Elitele și iluzia democrației

„Elitele” au încercat permanent să cultive iluzia democrației. Popoarele au nevoie să simtă că dețin controlul. În realitate „iluzia democrației” este sora geamănă a convingerii că suntem liberi. Libertatea, în lipsa democrației, nu este decât un sclavagism rafinat.

Extinderea Blocului Comunitar nu a fost rezultatul generozității Marilor Puteri față de popoarele ieșite de sub influența sovietică. Dimpotrivă! A asigurat exportul produselor finite și importul materiilor prime pe o piață lipsită de taxe. A permis angajarea unei forțe de muncă ieftine și calificate în țări cu un deficit dramatic. Și, mai ales, s-a asigurat, printr-un control strict economic și politic, că țările respective nu se pot emancipa de sub tutela controlului „elitelor”.

Uniunea Europeană este o sumă de concesii, excepții și, mai ales, compromisuri. Cei puternici acordă concesii, cei slabi fac doar concesii.

Elitele nu-și asumă niciodată eșecul. Democrația este cea care produce anomalii. Dacă n-ar mai fi obligate să-și asigure legitimitate prin votul popular, elitelor le-ar fi mult mai ușor. Popoarele și așa nu știu ce vor sau cum să trăiească.

Un lagăr comunist vopsit în culorile democrației

La începutul lunii septembrie, democrații de extremă dreapta din Suedia au devenit al doilea partid ca mărime din țară, cel mai important al coaliției de dreapta. Pentru un bastion al social-democrației, toleranței și egalității realitate poate părea șocantă. N-ar trebui să fie! Indiferența și iluzia democrației produc monștri.

Ascensiunea extremei drepte nu este întâmplătoare. Suedia era cândva una dintre cele mai echilibrate țări, din punct de vedere economic și social. Privatizarea spitalelor, a școlilor și a serviciilor sociale, a generat insecuritate și a provocat amplificarea inegalităților din societate.

Suedia plătește astăzi prețul pentru metodele originale de educare a tinerei generații. Copiii cresc având convingerea că totul le este permis. Se transformă apoi în adulți anxioși, fără abilități sociale emoționale. Disciplina este aproape ilegală, iar adolescenții sunt încurajați să se emancipeze de sub tutela familiei. Statul îi îndepărtează de părinți cultivând agresiv supravegherea instituțională.

Distrugerea și ignorarea importanței familiei au provocat declinul unei societăți care părea că descoperise secretul fericirii. O birocrație cu reguli rigide care suprimă diversitatea și identitatea individuală.

În creștere constantă, extrema dreaptă a profitat de inegalitățile tot mai mari din societate. Rezultatul alegerilor marchează sfârşitul excepţionalismului suedez, ideea că ţara ar fi un model moral şi economic.

Originile extremei drepte din Suedia sunt greu de ignorat. Partidul a fost creat în 1988 dintr-un grup neo-nazist numit „Păstrăm Suedia pentru Suedezi”. Dintre cei 30 de membri fondatori, 18 aveau afilieri naziste, unii îmbrăcând chiar uniforma trupelor SS hitleriste. În februarie, Jimmie Akesson, liderul partidului, a surprins într-o emisiune televizată când a refuzat să aleagă între Biden și Putin.

Temporal declinul Suediei își are orginile în perioada aderării la UE. Pe fondul războiului din Ucraina Suedia va fi primită în NATO printr-o procedură accelerată. O altă piatră de moară la gâtul unui colos cu picioare de lut.

Mussolini redivivus, iluzia democrației

Victoria în alegerile din Italia a partidului condus de liderul eurosceptic de extremă dreapta Giorgia Meloni a provocat fiori și îngrijorare în Europa și nu numai. Cei mai mulți consideră că Meloni prezintă un pericol pentru efortul cu care este întreținută iluzia democrației.

Îngrijorările sunt cu atât mai legitime cu cât istoria ultimului secol demonstrează că Italia a fost întotdeauna un laborator care a prefigurat crizele altor țări. Italia l-a avut pe Mussolini înaintea lui Hitler și a Brigăziilor Roșii. Italia l-a avut pe Berlusconi înainte ca SUA să-l voteze pe Trump. Modelul actorilor de comedie ajunși lideri politici tot în Italia își are originile. După ani de guvernare catastrofală a lui Berlusconi, Italia a produs Mișcarea Cinci Stele, primul partid populist condus de un comediant. Ceilalți doar au plagiat.

Inspirația morală și economică a Giorgiei Meloni este Viktor Orbán, cel care în ultimii ani a distrus opoziția din Ungaria și a obținut legitimitate prin manipularea consensului popular. Orban a cultivat perfect iluzia democrației.

