Este în pericol democrația contemporană? N-ar prea fi, pentru că nu prea mai există. Democrația, nu pericolul.
Monarhia degenerează în despotism, care se refugiază apoi în aristocrație. Aristocrația eșuează în plutocrație (guvernarea celor bogați), care, inevitabil, ajunge să facă loc democrației. Democrația alunecă în anarhie ori demagogie. Istoria este ciclică.
Fiecare regim de guvernare are susținători și contestatari. Tucidide era de părere că democrația ar fi cel mai bun dintre regimuri prin faptul că asigură egalitatea în fața legii. Asta doar dacă se bucură de atenția constantă a tuturor cetățenilor.
Doar că în România (și nu numai), majorității nu-i pasă. Democrația este atât de mult denaturată și ne-am îndepărtat atât de periculos de fundamentele ei încât întoarcerea pare imposibilă.
Democrația este, astăzi, doar slogan electoral sau argument pentru deciziile celor care se rotesc la Putere. Mereu aceeași.
„Supremația poporului” nu mai există. Clasa politică nu mai reprezintă decât interesele nucleului dur de la vârful partidelor.
Utopia libertăților fundamentale
Câte libertăți adevărate mai are societatea contemporană? Democrația fără libertatea de exprimare sau cea de asociere nu poate exista. Cenzura și politica „pumnului în gură” sunt elemente ale democrației de tip sovietic.
Una din libertățile fundamentale, dreptul la opinie, este astăzi în pericol. Paradoxal majoritatea nu este îngrijorată.
Articolul 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului prevede că: „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Totuși….
Următorul aliniat vine cu precizări importante: „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică …”
Prin urmare, libertatea de exprimare are limite. Nu are voie oricine să spună orice.
Un politician, de exemplu, poate minți cu nerușinare. Poate insulta inteligența electoratului cu afirmații și promisiuni care cad în sfera escrocheriilor ordinare. Minciunile politicienilor nu sunt declarații false, nici demagogie sau inducere în eroare. Sunt doar programe politice sau de guvernare.
Un cetățean sau ziarist, dacă îl acuză de minciună pe politician este sancționat. Păi, fără dovezi cum să acuzi? Cum să spui că Ciucă sau Bode au plagiat? Până nu se pronunță o instanță competentă, chiar dacă este evident adevărul, afirmația poate fi sancționată.
Politicienii pot minți, liderii pot amăgi, conducătorii pot amenința. Cetățenii nu! Ar pune democrația în pericol.
Puciul berlinez
Perioadele tulburi sunt terenul perfect pentru limitarea sau controlul unor libertăți. Crizele acordă prerogative fără limite guvernanților. Cu cât mai profundă devine spirala crizelor cu atât mai repede orânduirea socială, care le-a generat, se apropie de final. În pericol sau nu, democrația nu face excepție.
La începutul lunii decembrie 2022 Germania a fost la un pas de o lovitură de stat. Esența mesajelor mass media era că Berlinului i-a trecut glonțul pe la ureche. Democrația a fost în pericol. Nici acum nu este sigur că primejdia a trecut.
Totuși, știrea n-a trezit interesul pe care l-ar presupune așa o veste îngrozitoare. Germania, motorul economic al Europei, una din Marile Puteri ale lumii, a evitat „la mustață” o lovitură de stat. Nu e surprinzător că subiectul nu a suscitat mai mult interes decât eliminarea Mannschaft-ului de la Cupa Mondială din Qatar?
Nici loviturile de stat nu mai sunt ce erau cândva!
Capul conspirației ar fi fost un anume Henric al XIII de Reuss, înconjurat de o mână de „extremiști” și „putiniști”. Printre aceștia și o fostă parlamentară Alternativa pentru Germania / AfD. Un fel de Șoșoacă mai occidentală.
Peste 3000 de polițiști au desfășurat o amplă operațiune de destructurare a Reichsbürger-ului (Cetățenii Imperiului). Au fost arestate 25 de persoane. Asta ca să înțelegem dimensiunea „loviturii de stat”.
De atât este nevoie pentru a da o lovitură de stat în Germania, de 25 de persoane? Chiar dacă investigațiile preliminare ar fi indicat că membrii asociației ar fi făcut pregătiri concrete pentru un atac armat asupra Bundestagului german, de atât este nevoie ca Germania să se clatine?
Nu este loc pentru toți sub soare
Ministrul de Interne al landului Thuringia, Georg Maier (membru în partidul cancelarului Scholz) a declarat că „puciul” reprezintă un motiv justificat pentru interzicerea AfD. Afirmația a fost imediat susținută de alte voci publice. Un fost membru AfD a fost identificat printre „puciști” suficient cât să asocieze partidul cu „lovitura de stat”.
În urmă cu șase ani Erdogan, sub presupusa amenințare a clericului Fethullah Güulen (fostul său amic), și-a creat condițiile pentru a epura Armata, Poliția, Justiția, Învățământul și alte structuri ale statului de toți oponenții politici. În Turcia nu există opoziție. Până și conceptul stârnește rumoare.
În noiembrie 2019 președintele României, Groful Iohannis declara „Eu nu sunt cu PSD într-o competiție electorală, ci suntem în război”. Românii au votat apoi un președinte aflat în război cu o parte din poporul său. Orice comentariu este inutil.
În România apariția AUR a fost aproape imediat însoțită de etichetele tradiționale „naționalist”, „extremist sau radical de dreapta”, chiar „legionar”. În general orice nouă alternativă politică va fi instant atacată și stigmatizată de partidele aflate la Putere.
Anul trecut, Zelensky a interzis unsprezece partide politice de opoziție, acuzate de divizarea și colaborarea cu Rusia.Trei dintre ele, inclusiv primul partid de opoziție, aveau reprezentanți în Parlamentul ucrainean.
Agora din Atena este limitată, în democrația contemporană, la partidele care nu deranjează sferele de interese globale și păpușarii din umbră. Este democrația în pericol?
Dreptul la opinie garantat… selectiv
În februarie 2021, Zelenski a interzis trei televiziuni calificate drept pro-ruse, în încercarea de a contracara propaganda Kremlinului. Decizia a fost condamnată de Moscova, dar salutată de Washington. Normal.
„Vom interzice Sputnik și Russia Today în toată Uniunea Europeană pentru a stopa mașinăria de dezinformare a Rusiei în UE”, a declarat von der Leyen anul trecut, la câteva zile după începerea războiului.
În ultimul an Rusia a interzis mai multe publicații sau canale media. În iulie 2022 au fost interzise Bellingcat și The Insider, considerate „amenințări la adresa securității Federației Ruse”. Pe 27 ianuarie 2023 autorităţile ruse au interzis de facto site-ul de ştiri Meduza. Publicația, cu sediul în Letonia, a fost clasificată ca „organizaţie indezirabilă”.
În decembrie 2022 Maia Sandu a suspendat licența de emisie pentru șase posturi de televiziune. „Protejarea spațiului informațional național este un pas important pentru prevenirea tentativelor de destabilizare, puse la cale de persoane supuse sancțiunilor internaționale” a fost argumentul democratic.
În Letonia, canalul TV Rain, post de opoziție refugiat din Rusia, și-a pierdut și el licența, după ce un prezentator s-a referit la armata Federației Ruse ca la „armata noastră”.
Jurnaliști din mai multe țări europene s-au solidarizat cu echipa TV Rain. Redactorul-șef a declarat atunci că „din exil am ajuns în alt exil”. Izgoniți din Rusia pentru că nu erau pe gustul lui Putin, ziariștii de la TV Rain au devenit „putiniști” pentru autoritățile din Letonia europeană.
În România, luni 16 ianuarie 2023, site-ul ActiveNews a fost suspendat temporar, pentru 8 ore. În martie 2022 site-ul aktual24.ro era inclus pe o listă de portaluri rusești de propagandă care trebuiau inchise pentru “fake news și fraude cu activitate în contextul crizei Ucraina – Rusia”. Chiar l-au închis. Ulterior s-au bâlbâit cu niște explicații și l-au redeschis.
„Când majoritatea nu ia atitudine”
Vrem, nu vrem, suntem toți implicați într-un război informațional global. Trebuie să ne bazăm pe principiile și intențiile unor instituții de care doar auzim, să credem în oameni de care habar nu avem și să ne raportăm doar la jurământul lor. Suntem victimele coletarale ale disputelor transnaționale. Pe mulți pare că nu-i deranjează situația.
„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.” Mai actuale ca oricând cuvintele pastorului Martin Niemöller. Un opozant al regimului nazist în perioada de maximă influență a acestuia.
Ce-i drept și Ciucă al nostru este un înfiebântat și înverșunat luptător împotriva nazismului. Doar că el toate bătăliile le poartă virtual sau la ani distanță după ce s-au întâmplat.
„Această lecţie dură a istoriei ne reaminteşte, de fiecare dată, ce se întâmplă atunci când majoritatea nu ia atitudine în faţa unor indivizi ori grupuri care promovează idei otrăvitoare pentru societate” ne spune „eroul de la Nasiriah” (aici). Poporul român când ia atitudine împotriva unor Ciucă, Ciolacu și Iohannis? Niște impostori care pun democrația în pericol ne imploră să luăm atitudine.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.