Nu există sector de activitate în care statul român să genereze prosperitate sau măcar speranța unui trai decent. Corupția și abuzurile sunt singurele pe care statul român le cultivă cu pasiune.
Statul român este un fanariot modern mai feroce decât cei proveniți din celebrul cartier al grecilor din Constantinopol. Tot ce atinge statul român sfârșește în mizerie și decadență. Proliferează depravarea și imoralitatea. De la nivelul celei mai puțin cunoscute Primării, până la Guvern și Parlament, România se dezintegrează.
Națiunea privește indiferentă și se roagă. În mod cert salvarea vine de la Catedrala Mântuirii Neamului. Una din cele mai mercantile instituții a ajuns Biserica Ortodoxă Română. Curând, pentru prețul corect, va vinde excursii de acomodare în Rai. Pentru Iad și-a păstrat exclusivitate statul român.
Nu avem nevoie de școli, spitale sau locuri de muncă. Asistăm cum totul se transformă în ruină, ne așezăm în vârful grămezii de moloz și așteptăm mântuirea neamului.
Istoria întunecată a zahărului alb
În perioada de „tristă amintire” România avea 35 fabrici de zahăr. Aproape jumătate din ele au ajuns să fie vându-te exclusiv pentru fier vechi și terenurile deținute. Ca întreaga industrie românească și cea a zahărului a fost sacrificată pe altarul marotei „găurile negre din economie”. În realitate fabricile au fost exploatate fără a se investi nimic în modernizare și retehnologizare. Ulterior au fost canibalizate, iar societățile care le dețineau au cerut insolvența.
În anul 2017, principalii competetitori de pe piața zahărului din România erau Lemarco (deţinut indirect de magnatul american George Gellert, proprietarul Atlanta Group), Agrana (Austria) Tereos (Franţa), Zahărul Oradea (Germania) și Bod (România).
În ianuarie 2018, nemții care dețineau Fabrica de zahăr din Oradea au anunțat închiderea acesteia și disponibilizarea celor 230 de angajați. Anterior „patronii” înființaseră, în satul Sântion/ Bihor, firma Pfeifer & Langen România care a preluat portofoliul de clienţi şi continuă să vândă zahăr Diamant produs în fabricile din Germania şi Ucraina. Pe terenul fostei fabrici se află în derulare un proiect imobiliar. Terenul a adus nemților mai mult profit decât producția de zahăr.
În același an, 2018, a fost închisă Fabrica de zahăr de la Bod, alți 350 salariați fiind disponibilizați. Anul acesta, în ianuarie, firma Best Achiziții a cumpărat, prin lichidator, Fabrica de zahăr Bod, cu intenția declarată de a o repune în funcțiune. În realitate Best Achiziții este o firmă controversată, investigată și abonată la contracte cu statul (aici și aici), puțin probabil să resusciteze Fabrica de la Bod, dar așteptăm vești bune.
În august 2018, Lemarco Cristal Urziceni a cerut intrarea în insolvență. După închidere orașul a pierdut peste 270 locuri de muncă.
În anul 2018 ministru al agriculturii era social-democratul Petre Daea.
O afacere dulce-amară
În anul 1990 România importa aproape 300.000 tone de zahăr și materie primă necesară fabricării acestuia, dintr-un necesar de consum de 600.000 tone. Zece ani mai târziu, în anul 2000, importurile au depășit 500.000 tone, în majoritate covârșitoare din Brazilia (peste 300.000 tone) și Cuba (peste 100.000 tone).
În anul 2010 importam mai puțin de 12.000 tone din Germania, 9.000 tone din Austria și 8.000 tone din Polonia. Anul trecut, 2021, România importa cel mai mult zahăr din Germania (aproape 100.000 tone), Austria și Polonia (55.000 tone, respectiv 50.000 tone). Importurile din Brazilia și Cuba au scăzut la 30.000 tone.
Încă înainte ca invazia Ucrainei să provoace sancțiuni, urmare a problemelor de aprovizionare de la începutul acestui an, mai multe țări producătoare importante au început să interzică exporturile de zahăr, începând cu Pakistan și apoi Rusia. Între timp prețul a continuat să crească, iar materia primă să fie tot mai mult distribuită regional.
În România un procent de 60-70% din consumul de zahăr este industrial, pentru marile companii (Coca Cola, Pepsi, etc.). Aproape 25% merge spre micile afaceri, cofetării, patiserii, fabrici de dulciuri. Pentru consumatorul de rând procentul nu depășește 5%.
În ianuarie 2022 mai funcționau în România 3 fabrici de zahăr, la Luduș, Roman și Buzău. Ultimile două sunt deținute de Agrana Sales&Marketing GmbH, cu sediul în Austria, în calitate de asociat unic al Agrana România. Fabricile de la Roman și Luduș sunt singurele din țară care mai procesează sfecla de zahăr.
Telenovela de la Luduș
Francezii de la Tereos au anunțat încă de la începutul anului 2022 că intenționează închiderea fabricii de la Luduș. La o cifră de afaceri anuală de 158 mil. lei, Tereos Romania a avut pierderi de 25,6 mil. lei în 2020 și 7 mil. lei în anul 2021.
Pe 26 mai 2022, Adrian Chesnoiu, ministru al agriculturii la acea dată, a avut o întâlnire oficială cu Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere și pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduș de către statul român. O lună mai târziu Chesnoiu a demisionat după ce DNA a cerut urmărirea sa penală pentru implicarea în câteva concursuri fraudate.
În luna iulie revine ministru al agriculturii Petre Daea. La sfârșitul lunii septembrie 2022 statul român renunță la preluarea fabricii de la Luduș. Argumentele au fost că vânzătorul, grupul francez Tereos, a propus anumite termene și o sumă deja prestabilită, non-negociabilă. Este a patra fabrică de zahăr pe care statul român o lasă să moară într-un mandat al „patriotului” Petre Daea.
În urmă cu câteva zile au fost demarate procedurile prin care unitate de la Luduș să fie totuși preluată de fermierii români, producătorii de sfeclă de zahăr din Transilvania. Finalul este, însă, departe de un deznodământ fericit.
De remarcat că exporturile de zahăr ale Rusiei sunt orientate majoritar către țările vecine (Uzbekistan, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Tadjikistan, etc.). Înainte de război Ucraina exporta anual către Uniunea Europeană peste 20.000 tone de zahăr, cu un contingent tarifar exceptat de taxe vamale. Majoritatea exporturilor Ucrainei erau îndreptate către Spania, România și Bulgaria.
Guvernanții noștri nu fac analize și nu trag concluzii. Nu există criză care să nu-l ia prin surprindere. Statul român este incapabil să anticipeze sau să reacționeze oportun. Lehamitea e starea sa de grație.
Națiunea și Providența Divină
În prezent, statul român depășește în ferocitate perioada fanariotă. În afara lăcomiei, cu care adună taxele și impozitele, nimic nu are în centrul atenției cetățeanul. Agresivitatea și tenacitatea cu care dispune măsuri care pauperizează majoritatea populației sunt compensate de generozitatea și josnicia cu care redistribuie bogăția către clanurile adunate sub sigla unui partid.
Închiderea fabricilor de zahăr este doar un exemplu. Nesemnificativ pentru mulți. Până la urmă efectele consumului de zahăr asupra organismului sunt mai mult negative, așa că de ce ne-ar interesa subiectul?
Totuși, dincolo de disputele nutriționiste, în discuție este distrugerea unui sector alimentar în care și-au găsit un loc de muncă mai multe mii de oameni. Cele patru fabrici despre care am amintit au însumat peste 1000 de locuri de muncă. Întregul sector aduna, în anul 1990, peste 10.000 de angajați.
Ce a pus în loc statul român? Nimic! Nicio fabrică sau unitate de producție care s-a închis nu a fost compensată prin facilitarea unor alternative viabile. Cei rămași fără locuri de muncă au avut rareori soluții decente pe plan local. Au plecat din țară sau au îngroșat rândurile „asistaților” care așteaptă mila ajutorului social.
La sfârșitul săptămânii trecute peste 300.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva din Iași. Cei mai mulți, foarte probabil, habar nu au cine a fost, când și unde a trăit Cuvioasa Parascheva. Disperarea și sărăcia au fost permanent exploatate de Stat și Biserică.
Niciodată, în ultimii 10 ani, nu s-au adunat, măcar în zile succesive, atât de mulți români pentru proteste la adresa nesimțirii și impertinenței cu care statul român ne condamnă la sărăcie.
Statul român a transformat poporul într-o turmă analfabetă, incultă și dogmatică. Salvarea o așteptăm de la pronia cerească. Nu trebuie să facem nimic.
1 comentariu