Altfel, ar fi o exagerare să o considerăm pe Giorgia Meloni, posibil prima femeie premier al Italiei, drept fascistă? Să o asociem cu Mussolini doar pentru că împart secvențe de ADN? În fond și-a nuanțat, declarativ cel puțin, admirația pentru dictatorul rus Vladimir Putin. Chiar a susținut constant sprijinul NATO pentru Ucraina. Meloni și-a temperat, de asemenea, retorica anterioară la adresa UE, poate și pentru că Italia depinde vital de fondurile structurale.

Este Giorgia Meloni o amenințare pentru Italia și Europa? Este corect să poarte urmașii stigmatul faptelor reprobabile ale strămoșilor pe care nici nu i-au cunoscut? Întrebați-l și pe Rafila!

Elitele hrănesc extremismul

Cu câteva zile înainte de alegeri, Ursula von de Leyen, președintele Comisiei Europene/ CE (informație importantă pentru premierul Ciucă), a fost întrebată ce s-ar întâmpla dacă Italia ar vota extrema dreaptă.

Avem instrumente pentru a face față țărilor care merg într-o direcție problematică” a declarat von der Leyen. A oferit chiar exemplul Poloniei și Ungariei cărora li s-au retras fonduri structurale.

Discret și subliminal șefa CE, plătită din taxele și impozitele noastre, amenință! Va folosi instrumentele aflate la dispoziție contestând practic votul democratic al poporului. Von der Leyen gestionează bugetul pus la dispoziție de națiuni ca pe propria moșie. Are pârghiile necesare, iar popoarele au devenit sclavele unor institituții transformate în vătaf feudal.

Atât a putut să producă intelectul Ursulei! O amenințare voalată. Pedepsește popoarele pentru incapacitatea instituțiilor europene și a liderilor săi. Dacă nu votează cum dorește Bruxelles-ul vor suporta consecințele.

Elitele sunt selective. Cum ar putea să fie altfel?

Suedia s-a transformat într-un lagăr comunist sub atenta supraveghere a UE. Pentru că este un contributor important și o economie stabilă își poate permite orice. Iluzia democrației cunoaște „varianta suedeză”.

Polonia și Ungaria sunt amendate pentru că au curajul să conteste deciziile Bruxelles-ului. Derapajele extremiste ale lui Orban au fost ignorate atâta timp cât nu tulbura liniștea directivelor comunitare. La fel cum Polonia a fost tolerată pentru că s-a declarat ferm anti-Putin, iar Brexitul a lăsat urme adânci.

Italia este amenințată astăzi cu repercusiuni. Votul popular nu este pe placul „elitelor”. Italia s-ar putea alătura curentului care contestă elita de la Bruxelles.

În realitate extremisul european își are originea în incompetența, infatuarea și obrăznicia liderilor actuali. „Elitele”, un cuvânt inventat pentru a detașa boierii de vulgul maselor, trăiesc drama celui care se consideră etern, intangibil și ireproșabil.

Extremismul va continua să prolifereze tocmai pentru că agresiunea actualilor lideri asupra popoarelor produce, firesc, reacție. Polonia, Ungaria, Suedia sau Italia sunt doar începutul.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Un răspuns la „Elitele și iluzia democrației”

  1. Vorbim despre dreapta sau stânga ca despre rău sau bine. Totuși, sunt necesare criterii clare privind politica națională, privind doctrina economică, privind protecția socială, etc. Prea mulți uită că hitleriștii erau socialiști din punct de vedere social-economic, dar naționaliști extremiști, ca și putiniștii.
    Am convingerea că în politică ar trebui analizată buna credință pentru că interesul național are multe puncte de vedere, care se bat cap în cap, dar cu care e manipulat alegătorul.
    Eu de exemplu am, din punct de vedere național, părerea că unirea face putere, deci susțin UE.
    Din punct de vedere economic sunt liberal și cred că omul liber nu ar trebui constrâns, ci convins prin stimularea muncii, inițiativei și investițiilor liber consimțite (în propriul interes și conștient de propriile riscuri).
    Din punct de vedere social cred că interesul este solidaritatea, dar nu pomana; adică ne ajutăm unii pe alții, dar nu trăim unii pe spinarea altora.
    Susțin familia în general, formată din bunici, părinți și copii sau nepoți, indiferent de sex pentru că sexul e ceva intim, relevant pentru societate doar ca efect.
    Din punct de vedere religios susțin că nu sunt relevanți profeții care divizează, ci entitatea numită Dumnezeu, Allah, Natură, Forță, etc., pe care nu o vedem pentru că e Energie nu Materie.
    De aceea susțin că răul sau binele pot fi măsurate doar prin cântărirea avantajelor și dezavantajelor fiecărei soluții, în raport cu eforturile necesare și șansele de realizare

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: