Premierul Ciucă, generalul „cotelor de gen”

Anunțuri publicitare

În fiecare zi alegem să ne amuzăm de inepțiile pe care le produc premierul Ciucă și gașca de lângă el. Nu ne revoltăm și nu-i amendăm. Poporul român nu protestează decât la comandă, altfel tace și rabdă. De aia am ajuns să avem un statut inferior unei colonii. Suntem o turmă pe care până și oile o privesc îngăduitor.

Între o deplasare inutilă la Bruxelles și o vizită la fabrica de vopsit vehicule IVECO de la Petrești premierul-general Ciucă a găsit timp și pentru rolul și locul femeilor în politică și societate. Energia electrică, pensiile, carburantul, alimentele sau lemnele de foc nu sunt urgențe. Pot să mai aștepte. Premierul Ciucă se face că lucrează.

Deplasarea lui Ciucă la Bruxelles, penibilul situației de la Petrești sau „cotele de gen” pot părea inofensive sau neînsemnate față de crizele în care ne scufundăm. Pionii unui joc în care contează doar piesele „grele”. Sau bucăți mici, dintr-un puzzle care formează o imagine tot mai apocaliptică.

Ăla micu (și inutil) de la Apărare

La Petrești Ciucă a ajuns fără doctorul de la apărare, multi-parlamentarul Tîlvăr. L-a uitat la București (aici). Îi știți, „ăla micu” al colonelului de la Securitatea ceaușistă din Vrancea. Mai bine de 20 de ani s-a chinuit Petrică Tîlvăr să-i caute lui Angelică un post călduț. Când a văzut că nu-i capabil de nimic și-a zis că în Parlament n-are cine să-l deranjeze. Oricum e locul în care se adună majoritatea celor care nu reușesc să-și găsească o ocupație decentă.

ăăă… a fost o chestiune de necorelare între noi și am crezut că … ăăăă… îl anunță domnul… ăă președinte (cu degetul îl indica pe Ciolacu n.r.) dânsul a considerat că îl anunț eu, sincer io m-am gândit că…ăăă… ăăă… că poate este bine să vedem și la nivelul de leadership politic toată această… ăăăă… ăăăă… ăăă…”. Suntem convinși că ați recunoscut oratorul. Nimeni nu rostogolește „ăăă-ul” cu eleganța lui Ciucă.

Ne și imaginăm dialogul dintre Ciucă și Ciolacu: „Marcele, l-ai adusă, bă, și pe ălă de l-ați trimis să facă poze cu generalii mei?…. ăăă…. îmi scapă numele.”„Hai măi, Nicule, n-ai zis să nu ne apropiem de Armată? Eu le-am spus nici să nu treacă prin fața ministerului…”.

De „o chestiune de necorelare” ne temem și noi. Clasa politică este atât de „necorelată” cu poporul încât ai spune că trăim pe planete și în secole diferite. Până la urmă ce mai contează dacă ajungea sau nu Tîlvăr la Petrești, Pitești sau București? Oricum este un ministru simbolic, fără drept la opinie sau inițiativă. Băgați-l în poză din Photshop, că tot aia e.

Mai grav este că merge, din când în când, Ciucă la Bruxelles. Cică are treburi importante pe acolo.

Nică a Petrei și Nicu de la Plenița

Comunicatul prezentat de premier (aici), după deplasarea la Bruxelles, nu a fost despre ajustarea PNRR sau Schengen. Dimpotrivă, am aflat că „traversăm o perioadă de criză, avem nevoie ca toate aceste demersuri ale noastre să se alinieze la situaţia concretă şi la această dinamică în continuă evoluţie…”. În România nimic nu se întâmplă, de peste 30 de ani, din cauza tranziției, a crizelor și a războiului.

Tranziția noastră este interminabilă, iar crizele succesive, simultane și fără sfârșit. În ce privește războiul, indiferent de țara în care are loc România este afectată. Bosnia, Irak, Afganistan sau Ucraina, ne-am insinuat în toate războaiele. De aia și arătăm ca o țară distrusă.

Relevant este modul în care Ciucă a rezolvat problema pensiilor: „am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu un altul care să ţină cont de studiul Băncii Mondiale şi de un indicator de disciplină financiară”. Pentru cine nu a înțeles: premierul a „convenit” să înlocuiască un indicator cu alt indicator care să țină cont de un al treilea indicator.

Prin urmare, de la Bruxelles ne-au trimis înapoi un Ciucă la fel de confuz ca cel care plecase.

Creangă ne-a lăsat replica lui Ștefan a Petrei pentru Smaranda, care ar fi dorit să-l vadă pe Nică popă: „N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, şi a venit vacă? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, şi pace bună!”. Cam câtă „glagore-n cap” o avea dottore?

Ciucă și femeile, Moș Teacă și mitraliera

Premierul Ciucă găsește timp să participe la activități din toate domeniile. Nu există subiect pe care generalul, cu înțelepciunea și viziunea unanim recunoscute, să nu-l poată aborda.

Ne dorim ca poziţionarea femeii în politică şi în viaţa socială să intre într-o altă logică: a echităţii şi a reprezentării proporţionale a femeilor la nivelul luării deciziilor” a declarat premierul Ciucă la Conferința internațională „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”(aici).

Dottore Ciucă, șef al SMAp, a ordonat măsuri pentru a limita accesul fetelor în colegiile și academiile militare. „Să nu ajungem să avem o armată de amazoane” a fost expresia urmată de un rânjet malițios. În cei 8 ani de când conduce Armata a acceptat prezența femeilor doar pe criterii subiective. A inițiat și susținut activarea „pe filiera indirectă”, dar a manifestat o condescendență vecină cu misoginismul față de militarii (femei) de carieră.

Nicio funcție de general sau de conducere nu a fost accesată de femei (ofițer) de când dottore conduce discreționar Armata. În ultimii 8 ani au primit grade de general peste 200 de ofițeri ai Armatei. Doar 3 au fost femei. Șefa de cabinet a lui Ciucă (un fel de secretară mai simandicoasă), locțiitorul Direcției Generale Juridice (la șase luni după ce ar fi trebuit trecută în rezervă) și directorul Casei de Pensii a Armatei (la trecerea în rezervă).

Guvernul României are 22 de membri. Până la impunerea, de către Iohannis, a Ligiei Deca la Educație, Gabriela Firea era singura femeie din executiv, cu un portofoliu care nu-și găsește (încă) obiectul muncii. Tot la Guvern, în cabinetul premierul Ciucă, găsim 22 de consilieri, dintre care 4 sunt femei. În cele din urmă, din cei 40 de membri ai Biroului Executiv al PNL doar 3 sunt femei.

Ce l-a împiedicat să trateze egal femeile? Ipocrizia și demagogia.

Cotele de gen, mărul otrăvit

Premierul Ciucă este convins că femeile sunt „în continuare principalele furnizoare de munci casnice şi de îngrijire”, dar are o soluție. Un compromis.

Cotele de gen sunt un instrument folosit pentru a creşte reprezentarea femeilor în diverse poziţii de decizie, până în momentul în care mecanismele sociale vor avea capacitatea şi maturitatea să se autoregleze” este propunerea generalului. Bărbații și femeile să aibă locuri dedicate.

Pentru Ciucă nu contează egalitatea de gen, el promovează „cotele de gen”. Să le acordăm femeilor șansa de a se afla în competiție… cu alte femei. A avansat și un procent: 30-40%. Bărbații își păstrează rezerva confortabilă din diferență.

Întreaga atitudine a lui Ciucă este revoltătoare. Misoginism extrem. Femeile sunt minorități care trebuie protejate sau tolerate? Reduse la situația comunităților etnice sau LGBTQ?

Ciucă și și gașca lui au o atitudine față de femei cel puțin reprobabilă. De la aluzii cu conotații sexuale până la persiflări și ironii, femeile sunt subiectul unui comportament grobian și grosolan.

„Cotele de gen” nu vor face decât să limiteze și mai mult accesul femeilor în funcții de decizie. Practic vor fi constrânse la un număr determinat fără putere de decizie.

Cel mai bun exemplu despre cum gândește Ciucă este valul de neveste, rude și amante „activate” printr-un ordin ilegal și imoral. Sute de femei au ajuns în Armată, și au astăzi grade de colonel, nu pentru calitățile profesionale cât pentru favoruri (ca să ne limităm la un eufemism). Unii își permit să ofere cadouri scumpe, alții coboară gradul de ofițer la nivelul unui pașaport către alcov.

Suprinzător este că femeile nu protestează. Se mulțumesc să aibă „cote de gen”. La fel cum întreg poporul aplaudă firimiturile guvernamentale. După „cotele de gen” urmează cele de energie, gaz, alimente și apoi aerul pe care-l respirăm.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Blog at WordPress.com.

Exit mobile version