Apărarea și Internele, generalul și electricianul

Anunțuri publicitare

Apărarea și Internele sunt două ministere esențiale pentru societate. Armata ar trebui să ne protejeze de amenințările externe, iar Poliția de cele interne. Două instituții fundamentale pentru existența noastră ca națiune independentă și suverană. Două definiții ale corectitudinii și integrității.

În ultimii ani Apărarea și Internele au fost transformate în feudele unor impostori. Dincolo de cuvinte și declarații descoperim două instituții în care ilegalitățile și potlogăriile s-au răspândit endemic.

Am fi capabili să-i linșăm pe militari. Activi, în rezervă sau retragere militarii sunt folosiți politic și apoi aruncați hienelor din mass media. Deseori nici nu avem decența să ascultăm argumentele care combat manipularea. Persiflăm militarii și acceptăm narațiunea celor care îi așază, condescendent, în rândul „specialilor”.

Nu avem, însă, curajul să ne revoltăm față de cei care umilesc sistematic insitituțiile sistemului național de apărare. Care sunt argumentele celor care tolerează ca un Ciucă sau Bode să distrugă Apărarea și Internele?

Altă instituție, aceeași corupție

Ciucă și Bode, președintele și secretarul general al partidului prezidențial, PNL, sunt doi șarlatani cocoțați în funcții vitale ale administrației centrale. Activitatea și influența lor provoacă disfuncții și anomalii care vor avea nevoie de ani pentru a fi eliminate. Se pare, însă, că nimănui nu-i pasă.

Politica de personal a celor doi este pe cât de simplă pe atât de iresponsabilă. Ciucă și Bode au cultivat și încurajat promovarea unor indivizi care să nu depășească nivelul lor intelectual și moral. Atât de multe sunt exemplele cu indivizi mediocri sau proști impuși în funcții importante încât excepțiile aproape nu există.

Apărarea și Internele sunt conduse de doi „doctori” asupra cărora planează suspiciuni de plagiat. Am spune chiar, având în vedere dovezile prezentate în spațiul public, că s-a cam depășit pragul suspiciunilor.

Cei doi plagiatori (prezumtivi, deocamdată) continuă să hotărască destinul personalului care încadrează Apărarea și Internele. Lipsiți de onoare și decență mai au nerușinarea să apară în fața militarilor. Nu sunt conștienți că subordonații știu ce anomalii ale sistemului sunt cei doi? Ba da, dar nu le pasă!

În luna octombrie au avut loc concursurile pentru ocuparea funcțiilor de comandant (și rector) ale Universității Naționale de Apărare/ UNAp și Academiei de Poliție. Două definiții ale integrității academice și profesionalismului. Teoretic.

Altfel, mocirla în care au fost aruncate cele două universități este relevantă pentru decadența sistemelor din care fac parte. Acolo se pregătesc viitoarele cadre militare din Armată și Poliție. Către ce fel de comandanți se uită tinerii pentru a-și alege modele?

Apărarea și Internele au profesori universitari cu cariere academice consistente, ofițeri care au în spate zeci de promoții de studenți. Nu surprinde că niciunul nu a avut curajul să candideze? De ce ar fi acceptat să fie sparring-partner pentru cei care erau declarați a priori câștigători?

Cei care aleargă singuri și ies pe locul doi

În Bulentinul Informativ al Armatei/ BIA nr. 6 / 14 iunie 2022 a fost publicată funcția vacantă de comandant (și rector) al UNAp. Concursul ar fi trebuit să fie o formalitate, ca majoritatea celor din Armată.

În data de 30 mai 2022 fusese împuternicit la conducerea UNAp gl.bg. dr. Daniel Pop, un ofițer care nu îndeplinise anterior nicio funcție la nivel superior brigăzii.

Alegerea conducerii MApN, pentru postul de paznic peste fabrica de doctorate, a fost un general fără activitate academică sau de cercetare științifică. Altfel, doctor în științe militare, firesc.

O lună mai târziu, 18 iulie 2022, apare în BIA nr.7 anunțul privind suspendarea concursului pentru ocuparea funcției de comandant (și rector) al UNAp. Fără nicio justificare. Ce ar fi putut invoca? Nu este legal să fie suspendat un concurs doar pentru că analiza dosarelor răstoarnă planurile păpușarilor. Așa cum am menționat într-un alt articol (aici) gl.bg. dr. Daniel Pop nu îndeplinea condițiile de participare la concurs.

A fost o altă situație în care s-a demonstrat lipsa de profesionalism a celor care conduc gestionarea resurselor umane în Armată. La începutul acestui an a fost împuternicită locțiitor al șefului Direcției Generale Financiar Contabile col. dr. Monica Dancău. În aceeași situație ca la UNAp, funcția a fost publicată în BIA în vederea desfășurării formalităților legale. Împuternicitul de pe funcție trebuia să primească titularizarea în urma unui simulacru de concurs. Deznodământul? În BIA nr.8 / 2022 concursul a fost supendat întrucât col.dr. Monica Dancău nu îndeplinea condițiile de participare.

Într-un interval de câteva săptămâni două structuri importante ale MApN au avut împuternicți în posturi de conducere „doctori” care nu îndeplineau condițiile pentru ocuparea funcțiilor. Col.dr. Dancău a trecut în rezervă, rămâne de văzut unde va fi „plantat” gl.bg.dr. Daniel Pop.

