În România, aproape zilnic, ceva se duce pe apa sâmbetei. Sună deprimant de cunoscut. Suntem țara care celebrează eșecul și organizează paradă în cinstea înfrângerii. Abia succesul sau reușitele ne-ar lua prin surprindere. Cum să le sărbătorim dacă nu știm cum arată?
Toate proiectele, indiferent cât de ambițioase, eșuează, se fac praf, se duc de râpă în România. Am rafinat cuvintele în spatele cărora ne ascundem neputința. E aproape axiomatic: deși adunăm doar nerealizări, nu avem vinovați. Ce rost ar avea să-i căutăm? Ne-ar consuma mai mult timp și energie să-i exonerăm ulterior. Așa că, mult mai practic, nici nu ne obosim să-i identificăm.
Expresiilor populare le atribuim înțelesuri care le depărtează de sensul lor originar. La cum alterăm zilnic limba română, deturnarea unor construcții sintactice, cu valoare de înțelepciune ancestrală, nici nu mai contează.
În universul rural, obiectele de cult vechi, degradate ori incomplete (icoane, candele etc.), dar care trebuiau ferite de necurăție, erau aruncate pe apa sâmbetei, pentru ca ele să ajungă „pe lumea cealaltă”. Astfel, aruncarea „pe apa sâmbetei” era un act purificator și nu neapărat negativ.
Astăzi singura legătură religioasă a lucrurilor care se duc pe apa sâmbetei este că… le punem cruce.
Cam asta s-a întâmplat cu înzestrarea Armatei României. Un proiect ambițios, față de care puține au fost vocile care au protestat, se zbate dureros între viață și moarte.
Mass media și clasa politică, cu foarte puține excepții, și-au stabilit ca obiectiv reformarea, ciuntirea și/ sau eliminarea pensiilor militare de stat.
Niciun partid nu a inițiat nicio investigație despre cum zeci de miliarde din Bugetul Apărării s-au dus pe apa sâmbetei. Marile trusturi de presă ating timid sau ignoră corupția și caracatița care au transformat înzestrarea Armatei într-un teatru al absurdului. O complicitate națională pentru care suntem toți vinovați.
Retorica minciunii și comisia de exonerare
În urmă cu o săptămână, 3 iunie 2023, un transportor Piranha III intra în imersiune, pe fundul Dunării. Ce dovadă mai bună despre cum banii de înzestrare ai Armatei se duc pe apa sâmbetei?
Ulterior, gl.bg. Constantin Nicolaescu, comandantul Brigăzii Multinaționale din Craiova, a afirmat că procedurile au fost respectate, iar blindatul a fost recuperat (detalii aici).
Minciună și/ sau inducere în eroare?
Indiferent câte controale și comisii se vor „activa” pentru a-i salva reputația, dacă ordinele nu au venit de la șefii săi, generalul este principalul vinovat pentru incident
„Activitățile de instruire pe care le desfășurăm sunt apropiate de condițiile luptei reale. În momentul în care sunt executate asemenea activități recunoaștem că lucrurile pot lua o turnură ciudată. Nu e nimic anormal.” După o analiză superficială ne-am aștepta ca generalul să primească și o medalie.
Totuși, câteva întrebări pentru conducerea ministerului.
Este adevărat că unul din „pasagerii” transportorului, dus pe apa sâmbetei, era însuși gl.bg. Nicolaescu? Comandantul brigăzii face parte din echipajul transportorului, a înlocuit un luptător sau au fost mai mulți decât prevede cartea tehnică a mașinii de luptă?
Este adevărat că „înecarea” transportorului s-a produs din dorința unora de a realiza un film de prezentare? Din imagini este evident că acțiunea nu a avut nicio legătură cu exercițiul multinațional. Militarii aflați pe mal erau TOȚI fără echipament de luptă.
Așa arată o situație reală? Un Piranha 3 aruncat iresponsabil în Dunăre ce obiective operaționale urmărește?
Cine decontează resursele alocate pentru o aventură care se putea sfârși tragic?
Un transportor friguros și emotiv
Piranha sunt puțin prietenoase cu apa și foarte sensibile la condițiile meteo. Pentru a nu li se deteriora aparatura electronică, transportoarele sunt păstrate în locuri speciale. Construcția, întreținerea și operarea spațiilor de depozitare pentru Piranha costă Armata mai mult decât contravaloarea transportoarelor.
Mulți s-au limitat la a critica lipsa flotabilității, fără a menționa că Piranha nu pot opera la temperaturi sub limita înghețului. Remizele, în care este păstrată tehnica, sunt încălzite cu costuri greu de imaginat. Bine, nu-i chiar o tragedie. Se cunoaște inapetența rușilor pentru operații militare speciale pe timp de iarnă. La fel cum opulența noastră energetică nu este un secret.
De la sistemul de comunicații, incompatibil cu alte transportoare ale Armatei României, până la turela furnizată de Elbit, programul Piranha este un fiasco. Nu reluăm argumentele, sunt publice numeroase informații și analize. Armata plătește peste 1 mld. dolari pentru achiziționarea unor transportoare care nu sunt compatibile cu terenul și condițiile din România.
Pentru alegerile din programul Piranha responsabilitate este și a celui care, după instalarea ca șef al Armatei, a denunțat colaborarea cu nemții de la Rheinmetall și a impus-o pe cea cu General Dynamics. În anul 2020, Curtea de Conturi, în urma neregulilor constatate, a recomandat MApN, condus de ministrul Ciucă, să rezilieze contractul pentru Piranha. Dottore s-a opus categoric.
După 16 ani de la recepționarea primelor Piranha III și alți 7 ani de la semnarea contractului pentru Piranha V, nu avem nicio brigadă dotată integral cu astfel de blindate, iar contractul în derulare are întârzieri impardonabile. Nu le-am primit pe cele 227 plătite, dar Armata mai dorește să cumpere încă 150 (aici). Tot neflotabile, tot sensibile la temperaturi extreme, tot cu limitări privind relieful nostru.
De ce este atât de greu de identificat vinovații? Nu sunt evidente corupția și interesele obscure aflate în spatele programului Piranha?
Programul rabla pentru avioane, sesiunea pentru fraieri
În urmă cu două zile, 10 iunie 2022, mass media încălzea o știre veche: „Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare de tip F-16, în valoare de 388 milioane de euro, a anunțat ministrul norvegian al apărării, Bjørn Arild Gram” (aici).
Realitatea? O altă afacere cu Bugetul Armatei aruncat pe apa sâmbetei.
Ce spun norvegienii(aici)? „Acum implementăm acordul pe care l-am încheiat cu România, în noiembrie anul trecut… vânzarea a fost acum aprobată atât de autoritățile norvegiene, cât și de cele americane”. Nimic extraordinar. Au făcut publică finalizarea aprobărilor interne. Nu e simplu să cumperi deșeuri.
Așa le consideră norvegienii. Cel mult „deșeuri reciclabile”. „Acesta va fi cel mai mare acord de eliminare a echipamentelor militare din Norvegia”. „Afacerea” este despre eliminarea (disposal) unor echipamente vechi. Dacă mai găsesc niște fraieri să le dea și bani, cu atât mai bine.
Primele 12 F-16 scoase din uz au fost vândute de norvegieni, în noiembrie 2021, către Draken Internațional din Statele Unite (aici). De reținut că acestea vor fi utilizate doar ca aeronave școală, pentru instruire.
Un an mai târziu, noiembrie 2022, România se angaja să cumpere 32 F-16 Fighting Falcon, cu care să-și modernizeze aviația militară. N-am înțeles noi strategia. Acum e clar. Dacă vrem să-i descurajăm pe ruși cu conservele doar nu aruncăm în ei cu Pate Sibiu? Se supără Tândală.
Norvegia a avut avioanele F-16, în serviciu, 42 de ani. România s-a gândit că sunt un chilipir. NU așa cumpărăm noi mașini din Vest? Generalul Pană trebuie să-i fi spus generalului Ciucă: „Șefu, le-au avut niște bătrânele, le țineau mai mult în garaj (hangar), rar le scoteau duminica la șosea. Au kilometri puțini, carte de service, uleiul a fost schimbat la timp… pomană, pe onoarea mea!” Am glumit! Când au avut astfel de generali onoare?
F-16 – un bătrânel care „deservește bine, un număr de ani”
Mass media noastră nu spune că știrea este mai mult despre încă un contract pe care-l primește industria norvegiană. „Înainte ca aeronavele să fie predate României, toate trebuie să fie supuse întreținerii. Prin urmare, Departamentul Înzestrării a extins acordul cu Kongsberg Aviation Maintenance Services (KAMS) pentru a asigura întreținerea avioanelor de vânătoare F-16 pentru vânzare către România… ne așteptăm ca, în urma acestui acord, avioanele vor deservi bine România pentru un număr de ani…”
„Bine” este un eufemism sub care se ascund declarații de complezență. În ce privește „un număr de ani”… aceștia pot fi 2-3 sau 5.
Nimic senzațional în știrea de pe site-ul norvegian, de ce agitația din România?
Cum altfel să îmbraci într-un ambalaj strălucitor „turkish delight-ul” mioritic? Cum să explici că arunci pe apa sâmbetei alte câteva sute de milioane de euro?
Niciun program de achiziții inițiat și/ sau desfășurat sub conducerea lui Ciucă nu a produs operaționalizarea unor capabilități reale. S-au achiziționat soluții tehnice uzate fizic și moral. Echipamente incompatibile sau imposibil de integrat într-o arhitectură coerentă. Singurele achiziții au fost… contractele de achiziție.
Nu sunt evidenți vinovații?
Nu avem aviație, pentru că Ciucă nu a luat niciodată în calcul soluțiile europene. Nu avem marină militară pentru că Ciucă a blocat contractul pentru corvete. Nu avem transportoare adaptate terenului nostru pentru că Ciucă nu a vrut să audă de nemții de la Rheinmetall. Sunt doar câteva exemple, dar lista e mult mai lungă.
Alocăm 142 milioane lei să cumpărăm 52.000 de costume de protecție împotriva agenților radioactivi, chimici și biologici. Nici măcar nu avem atâția ostași în activitate. Împotriva corupției din Armată când achiziționăm niște generali și comandanți verticali, onești, patrioți? DNA, SRI, Curtea de Conturi și celelalte structuri cu atribuții când încep să-și merite banii pe care-i primesc lunar? Chiar nu-s puțini!
1 comentariu