar nu avem bani. PNRR va reuși să atragă cel mult fondurile din împrumuturi.
În capul lui Ciucă este suficient să „încheiem jaloanele şi ţintele din PNRR” și gata, ne umplem de bani. Nu i-a spus nimeni că „țintele” nu sunt cele din poligon?
Dottore ne anunță că „investițiile fără precedent finanțate de Guvern în acest an vor consolida economia, vor crea noi locuri de muncă și ne vor ajuta să trecem cu bine peste aceste crize multiple…”
Să mai spună cineva că „eroul de la Nasiriah” nu este un discipol al „eroului de la Scornicești”. Pentru Ciucă plagiatul nu este decât o formă supremă de admirație.
Fost membru al PCR, generalul Nicolae Ciucă, a simțit nevoia să se bucure împreună cu poporul de realizările partidului. La fel cum făcea mentorul său în Congresele partidului.
Dottore a scris cu mânuța lui textul bilanțului, doar că răutăcioșții din subordine l-au modificat.
Nici socialismul științific nu a scăpat de plagiat
Dezamăgit de incapacitatea subordonaților de a înțelege valoarea materialismului dialectic Ciucă ne-a trimis mesajul original:
”Bilanțul activității în cele 7 luni care au trecut de la învestirea în funcție demonstrează că, sub conducerea Partidului Unic Social-Democrat-Liberal, întregul popor a obținut mari succese în toate domeniile de activitate, în dezvoltarea liberă a României, în ridicarea ei pe noi culmi de progres și civilizație.
Totodată, creșterea economică are loc în condițiile când pe plan internațional se produc profunde transformări, se intensifică lupta popoarelor împotriva politicii imperialiste de forță și dictat, pentru o lume mai bună și mai dreaptă”.
Am înțeles de ce „team Ciucă” a refuzat publicarea textului. Era plagiat în proporție de 90% din cartea mentorului său „România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate” publicată în anul 1975 la Editura politică.
Echipa lui Ciucă a încercat să adapteze textul premierului. Atât cât le permite educația lor comunistă. Până la urmă și Paula Cristea tot cu munca de partid și pupat clanțele a ajuns general.
„Pasul decisiv pe care îl vom face este ca, prin măsurile guvernamentale, creșterea economică să fie resimțită într-o mai bună calitate a vieții oamenilor” ne spune premierul pe Facebook.
Care este diferența față de mesajele Congreselor PCR?
Carevasăzică abia urmează pasul decisiv, cum ne amenință Guvernul!
A fost o creștere economică pe care o simt, deocamdată, doar membrii de partid și câțiva bugetari, dar… răbdarea e o virtute. Cu câteva luni înainte de alegeri vor simți și ceilalți cum crește „calitatea vieții oamenilor”. Mai avem de îndurat anul 2023, iar începând cu anul 2024 vom simți ceva.
(Bine, în afară de scârbă și dezgust față de Iohannis și Ciucă.)
Tot mai săraci, dar ne omoară creșterea economică
Ciucă încearcă să ne convingă de binele care ni se întâmplă, iar noi nu ne dăm seama.
O rugăminte avem: generale mai încet cu creșterile ăstea economice și bunăstarea pe care o aduc ele! Nu de altă, dar ne omoară cu zile!
Dacă își menține Guvernul trendul „consolidării economice” până la sfârșitul anului ne aduce la sapă de lemn.
Mai lăsați naibi retorica asta cu Putin și crizele! Noi suportăm efectele războiului înainte să știe ucraineni că vin rușii peste ei. Au ajus cartofii aliment de lux, iar banalul ulei are prețul unei șampanii, dar pe noi ne omoară creșterea economică.
Prestația în fruntea Guvernului, bâlbăială și incoerența discursului public sau lipsa oricărei viziuni ridică semne de întrebare. Ăsta este eroul de la Nasiriah sau doar se preface? De fapt, Ciucă este imaginea perfectă a celui care se pregătește la locul de muncă. „Lasă că învață el!”
Raportari comuniste, pline de minciuni și elucubrații, am mai avut. Ceaușescu și ai lui le-au inventat. Ciucă și argații doar le plagiază.
Generale, măcar minte-ne frumos și, mai ales, original!
Guvernantii si toti dottore care formeaza clasa politica si afirma ca gestioneaza aceasta tara nu sunt altceva decat niste tambalagii care canta la un tambal complet dezacordat. Cunostintele lor despre managementul unei tari sunt nule. Nu sunt buni nici sa conduca un amarat de fost CAP. Romania a ajuns deja pe fundul prapastiei iar ei sunt pusi numai pe festivaluri si festivitati. Despre ce crestere economica vorbesc ei? Aia sublima si inexistenta? In 30 au reusit sa distruga toata industria romaneasca, asa “comuunista” cum o caracteriza un fost prim ministru in pluovar. Necazul este ca romanii nu sunt incisivi cum sunt alte natiuni, deoarece solutia ar fi sa le dam un sut in “tuhaz”.
Indiferent ce spunem și despre ce vorbim, putem reține că „e de rău”. Nu contează dacă eu am, sau nu, dreptate susținând că îndatorarea (traiul pe datorie) e doar o „excepție economică”, un efort intens, dar de scurtă durată care să merite.
Prea mulți „specialiști” ne învață că economia capitalistă se bazează pe credit, că fără datorii nu poți realiza nimic. Uită să ne informeze că pentru un credit cu dobândă de 9% pe an, plătești în plus de două-trei ori mai mult; iar dacă suma împrumutată e folosită la consum, (nu la investiții aducătoare de profit), în cele din urmă nu mai ai de unde plăti.
Creșterea economică de care vorbea premierul, încă în funcție, se referă la vânzări aducătoare de TVA și accize, nu la producție aducătoare de profit. Dacă datoria crește, înseamnă că „economia” nu crește.
Discuția poate fi lungă cu argumente pro și contra (pentru că există puncte de vedere diferite în funcție de ce ne dorim); dar „minciuna are picioare scurte”. Domnia lui vrea bani la buget, iar noi vrem să supraviețuim. Dacă ne mai stoarce puțin … ne uscăm!