Comisia, cadidații și Consiliul Editorial

Concursul de la UNAp a fost reluat, după ce s-a stabilit câștigătorul: gl. fl. aer. dr. Eugen Mavriș. Funcția a fost „republicată” în BIA nr. 8, iar pe 3 octombrie 2022 a avut loc interviul. Conform ordinului ministrului apărării M69/ 2015 „din comisia de de interviu face parte cel puțin un specialist în domeniul funcției vacante”. În cazul rectorului unei universității domeniul de activitate este „management universitar”.

La UNAp Comisia de interviu a fost formată din locțiitorul șefului SMAp (gl.lt. Gheorghiță Vlad), directorul SMAp (gl. mr. Corneliu Postu) și șeful Direcției Personal și Mobilizare (gl. mr. dr. Claudiu Sava). Un doctor și doi absolvenți de master la … Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ofițeri fără activitate științifică sau universitară

Gl.lt. Vlad a fost președintele comisiei. Generalul face parte din Consiliul Editorial al revistei „Gândirea Militară”. Este coleg de Consiliu cu generalii Postu, Sava, Mavriș și Pop. Astfel, o analiză superficială, ar spune că cei cinci au activitate „științifică”. „Decât” că nu este cazul. Citiți Gândirea Militară! Să vă minunați.

Am identificat un singur editorial, al gl.lt. Vlad, publicat în nr.3/ 2020, despre „Reziliența societății în contextul pandemiei Covid-19 și rolul armatei în acest proces” (aici). Un articol care propune sintagme ca „securitatea militarizată”, dar nu depășește valoarea unei compuneri de liceu.

MApN avea doi generali care puteau să fie membri ai comisiei de interviu. Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bîrsan, comandant (rector) al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu și gl. bg. prof. univ. dr. ing. Iulian Vizitiu, comandant (rector) al Academiei Tehnice Militare.

Armata nu are doar impostori. Bîrsan și Vizitiu sunt recunoscuți nu doar pentru cariera lor academică, dar și pentru performanțele obținute ca manageri ai Academiilor pe care le conduc. Au, totuși, un defect: nu fac parte din „Republica Oltenia”, camarila generalilor lui Ciucă. Cine ar fi riscat cu cei doi?

De la SRI la Academia de Poliție, via „Doi ș’un sfert”

În septembrie 2022 a fost împuternicit comandant (rector) al Academiei de Poliție col. Claudiu Chindriș. Acesta este absolvent al Universității Babeș Bolyai din Cluj, fost ofițer SRI și șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă din MAI. Nicio legătură cu activitatea universitară sau pregătirea ofițerilor de poliție.

Pentru că expira împuternicirea, în mai 2022 s-a organizat concursul pentru ocuparea funcției de comandant (rector) al Academiei de Poliție. Au participat doi împuterniciți. Fostul rector, David Ungureanu și rectorul în exercițiu, Claudiu Chindriș. Niciunul nu a obținut nota minimă necesară promovării examenului scris.

În septembrie 2022 este declanșat un alt concurs. Comisia, aprobată de ministrul de interne, era formată din secretarul de stat Raed Arafat, directorul DGA Liviu Vasilescu și comandantul UNAp, gl.bg. Daniel Pop.

Ulterior, aflându-se controversele împuternicirii lui Pop la conducerea UNAp, componența comisiei a fost modificată. Comandorul Toma Alecu, comandant (rector) al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, l-a înlocuit pe Pop. Cel puțin Internele au insistat pentru prezența unui cadru universitar în comisie.

În data de 17 octombrie 2022 a avut loc interviul, după ce metodolgia de concurs a fost modificată și examenul scris a fost eliminat. Era inuman pentru candidați să suporte supliciul acestei probe.

De data aceasta la concurs a participat doar col. Chindriș, care a reușit, în sfârșit, să obțină o notă de trecere. În articolul „Cel mai BANAL concurs de rector al Academiei de Poliție „A.I. Cuza” (aici) găsiți detalii suficiente pentru a înțelege de ce Poliția Română este o hazna a corupției. La fel cum este și Armata, de altfel.

Votați PNL! Votați Ciucă și Bode!

Cele două concursuri sunt definiții ale dezastrului în care au fost aruncate Apărarea și Internele. Nici măcar aparențele nu mai sunt importante. Concursurile sunt o bătaie de joc, o insultă la adresa noțiunii de competiție.

Ciucă va semna ordinul de numire al gl.bg.dr. Eugen Mavriș în funcția de comandant (rector) al UNAp. La fel cum Bode îl va numi comandant (rector) al Academiei de Poliție pe col. Claudiu Chindriș, protejatul său. Cei doi ajung să conducă două universități în urma unor spectacole de vodevil, prețios numite „concursuri”.

Cele două „concursuri” ar trebui să-i convingă pe tineri că Apărarea și Internele sunt două instituții în care prevalează profesionalismul, onoarea și integritatea. Am spune că sunt exemple convigătoare.

Ne-am obișnuit să citim despre corupția și abuzurile care macină Apărarea și Internele. Generali condamnați penal sau polițiști ajunși sub influența interlopilor sunt deja banalități. Miniștri acuzați vocal și cu argumente de plagiat. De ce ar fi mai puțin grav furtul intelectual decât cel material? De ce nu pedepsim penal o astfel de hoție? „Fără penali” mai este o lozincă actuală?

Cât timp vom tolera prezența în politică a unor personaje corupte, vulnerabile sau șantajabile să nu avem pretenții pentru o societate normală. O țară în care impostori ca Ciucă și Bode ar mai avea viitor politic își merită deplin marasmul în care se îneacă.

Partidele își pregătesc deja discursul electoral. Votați PNL! Votați Ciucă și Bode! Poate că „peștele de la cap se împute”, dar duhoarea care vine dinspre vârful partidelor devine pestilențială.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Blog at WordPress.com.

Exit mobile version