Libertatea și democrația, luxuri inutile

Indiferent cât de ofensați s-ar declara unii libertatea și democrația au fost întotdeauna luxuri inutile.

Fiecare evadare din captivitate a presupus eforturi și sacrificii. Prețul plătit, de cei care au luptat pentru libertate și democrație, a fost deseori imens.

Rețeta este neschimbată de secole. Un grup de indivizi, înflăcărați de idealuri lipsite de realism, își asumă sacrificii inutile pentru a câștiga drepturi și libertăți pentru o majoritate care nu are nevoie de ele. Este și motivul pentru care libertatea și democrația, astfel câștigate, sunt inutile.

Cel puțin în România, dar nu numai, vulgul nu a avut niciodată aspirații către libertate sau democrație. De ce ar avea? Ambele vin la pachet cu responsabilități pe care majoritatea nu se obosește niciodată să și le asume. Un popor, care are săpat în ADN-ul colectiv vocația de slugă, poate primi libertăți pe care nici nu le închipuim. Degeaba. Le va refuza instinctiv.

Noi suntem obișnuiți să pupăm condurii stăpânilor. Să frecăm emoționați căciula în fața boierului. Să ne mulțumim cu firimiturile pe care Vodă (sau președintele) le scapă din greșeală. Să ne plătim, umili și resemnați, taxe și impozitele, oricât de nesimțite sunt.

Poporul așteaptă mărinimia boierilor. Boierii așteaptă binecuvântarea stăpânilor. Nimic nou, istoria se repetă.

Marcel Ciolacu a anunțat că guvernul își va asuma răspunderea pe „pachetul de legi ale austerității”. De ce ar mai avea nevoie de dezbatere un partid unic? Într-un Parlament dominat autoritar de fantomele fostului Partid Comunist (PSD și PNL) până și simularea democrației devine inutilă.

Constituția noastră este plină de prevederi contradictorii. „Principiului separației şi echilibrului puterilor” din primul articol este anulat în Legea Fundamentală de „excepția” care îi permite unui parlamentar să fie și membru al Guvernului. Este cea mai evidentă dovadă de dispreț a clasei politice. Nicio o țară civilizată nu permite o astfel de anomalie.

„În genunchi mă întorc la tine!”

Refren pesedisto-liberal.

„Pachetul de austeritate” propus de Ciolacu este o aventură fiscală încropită pe genunchi. La fel se prezintă liderii noștri în fața Comisiei Europene, în genunchi.

Cui îi pasă că „pachetul” încalcă flagrant Legea 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare? Sau că nu respectă principiile dialogului social şi al consultării publice?

Propunerile, inechitabile și ineficiente, este puțin probabil să susțină deficitul bugetar, de peste 30 miliarde de lei. Unul produs de același partid unic, PSD-PNL. Situaţia bugetară a României este dramatică. Suntem la un pas de a avea fondurile europene suspendate şi de retrogradarea agențiilor de rating internaționale.

Ne este propus un „pachet de austeritate” care doar mută peticul de pe o gaură pe alta. Cam asta este singura politică economică a PSD-PNL din ultimii 30 de ani.

România nu este doar un stat eșuat, cum bine a subliniat groful de la Cotroceni. Țara noastră noastră nici măcar nu este un stat.

Am văzut o întreagă dezbatere publică legată de vizita mea şi a unor miniștri din Guvern la Bruxelles. De aceea, aș dori să fiu foarte clar. Premierul României şi miniștrii din Guvernul României nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc şi nici nu execută ordinele nimănui”, a afirmat Ciolacu în debutul ședinței de Guvern de vineri, 18 august 2023.

Aproape că merită o statuie. Unde mai găsim așa mândrețe de dac-liber care să reclamă suveranitatea și independența României?

În realitate mesajul a fost fără echivoc: amendamentele la legea pensiilor de serviciu și „pachetul de austeritate” să nu fie adoptate înainte de avizul Comisiei Europene. Pentru că la Bruxelles a fost vacanță până pe 21 august, Ciolacu și ciucanii lui au renunțat să mai convoace Parlamentul în sesiune extraordinară. Au înțeles că fără binecuvântarea stăpânilor nu pot mișca în front.

Gavroche de la Buzău

Avem nevoie de o Românie decentă şi echitabilă pentru toți. Pentru asta, trebuie să oprim debandada bugetară! Trebuie să facem un sistem fiscal echitabil pentru toată lumea… Guvernul îşi va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat…” ne spune plin de înflăcărare același Marcel Gavroche Ciolacu.

„Decât” că „pachetul legislativ” nu elimină risipa bugetară, nu oprește robinetul cu bani către partid și nu promite un orizont mai bun pentru majoritatea populației. Sunt doar taxe mai mari sau mai aberante. În aparență efortul cade pe umerii sectorului privat. În realitate decontul îl plătește întreaga populație. Orice creștere a fiscalității aplicată mediului de afaceri se reflectă în preț. Iar prețul îl plătim toți.

Un „pachet legislativ” populist susținut discret de cel mai comunist președinte pe care l-au avut vreodată liberalii, Nicolae Dottore Ciucă. Niciun susținător sănătos al doctrinei liberale n-ar accepta subordonarea unui partid istoric intereselor unui partid de stânga. O face Ciucă pentru care supraviețuirea politică prevalează principiilor, moralei sau bunului simț.

Parlamentul României este o instituție inutilă. Primim limitele normelor legale pe care le putem elabora de la Bruxelles. Dacă legile nu sunt desființate de Curtea Constituțională sunt modificate de Guvern prin ordonanțe sau asumarea răspunderii. Parlamentul este un simulacru de democrație.

OMV a împrumutat statul român cu 800 milioane de lei, cu o dobândă de 7% pe an. Statul român ar fi putut să ia acești bani de la OMV nu prin împrumut, ci prin dividendele la care avea dreptul în calitate de acționar cu 20% la Petrom. Guvernul României este inutil. Mai multă libertate de decizie are consiliul de administrație al unei corporații decât Guvernul nostru.

Când n-am avut ce da altora gratis am adunat bani de la populație ca să sponsorizăm războiul. Exact ce facem astăzi în Ucraina!

Drama unora, faptul divers al altora

În tot acest timp românii trăiesc plenar vacanța de vară. Sporadic și inutil se declară oripilați de grozăviile care se întâmplă prin țară. Până să ne afecteze direct sunt simple evenimente față de care rămânem neutri sau indiferenți.

O tânără sfârșește agonizant pe un pat de spital. Omorâtă de un sistem sanitar în care personalul are cele mai bune salarii din sectorul bugetar.

România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa. Mortalitatea infantilă în țară este de 5,6 la 1000, o rată aproape dublă față de media europeană de 3,4. Dăm puține șanse nou-născuților, dar echilibrăm situația. Dăm tot mai puține șanse și mamelor.

Doi tineri sunt uciși de indiferența și indolența Poliției. Drogatul care a produs accidentul de la 2 MAI este agresor și victimă a statului eșuat. Un tânăr ajuns într-un hal de descompunere morală și socială de unde greu mai poate fi recuperat. O victimă a părinților și societății.

Nu ne deranjează indiferența și indolența instituțiilor statului. De la președinte și premier, până la agentul de poliție sau medicul dintr-un spital, toți sunt plătiți din banii cetățenilor. Indivizii ăia mulți care nu știu că libertatea și democrația sunt mai greu de păstrat și exercitat decât de cucerit. Suntem liberi… să fim umiliți în fiecare zi. Pe banii noștri.

Ciolacu își asumă răspunderea? În realitate, niciodată, niciun politician nu și-a asumat răspunderea pentru deciziile care au condamnat milioane de români la sărăcie. Libertatea și democrația noastră ne dau dreptul să le permitem politicienilor orice.

Nu ne revoltăm. Chiar ne amuzăm. Nimeni nu face haz de necaz ca românul. Sunt mai puține demisiile (oricum de formă) decât bancurile pe care le produce „înțelepciunea” populară în astfel de situații. Populația din zona asta așa trăiește de secole și nimic nu se va schimba.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

Lasă un răspuns