Este de notorietate afirmația premierului prin care ne anunța că „România trece de la fapte la vorbe”. Sunt puțini cei care l-ar suspecta pe Marcel de disponibilități intelectuale. Sau că și-ar elabora singur discursurile. Puțin probabil ca persoana care i-a pus vorbele în gură să fi comis o astfel de eroare. Pur și simplu Ciolacu a avut un moment de sinceritate. A refuzat să citească o minciună.
În fapt, România trece de la fapte la vorbe de peste 30 de ani. Este singura constantă a unei politici bezmetice. Este un truism pe care nu-l mai contestă nimeni.
Într-o țară în care un individ cu studii controversate și un trecut ascuns în cețurile unor relații dubioase ajunge șeful Executivului așteptările populației sunt iluzii deșarte.
În ultimele zile Marcel este vizibil marcat de dezvăluirile ororilor din mai multe centre de îngrijire a persoanelor vârstnice. O ipocrizie și fățărnicie pe care doar un politician le poate manifesta atât de natural.
Imaginea bătrânilor umiliți provoacă, firesc, furie și revoltă. Nu este, însă, decât o mică parte din drama pe care o trăiește majoritatea vârstnicilor, în România. Cei câteva zeci sau sute de bătrâni care au făcut subiectul unei anchete jurnalistice sunt doar vârful icebergului. Sub o formă sau alta asta se întâmplă cu bătrânii României sub conducerea PSD și a PNL. Nu de astăzi sau ieri, de peste trei decenii.
Nu este subiectul pensiilor favoritul mass media și al disputelor politice? Nu sunt pensionarii cei despre care se vorbește adesea ca fiind beneficiarii ajutoarelor sociale? Nu sunt bătrânii noștri masa electorală a PSD, doar pentru că sunt cei mai vulnerabili? Nu are cuvântul „azil” mai mult conotații peiorative decât unele marcate de respect și venerație?
Toleranță zero, ipocrizie cât cuprinde
Nu sunt așteptări în țara premierului care trece de la fapte la vorbe. Subiectul centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice va dispărea curând din zona de interes a mass media și opiniei publice. Vor plăti decontul acarul Păun și eventual va fi compromisă carierea politică a nevestei lui Pandele. Este suficient?
Sunt culturi în care exista obiceiul de a elimina populația în vârstă, considerată o povara pentru comunitate și inaptă pentru vreo contribuție economică sau socială. Indiferent câtă pudibonderie vor afișa unii, trebuie să recunoaștem că sunt destui care manifestă atitudini similare și astăzi.
„Bătrânii” sunt segmentul de populație care nu produce nimic, dar are cele mai multe nevoi. Diferența față de copii, aflați în aceeași situație, este că aceștia urmează să intre în rândul populației active. Pe când „bătrânii” sunt un balast care greu mai este considerat util comunității.
Este greșită o astfel de abordare? Evident! Țările civilizate au o atitudine total diferită față de cei ajunși la vârsta senectuții. Este inutil să aducem în susținere facilitățile, sprijinul și respectul pe care îl primește acest segment de populație în Germania, Italia, Franța sau Spania. Asta ca să nu amintim țările nordice sau Benelux.
În România, Marcel Ciolacu trece de la fapte la vorbe și se declară oripilat de „azilele groazei”.
„Vreau să fiu foarte clar: Nu am nici o milă față de ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru: Avem de a face cu o problemă de fond, o problema de sistem. Un sistem corupt și inept. Acesta este adevărul.” Câtă ipocrizie!
Dacă este „o problemă de sistem” cine se face vinovat? Nu este PSD-ul parte din sistem? Nu este Marcel printre liderii importanți ai partidului?
„Inutilii” care strică economia
Nimic nu se întâmplă în România fără sprijin politic. Niciunul din centrele care au făcut obiectul anchetelor din ultimele zile nu este emancipat de sub influența politică.
Într-un alt puseu de sinceritate Ciolacu declara public că „am stabilit cu ministrul justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate.” În România „trecerii de la fapte la vorbe” premierul recunoaște că politicienii pot interveni în activitatea instanțelor. Așa a fost posibil ca un dosar al doctorului Ciucă să fie soluționat în 4 zile, iar cauze precum Colectiv sau „10 august” să treneze cu anii.
Să mai amintim că Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de închisoare urmare a prescrierii faptelor tot din cauza tergiversării proceselor? Acolo cine a intervenit ca respectiva cauză să nu fie o prioritate?
Exemplul câtorva centre care funcționează ilegal sau catastrofal trezește emoții care acoperă imaginea de ansamblu. În aceste „azile” sunt câteva mii de vârstnici. Dar în România sunt sute de mii, milioane de seniori care trăiesc la marginea dintre sărăcie și umilință. Țara în care social-democrația trece de la fapte la vorbe este un imens „azil al groazei”.
PSD și acoliții săi au condamnat permanent pensionarii la sărăcie. Una pe care o tratează sporadic și electoral cu scheme de sprijin, vouchere și facilități fiscale. Bătrânii trăiesc iluzia unui stat social fără să realizeze că totul este plătit din banii și sănătatea lor.
Într-un articol recent (aici) se subliniază, iarăși, impactul pe care persoanele retrase din activitate îl au asupra economiei. „Îmbătrânirea populației are consecințe economice semnificative: încetinirea economiei, creșterea cheltuielilor cu sănătatea și pensiile … BNR este îngrijorată de schimbările demografice la care asistăm și o menționează printre vulnerabilitățile structurale importante cu implicații majore asupra stabilității financiare”.
Accentul cade pe „consecințele economice” nu pe considerația acordată celor care au dus povara societății în trecut. Bătrânii sunt „problema”, nu cei care nu sunt capabili să le asigure un trai decent. În afara momentelor cu puternic impact de imagine, când au avut grijă politicienii noștri de bunicii României?
Hoțul strigă hoții!
România trece de la fapte la vorbe deși niciodată nu a fost decât despre „vorbe”. Mai mult gargară politică. Și dacă ar fi altfel? Să admitem că Marcel a modificat textul refuzând să mintă, măcar o dată. Ce altceva în afară de vorbe oferă Marcel, valetul lui Omar Haissam?
Câteva controale și destituiri nu rezolvă aspectele sistemice. Cele pe care Marcel însuși le remarca drept cauză a disfuncțiilor. Am subliniat în repetate rânduri, structurile de control sunt preocupate să acopere derapajele instituționale, nu să le elimine.
Miza scandalului provocat de situația inumană a unor bătrâni nu este confortul sau bunăstarea acestora. Tot scandalul este o simplă răfuială politică. Altfel, ar fi fost îngropat ca multele dezvăluiri din presă care au fost trecute sub tăcere.
Niciunul dintre cei implicați și acuzați, direct sau voalat, public, nu este nevinovat. Măcar pentru faptul că ar fi trebuit să știe, iar ignoranța și indiferența nu sunt circumstanțe atenuante. Dar, corect este să arunce piatra bătrânii din România. Nu Ciolacu și alți oportuniști politici. Ei sunt doar complici sau parteneri.
Post Scriptum
Până la urmă problema bătrânilor umiliți și torturați nu este doar a României. Statele Unite, leagănul democrației, plimbă un bătrânel pe la toate reuniunile importante, deși este evident că venerabilul individ greu realizează ce se întâmplă în jur. Nu degeaba unii au avansat ideea că cea mai cunoscută casă de bătrâni din lume este Casa Albă. Totuși, pentru situația lui Joe nu sunt vinovați Firea sau Budăi. De asta putem fi siguri.
1 comentariu