Scursura dâmbovițeană nu dispare, se transformă

Scursura dâmbovițeană, pretențios numită politică, este mai fluidă decât onoarea lui Ciucă. A demisionat Sorin Cîmpeanu. Vestea deja nu mai este o știre, și-a pierdut parfumul de „breaking news” la câteva ore după mediatizare. Ecourile, însă, și unda seismică vor mai provoca dezbateri și reacții.

Sorinache predă, Tianu primește

Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al educației în urma unor acuzații de plagiat a unui curs universitar. De data asta nu este vorba de teza de doctorat a ilustrului academician. Lucrarea este suficient de bine ascunsă cât să nu poată fi investigată. De studiat nici nu poate fi vorba. Cine crede că impostori gen Cîmpeanu, Ciucă sau Bode ar putea produce ceva ce merită studiat?

La câteva săptămâni de la instalarea Guvernului Ciucă, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Florin Roman, a demisionat în urma unor alte acuzații de plagiat. Ar fi copiat lucrarea de masterat. N-a fost o mare pierdere. În locul lui a fost numit Sebastian Burduja.

Același Burduja a fost numit astăzi interimar la Ministerul Educației. Legăturile polivalentului ministru cu Securitatea și Banca Mondială au făcut subiectul unui alt material, „Ienicerii contemporani au gulerele albe”. Nu revenim asupra detaliilor, doar subliniem că scursura dâmbovițeană își pregătește generația următoare.

Cîmpeanu și Burduja au în comun mai mult decât Ministerul Educației. Amândoi au avut parte de atingerea înțeleaptă a „profesorului” Dan Voiculescu. Cîmpeanu chiar a fost membru al Partidului Conservator, înființat de Voiculescu. De altfel, prima funcție de ministru a primit-o susținut fiind de Felix pentru portofoliul Educației.

Convingerea PNL este că promovând în funcții doar personaje lipsite de moralitate, onoare și integritate își dovedesc loialitatea față de eroul de la Nasiriah. Cum ar putea fi altfel?

Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva… NU voi face politică!” Când cel care a rostit cuvintele a devenit ulterior președintele PNL, nu există limite pentru scursura dâmbovițeană.

Ciucă ba, Roman și Cîmpeanu ba da

Florin Roman n-a avut timp să bulverseze ministerul. Cîmpeanu, însă, lasă în urmă un sector, vital pentru sănătatea națiunii, profund virusat. Un bolnav fără nicio șansă de recuperare sub PSD și PNL.

Cîmpeanu și-a prezentat demisia după „o lungă discuție cu premierul Ciucă”. Orice discuție cu Ciucă nu are cum să fie altfel decât lungă. Bine, dacă interlocutorul ignoră interminabilele „ăăă…ăăă-uri” dispare ideea de „discuție”.

Doi miniștri din Cabinetul Ciucă și-au prezentat demisia în urma unor suspiciuni serioase de plagiat. Exigențele nu permit jumătăți de măsură. Nimeni nu a așteptat „o decizie finală a instituțiilor abilitate”. Așa cum reclamă Iohannis de aproape nouă luni în cazul lui Ciucă (aici).

În ambele situații plagiatul nu a produs beneficii directe pentru impostori. Poate au exploatat rezultatul, dar este incomparabilă situația cu cea a premierului-general dottore Ciucă, un plagiator „greu de ucis”.

Ciucă a obținut foloase necuvenite dintr-un doctorat bazat pe o lucrare în care mare parte din conținut este furat. Mai mult, Ciucă încă se bucură de uzufructul plagiatului. Lunar încasează bani ilicit.

Este adevărat, dottore Ciucă are dulapul burdușit cu schelete care fac din plagiat o amintire plăcută. Chemarea în activitate cu grad de locotenent colonel a subofițerului Maria Ciucă, implicarea personală și a Armatei în jocuri politice, achizițiile de tehnică și armament sau feudalizarea MApN sunt doar câteva exemple dintr-o lungă listă.

În cele din urmă, de ce nu un „interimar” PSD pentru un minister PNL? Firea sau Romașcanu oricum stăteau degeaba. De ce nu și-a asumat Ciucă Ministerul Educației? Anvergură academică are, doctor este, iar discursurile lui în fața studenților au intrat în istorie.

Scursura dîmbovițeană nu are unități de măsură. Nu trebuie să ne oripilăm că s-a decis diferit în cazul celor doi, iar Ciucă rămâne fată mare. Îi vine rândul. Deocamdată (încă) este personajul central al piesei lui Francis Veber.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: