Consultanță, asistență tehnică, parandărăt

Înainte să ne lămurim dacă este parandărăt sau para-ndărăt, am decis că e mai bine să-i spunem consultanță și asistență tehnică. Contează mai puțin numele atâta timp cât ne plătim datoriile asumate pe… persoană fizică.

În Guvernul Ciucă fiecare e pe cont propriu. Impresia generală este a unei găști de borfași. Un clan mafiot care a primit zone de influență sau feude pe care le poate exploata după „pohta” fiecăruia. Unii mai discret, alții agresiv și la vedere.

Plătim consultanță și asistență tehnică către americani, către NATO, UE și în general către oricine reușește să „agațe” un înalt funcționar public.

A bătut, dar a și bandajat

Alexandru I. Rafila s-a născut la data de 8 aprilie 1920 în Rusia și a fost de profesie tinichigiu. La vârsta de 25 de ani a devenit șeful Biroului de Siguranță al Chesturii Arad, iar doi ani mai târziu comisar și șeful Serviciului judeţean de Siguranţă Arad unde a activat până în 1948.

Din septembrie 1948 până în iunie 1949 a făcut parte din proaspăt înființata Securitate. A primit direct gradul de căpitan, iar la câteva luni pe cel de maior, îndeplinind funcția de comandant al Serviciului judeţean de Securitate Arad din Direcţia regională de Securitate Timişoara.

Din motive pe care le putem romanța, în funcție de tabăra celor care controlează retorica istoriei, în iunie 1949 este dat afară din Securitate și din Partid. Nu a fost neapărat obiectul unei epurări, pentru că în anul 1954 s-a înscris la Facultatea de medicină, pe care a terminat-o în 1960. Un tinichigiu ajuns medic. Titlu de film.

Pentru cei care cunosc metodele Securității și ale regimului opresiv este clar că Rafila senior a fost îndepărtat din Securitate din motive care nu țin de incompatibilitatea cu sistemul. Lucia Hossu-Longin declara într-un interviu: “Alt absolvent de patru clase primare, Alexandru Rafila, ajuns comandantul Securităţii din Arad care a executat 27 de ţărani, în mijlocul satelor ce se opuneau colectivizării”.

Poate că exagera și nu avea doar 4 clase, cert este că până la admiterea la facultate ar fi trebuit să finalizeze cumva liceul. În cartea „Comunism în România”, Sever Ursu, fost deținut politic, declara „chestor era Rafila, un om foarte dur… ne băteau în timpul anchetelor. Eu am avut «plăcerea» să fiu bătut de el…“

Maior Rafila împrăștia, în fapt, consultanță și asistență tehnică. Bine, era mai mult o prestație voluntară a unui securist plin de entuziasm.

Rafila, indispensabilul de la Sănătate

Alexandru Rafila junior, fiul fostului ofițer de securitate, s-a născut în anul 1961 în București. A urmat cursurile Liceul „C.A. Rosetti” și ale UMF “Carol Davila” din Bucureşti obținând licența în anul 1987.

În CV-ul oficial sunt câteva perioade încețoșate, dar la câte are Ciolacu nici nu merită atenție. Șase ani a fost Rafila asistent universitar la UMF București, până în 1998. Apoi, în 2001, este numit Director General pentru Sănătate Publică şi Inspecția Sanitară de Stat.

În 2008 îl regăsim în Guvernul Boc I, consilier personal al ministrului sănătății Ion Bazac de la PSD, iar în perioada 2012-2013, în Guvernul Ponta, secretar de stat în Ministerul Sănătății condus de Eugen Nicolăescu de la PNL. Practic Rafila a fost permanent un suporter al concubinajului PSD-PNL.

În perioada 2009 – 2014 Rafila a reprezentat România în comitetul director al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Din 2014 a fost reprezentantul României la OMS, iar din 2018 până în 2021, a fost membru în Comitetul permanent al Biroului Regional al OMS pentru Europa şi membru în comitetul executiv al OMS. Ce angajamente de ieri reclamă astăzi plata unui parandărăt (sau consultanță)?

Alexandru Rafila este și președintele Societății Române de Microbiologie/ SRM, din anul 2012. În ultimii cinci ani SRM a primit sponsorizări, numai de la Astra Zeneca, de peste 400.000 lei. Puțin în comparație cu alți corifei ai pandemiei.

Ministrul sănătății Rafila a lucrat toată viața la stat. Din salariul de medic a reușit economii care depășesc 500.000 de euro. La acestea se adaugă încă 500.000 de euro contravaloarea unui teren vândut anul trecut. În fond nici nu este foarte mult. În ultimii 30 de ani a reușit să economisească lunar aproape 1500 de euro. De ce nu-l propun ministru de finanțe? Abia asta ne surprinde.

Cum repară Rafila un OMS gripat

În ianuarie 2015 Avens Publishing Group a publicat un raport intitulat „De ce corupția din Organizația Mondială a Sănătății/ OMS este cea mai mare amenințare la adresa sănătății publice în prezent

Concluzia raportului a fost că „astăzi, după scandalul gripei porcine, se pare că industria farmaceutică a câștigat controlul asupra OMS acordându-i avantaje în utilizarea nu numai ineficientă și inutilă a vaccinurilor și medicamentelor împotriva gripei, dar și a unor antipsihotice, antidepresive și alte produse psihofarmacologice, pentru chimioterapie citotoxică anticancer și o serie de medicamente, care conform meta-analizelor independente sunt demonstrate a fi fără efect benefic semnificativ și, adesea, dăunătoare.”

Raportul din 2015 poate fi consultat în original aici. Controversele la adresa activității OMS demonstrează că un astfel de material nu trebuia ignorat sau tratat ca rezultat al teoriei conspirației. Modul în care OMS a gestionat pandemia este motivul pentru care impactul a fost atât de puternic.

Indiferent care ar fi retorica „politically correct” este evident că prioritățile OMS nu sunt sănătatea și protejarea cetățenilor. Țările care contribuie financiar cel mai mult la bugetul OMS sunt cele care dictează politica sanitară a unei organizații care devine tot mai mult jandarm global.

Ministerul Sănătății, reprezentat de Alexandru Rafila, a semnat, la 10 iunie 2022, un Memorandum de Înțelegere cu OMS în vederea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență.

Trecem peste textul documentului care relevă un amatorism feroce din partea celor care l-au întocmit și ne oprim asupra sumei pe care România trebuie să o plătească OMS: 21.253.776 euro. Ar mai fi mers și un 0,99 cenți la final, dar n-au mai avut cerneală. Cumpărăm de la OMS consultanță și asistență tehnică.

Mita și șpaga sunt istorie, trăiască parandărătul

Rafila, Ciolacu, Patraulea, dormiți măi? Sunteți nebuni? Sau trădători? Caz în care nebunia ar fi soluția de rezervă. Cum naiba să dai atâta milioane OMS-ului să-ți furnizeze consultanță și asistență tehnică? Dar sutele de funcționari din Ministerul Sănătății, miile de doctori, „eroii din pandemie”, ce fac? Adică România a solicitat niște sume prin PNRR și acum nu știe cum să facă să le prăpădească?

USR a lăsat în PNRR 50 de milioane de euro pentru asta. Noi am economisit, am alocat doar 42%, restul îi putem cheltui în alte activități” justifică sfântul Rafila mizeria acestui Memorandum! Imaginea unui individ care nu este doar nemernic, se dovedește și nesimțit!

În primul rând că PNRR nu a fost făcut doar de USR. PNL și UDMR au fost la fel de implicați ca USR, iar de semnat și reclamat lauri s-au ocupat Cîțu și Iohannis. În al doilea rând, dacă USR vă lăsa o barjă cu lături pentru porci, le mâncați pe toate sau doar 42% și restul mergea în… consultanță și asistență tehnică? Nu în ultimul rând, în ce „alte activități” cheltuiți „restul” de nu puteți angaja „întregul”?

Poate că Rafila este plin de bune intenții. Poate că legăturile de sânge cu unul din membrii Securității, care a impus sistemul represiv de după război, nu-l definesc. Poate că ascensiunea în carieră si ușile care s-au deschis usor au legătura doar cu profesionalismul său.

Poate că a ajuns milionar în euro având noroc și inspirație. Poate că activitatea din cadrul OMS, așa neremunerată, i-a adus doar munca suplimentară și niciun beneficiu material, dar… consultanță și asistență tehnică de 21 mil. euro de la OMS nu este o sumă peste care să trecem indiferenți. Pute!

Ne/transparența decizională

Memorandumul a fost negociat și semnat în secret. Hotarârea de Guvern a fost lansată în transparență decizională la două luni după semnarea Memorandumului. Despre ce transparență poate fi vorba într-un document care pare elaborat în vacanță și scris pe genunchi?

Așa cum este întocmit Memorandumul arată a formalitate plictisitoare. Cât să nu afirme cineva că „n-a mâncat, n-a băut, dar cinstește masa”.

Noi suntem pe cale să renunțăm la aproape 3 miliarde euro din granturile PNRR-ului, renegociem la sânge bruma care a mai rămas, dar suntem generoși să plătim consultanță și asistență tehnică. Și către cine? Către OMS! O organizație care și-a demonstrat limitele și incompetența.

Într-un articol din Businesswire (aici) se subliniează că „eforturile internaționale coordonate de control al COVID-19 au fost practic inexistente, ridicând întrebarea: de ce a fost lumea atât de nepregătită pentru această pandemie? Și, mai important, de ce instituția cu responsabilitatea principală de a proteja sănătatea publică globală, Organizația Mondială a Sănătății, a eșuat atât de catastrofal?

Rafila, în schimb, le acordă credit și zeci de milioane sub formă de consultanță și asistență tehnică. Un alt fel de contract pentru pastile cu iod, inutile!

Românii ar trebui să privească atent și cu discernământ la alegerile din anul 2024. Poate ieșim din vraja răului cel mai mic. Dovedit ulterior ca fiind răul catastrofal.

Rafila este unul din personajele cu care PSD va defila și care vor încerca să ne convingă de onestitatea și integritate alor. Serios? Așa arată un individ onest și cu moralitate ireproșabilă?

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns