Dictatura democrației a înfrânt

Sintagma „dictatura democrației” ar trebui să sublinieze puterea poporului. În ce ne privește este doar ironie și persiflarea unui concept generos.

România nu a fost niciodată în democrație. Nici măcar în excursie sau să fi organizat cineva o tabără de vară. Una în care să ne vărsăm năduful înjurând, așa cum le place tinerilor „frumoși și liberi” din PNL.

Nostalgici după regimurile totalitariste prin care am trecut, am rafinat dictatura democrației. Una în care aleșii națiunii sunt cei care pun jugul și biciul pe popor. La noi accentul cade pe dictatură, democrația ne provoacă scârbă și dezgust.

Soldatul este sacrificat pe interesul politic al partidelor avide de popularitate. Statutul militarului este o culegere de norme care-l transformă în sclav și elimină aspirațiile către multe din drepturile și libertățile fundamentale.

Pensionarul militar este blamat pentru sărăcia și nevoile poporului. Este devorat de mass media, de politicieni, de popor, în general de toți cei pentru care ar trebui să-și sacrifice viața.

Ce le mai rămâne ostașilor noștri să apere „chiar cu prețul vieții”? Dacă politicienii, cu complicitatea magistraților, anulează până și iluzia suveranității pentru ce mai așteptăm sacrificiul militarilor?

De judecători și procurori nu se atinge nimeni. Dictatura democrației naște monștri.

În urmă cu cinci ani, românii au ieșit să protesteze față de ordonanța care mutila legile justiției. Era un Guvern PSD condus de Sorin Grindeanu, actual vice-premier. Astăzi pachetul de legi ale justiției propune aberații și enormități care ar trebui să provoace frisoane și coșmaruri. Reacția sutelor de mii care au protestat atunci? ZERO. O liniște de cimitir acoperă România. Mai mult o sufocă.

„În mod vădit și nejustificat”

Legea 303 / 2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost modificată de 47 de ori de la promulgare. Încă în vigoare, legea prevede sancțiuni pentru magistrați. Printre abaterile disciplinare, conform art.99, lit. ș, se regăsește și „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere caracterul imperativ al prevederilor art. 147 din Constituție.

Cătălin Predoiu a reușit eliminarea suveranității României. Promovat constant ca o somitate indispensabilă Predoiu nu este decât un cioclu, un argat zelos. Un individ lipsit de scrupule și busolă morală. Un Dinu Păturică reșapat. Este atâta nemernicie în acțiunile slugilor Puterii încât e greu de crezut că sunt doar proști sau iresponsabili.

Norma menționată anterior a fost modificată. Astfel, art.271, lit.t din proiectul de lege adoptat ieri, 17 octombrie 2022, de Senat prevede că „nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată” este abatere și se sancționează disciplinar.

Mai întâi, sintagma în mod vădit şi nejustificat este atât de generoasă încât poți ascunde orice ticăloșie sau trădare în spatele ei. Practic s-a eliminat obligativitatea deciziilor Curții Constituționale.

Apoi, menționarea celor două articole (20 și 148) este un subterfugiu prin care Constituția este, iarăși, disprețuită

În cele din urmă, acțiunea partidelor conduse de Ciolacu și Ciucă este încă o dovadă a prăpastiei care-i separă de popor.  În mod vădit și nejustificat în România dictatura democrației a învins interesul națiunii.

Pachete de legi cu dedicație

Încercarea senatorului Ciucă și a deputatului Ciolacu, președinții celor două partide ticăloase care au votat abdicarea de la suveranitate, este doar consecința analfabetismului funcțional care domină Parlamentul României. Suveranitatea este în strânsă corelație cu independența statului român, stare de fapt care nu poate fi modificată nici măcar prin referendum.

Din perspectiva controlului de constituționalitate este evident că articolul care aduce atingere suveranității României este o falsă problemă. Nicio Curte Constituțională onestă nu ar admite o astfel de abordare. E greu, însă, de evaluat ce fel de Curte Constituțională are România. Știm doar că este una profund politizată, în care majoritatea membrilor săi sunt indivizi care nu au condus niciodată o instanță sau un complet de judecată.

„Pachetul legilor justiției” este un atentat la dictatura democrației clamată de impostorii din politică. Cele trei legi, care ar trebui să organizeze justiția, favorizează grupurile de interese, subordonează magistrații voinței politice și asigură conservarea puterii pentru cei aflați în funcție.

Un singur exemplu, din sutele de aberații asupra cărora s-a tot atras atenția. Noul proiect de lege desființează pur și simplu poliția judiciară care lucrează pe lângă parchete. Ministerul de interne urmează să aibă control asupra marilor dosare din sfera infracțiunilor economice. Imaginați-vă cât de febril va răsfoi Bode Wikipedia marile dosare de criminalitate economică.

Actuala Putere propune doar „pachete de legi”. Mai întâi a fost cel al „Securității”, acum este despre „Justiție”, urmează salarizarea și pensiile.

Mai puțin pensiile speciale ale magistraților. Compromisul prin care politicienii își asigură complicitatea sistemului judiciar.

Curtea Constituțională, ograda lăcomiei

Astăzi ne zvârcolim de grija Curții Constituționale, aruncată în derizoriu de un Parlament iresponsabil. Până mai ieri eram revoltați de politizarea, deciziile aberante și imixtiunile Curții în procesul legislativ. Ce importanță are dacă sunt sau nu suverane deciziile Curții Constituționale? Oricum nu se respectă sau sunt rezultatul unor interese politice.

Parlamentul și monstruoasă coaliție (PSD-PNL-UDMR) ar fi avut ocazia, dacă tot se topeau de grija națiunii, să îndrepte câteva din abuzurile ultimilor ani.

Pensiile speciale ale magistraților, de exemplu. Foarte puțini politicieni au separat pensiile de stat ale ostașilor de cele speciale ale magistraților. Majoritatea a asistat indiferentă cum sunt aruncați militarii în groapa cu lei. Cei mai mulți au acceptat ca retorica să alunece permanent către pensiile militarilor și au evitat constant inepțiile din cele ale magistraților.

Militarul, Cenușăreasă societății, a fost permanent victima lăcomiei celor care se ascund în spatele „magistraților”. Un cuvânt pe cât de pretențios pe atât de parșiv.

Curtea Constituțională a decis că nimeni nu se poate atinge de pensiile magistraților. Când sunt în discuție veniturile acestora se invocă supremația Constituției. Instanța supremă se jură că pensiile magistraților sunt dogme săpate în Tablele lui Moise.  Ceilalți, indiferent de restricții, privațiuni sau sacrificii sunt supuși capriciilor Puterii. Cu excepția „magistraților”. În fapt ei sunt Puterea.

Pensiile magistraților sunt intangibile, deși niciun cuvânt din Constituție nu menționează acest aspect. Chiar și așa, legea în baza careia și-au acordat privilegii nesimțite nu este. Măcar teoretic Parlamentul rămâne „organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiutoare a țării”. Așa cum a avut grijă să renunțe la suveranitatea României, Ciucă și Ciolacu ar fi putut amenda și nesimțirea din pensiile magistraților.

Armata din spatele Puterii

Proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prevede la art.211: „Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Nu este o normă nouă, doar „discret” modificată, dar articolul menționat nu a oripilat niciun parlamentar. Mita îmbracă forme din cele mai subtile.

Fiecare modificare a legii a extins drepturile magistraților, realizând condițiile unor aberații legislative. Nimeni nu încearcă să le dezbată și rareori sunt aduse în discuție.

Nu scandalizează pe nimeni „personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor”. Acesta este salarizat similar magistraților, beneficiind de pensii speciale identice, deși nu îndeplineşte activităţi judiciare fiind în parte subordonat administrativ puterii executive.

Civilii din Armata nu sunt asimilați militarilor, deși în multe situații suportă aceleași privațiuni.

În timp ce militarilor le sunt tăiate permanent drepturile legitime, iar veniturile din pensii și salarii scad constant, magistrații primesc puteri discreționare. Armata care susține anomalia PSD+PNL este formată din judecători și procurori. Dictatura democrației se ascunde sub roba neagră și gulerele albe ale noii Inchiziții.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Un răspuns la „Dictatura democrației a înfrânt”

  1. De fapt, nesimțirea a ajuns pe noi culmi! Logic, pensia normală e calculată în raport cu contribuția medie pe toată durata activității, nu pe ultima lună. Eu aș fi zis că trebuia să fie o cotă din contribuția totală pentru că nu putem acorda aceiași pensie unuia care a contribuit 25 de ani, cu unul care a contribuit 50 de ani. În medie poate părea aceiși contribuție, dar … Despre militari, e ceva mai complicat de demonstrat, dar angajatorul (statul în acest caz) poate contribui la fondul de pensii cu oricât convine cu militarul la angajare. De ce ar trebui pensie specială în cazul militarului fără merite deosebite când acceptăm că pensia e un drept câștigat prin …. ceva (contribuție, eroism, risc, etc.) ?

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: