În urmă cu câteva zile, doi generali au avut declarații în Parlament. Deputatul Nicolae Roman, într-o încercare de combatere a retoricii celor care atacă pensiile militare. Și deputatul Mircea Chelaru, într-o intervenție consistentă în cadrul dezbaterii „Pensiile militare în UE și NATO”. Un eveniment organizat de fostul ministru al apărării, Vasile Dîncu, în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României.
L-am criticat în repetate rânduri pe „sociologul de la Apărare”. Trebuie să recunoaștem, însă, că Vasile Dîncu continuă să susțină cauza militarilor și după demiterea sa din fruntea MApN. O excepție printre foștii miniștri.
În cadrul dezbaterii Dîncu a declarat că este un „abuz legislativ” integrarea pensiilor militare în legea privind pensiile de serviciu, recent aprobată de Senat. Fostul ministru a motivat eroarea prin „miopia strategică” a statului român din ultimii ani, manifestată în cazul deciziilor luate „sub presiunea unor bani pe care trebuie să-i luăm de la UE”.
Dintr-un articol recent (aici) s-ar putea înțelege că generalii Chelaru și Roman și-ar fi trădat camarazii. Nu asta era ideea în ce-i privește, doar că era loc de mai mult.
Probabil politica impune compromisuri, dar trebuie să admitem că luările de poziție ale celor doi generali au fost, deseori, în favoarra militarilor. De altfel, nu este prima astfel de declarație politică a generalului Roman, cum nici discursul aplicat și articulat al generalului Chelaru nu este o premieră.
Poate că asocierea cu o formațiune politică controversată nu le-a oferit celor doi generali expunerea necesară. Aceștia plătesc tribut și unor momente mai puțin fericite din trecutul lor, în timp ce unele inițiative legislative le-au sabotat bunele intenții. Totuși, diferența față de ce oferă prezentul este evidentă.
O depreciere constantă a calității liderilor coroborată cu o politizare excesivă, agresivă, de-a dreptul feroce, au transformat Armata în remorca partidelor.
Două picături. Una de miere, alta de fiere
Generalul Roman a condus Divizia de la Buzău, la fel ca generalul Ciucă. Generalul Chelaru a condus Statul Major General, la fel și Ciucă. Teoretic ar exista asemănări, similitudini între cei trei. Practic, orice comparație ar fi jignitoare pentru Chelaru și Roman.
Nu foarte mulți români știu că cele două Camere ale Parlamentului au, fiecare, câte un fost șef al Armatei. Ciucă la Senat, Chelaru la Camera Deputaților. Destinele celor doi generali sunt atât de diferite încât te întrebi cât de normală ar fi România. Bine, răspunsul este evident. Dacă era normală, despre Ciucă, Ciolacu sau Iohannis n-ar fi auzit nimeni.
Revenind la Chelaru și Ciucă. Doi generali cu patru stele.
Pe primul l-a pierdut dragostea pentru România, pe celălalt l-a promovat indiferența, aproape lehamitea față de propria țară. Primul a rămas vertical și principial, celălalt slugarnic și … mlădios (nu pare, după fizic, dar chiar este).
Unul și-a pierdut funcția pentru că i-au fost politizate declarațiile. Celălalt a devenit premier pentru ca a implicat Armata în politică.
Amândoi sunt doctori. Chelaru este chiar profesor universitar. Nimeni nu-i contestă studiile, nivelul cultural, aflat pe pragul erudiției, sau statura intelectuală.
Și Ciuca este profesor… de combinațiuni si machiavelism. Nici lui Ciucă nu-i contestă nimeni … statura.
Să-l asculți pe generalul Chelaru este o plăcere. La fel se întâmplă și când vorbește Ciucă, dacă ești masochist.
Întreaga țară cunoaște declarația lui Ciucă prin care afirma că nu va face niciodată politică. „Farsa de la Nasiriah”, furtul intelectual din teza de doctorat sau angajarea politică, când încă era militar activ, sunt atât de notorii încât au intrat în folclor. N-a plătit pentru niciuna. Cum n-a plătit pentru declarația din aprilie 2017, de la Smârdan, când a anunțat achiziționarea sistemelor Patriot, deși decizia politică încă nu era finală.
Adevărul care rănește politica
Nici generalul Chelaru nu a fost lipsit de declarații controversate. Una chiar l-a „demisionat” de la conducerea Armatei, în octombrie 2000.
”Exista voci si atitudini atât in mediul public, dar mai ales in mediul confidențial, răuvoitoare la adresa statului român. Suficiente semnale prin care se devalizează autoritatea și legitimitatea statului român în diferitele sale reprezentări, ca autoritate în zona unor teritorii, de încălcare a legilor.
Uitați-vă ce se întâmplă cu modul de interpretare a transferului proprietății pădurilor. Cum se pune problema învățământului, a autonomizărilor sau a guvernărilor locale. Indiferent că este vorba de Dobrogea sau de sudul Olteniei, unde am auzit că trebuie neapărat făcută o enclava.
Aceste elemente întrețin o stare de animozitate, de neîncredere. Si acestor stări, care pot fi provocate atât din interior, cât și din exterior, Armata Română, prin modul de organizare și de conducere, este în măsura să le asigure o replică corespunzătoare.
(…) Pentru că grupările de tip mafiot, care generează crima organizată, sunt interesate să aibă un stat slab, pentru a putea opera, să difuzeze zvonuri sau să decapaciteze legitimitatea acțiunilor unui stat, să genereze turbulențe. Este evident că aceste lucruri aparțin SRI și MI, dar, în condițiile de escaladare, prin lege, Armata este obligată ca, în caz de necesitate sau de asediu, să-și asume unele răspunderi majore (…).
In caz de escaladare a situației, Armata trebuie să fie capabilă să răspundă. Informația, în ceea ce privește aceste acțiuni periculoase, a circulat la toate nivelele, dar există structuri abilitate și insistăm să se ia măsuri eficiente (….). Uitați-va la unele declarații anterioare, potrivit cărora unii s-au saturat de Romania (…). Ele s-au adunat în timp și au aceeași tonalitate și registru”.
Pare o radiografie a momentului. Nimic nu s-a schimbat în România, după 23 de ani. Mimozele din politică nu suportă adevărul.
„Copiii de militari nu au casă părintească”
Sensibili, cum îi știm, politicienii l-au linșat pe generalul Chelaru. A plecat demn, a suportat etichete, iar peste două decenii a ajuns în Parlament. Nu mai are combativitatea de altădată sau poate a dobândit „înțelepciune politică”, dar declarațiile sale sunt la fel de … memorabile.
„(…) de ce s-a ajuns ca militarul să fie tratat ca un nesimțit ca un perișor sugător de vlagă națională căruia i se dă o pensie nesimțit de mare?
Lucrul acesta nu numai că nu este adevărat, dar eu îl pun pe seama unei continui deprecieri a leadership-ului național, care n-a putut să sesizeze că asta face parte dintr-o strategie ascunsă de incitare a societății tocmai împotriva elementului care trebuie să o protejeze…
Cine dorește ca societatea să devină nu numai anemică ci și anomică, incapabilă să se autoprotejeze? Cine face ca în mintea pământeanului, a românului să se aciueze ideea că militarul, ăsta care îl vede pe stradă, este un parazit?…
Vreau să vă spun că oricare din colegii mei sunt gata să intre în sistemul de contributivitate, cu o condiție, să ne plătiți nu doar cele 8 ore ci cele 24 de ore. De trei ori salariile pe lună, așa cum am muncit, pentru că am muncit 24 de ore din 24… Ne-am asumat această jertfă de viață.
Cine-mi plătește mie renunțările voluntare a celor 14 drepturi fundamentale? Mi le-am asumat, de aceea statul, așa cum a gândit și Cuza, îl plătește pe acest om ca un servitor al statului, ca pe un om care-și jertfește toate celelalte părți ale vieții… Am stat în cazarmă, noi nu am avut tinerețe, noi am îmbătrânit de tineri, iar copiii mei nu au casă părintească… Copiii de militari nu au casă părintească. Oare cine este în spatele acestei nemernicii de a produce decredibilizare prin maculare….
„Pentru cine să mor”
Avem soluții… poate că ministerul… dl Jianu îmi pare rău că nu e aici, l-am tras de urechi de multe ori dar el spune „Am înțeles! Să trăiți, trec la execuție!” fără să filtreze nimic. De ce n-ar primi ofițerul (…) soldă de serviciu cât este pe funcție activă și soldă de rezervist cât este pe funcție de rezervist? Și să terminăm odată cu pensiile astea. Militarul rezervist nu e pensionar, este ofițer gata să-și îndeplinească o misiune în rezervă și atunci să-l plătim cu soldă de rezervă…
„Pentru cine să mor”, zice astăzi tineretul? Credeți că-ți vine ăla din Spania sau din Irlanda să-și dea viața pentru cei care-și jupuiesc țara? Este o chestiune de gândire și de mentalitate a întregii societăți.
Uitați-vă din 2000 cine a copiat sistemul militar și și-au „tras” drepturi necuvenite prin copy-paste. Și am ajuns ca noi să devenim vinovații, nu ăia care au copiat și și-a „tras” pensii speciale. Ăsta este adevărul!
Așa nu se mai poate! S-a ajuns dincolo de linia roșie. Nu mai merge! Și dacă, până acum, n-avem alte excese ale celor care sunt încă în instituții este datorită faptului că mai au acea urmă de respect instituțional față de autoritate…”
Toate pozițiile publice ale lui Ciucă din ultimii 8-9 ani nu adună greutatea unei singure fraze din cele două declarații ale lui Chelaru. Ce-i drept multe dintre cuvinte îi rămân lui Ciucă un mister și după ce consultă dicționarul.
Generalul Ciucă a promis că va vorbi când nu va mai fi ofițer activ. Ceva-ceva a bâlbâit, dar nu despre Armată. Generalul Chelaru n-a promis, când a avut ceva de spus, chiar a vorbit. Doi generali pe care nu-i apropie decât gradul.
Adevărul din „pentru cine să mor?” poartă în el drama unei Oștiri în derivă și tragedia celor mulți care nici măcar nu apucă „pensia specială”!
Post Scriptum
Joi dimineață, 30 martie 2023, a murit un militar, un profesionist. În unitate, în timpul serviciului. Pentru epigonii pensiilor militare colonelul Pușcău a fost un anonim, așa cum sunt toți oștenii Țării. Pentru colegi, Horică a fost un camarad adevărat.
Un patriot, un Om cum rar mai întâlnești astăzi, un prieten vechi…
“. Aceştia plătesc tribut şi unor momente mai puţin fericite din trecutul lor, în timp ce unele iniţiative legislative le-au sabotat bunele intenţii. Totuşi, diferenţa faţă de ce oferă prezentul este evidentă.”
Poate pe viitor ar trebui sa aprofundati cum cei dintai i-au creat usor usor pe cei din urma, cum au lasat sa se intample progresiv aceasta degradare a armatei, cum fiecare a cedat cate putin tentatiei politice si cum a sacrificat, pentru interesele proprii, interesul armatei.
Din pacate exista destui printre pensionarii militari care, din orgolii desarte, inconstienta sau interese meschine au facut ca apararea drepturilor legitime ale acestei categorii sa nu aiba forta necesara sa se faca pe mai multe voci, unele in contradictie cu altele, fara un numitor comun care ar fi trebuit sa fie cererea tuturor organizatiilor cadrelor militare in rezerva, pe o singura voce puternica si constant exprimata pentru aplicarea Legii 223/ 2015 fara amputatiile ulterioare. Abia acum cand poate fi prea tarziu au inceput sa apara in spatiul public opinii argumentate, destul de timide, care sa contracareze linsajul mediatic (care se face sistematic de mai bine de un deceniu) si abuzurile/ discriminarile la care sunt supusi pensionarii militari.