Din Ucraina, cu dragoste

În noiembrie anul trecut, generalul american Mark Milley a înfuriat Kievul și câțiva oficiali mai înverșunați din administrația Biden comparând încleștarea armată din Ucraina cu Primul Război Mondial și sugerând că s-a ajuns într-un impas.

Tot Mark Milley afirma în ajunul Crăciunului 2022 că „avem un război care nu mai poate fi câștigat, cel puțin din punct de vedere militar”. Câteva zile mai târziu, într-un discurs ținut la Clubul Economic din New York, generalul a adăugat: „Când există o oportunitate de a negocia, când pacea poate fi atinsă, profitați de ea. Nu ratați astfel de momente.”

Peste mai puțin de o săptămână Milley a reiterat oportunitatea unor negocieri. Contraofensivele de succes ale Ucrainei în jurul Harkovului în nord-est și Kherson în sud ofereau Kievului șansa unor negocieri de pe o poziție favorabilă. „Rusia este cu spatele la zid” afirma Milley.

Când astfel de afirmații vin din partea președintelui Comitetului șefilor de state majore întrunite ale Armatei SUA te întrebi ce fumează generalii români plantați în studiourile TV. Politruci ca Barbu, Bădălan sau Dobrițoiu încearcă încă să convingă opinia publică de iminenta victorie ucraineană. Nu asta ne dorim noi toți? Să fie eliminați rușii, iar Zelensky să defileze în fruntea trupelor ucrainene pe sub Arcul de Triumf.

Adevărul este că n-ar trebui să ne mire dacă vom vedea trupe ucrainene defilând pe Kisellef.

Din dragoste pentru cauza ucraineană am uitat umilințele și mojiciile pe care le-am suportat. Românul este un popor iertător și îngăduitor.

Pe cine nu lași să moară…

Așa am uitat de comunitatea românească din Ucraina. Nimeni nu mai are curaj să deschidă subiectul. Înainte de război reclamam aproape o jumătate de milion de români. Între timp numărul a scăzut atât de mult încât a devenit nesemnificativ.

Am uitat de teritoriile anexate abuziv de fosta republică sovietică, Ucraina. Politicienii români au eludat legea renunțând la drepturile noastre legitime, dar nu ne surprinde. Trădarea o avem în sânge. Suntem dispuși să adoptăm istoria scrisă de comedianții ridicați la rang de eroi globali.

Am uitat de nesimțirea cu care ne-a tratat Ucraina în „scandalul Bâstroe”. S-a ales praful de măsurători, iar groful de la Cotroceni ne-a ordonat să nu-i mai certăm pe „bunii noștri vecini”. S-a așternut tăcerea peste una din cele mai mari flegme primită din partea Ucrainei.

Conform PentagonLeaks, scandalul legat de scurgerea de documente secrete ale armatei americane, România are un rol la fel de important ca Polonia în ajutorarea Ucrainei. Potrivit acestora, participăm la antrenarea soldaților ucraineni, la recuperarea acestora, la transferul echipamentelor din Occident, la monitorizarea informațiilor de pe front. România este, de asemenea, donator de arme și echipament militar.

Cu toate acestea țara noastră nu a fost inclusă în lista celor cărora Ucraina „le-a mulțumit” recent pentru ajutorul oferit în războiul cu Rusia. Pagubă-n ciuperci! ar spune bătrânii noștri. Nu de mulțumirile lor avem nevoie. Până la urmă nu suntem frați, cum sunt ucrainenii cu rușii.

Suntem mărinimoși, ignorăm nerecunoștința cu care Ucraina continuă să trateze efortul României.

Totuși, lipsa totală de curtoazie și respect a Ucrainei pare să nu aibă limite.

Recent Kievul amenință statele membre ale UE cu acțiuni în justiție la Organizația Mondială a Comerțului. Asta se va întâmpla dacă UE nu va ridica în această lună restricțiile cu privire la exporturile sale de cereale şi produse agricole, relatează politico.eu.

… nu te lasă să trăiești

Blocarea, de către Rusia, a rutelor tradiționale de export ale Ucrainei prin Marea Neagră, a provocat o falie între Kiev și statele de la granița estică a UE. State care altfel s-au aflat printre cei mai puternici susținători ai cauzei Ucrainei.

Cerealele reprezintă în prezent principala marfă de export a Ucrainei. Cereale care sunt în prezent interzise pe piețele din Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi România, în baza unui acord încheiat cu Comisia Europeană la începutul acestui an pentru a proteja fermierii locali de afluxul de produse agricole, mai ieftine, venite din Ucraina.

Restricțiile urmează să expire pe 15 septembrie. Pe fondul speculațiilor că președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, va fi de acord cu anularea acestora, Polonia și Ungaria amenință că își vor impune propriile interdicții unilaterale de import, încălcând regulile comerciale comune ale blocului.

Dacă Bruxelles-ul nu reușește să acționeze împotriva țărilor care încalcă acordul comercial, Kievul „își rezervă dreptul de a alege mecanismele legale cu privire la modul de răspuns”. Cum să nu iubești Ucraina?

România tace. Politica noastră externă oricum este dictată în alte cancelarii, nu la București. „În ultimele două luni am avansat semnificativ cooperarea cu România în ceea ce privește transportul de mărfuri din Ucraina.” A declarat ministrul adjunct al economiei de la Kiev, Taras Kachka. Păi nu suntem noi dispuși să ne așezăm preș în calea lor?

O amenințare cu acțiuni în justiție este dovada supremă de recunoștință a vecinilor noștri.

Moscova nu va ataca România, dar dacă ar face-o în două săptămâni am vorbi cu toții rusește. Am mai traversat o astfel de perioadă și nici măcar nu am fost atacați. Până vine NATO suntem deja istorie. Să nu credeți, însă, că dacă vin ucraineni vom vorbi engleză sau franceză. Ucraineana era denumită „rusa mică”. Altă Mărie, aceeași pălărie.

Post Scriptum

„Din păcate, prin atitudinea amorfă și lipsită de coloană vertebrală, un stat membru NATO a câta oară îi arată Rusiei că totul îi este permis.”

Statul membru este România, iar cuvintele aparțin unui analist militar ucrainean. Nu sunt o excepție. Sunt ecoul încercărilor liderilor de la Kiev de a irita NATO, în speranța că se va implica în conflictul cu Rusia. Aceeași lideri care, după ce o rachetă ucraineană a omorât doi polonezi, au mințit dând vina pe ruși. Un incident peste care comunitatea europeană a trecut prea ușor.

O alta dovadă a mârlăniei și nesimțirii celor pentru care liderii noștri cer sacrificii. Ucrainenii sunt capabili să pârjolească Europa. Reacțiile și atitudinea lor sunt insultătoare, cel puțin în ce privește România. Faptul că Europa și NATO și-au declarat constant sprijinul față de Ucraina nu presupune sub nicio formă că ar fi dispuse să intre în război cu Rusia.

O țară care se scufundă tot mai profund in corupție și totalitarism se străduiește să dea foc Europei. Nu s-ar spune că Europa nu merită! De unde disperarea asta de a ne pune toate resursele la dispoziția unei țări care nu a făcut nimic pentru comunitatea europeană?

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei