Magistrații sunt răsfățați, militarii umiliți

Nu este nicio o surpriză că magistrații sunt răsfățați. De clasa politică, de mass media, de societate, de lege. Dacă se întâmplă derapaje, care să le pună în pericol drepturile și privilegiile, magistrații sunt răsfățați cu decizii ale instanțelor pe care le încadrează. Cine-mparte, parte-și face.

Magistrații sunt răsfățați în timp ce militarii sunt umiliți. Constant și cu nerușinare.

Discursul care asociază militarii cu „pensiile speciale” este mincinos. Dacă ar exista o minimă decență și bun simț, toți cei care atacă pensiile militare ar recunoaște eroare în care se află. Veniturile militarilor în rezervă nu justifică atacurile furibunde și umilințele pe care le suportă.

Mass media și partidele antiromânești întrețin deliberat dezbaterea privind pensiile militare. Mult zgomot pentru nimic. Deseori retorica „drulăilor” este susținută cu exemple privind valoarea pensiilor militare de stat. Am crede că există preocupare pentru salvarea fondurilor publice.

Dacă ăsta este motivul, de ce nu sunt controlate serios programele de înzestrare ale Armatei? De ce sunt aruncate, anual, zeci de milioane pentru Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”? Un club fără absolut nicio legătură cu militarii!

Un alt exemplu, banal, valabil pentru toate instituțiile publice, nu doar pentru MApN, este risipa enormă care se face cu mașinile de serviciu. Dacă s-ar reduce doar la jumătate numărul acestora s-ar realiza economii, pentru creșterea salariilor și pensiilor cu un procent generos.

Nu se economisește niciun leu prin alterarea pensiilor militare. Indiferent care va fi decizia finală. Dimpotrivă, Bugetul poate primi o povară greu de suportat.

În realitate, militarii sunt victime colaterale. Suntem o țară care-și umilește soldații pentru că era nevoie de un țap ispășitor. În țara în care magistrații sunt răsfățați soldații sunt zilnic umiliți. Altfel, nu există logică sau argument rațional care să justifice atacurile concertate la adresa pensiilor militare.

Țara în care magistrații fac legea

Nimeni nu se îndoiește de independența Justiției din România. Practic suntem o țară în care magistrații sunt răsfățați și pentru că independența lor presupune că sunt stăpânii României. Nicăieri în lume Justiția nu este atât de profund emancipată de sub controlul statului. Nu există niciun exemplu, dintr-o țară civilizată, unde Executivul și Legislativul să ajungă ostatici ai magistraților.

Prin decizii ale Înaltei Curții de Casație și Justiție/ ÎCCJ, hotărâri ale Curții Constituționale/ CCR sau ordine de ministru drepturile salariale și cele din pensii ale magistraților au ajuns mai sfinte decât toate cele… sfinte.

Până în urmă cu câteva zile erau doar intangibile. Între timp, magistrații au trecut la următorul nivel, își acordă singuri majorări ale veniturilor. În procente generoase, nu ca cele modeste pe care le obișnuiește Guvernul.

Dacă n-ar fi suficient, aceste „majorări” au un efect retroactiv care excedă cadrul legal aplicabil celorlalți cetățeni. Mesajul e clar: când le mai arde de glume politicienilor, să-și aducă aminte că veniturile magistraților nu doar că nu pot fi atinse, dar, dacă se enervează „justiția”, pot fi majorate.

Magistrații au concluzionat că „legea unică” a salarizării personalului plătit din fonduri publice (Legea 153/ 2017) poate fi aplicată discreționar. Este la fel de unică pe cât de egali sunt, în drepturi, magistrații şi militarii.

Pe scurt, pentru cei mai puțin familiarizați cu subiectul, magistrații au decis că merită o valoare de referință sectorială mai mare cu 25%. Mai exact „dreptul …. la valoarea de referință sectorială de 605,225… exista în patrimoniul personalului din justiție în baza legislației anterioare…. așa că se impunea a fi menținut” (detalii aici).

Trebuie apreciat că magistrații sunt răsfățați, dar nu sunt nesimțiți. Păstrează aparențele. N-au luat banii pur și simplu. Nu. Au trecut printr-un proces complex de prostire a fraierilor. Au venit cu „cererile” către propriile Instanțe. După care s-au plictisit și au generalizat belșugul, inclusiv pentru personalul auxiliar.

O lege mai veche decât România

De ani de zile magistrații refuză, prin hotărâri judecătorești, drepturile legitime ale militarilor. Ordinul Meritul Militar a fost practic anulat de Instanțe, deși Legiuitorul ar fi dorit să răsplătească loialitatea ostașilor. Pensia suplimentară, pentru care militarii au contribuit, a fost anulată tot prin decizii ale magistraților.

Este neconstituțional să fie afectate veniturile magistraților (aici). Dar este perfect constituțional ca drepturilor militarilor să fie constant amputate. Când spețele impun, CCR se pronunță în câteva zile. Dacă dezbaterile sunt despre militari, amânările curg fără număr. Pronunțarea, în cazul unei excepții de neconstituționalitate ridicată pentru unele prevederi ale OUG 59 / 2017, are mai multe amânări decât vizite externe Iohannis anul acesta. Iar Groful de la Cotroceni n-a prea stat prin România.

Nu există angajat al statului mai umilit de Instanțe ca militarul român. Sunt multe situații în care, după decizii diametral opuse, în spețe similare, ÎCCJ a venit cu o „dezlegare” în detrimentul militarilor. În fapt, toate „dezlegările” ÎCCJ au oprit posibilitatea militarilor de a-și căuta dreptatea în Instanță.

În general militarii sunt cei mai batjocoriți cetățeni ai României. Avem derogări și facilități pentru ucraineni și nepalezi, obligații și înjurături pentru militari.

Magistrații sunt răsfățați cu pensii stabilite printr-o lege care nu are 3 decenii de existență. Decizia CCR este sfântă: niciun muritor nu se poate atinge de pensiile magistraților.

Militarii au dreptul la pensii militare de stat instituit în urmă cu un secol și jumătate. Magistrații au decis că istoria, tradiția și bunul simț pot fi revocate.

Spre informare, pentru că tot clamează magistrații independența lor. Una care poate fi asigurată doar prin pensii speciale și salarii nesimțite. Pensiile de serviciu ale militarilor sunt mai în vârstă decât Independența României și mult mai bătrâne decât Marea Unire. Cele ale magistraților sunt mai tinere decât „statul de drept”.

Când adjectivul devine invectiv

Oricâte argumente ar aduce militarii, societatea și clasa politică nu vor să-i scoată din dezbaterea privind „pensiile speciale”. Adică acele pensii care nu sunt acordate prin legea privind sistemul unitar de pensii publice. Pentru că, în cele din urmă, vorbim doar despre niște pensii care au un cadru normativ diferit. Indiferent de motiv sau argumente.

De unde stigmatul de „speciale”? De ce „special” a ajuns să fie rușinos sau reprobabil?

Propaganda neo-marxiștilor a denaturat deliberat sensul cuvintelor încărcându-le de semnificații peiorative. Vituperațiile furibunde, proferate de la tribuna publică, au alterat intenționat un adjectiv transformându-l în … invectiv.

„Special(ă)” își pierde definiția și intră plin de avânt proletar în zona privilegiilor și privilegiaților uzurpatori.

„Special(ă)” nu mai „deosebește lucrurile/faptele/fenomenele prin trăsături proprii care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri făcute, destinate sau rezervate pentru a corespunde unui anumit scop”. Nu mai desemnează ceva deosebit de bun, de valoros sau excepțional. Nu mai denotă ceva care aparține unei anumite specialități sau care este de strictă specialitate.

„Special(ă)” devine invectivul care transmite poporului alternativa unor expresii jignitoare sau ofensatoare la adresa celor care sunt „răsfățați” cu privilegii nemeritate. A fi „special(ă)” sau a face ceva de strictă specialitate (de exemplu: să-ți dai viața pentru Țară) este condamnabil, aproape penal.

Întâmplarea face că militarii nu s-au reclamat niciodată ca fiind „speciali”. Deși privațiunile, interdicțiile și, mai ales, Jurământul chiar îi recomandă pentru un astfel de adjectiv.

Magistrații sunt răsfățați, dar au responsabilități care-i așază într-o zonă cu conotații „speciale”. Indiferent dacă acceptăm sau nu realitatea.

Diferența o face modul în care cele două categorii socio-profesionale își apără drepturile. Fiecare cu instrumentele avute la dispoziție.

Magistrații îşi subordonează legea prin deciziile Instanțelor. Să nu ajungem să-și revendice și militarii drepturile cu ce au la dispoziție.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

1 comentariu

  1. Haideți să căutăm cauzele ! Reforma Ilescu KGB a urmărit ceva și a reușit să ne păcălească. Cei care conduc România au interesul să controleze populația fapt pentru care au construit o structură bine organizată ierarhic, fidelizată (plătită copios, lipsită de orice răspundere, șantajabilă). Un sistem pur mafiot numit justiție. Armata națională i-ar încurca socotelile. De ce să o fidelizeze? Dacă ne conving că suntem suverani și nu ne trebuie occidentul, UE și NATO, suntem la mâna lor.
    Nici măcar nu se discută despre ce înseamnă și cum funcționează democrația în interesul societății, de ce ar trebui să plătim mai bine munca și răspunderea; nu bunul plac (propria conștiință), tupeul și indolența. Despre diferențele între mandatul reprezentativ și cel imperativ ar fi multe de discutat. Ar fi de reținut doar că mandatul reprezentativ (ales de Constituție) presupune ca votul fiecărui ales să fie cunoscut public și răspunderea consecințelor votului să fie individuală (nu pe liste de partid). La noi adormiții, multe sunt pe dos ca să fie de folos celor care vor să ne controleze. În loc să fidelizăm armata pentru ne putea apăra țara, fidelizăm magistrații pentru a ne controla reacțiile la nemerniciile, aparent inexplicabile, de care doar ne plângem

Lasă un răspuns