România, experimentul de la marginea Europei

Suntem subiecții unui experiment. Ar fi cam singura explicație logică pentru care România continuă să existe. Avem cei mai nemernici conducători de pe bătrânul continent. Cu fiecare alt nou individ, care ajunge în sferele înalte ale puterii, constatăm cum scursurile sunt promovate în detrimentul cetățenilor onești.

Ce calități profesionale, morale sau umane, în ultimă instanță, au Iohannis, Ciolacu sau Ciucă?

Un profesor de fizică submediocru, fără niciun fel de realizare profesională care să-l recomande pentru fotoliul de la Cotroceni. Un bișnițar analfabet, crescut și format în umbra interlopilor și personajelor dubioase. Un impostor plagiator, lipsit de onoare și loialitate, incapabil să-și asume două fraze coerente. Asta este conducerea actuală a României.

Statul român nu doar că își dorește un popor sărac. E chiar mai malefic, mai ticălos decât atât. Statul român dorește să controleze integral averile românilor. Să știe permanent câtă libertate financiară are și cum poate fi constrâns fiecare român.

„Proprietatea privata este garantata și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.” Cât de generoasă este Constituția României! În teorie. Altfel, niciun român nu are garantat dreptul la proprietate.

Statul nu are absolut nicio contribuție la achiziția sau construcția unei locuințe. Dimpotrivă, adună alte taxe și impozite.

Plătim statului impozit, anual, pentru proprietățile noastre. De ce?

Mâine statul poate solicita impozit egal cu jumătate din valoarea locuinței sau chiar mai mare. Cine îl oprește? Dacă impozitul nu este plătit, statul te poate executa silit și îți vinde locuința pentru sume derizorii. Cum este garantată proprietatea împotriva abuzurilor statului?

În general statul își permite orice. Mai ales într-o țară în care cetățeanul este recunoscut ca fiind lipsit de reacție.

Limitarea plăților cu numerar

Noul pachet legislativ, pe care PSD-PNL (partid unic de stânga-dreapta-mprejur) și l-a asumat în Parlament reglementează noi limite privind plata cu numerar. Sau cash, ca să folosim un termen tot mai drag multora.

Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry.

Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depășesc plafonul de 1.000 lei, către furnizorii de bunuri și servicii, respectiv de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 1.000 lei/ 2.000 lei în numerar, suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar”.

Magazinele de tip cash and carry sunt definite prin prevederile art.4 lit.e) din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor ca fiind o „formă de comerţ cu autoservire pe bază de legitimație de acces”. Prin urmare plafonul maxim până la care se pot face plăți/ cumpărături „anonime” este de 1000 de lei. Echivalentul a 200 de euro. De la acest nivel este obligatorie existența cardului. Astfel, statul și comercianții au o evidență clară a cheltuielilor unei persoane.

Un proiect de Lege (PL-x nr. 29/2023) pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare prevedea inițial o interdicție pentru angajatori de a plăti salariile în numerar. O prevedere amânată, nu anulată.

În schimb, o altă măsură importantă, ce ține de folosirea conturilor bancare a trecut de Senat. Toți comercianții vor trebui să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar. De exemplu, să se accepte plata la POS sau plata cu cardul online.

Statul dorește să-ți numere banii

Limitarea plăților cu numerar este un obiectiv asumat al liderilor la nivel global.

Normal că statul vrea să știe câtă libertate financiară are fiecare cetățean. Nu îți poate verifica salteaua sau banii de la ciorap. Dar îți poate verifica contul. Pentru cei care încă mai cred poveștile cu GDPR, protecția datelor și etc, nu uitați că autoritățile statului au libertatea să vă verifice conturile fără să vă înștiințeze.

Cel mai mare risc, însă, pentru cetățeanul obișnuit este posibilitatea ca un guvern rău intenționat (un pleonasm, desigur) să poată controla fiecare persoană, controlându-i banii.

Printre aspectele mai puțin fericite pentru persoanele fizice se vor număra posibilitatea Guvernului de a introduce instant sancțiuni/amenzi cetățenilor, respectiv accesul total al Executivului la finanțele oamenilor, ceea ce reprezintă, implicit eliminarea confidențialității.

Cât timp există cash, există libertate. Banii electronici pot fi șterși virtual, limitați, poate fi controlată sursa lor, destinația lor, pot fi distribuiți în funcție de un credit social (cât de bine se conformează cetățeanul regulilor care i se impun) etc. Ei bine, este posibil ca, în curând, nici covrigi nu veți mai putea cumpăra dimineața, în drum spre birou, decât electronic.

În Europa, discuția despre eliminarea banilor fizici, celebrele bancnote și monede, este un subiect intens dezbătut. Elveția va organiza un referendum pentru a introduce în Constituție dreptul de a folosi bani în numerar. Inițiativa vine pe fondul îngrijorărilor că „Țara Cantoanelor” se îndreaptă spre un model economic în care toate plățile vor fi electronice, iar banii lichizi nu vor mai fi acceptați.

Băncile, instrument de control al cetățeanului

Băncile sunt tot mai agresive. Dacă nu-ți actualizezi periodic datele îți blochează contul. Trebuie să justifici permanent de unde ai banii sau ce vrei să faci ei! La fel ca în cazul legislației contra evaziunii fiscale si băncile reduc treptat plafonul de la care își permit să te interogheze.

Banca poate decide unilateral și discreționar blocarea sau închiderea conturilor, refuzul sau suspendarea unor tranzacții, golirea conturilor pe motiv de poprire (chiar dacă ar fi ilegală) etc. Discreționar și în coliziune cu interesele tale.

Tino Chrupalla, deputat în Bundestag și copreședinte al partidului Alianța pentru Germania (AfD) a declarat recent la televiziunea națională germană: „contul meu a fost suprimat de Postbank pentru că sunt membru al AfD.

Băncile britanice închid circa o mie de conturi zilnic, fără explicații pentru clienți. Am prezentat (aici) cazul Nigel Farage, politician conservator din Marea Britanie și fost lider al Partidului Brexit.

Banca Națională a Australiei a adoptat un nou regulament care îi va permite ca, din noiembrie, să închidă conturile clienților săi. Pentru comentarii pe care banca le apreciază ca „discriminatorii, ofensatoare sau hărțuitoare” sau alte asemenea. Poate închide contul pentru că un cetățean nu fost de acord cu Parada Gay! Sau cu vaccinarea obligatorie.

Una dintre victimele celebre este medicul Joseph Mercola, cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa vaccinurilor și a dictaturii Covid, căruia banca JP Morgan Chase i-a închis conturile.

Să nu ne păcălim. Între stat și bănci există legături strânse și colaborări mutual avantajoase.

Limitarea banilor fizici și controlul populației prin intermediul băncilor nu sunt doar teorii conspiraționiste. Sunt mai aproape și mai reale decât credem.

Din păcate, iarăși, România este folosită ca zonă de experimentări. Am fost în anul 2010, suntem astăzi și vom mai fi atâta timp cât acceptăm ca ticăloși ca Iohannis, Ciolacu sau Ciucă să ne conducă.

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

1 comentariu

  1. Ce pot sa fac este sa fiu atent cu cine votez și să distribui acest excelent articol.

Lasă un răspuns