O moarte suspectă, un fapt divers

Nu ne (mai) impresionează un fapt divers. Până și un deces suspect a ajuns să fie tratat cu indiferență. În cele din urmă de aia este un fapt divers. Acolo, la „și altele” ajung știrile care nu ne afectează. Avem alte probleme, existențiale, ne frământă grija pentru ucraineni. Devorăm știrile despre război. Ciolacu și Ciucă sunt priviți cu evlavie, iar când cuvântează le adulăm cuvintele.

Atât de profund suntem bombardați cu „Apocalipsa după Ciucă” încât decesul unui tânăr militar trece neobservat. Mai puțin pentru familie.

Ceea ce pentru majoritatea este doar un fapt divers, pentru rude și prieteni este o dramă, o tragedie. Cui să-i pese? Suntem un popor care se hrănește din nenorocirile și lacrimile celor de lângă noi. Altfel n-ar avea atât de mult succes „Știrile de la ora 5” și emisiunile sordide care aduc în atenție dramele unor familii.

În urmă cu doi ani a produs emoție și rumoarea cazul soldatului american Vanessa Guillen (detalii aici). Tânăra a fost ucisă de un coleg, dar investigațiile au scos la suprafață un lung șir de nereguli, ilegalități și mușamalizări. În urma anchetei au fost destituiți 14 ofițeri de rang înalt la baza Fort Hood din Texas (aici).

În România toate accidentele și decesele suspecte sunt acoperite de sintagma „mortul e de vină”. Cinic și inuman. Câte crime și incompetență au fost ascunse sub atât de convenabila „sinucidere” sau „eroare umană”?

În cele din urmă când admitem o „sinucidere” de ce nu-i identificăm pe cei care au mijlocit-o, prin incompetență, superficialitate și neglijență?  De ce nu căutăm niciodată autorii morali și de ce nu investigăm dincolo de aparențe?

Dramele care ajung doar fapt divers

Un tânăr, maistrul militar cls. IV Dănilă Andrei, din cadrul Brigăzii 8 ROT Focșani, „a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20.00, în urma unei răni prin împușcare”. Știrea a sunat sec și a fost repede uitată. Cine are timp să se aplece peste un fapt divers când ne sufocă războiul și crizele interminabile?

Mass media, care au preluat sau difuzat știrea, au acceptat fără rezerve comunicatul oficial. Cadrul militar ar fi decedat „în jurul orei 20.00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce-și întreținea armamentul din dotare”.  Unitatea în care era încadrat cadrul militar a soluționat cazul înaintea organelor de anchetă: „militarul s-a sinucis”.  Ce ar mai fi de spus?

Multe. Sunt atât de multe întrebări și suspiciuni încât surprinde lipsa de interes și indiferența majorității. În iulie 2019 cazul Alexandrei Măceșanu a fost dezbătut îndelung și readus constant în atenția opiniei publice. Alexandra avea doar 15 ani și a fost ucisă de Dincă și indolența unui sistem incapabil de reacție.

Andrei avea 22 de ani. Terminase, în urmă cu doi ani, „Comunicații, tehnologia Informației și apărare cibernetică” la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” din Pitești.

Este al patrulea deces înregistrat la Brigada 8 ROT în mai puțin de 12 luni. Probabil simple coincidențe, dar nicio altă unitate nu a pierdut atât de mulți militari tineri într-un timp atât de scurt. Poate cu excepția tragicului accident aviatic din luna martie a acestui an.

Când cine se scuză, se acuză

Comunicatul Brigăzii 8 ROT cuprinde informații ciudate sau inutile. Ce relevanță are într-o astfel de informare faptul că „la ultima testare psihologică susținută în luna august 2020 și cu o valabilitate de 3 ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar”?

Probabil au vrut să aducă în atenție „evaluarea psihologică”. Termenul de „testare” nu există în Instrucțiunile privind asistența psihologică în Armata României. Începând cu luna ianuarie 2020 s-au introdus fișele de monitorizare a comportamentelor subordonaților. Acestea obligă comandanții nemijlociți să-și monitorizeze permanent subordonații.

Mai mult, conform art. 14 din Ordinul nr. M.105 din 20 septembrie 2014: „evaluarea psihologică a personalului care execută serviciul interior, care își desfășoară activitatea în cadrul unităților operative sau operaționalizate și/sau fac parte din arme sau specialități care presupun aptitudini speciale stabilite conform legii, se execută anual.”

Prin urmare, ce rost are precizarea din Comunicat, mai ales că nu face decât să atragă atenția asupra încălcării ordinului ministrului? Apar suspiciuni firești de intenție a direcționării atenției către starea psihică a militarului. Deliberat sau accidental?

O sinucidere… convenabilă

Tot comunicatul unității afirmă că din „primele date a rezultat că decesul a survenit în urma unei sinucideri”. De asemenea a fost numită o comisie, condusă de șeful de stat major, „pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului”.

Un comunicat generos prin care sunt furnizate foarte multe informații. Pare evidentă intenția de a elimina întrebările incomode și de a închide subiectul încă înainte de a genera dezbateri.

