Manfred Weber a postat, sâmbătă, pe Twitter, un mesaj prin care își arată susținerea față de cancelarul Austriei, Karl Nehammer, cu privire la situația fluxului de migranți din Austria.
Mare surpriză, mare! „Prietenul” Rareș Bogdan se simte trădat în adâncul sentimentelor sale nemțești. Germania are care se tăvălea de necaz și durere că nu se joacă Austria frumos cu noi.
În urmă cu trei zile, șeful PPE susținea, la întâlnirea de la Viena în care a încercat să îl convingă pe cancelarul austriac să voteze pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen, că problema migrației nu se va rezolva prin ținerea celor două țări în afara zonei și făcea legătura între veto-ul Austriei și interesul Rusiei de a slăbi UE.
„Situația pentru Austria din cauza fluxului necontrolat de migranți este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru că acest lucru trebuie să se schimbe. Legea Schengen trebuie aplicată din nou în mod corespunzător la frontierele externe ale UE”, a scris sâmbătă pe Twitter Manfred Weber, șeful Partidului Popular European.
Pe 7 decembrie, Manfred Weber devenea primul politician european care făcea o legătură între veto-ul Austriei și interesul Rusiei de a slăbi Uniunea Europeană. El a criticat miercuri, într-o vizită la Viena, poziția guvernului Austriei în chestiunea aderării la Schengen. A spus că, în contextul invaziei ruse din Ucraina, ”Rusia este interesată în divizarea spațiului Uniunii Europene”.