Nici n-a apucat să ajungă în biroul ministerial și Angel Tîlvăr promite „dreptate și onoare pentru militari”. În câteva ore a ajuns la concluzia că militarii au suferit nedreptăți și că ceva se întâmplă cu onoarea lor. O fi auzit și el de plagiatul lui Ciucă?
Securitatea nu moare, doar s-a repliat un timp. În ultima perioadă apar tot mai multe legături ale partidelor cu fosta Securitate. Când Petru Rareș a spus „vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!“ a anticipat că Securitatea este capabilă de evoluție. Un cameleon care se transformă, se adaptează, își disimulează acțiunile, construiește personaje… discrete.
După filologul Mihai Fifor, doctorul Nicolae Ciucă și filozoful Vasile Dîncu, Apărarea are un ministru profesor de limba engleză. Bine, Angel Tîlvăr mai este de profesie și parlamentar. Cum are parte Armata doar de personaje insipide și cu ochii albaștri, în suflet?
Fantomele din „dosarele de cadre”
PSD a mai scos de la naftalină un fiu de securist. Nici nu avea cum să rateze. Bazinul de cadre al PSD-ului are o rezervă inepuizabilă de securiști sau odrasle ale acestora.
Noul ministru al apărării, Angel Tîlvăr, este fiul unui fost șef din Direcţia a-III-a „Contrainformaţii” a Departamentului Securităţii Statului.
Col. (r) Radu Petre Tîlvăr a fost, până în 1990, șeful Contrainformațiilor din Miliția și Securitatea vrânceană. Tîlvăr senior i-a avut sub supraveghere operativă pe Marian Oprișan și, mai ales, pe mama acestuia, Lucia Gherarde. Citiți printre rânduri.
În anul 2004, Angel Tîlvăr, un profesor mediocru din comuna Vânători/ Vrancea, trece de la PD la social-democrați. „Prinde” prima poziție pentru Senat pe listele PSD Vrancea, organizație controlată autoritar de Oprișan, iar de atunci nu a mai părăsit Parlamentul. Doar prezentăm faptele, convinși că sunt doar întâmplări fericite.
„Mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care dosarele de cadre să conteze mai puțin decât munca fiecăruia” s-a burzulit noul ministru al apărării. Păi de ce nu se duce dânsul într-o țară unde trecutul „dosarelor de cadre” nu-l apasă? Ce-l ține în România, în afara ipocriziei și demagogiei parlamentare? Care-i „munca” sa pe care ar trebui să o apreciem?
Care este „dosarul de cadre” al noului ministru al apărării? Ca orice alegere a păpușarilor care conduc România nici Tîlvăr nu este chiar un înger. Numele este doar o ironie a sorții.
Cum se face că odraslele securiștilor își găsesc constant drum către cele mai înalte demnități publice? Se irită violent, cei ca Rafila sau Tîlvăr, de fiecare dată când cineva le aduce aminte trecutul privilegiat. Nu erau la fel de revoltați în comunism, când pozițiile părinților le-au oferit acces la resurse pe care majoritatea populației nici nu le visa.
Dormi în pace, partidul ministru te face
În 18 ani de somn parlamentar, Tîlvăr nu a avut nicio inițiativă legislativă personală. A fost nerăbdător să semneze, însă, 168 de propuneri ale colegilor din toate partidele prezente în Parlament. Niciuna din inițiative nu a fost despre militari sau Armată. Tâlvăr s-a arătat fascinat de legi pentru „declararea florii de bujor ca Floare Naţională a României” sau „stimularea prezentării gravidelor la consultaţii prenatale”, dar niciodată până astăzi nu l-au interesat militarii.
Nu există nicio înregistrare publică privind preocupările sale pentru achizițiile din Apărare, despre statutul cadrelor militare sau veniturile personalului Armatei aflat în rezervă sau retragere. În fapt nu are nicio părere, doar citește de pe hârtie opiniile altora.
Deși din 22 iunie 2022 este președintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO n-a avut nicio declarație publică despre războiul din Ucraina sau prezența aliaților pe teritoriul țării noastre. Până să primească o medalie de la Zelensky mai durează, așa că Iohannis nu va fi invidios pe el, cel puțin o perioadă.
Unul din penibilii corifei ai cuplului PSD-PNL, „politologul” Cristian Pîrvulescu, a ieșit rapid (aici) să-l laude pe proaspătul ministru al apărării. „Domnul Tîlvăr este un politician discret, dar foarte capabil. Este un bun vorbitor de limbi străine. A fost președinte al comisiei de politică pentru integrare europeană, a fost ministru pentru românii de pretutindeni (…) Deci este o persoană discretă…” Ați prins ideea, succesul este rezervat celor discreți. Cei care au inspirația să nu facă nimic, dar să tacă.