Totuși, șeful de stat major este ofițerul responsabil pentru toate sectoarele de activitate care ar fi contribuit cumva la „sinucidere”. Practic șeful comisiei este exact ofițerul cel mai interesat ca evenimentul să intre cât mai repede în uitare.

Soluția avansată, „sinucidere”, este convenabilă pentru autorități, dar care sunt argumentele?

În Comunicat se precizează că militarul nu se afla în „serviciul de zi pe unitate”.

Dacă nu se afla în serviciul de zi, de ce avea arma asupra sa? La ieșirea din serviciu armamentul este predat. Inventarierea muniției și armamentului este obligatorie în procedura de predare-primire a serviciului. Ulterior acestea sunt ținute sub cheie și sigiliu.

Cine are acces la pistolul din dotare, după ieșirea din serviciu, într-o zi liberă? Apoi, dacă prin absurd acceptăm că vreun coleg inconștient i-ar fi dat militarului pistolul pentru a-l întreține, de unde avea muniție?

Putem accepta că a păstrat un cartuș de la ultima tragere. Ceea ce ar aduce în atenție nereguli grave, de care tocmai șeful de stat major s-ar face vinovat, printre alții. Totuși, a avut 24 de ore pistolul asupra sa și a așteptat să iasă din serviciu ca să se sinucidă?

Nu surprinde pe nimeni lejeritatea cu care unitatea anunță că un militar își curăța arma sâmbăta, seara, la ora 20.00? N-ar fi avut timp să o întrețină în cele 24 de ore cât a avut-o asupra sa?

Excesul de zel și de lege

Sunt foarte multe întrebări legate de viteza cu care conducerea unității a ajuns la concluzia că a fost sinucidere, eliminând accidentul sau crima. Vom reveni asupra lor în următorul articol.

Altfel, de ce s-ar împușca cineva în piept cu gândul să se sinucidă? Este dificil și extrem de rar întâlnit. Ultimul militar „sinucis” în piept a fost generalul Vasile Milea. Până și presa, care s-a grăbit să mediatizeze teza sinuciderii, a anunțat că militarul s-a împușcat în cap. Nici măcar nu au întrebat, era logic și firesc.

Dacă s-a ajuns atât de repede la concluzia că militarul s-a sinucis „în timp ce-și întreținea armamentul din dotare” de ce a fost dispusă atât de intempestiv percheziția domiciliară?

Unitatea militară, într-o lipsă scandaloasă de compasiune, a anunțat familia la câteva ore după eveniment și doar pentru că aceasta a început să telefoneze insistent. În schimb, procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași a avut timp să ajungă la locul tragicului eveniment și să efectueze o percheziție domiciliară, înainte să intre familia în locuința victimei. De ce?

Conform Codului de procedură penală percheziția poate fi executată doar în cursul urmăririi penale sau al judecății și nu înainte de a dispune prin ordonanță începerea urmăririi penale. Care era infracțiunea care a impus o percheziție domiciliară atât de intempestivă? Există vreo procedură care impune percheziția în urma unei sinucideri?

Apoi, procedura de solicitare a unei percheziții domiciliare este atributul procurorului [art. 158 alin. (1) prin cerere motivată], dar doar în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de judecător [art. 158 alin. (6) Cod procedură penală].

Au fost respectate procedurile și au fost emise toate documentele pe care legea le prevede ca fiind obligatorii? Ce căuta portofelul lui Andrei Dănilă la procurorul militar?

Vom reveni…

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

3 răspunsuri la „O moarte suspectă, un fapt divers”

  1. Nimic nou. Triunghiul morții Focșani – București Craiova livrează numai debili.

  2. Carul cu prostie din armată s-a răsturnat la Focșani. De pe timpul când brigăzile alea erau doar regimente li s-a dus vestea comandanților cretini și a căprărismelor promovate și incurajate pe tot lanțul ierarhic… ca să nu mai spun de traficul și consumul de coniac de la vincon.

  3. Nici la această dată, comandanții / șefii nu au înțeles că nu pot rezolva un ,,rău” producând un alt ,,rău”.
    Scenariu posibil: vineri se controlează armamentul aflat la OSU; se constată un număr de pistoale murdare/ neîntreținute; se ordonă, 100% verbal (numai de către cei care au acest drept – comandant/ locțiitor/ șef de stat major) ca posesorii pistoalelor să se prezinte la unitate pentru întreținerea acestora; OSU a executat ordinul dispunând chemarea ,,vinovaților”; fiecare ,,vinovat” s-a prezentat la unitate când a putut (inclusiv sâmbătă); continuarea poate avea mai multe variante, dar cert este că acțiunea de întreținere a armamentului nu putea să se desfășoare în timpul liber. Concluzia: eveniment produs ca urmare a ,,abuzului în serviciu” a ,,cuiva”.
    Am remarcat că, după mulți ani, încă se mai folosește sintagma ,,serviciul de zi” care nu mai există în RG-2 (Regulamentul serviciului interior); acest lucru denotă lipsă de profesionalism.
    Detaliile despre cum s-a întâmplat incidentul vor fi stabilite de către procurorul militar, numai după finalizarea cercetării, conform legii (la sfântul aș…).

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: