A mai plecat un ministru simbolic. Vasilică e nuntașul care n-a mâncat, n-a băut, dar cinstește masa… cu o demisie. Mai mult „a fost demisionat”, dar astea sunt nuanțe.
Textul demisiei este cântecul de lebădă al unui filozof care nu avea ce căuta în fruntea Apărării: „motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare (…) Armatei Române.”
În primul rând, președintele este „comandantul forțelor armate”, dar nu „suprem”. Încă. Apoi, ce proiecte nu dorește Dîncu să blocheze? N-a reușit să pornească niciunul și nici nu dădea semne că ar avea vreun gând. Poate proiectele altora, cu care nu a fost de acord. Dîncu are, însă, gafe și inepții cât pentru două mandate. În cele din urmă, în contextul actual, exact „fluiditatea” lanțului de comandă din Armată ne îngrijorează.
Este atâta incoerență în ce se întâmplă cu Armata încât perspectiva războiului nu ne mai sperie. N-are cum să fie mai rău decât dezastrul în care se scufundă Oștirea.
Anul acesta este primul din istoria recentă în care nu s-au ocupat locurile scoase la concurs în nicio instituție militară de învățământ superior sau postliceal. Mai mult, sunt specialități pentru care nu a optat nimeni. Zero candidați.
Eșecul campaniei de recrutare ar fi cauzat de războiul care bate la ușă. O minciună la fel de mare ca cea care recomandă cariera militară pentru venitul decent și sigur.
Salarizarea proastă, corupția și volatilitatea cadrului normativ sunt adevăratele motive. În cei aproape 20 de ani de Afganistan au murit 27 de militari români și peste 200 au fost răniți. Nu de război le este teamă românilor. Mai teamă le este de generalii Armatei și de statul român.
Aderarea la NATO, UE și proiectul prezidențial „România plagiată”
Ministerul Apărării a rămas fără titular, pentru că Dîncu și Iohannis n-au dezvoltat simpatii reciproce. Cel puțin asta ar fi retorica oficială. Nu este adevărat că vinovate sunt interesele grofului de la Cotroceni și ale eroului de la Nasiriah. Ar fi, fără îndoială, fake news.
Iohannis este dispus să facă orice pentru a-și atârna „Schengen” la butoniera mandatelor sale. Inclusiv să accepte implicarea directă a României în război.
Schengen ar fi singura moștenire pozitivă a unui președinte care a distrus țara. Băsescu are integrarea în UE, iar Iliescu pe cea în NATO. Iohannis riscă să rămână doar cu „România plagiată”.
Iliescu l-a dat României pe Năstase, un premier care a trecut între timp și prin experiența penitenciarului. Băsescu își identifică perioada cu Tăriceanu și Boc. Un liberal dizident și un înfocat pedelist devenit liberal convins. Iohannis va rămâne în istorie nu doar cu Cîțu cât, mai ales, cu impostorul național, dottore Ciucă.
În ce-l privește pe eroul de la Nasiriah acesta s-a cam săturat de curiozitățile și neastâmpărul lui Dîncu. Portofoliul Apărării este tot mai aproape de liberali. Greu de crezut că mai acceptă Ciucă un alt pesedist care să-și bage nasul prin oalele lui.
Se caută un ministru de pluș
Ministerul Apărării este kriptonita sau călcâiul lui Ahile pentru Ciucă. Toate fărădelegile, abuzurile și corupția, care au transformat Armata în mocirlă, sunt greu de acoperit chiar și cu un ministru simbolic.
Am adus în atenție și vom reveni periodic cu ilegalitățile și acțiunile reprobabile ale doctorului Ciucă, dar a mai apărut (încă) una care merită atenție.
Surse din interiorul MApN susțin că generalul Ciucă ar fi beneficiat, la trecerea în rezervă, de un „ajutor egal cu 20 de solde ale funcției de bază”. Este greu de crezut, dar vom verifica. Acest „ajutor” nu se mai regăsește în Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Dar…
Modul în care este realizată salarizarea militarilor face obiectul numeroaselor controverse. Drepturile financiare ale militarilor nu se calculează în baza unui cadru normativ transparent, prevalează câteva ordine de ministru clasificate. Orice este posibil. Așa cum a fost posibil ca soția generalului să fie trecută, ilegal, în rândul ofițerilor. Nimic nu ne mai surprinde. Mai ales că dottore și-a demonstrat lăcomia.
Interimatul lui Ciucă la Apărare se va prelungi până când se va găsi un ministru PNL care să-i jure obediență. Simona Cojocaru este o soluție. PSD dorește să cedeze ministerul, cel puțin așa a primit Ciolacu ordin de la Cotroceni. Chiar fără un schimb de ministere. Există soluția unui „tehnocrat” impus de aliați. Sau un europarlamentar PSD la Energie.
S-ar părea că trădarea a ajuns cote apocaliptice. Nu se caută doar un ministru simbolic, cât unul dispus să execute orbește ordinele pe care Iohannis le primește în plic.
Și dacă adevărul e altul?
Demisia intempestivă a filozofului Vasile Dîncu pare lipsită de logică. În urmă cu câteva zile a avut o întâlnire cu Ciucă și parțile își jurau credință. Doar în aparență.
Până și Marcel Ciolacu a mimat surpriza: „am crezut că a fost depășit momentul și s-au adus explicații la acea declarație…Totuși, dacă intrăm într-o logică, orice conflict la un moment dat se închide cu o negociere sau cu o înțelegere, indiferent cine câștigă și cine pierde. Eu am specificat că domnul Vasile Dîncu nu s-a referit niciodată la un teritoriu pe care eventual l-ar ceda Ucraina”.
Zvonurile pun demisia pe seama nerăbdării lui Mihai Tudose și a frământărilor militare care se tot întâmplă pe teritoriul României. Noile desfășurări de trupe nu arată neapărat doar grijă față de securitatea României.
Până la urmă Rusia este incapabilă să-și păstreze teritoriile pe care le-a anexat abuziv, cum ar putea să mai amenințe și România? Toate televiziunile ne prezintă o “Armată Roșie” care abia respiră. Tehnică uzată, echipamente ponosite, soldați înfometați și fără chef de luptă. Dacă ăsta este adevărul, de ce ne este teamă?
Între timp Ciucă a preluat interimatul la Apărare. Un fel de “împuternicit”, cum îi place lui. Evenimentele următoarelor săptămâni vor arunca o altă lumină asupra motivelor din spatele “demisionării” lui Dîncu. Pănă la urmă un final inevitabil. A fost doar un ministru simbolic, dar nu a plecat pentru că nu rezonează cu groful de la Cotroceni. Iohannis nu iubește nici poporul român, noi cum ne dăm demisia?