Încă un Crăciun în libertate, atâta câtă este

Anunțuri publicitare

De peste trei decenii sărbătorim fiecare Craciunul în libertate. A! și în democrație. Neapărat. Să nu uităm că în România flamura democrației prevalează libertății. Și așa nu ne dăm noi în vânt după drepturi și libertăți.

Nu avem nevoie de instrumente sofisticate de control a populației. Supraviețuim într-o bulă din care pandemia sau războiul nu ne pot scoate. Liderii noștri pretind că sunt în slujba poporului, ba au coșmaruri de grija națiunii. În schimbul neliniștilor, de care sunt măcinați conducătorii, poporul pretinde că acceptă democrația care se împrăștie peste el.

Groful de la Cotroceni

Am ajuns la un capăt de drum.

Indiferent cine ar conduce astăzi, anatema corupției și mizeriei instituțiilor va rămâne. Am avea nevoie de oameni foarte bine ancorați profesional, foarte buni comunicatori, de o cinste și corectitudine greu de contestat pentru a reconstrui, mai întâi, imaginea instituțiilor și abia apoi încrederea populației în ele.

În ultimii 33 de ani niciun președinte nu s-a ridicat la nivelul funcției. Niciunul nu a reușit să genereze progres sau să-și îndeplinească onest rolul constituțional. Supravegherea modului în care funcționează autoritățile și exercitarea funcției de mediere între puterile statului sau între stat și societate s-au diluat până la a fi eliminate din atribuțiile actualului președinte.

Niciodată nu a fost terfelită sau ignorată Constituția cum se întâmplă de 8 ani. Practic nu am avut președinte al României în primul mandat, iar în următorul am văzut cum șeful PNL conduce țara de la Cotroceni. Dar ne bucurăm, în libertate, că vine Crăciunul. Până la urmă asta este important.

Parlamentul din Curtea Guvernului

Separația puterilor în România nu a existat niciodată. Dacă înainte de 1989 regimul comunist nici nu avea în vedere așa ceva, prima Constituție „post-decembristă” a compromis total ideea. O țară în care parlamentarul poate fi, simultan, și ministru este în opoziție evidentă cu logica democrației.

Un Parlament în care individul se topește în interesele partidului este doar o instituție lipsită de funcționalitate. Fără opinii personale sau coloană vertebrală,  doar o turmă care votează la ordin și nu-și permite emancipare de sub dispozițiile șefului de partid.

Guvernul este obsedat de modificarea legilor aruncând în derizoriu activitatea Legislativului. Reprezintă puterea executivă în stat, dar nu conduce nimic. Toate deciziile, de la construirea bugetului anual până la sarcinile curente, sunt influențate de interesele partidului și a celor care au sprijinit accesul la „butoane”.

De Crăciunul ăsta suntem mai buni, mai fericiți… în libertate. Avem iarăși un Partid Unic la conducere. Nu mai contează jocul politic, iar opoziția e o glumă proastă.

Departe de Solomon și înțelepciunea lui

Justiția în România împarte mai mult nedreptate și cautionează abuzul fără să sprijine aplicarea corectă a legilor. De la Curtea Constituțională, care nici măcar nu este instanță, până la judecătoria unui orășel cu câteva mii de locuitori, magistrații sunt cei care au contribuit determinant la distrugerea sistemului legislativ.

Decizii contradictorii, motivări halucinante, dispoziții ilegale sau fraternizare cu infractorii sunt acuze pe care le auzim mai des decât îndeplinirea onestă a funcțiilor de bază. Conflictul de interese prin care magistrații impun obligativitatea statului de a le garanta venituri exorbitante transformă justiția în cooperativă alimentând dezgustul populației.

Biserică Ortodoxă Română își conservă dogmele și cutumele, dar își rafinează afacerile sau modul în care își exploatează proprii prelați. Biserica este o corporație administrată pe principiile economiei de piață și pentru care credința și religia sunt subsidiare, lărgirea patrimoniului și bunăstarea conducerii sunt evangheliile contemporane. Diferența dintre credință, religie și Biserică este tot mai evidentă, iar falia dintre ele se adâncește constant.

Suntem resemnați cu disoluția instituțiilor indiferent dacă acestea sunt ale statului sau moșteniri culturale și spirituale. Ne resemnăm că totuși suntem (încă) în libertate. Altfel, să nu ne surprindă dacă Inchiziția capătă noi valențe.