A ajuns limba engleză argument pentru ocuparea unui post de ministru, iar discreția sinonim pentru obediență.
Unii mai consideră importante și lozincile în stil comunist. Tîlvăr propune una de care distinsul politolog Pîrvulescu ar fi mândru: „dreptate și onoare pentru militari”. Deși nu este clar câtă are el, onoare. Oricare „el” menționat anterior.
Doctorul Tîlvan specialist în … Iron Dome
Pîrvulescu ar fi putut continua prezentarea cu studiile proaspătului ministru. Absolvent al Colegiului Național de Apărare și al Academiei Naționale de Informații, Tîlvăr este „doctor în științe umaniste” din anul 2012. Titlul tezei de doctorat „Relaţii internaţionale, România-Israel, 1948-1989” nu deschide foarte multe perspective științifice.
Ce valoare academică are o lucrare care este mai mult o culegere de date? Cum este acceptată la doctorat o persoană fără nicio legătură cu subiectul tezei? A absolvit doar Institutul de limbi străine (3 ani) din cadrul Universității Galați, nu are masterat, studii de specialitate sau lucrări publicate care să justifice expertiza. Nu a lucrat în relații externe, nici măcar nu a făcut parte din „Grupul de prietenie cu Israel”.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, începând cu anul 2017, cercetări într-un dosar pe care, ulterior, l-au trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. În dosar se precizează că „se are în vedere redactarea de către personalul angajat al Muzeului Vrancei, cu resursele logistice ale muzeului, respectiv în timpul programului de lucru al personalului angajat, a lucrării de doctorat a senatorului Angel Tîlvăr”.
Dosarul doctoratului lui Tîlvăr stă la Parchetul Focșani de mai mulți ani, iar motivele tergiversărilor încep să prindă contur. La Apărare nu putea fi numit decât un individ cu un doctorat controversat.
Atât de mare este pasiunea Armatei și a lui Ciucă pentru doctorate încât era nevoie de un admirator al fenomenului. Tîlvăr va păzi cu strășnicie fabrica de la UNAp. Altfel se activează dosarul de la Focșani. Securitatea își păstrează metodele.
Doctorul Tîlvăr, mare specialist în relația cu Israel, poate continua ambițiile lui Dîncu pentru o colaborare cu producătorii de tehnică militară din Țara Sfântă. Îi sensibilizează cu doctoratul.
Angel Tîlvăr @ dreptate și onoare pentru militari
Ministrul apărării și-a construit, imediat ce a fost nominalizat, o pagină de Facebook „Angel Tîlvar @ dreptate și onoare pentru militari”. Un ipocrit care promite să-l depășească pe Dîncu. Un demogog de școală veche, comunistă.
„… la estul României există o situație de securitate, cauzată de către invazia unui stat suveran de către Rusia lui Putin… Aceasta este principala preocupare pe care o avem la acest moment…. Vreau să nu uităm că sunt foarte importanți pentru noi oamenii din structura de apărare”. Un lucru e cert, portofoliul apărării dăunează grav comunicării. Cu ce-o fi dat Ciucă prin birou?
Și pentru Dîncu resursa umană era foarte importantă. Tîlvăr are 6 luni să facă cel puțin cât Vasilică. Adică nimic.
„Dreptate și onoare pentru militari”?
Tîlvăr va reitera că „pensiile militare nu sunt pensii speciale”, dar nimic nu se va schimba în situația rezerviștilor. De la 1 ianuarie 2023 pensiile militare vor fi indexate cu cel mult 5,1%, în timp ce cele civile vor crește cu cel puțin 10%. Nu vor fi eliminate nedreptățile, iar Rezerva Armatei va fi subiect doar pentru festivități și declarații politice.
Va plânge Tîlvăr de disperare că militarii sunt bugetarii cu cele mai mici venituri? Se va zvârcoli de durere că nivelul de încadrare al structurilor provoacă epuizarea militarilor aflați în activitate? În fiecare lună procentul celor care părăsesc Armata este superior celor care îmbracă pentru prima dată uniforma militară.
Tîlvăr promite să fie un ministru discret care îi urmează unui filozof vorbăreț. Preocupările sunt despre cum se va cheltui procentul de 2,5%. Știm, instalații second-hand și echipamente livrate la 4-5 ani după ce achităm sume exorbitante pentru achiziția lor.
Va încerca Tîlvăr să se lupte cu corupția și abuzurile din Armată?
Dreptate pentru militari? Câtă demagogie!
Onoare pentru militari? Să-i întrebe pe Ciucă și generalii lui.