Figuri triste, zâmbete crispate și forțate, la adoptarea „pachetului Ciolacu” de majorare a fiscalității. Pe pagina de Facebook și de internet a Guvernului României nu apare obișnuita galerie foto publicată după astfel de evenimente.
Nici ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, nici premierul Marcel Ciolacu, n-au venit la conferința de presă de după ședința de guvern. De obicei, miniștrii responsabili de principalele acte legislative promovate de Executiv își susțin proiectele în fața ziariștilor, în briefingul de după reuniunea cabinetului.
Luni, 25 septembrie 2023, după adoptarea așa-numitului proiect de lege privind „oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii și asigurarea echității fiscale în România”, doar purtătorul de cuvânt, Mihai Constantin, a vorbit cu presa. Însă nici acesta nu a răspuns la întrebări.
Premierul Ciolacu a susținut obișnuitul monolog la deschiderea ședinței de guvern.
„Am văzut tot felul de interpretări ale unora cum că aceste decizii aduc austeritatea. Adevărul este că austeritatea a fost când s-au tăiat, în 2010, salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%. Atunci românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare. Acest guvern nu crește, însă, TVA-ul general și păstrăm la 9% TVA-ul pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5%, la lemne de foc, energie, gaze și cărți.
Deci, nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească la iarnă. În plus, nu se poate vorbi de austeritate când o măsură-cheie este creșterea salariului minim cu 10%, de la 3.000 la 3.300 lei, iar în construcții, prin ordonanță de urgență, mărim salariul minim cu 12,5%, de la 4.000 la 4.500 lei”, a spus Ciolacu, într-o diatribă plină de elucubrații.
Reforma Ciolacu, bezmetică sau naivă
Mass media mainstream a obosit să tot dezbată principalele măsuri fiscal-bugetare ale „reformei Ciolacu”. Multe calcule, aceleași scumpiri. Prostia, minciunile și aberațiile provoacă osteneală cumplită.
Consiliul Economic și Social (CES) desființează „pachetul Ciolacu” de măsuri fiscale. Ia 100 de miliarde de lei de la mediul privat și taie cheltuielile cu doar 16 miliarde de lei. CES a emis aviz negativ la așa numitul proiect de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
CES mai scrie că acest proiect de lege, denumit „privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” va contribui, de fapt, la deteriorarea nivelului de trai al populației.
Și ministerul Justiției desființează pachetul Ciolacu. Proiectul de lege are nevoie de avizul CSAT. Ar putea fi neconstituțional, scrie profit.ro, care a consultat avizul dat de acest minister.
În plus, în avizul ministerului Justiției se arată că magistrații ar putea ataca la CCR plafonarea sporului pentru condiții de muncă în condiții vătămătoare, întrucât această măsură ar afecta independența Justiției.
„Se intenționează reglementarea unui impozit suplimentar în sarcina instituțiilor de credit, datorat pe lângă impozitul pe profit, respectiv impozitul pe cifra de afaceri. Considerăm că introducerea a două impozite distincte, ale căror baze impozabile se suprapun parțial, ar putea fi considerată o injustă așezare a sarcinii fiscale, contrat art 56, alin (2) din Constituție”, potrivit documentului obținut de Profit.ro.
Ciolanul și „ciolacul”
Marcel Ciolacu încearcă să ne convingă că nu suntem martorii unei alte încleștări dintre stat și contribuabil. În realitate, întreg „proiectul Ciolacu” este exclusiv despre cum statul intenționează să adune mai mulți bani de la contribuabil. Nici nu mai contează dacă acesta (contribuabilul) este cetățeanul sau agentul economic. Pentru Ciolacu, toți trebuie mulși.
În perspectiva anului electoral, avem parte de un amalgam de măsuri bezmetice, ineficiente sau total inutile.
Guvernul complică și mai mult regulile jocului economic. De la impozitarea microîntreprinderilor (una de-a dreptul progresivă) până la eterna confruntare cu PFA-urile sau multinaționalele, măsurile propuse de „echipa Ciolacu” sunt un amestec de diletantism și disperare. Chiar și taxarea suplimentară a băncilor nu pare a fi decât o vendetă ieftină, în n condițiile în care datoriile de miliarde ale companiilor de stat se reportează de la un guvern la altul.
Nu în ultimul rând, chestiuni simple, dar de bază în economia de piață, par să nu mai prezinte interes pentru Guvernul Partidului Unic. Fidelizarea angajatului, în contextul crizei forței de muncă, dispare prin modul în care sunt regândite (vorba vine) tichetele de masă sau cele de vacanță. Angajatorii, descurajați și turmentați de o legislație tot mai fluidă și impredictibilă, sunt atacați permanent și tratați ca niște infractori.
Să nu disperăm, însă. Marcel Ciolacu a reușit să devină milionar în euro cu o covrigărie în Piața Centrală din Buzău. În urmă cu câțiva ani „covrigăria Ciolacu” avea o cifră de afaceri de 640.000 de lei și a declarat un profit de 1.380.000 de lei. Dublu cât cifra de afaceri.
Aveți încredere în Ciolacu! Știe el cum să scoată profit din gaura de la covrig.
1 comentariu