Stâlpii putrezi ai securității noastre

Armata mai păstrează un procent de încredere doar pentru că poporul simte nevoia, cu disperare, să se mai agațe de un colac de salvare. Foarte multă vreme haina militară și, mai ales, statutul de cadru militar erau sinonime cu seriozitatea, cinstea și onoarea. A fost nevoie de câteva mere stricate și tot ce au construit înaintașii este praf și pulbere astăzi.

Întreaga țară este cu ochii pe Armată, mai ales în condițiile unei ofensive mediatice incredibile privind războiul și pensiile militarilor. Din păcate Oștirea este oglinda societății: măcinată de corupție, imoralitate și ilegalități. Orice acuzație de furt este gravă, dar când ea este îndreptată împotriva unui funcționar public sau a unui general, afectează indiscutabil încrederea populației.

Poliția primește constant lovituri, cele mai multe de la proprii angajați. O instituție care promovează mitocănia și meschinăria, în care agentul de circulație a reușit să depășească grobianismul legendarului milițian.

Lipsă de profesionalism, complicitate cu infractorii, abuzuri și ilegalități sunt doar câteva din coordonatele Poliției Române. Apariția unui individ în uniformă de poliție provoacă mai repede panică printre cetățenii cinstiți și liniște printre infractori.

Sindicatele nu există, sunt doar niște lideri care își conservă privilegiile sau caută să treacă în barca politicului. Suntem țara cu cele mai multe transferuri de la sindicate către partide. Nicio mișcare sindicală nu a urmărit interesul membrilor, toate au evoluat doar până la nivelul la care erau atinse obiectivele personale ale liderilor. Unii aflați întâmplător încă în libertate.

„Ați minițit poporul cu televizorul”

Mass media și-a pierdut, cu fiecare an tot mai evident, rolul fundamental. S-a așezat cuminte alături de cei care se hrănesc din firimiturile pe care Puterea le împarte argaților săi.

Preocupările actuale ale televiziunilor sunt evidente și pentru cel mai înfocat susținător al lor. Cine trebuie linșat, cine trebuie umilit și cine trebuie protejat de oprobiul publicului, în emisiuni din ce în ce mai previzibile este constanta majorității producțiilor. Televiziunile de știri sunt un imens, grotesc și periculos instrument de manipulare.

Astăzi publicul este mai mult captiv spațiului informațional virtual decât celui trasat, până în urmă cu ceva timp, de către televiziune. Fiecare nouă zi, fiecare manipulare încercată, fiecare insultă la adresa inteligenței consumatorului mai alungă câteva mii din fața televizorului.

Spațiul online oferă alternative, opțiuni mult mai variate și, mai ales, este interactiv. Acolo poți înjura în libertate sau cel puțin asta speră majoritatea care și-a mutat frustrările din stradă pe rețelele sociale.

Televiziunile de știri sunt responsabile, în mare măsură, de starea actuală a societății. Mercenari moderni, care au ridicat sofismul la rang de artă, au reușit o lungă perioadă de timp să penetreze subconștientul societății și să impună agenda patronilor sau a celui care plătea mai mult.

Aceeași indivizi, din ce în ce mai prăfuiți, aceleași tehnici tot mai răsuflate de distorsionare a adevărului, de cosmetizare a lui. Subiectele cu adevărat importante sunt ignorate, trecute sub tăcere și se caută permanent perdele de fum în spatele cărora să se ascundă mizeria celor de la putere.

În libertate și totuși atât de puțin liberi

Nu avem parte de transparența pe care o reclamă americanii, de libertatea pe care o simt englezii sau de constrângerile austriecilor sau israelienilor, dar avem o scârbă și o lehamite milenare. Noi față de politiceni, ei față de noi. Așa rezistăm vicisitudinilor, altfel eram la fel de celebri ca sumerienii… prin cărțile de istorie.

De peste 33 de ani ne aflăm în tranziție. Nimeni nu ne-a spus că tranziția este un drum către Infern. Nu avem, însă, dreptul să ne plângem. Noi toți am însoțit țara și societatea pe drumul actual. Nimeni nu este exonerat.

De Crăciun ne-am luat rația de libertate!” era un slogan al anilor 90. Se pare că mică tare ne-a fost rația. Dacă am avut vreodată libertate.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns Anulează răspunsul