În mai puțin de cinci ani militarul român a fost coborât de pe piedestalul eroului în malaxorul dezbaterilor politice, al anchetelor și investigațiilor penale sau mass media. De la un procent de încredere aproape unanim, Armata rareori depășește 50% astăzi. Trist pentru o perioadă plină de crize și provocări de securitate.
Nici măcar spectrul războiului nu apropie Armata de poporul căruia îi este subordonată. Atacurile furibunde, desfășurate concertat de grupări organizate, nu surprind. Războiul contemporan nu presupune doar încleștări armate. Este total neașteptată, însă, complicitatea majorității românilor. A celor care, altfel, așteaptă de la militarul român jertfa supremă.
Nu există subiect care să aducă în atenție Armata și care să nu fie tratat malițios, peiorativ sau disprețuitor.
Cum s-a ajuns ca, într-un interval relativ scurt, militarul român să schimbe aura eroului pe mantaua ponosită a unui paria din societate? Cum este posibil ca, după 20 de ani de Afganistan și Irak, doi de pandemie și unul de război la graniță militarul român să fie umilit, jignit și insultat aproape cu fiecare ocazie? Direct și indirect, în public sau pe la colțuri.
Nimeni nu mai dorește să se asocieze cu Armata. În urmă cu câțiva ani partidele deschideau listele electorale cu foști militari. Profesionalismul, integritatea și onoarea erau valorile care-l recomandau pe militar, dincolo de imaginea unei instituții la fel de respectată ca Biserica. Cel puțin teoretic.
Astăzi, militarul român este ruda săracă pe care nimeni nu o primește în casă.
Politizarea excesivă a funcțiilor de general și promovările pe criterii oneroase au deteriorat constant calitatea resursei umane. Corupția, traficul de influență și diagrama de relații politice au ajuns singurele argumente pentru o carieră la vârful Armatei. Instituția și gradul militar s-au transformat în sinecuri pe care politicienii le oferă celor obedienți și vulnerabili.
„Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea…”
Oamenii cu valori înalte au fost întotdeauna asociați cu onoarea. Cum altfel să aștepți de la cineva să-și jertfească viața dacă nu are onoare? Jurământul față de țară este, înainte de toate, expresia onoarei militare.
„Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost șeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost șeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare … eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziție de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică!”
Când generalul Nicu Ciucă vorbea dezinvolt despre onoare, nimeni nu se aștepta să ducă Armata atât de jos. A fost începutul sfârșitului. De atunci constant ne sunt furnizate dovezi ale lipsei de onoare.
De ce nu mai este militarul român frecventabil? Pentru că prea mulți generali au demonstrat că jinduiesc lacomi la funcții și sinecuri politice. Generalii care se subordonează partidelor politice și interlopii sau afaceriștii care se îngrămădesc acolo din interese personale sau de clan sunt specii înrudite. Ariviști lipsiți de scrupule.
Nicu Ciucă a făcut politică în haină militară. El măcar și-a asumat. Sunt foarte mulți generali care aspiră să intre în alcovul partidelor. În activitate sau rezervă, toți vor să se bălăcească în mocirla politicii. Pe unii i-ați zărit comentând războiul prin studiourile TV. Burlesc spectacolul unui general, doctor în „mecanica fluidelor”, care comentează războiul din studiourile Antena 3.
Generalii și ofițerii superiori, care au ocupat funcții în structurile centrale, n-ar trebui să facă politică. De orice fel. Măcar 7 ani, cum se întâmplă în democrațiile consolidate. Altfel avem o Armată la fel de plină de politruci pe cât era în urmă cu 40 de ani. Măcar atunci secretarul de partid era la vedere.
Politruci cu stele
În ziua angajării Armatei în disputele dintre Cotroceni și PSD generalul Ciucă era militarul care trebuia să garanteze probitatea subordonaților săi. Care a fost exemplul personal? A demonstrat doar că este un politruc condus de interese divergente de cele ale Oștirii.
A fost un moment care a coborât și mai mult prestigiul Armatei. Dar nu a fost primul…
Generalul Corneliu Dobrițoiu a fost numit secretar de stat PNL la o lună după trecerea în rezervă. Generalul Mihail Popescu a fost ales deputat, pe listele PSD, la câteva săptămâni după ce și-a încheiat mandatul de șef al Apărării. După ce și-a dat demisia din fruntea Apărării, pentru a se pune la dispoziția organelor de cercetare penală, generalul Eugen Bădălan a fost ales deputat pe listele PDL.
De departe, însă, cel mai crunt și-a bătut joc de gradul militar Gabriel Oprea. Un ofițer de intendență ajuns colonel de justiție militară și apoi general cu patru stele. Ministrul apărării care a transformat Armata într-o feudă, de unde împărțea generos grade militare și diplome universitare.
Împreună cu generalul Mircea Mureșan, comandantul Universității Naționale de Apărare, Gabriel Oprea a pus bazele fabricii de diplome care a compromis profund instituția fanion a Armatei.
Sute de parlamentari, miniștri, secretari de stat, consilieri prezidențiali, prefecți, primari sau directori de multinaționale și-au trecut în CV diploma de absolvent al Colegiului Național de Apărare. Unii, mai îndrăzneți, au urmat și cursurile Școlii Doctorale. România are zeci, dacă nu sute de civili care sunt doctori în științe militare. Până și Elena Udrea a fost doctorand al UNAp.
Ciucă nu a făcut decât să calce pe urma pașilor înaintașilor săi. Batalioane de generali care au sacrificat militarul român pe altarul intereselor de partid. Ei sunt cei care au sabotat Oștirea.
Până la partide, militarul român să privească în curtea sa.
Zece negri mititei
Armata României a avut 10 generali în cea mai înaltă funcție, după 1989. Doar trei dintre ei nu au făcut (încă) obiectul unor cercetări sau acuze de fapte reprobabile. Deși, într-un alt material vom prezenta cum dosarul „măștilor pentru Armată” aduce în atenție alți doi șefi ai Apărării.
Generalul Ștefan Dănilă a condus doi ani structuri de nivel brigadă, înainte de a fi numit locțiitor al șefului SMG. Doar 3 luni, apoi a fost numit șef al SMG. Generalul Daniel Petrescu a condus un an o brigadă și doi ani un comandament de divizie (fără unități subordonate). A fost numit șef al Apărării după 3 luni în funcția de locțiitor al acestuia. Doi șefi ai Apărării lipsiți de anvergură și experiență, ușor de controlat și manipulat.
Furtul intelectual din doctoratul generalului Nicu Ciucă este atât de evident încât analiza tezei este doar o formalitate. Furtul, intelectual sau material, tot o faptă penală este.
Faptele penale sunt o constantă a șefilor Apărării din ultimii 30 de ani (aici).
Generalul Dumitru Cioflină a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri dintre MApN şi Gigi Becali. Generalul Mircia Chelaru, astăzi deputat AUR, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul “Case pentru generali”. În același dosar a fost anchetat un alt șef al Apărării, generalul Constantin Degeratu.
Generali Mihail Popescu și Eugen Bădălan, au fost condamnați la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Celor nominalizați li se alătură generalul Vasile Ionel, reactivat de Ion Iliescu și numit Șef al Armatei în decembrie 1989. În anul 1978 Vasile Ionel a fost eliminat din Armată, după destructurarea grupării ”Corbii”, o rețea formată din înalți ofițeri racolați de GRU. Un agent rus ajuns la conducerea Armatei.
Militarul român, un rău necesar
Numirea ca ministru și premier a generalului Ciucă a fost motivată de situația de securitate și de „mapa profesională”. Un impostor care și-a construit imaginea pe falsuri, minciuni, dezonoare și fraude.
Un Dinu Păturică, plin de stele, dar un instrument valoros pentru cei care conduc cu adevărat România.
Armata a încetat de multă vreme să mai fie o miză importantă. Ce altceva ar putea atrage partidele către Armată, dacă nu banii?
Deși are un buget generos acesta nu aparține României. Este taxa de protecție pe care o plătim pentru a ne fi asigurată o iluzorie independență. Ne amăgim dacă avem senzația că România își modernizează înzestrarea Armatei. Cumpărăm scump, prost și vechi. Nu suntem interoperabili nici cu noi înșine.
Faptul că Armata nu mai reprezintă o miză este evident trecând în revistă ultimii miniștri: un filolog afirmat ca muzeograf (Fifor), un filozof specializat în sociologie (Dîncu) și un mediocru profesor de engleză (Tîlvăr). Asta după ce în fruntea ministerului au fost politicieni ca Ioan Mircea Pașcu, Teodor Meleșcanu sau Mircea Dușa.
Decuplarea partidelor de Armată nu este întâmplătoare. Nici umilințele pe care le trăiește astăzi militarul român. Deserviciile de imagine, pe care le face astăzi Ciucă Armatei, nu sunt un accident. De peste 30 de ani la conducerea Apărării au fost generali care au sacrificat Oștirea pentru interese politice sau materiale.
Militarul român este asociat unei instituții roasă de putregai și acarieni. Una în care gradele se tranzacționează ca la piață, diplomele se obțin fraudulos, iar onoarea este o noțiune perimată. Militarul român nu mai este frecventabil pentru că, pe cât de mult este iubită trădarea, pe atât de mult sunt disprețuiți trădătorii.
Nimic întâmplător în faptul că militarul român este ostracizat zilnic. Armata culege ceea ce generalii ei cultivă de peste 3 decenii: compromisuri și corupție.
Un articol scris fără patimă sau părtinitor, prin care se face o analiză a stării Armatei, dar, evident, una incompletă, fiind privită din perspectiva militarului român..
Să nu uităm că primii au fost polițiștii, pe timpul fostului președinte, după faza cu cascheta când s-a strigat la Cotroceni ”ieși afară………!”
Se pare că actualul președinte nu a vrut să fie mai prejos și a înlocuit pe polițist cu militarul și cu ceilalți membri ai structurilor de forță. Culmea, de cine este ”ajutat”: de unul care a fost primul militar al țării, care a promis că nu va face politică. Și chiar nu face (că nu este în stare)!
Paradoxal, avantajul nostru, al militarilor, este situația din Ucraina cu tot ce implică.
Dacă aș fi fost activ, pentru ce am scris mai sus aș fi tras multe ponoase. Norocul meu că sunt deja pensionar și mă manifest în cerc restrâns.
Asta nu înseamnă că nu respect funcțiile de președinte al țării, premier sau ministru al apărării. Ori că am uitam cumva că am jurat credință Patriei. Nu ne rămâne decât noi înșine, în cercurile prin care ne învârtim, să promovăm imaginea militarului, a Armatei, dar și simțul patriotic așa cum ni l-am însușit noi, nu cum fals se promovează (sau nu!) în aceste vremuri.
Foarte corect si la obiect.
Acum,dupa o viata dedicata armatei,i-mi este rusine sa spun ca sunt militar !