Statul securist se consolidează

În țara care-și umilește militarii, statul securist se consolidează. Analfabeții funcționali creează monștrii, de care vor fi ulterior devorați. Politicieni aflați accidental și vremelnic în funcții publice consolidează, inconștient, statul securist în România.

Securitatea comunistă continuă să se transforme. În trecut aveam o hidră cu multe capete. Astăzi sunt mai multe hidre cu și mai multe capete.

România are mai mulți lucrători în serviciile secrete decât oricare altă țară din NATO. Un adevăr pe care nimeni nu-l contestă. Populația scade. Numărul lucrătorilor din serviciile secrete crește. Un ecart în continuă scădere. În urmă cu 3 ani aveam 38 de angajați în „servicii” la o mie de locuitori. Anul acesta am depășit 42.

Doctorul Ciucă, cel care conduce de facto MApN, a reușit să elimine total controlul civil asupra Armatei. Impostorul național a făcut din Armată feudă personală, iar din militari iobagi!

În zece ani, de la promulgare și până la numirea în lui Ciucă în fruntea Armatei, Legea 346/ 2006 a suferit o singură modificare. A fost schimbată denumirea ministerului. Din ianuarie 2015 până în prezent legea a fost amendată de cinci ori, dar dottore tot nu e mulțumit.

Modificările impuse de Ciucă au fost substanțiale. Majoritatea au urmărit limitarea controlului civil asupra Armatei. La fel cum este propunerea prin care se urmărește emanciparea DGIA. Transformarea unei structuri, vitale pentru succesul operațiilor militare, într-un monstru cu puternice duhori securiste este un atentat care pune în pericol securitatea națională.

Amputarea capabilităților Armatei României nu ar trebui tratată superficial sau ignorată. Indiferent câte servicii secrete își reclamă independența sau importanța, fără Armată România va înceta să existe.

Pachetul de „legi ale Securității”, mult contestat în spațiul public, este implementat secvențial. MApN prin „proiectul DGIA” și MAE prin „proiectul Big Brother” (vom reveni) sunt doar începutul.

Qui prodest?

Întotdeauna, în fața unor demersuri iraționale, întrebarea firească este: cui folosește? Are nevoie Ciucă de un serviciu secret care să le concureze pe cele existente? Puțin probabil. El este doar o marionetă.

Există personaje atât de influente și puternice încât subordonează discreționar clasa politică din România? Foarte probabil.

MApN a pus recent în dezbatere publică un proiect de lege cel puțin controversat. Deși un calificativ onest ar fi scandalos.

MApN dorește transformarea Direcției Generale de Informații a Apărării/ DGIA într-un serviciu secret care să intre în competiție cu SRI și SIE. O structură cu personalitate juridică asupra cărei controlul civil se reduce la un nivel simbolic.

Este absurd, inutil și obraznic ce propune ministrul apărării, nefericitul Angel Tîlvăr. Îl menționăm pentru că oficial ocupă portofoliul Apărării. Altfel Tîlvăr nici nu suntem convinși că există. O păpușă gonflabilă ar avea mai multă personalitate.

Proiectul de lege este o insultă la adresa democrației și un atentat la capacitatea Armatei de îndeplinire a misiunilor de bază. Din 22 de pagini, 15 sunt ocupate de o „expunere de motive” care nu oferă niciun argument real sau rațional.

De aproape un sfert de secol DGIA există fără a avea o lege specială. Să înțelegem că în toată această perioadă activitatea sa a fost nesatisfăcătoare? Eșecurile sau rezultatele slabe au fost cauzate de lipsa unei legi speciale?

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 nu este un argument. Dimpotrivă. În aproape 4 ani de când a fost aprobată de Parlament MApN nu a identificat necesitatea unei legi speciale pentru DGIA. De ce acum?

Securitatea militară, între inovație și aberație

Sunt atât de multe inepții în proiectul de lege încât este aproape imposibil să le acoperim pe toate într-un singur material. Câteva se detașează, însă, prin magnitudine, obrăznicie și / sau stupiditate.

Subdomeniile pe care și le asumă DGIA sunt un amestec de impertinență și infantilism. Nu poți propune o lege încropită pe genunchi convins fiind că nimeni nu o citește. Nici măcar nu s-au obosit să păstreze aparențele.

Proiectul de lege propune conceptul de „securitate militară”. Un subdomeniu care se va afla în responsabilitatea DGIA. În Armată există „structura de securitate”, o altă aberație, dar „securitatea militară” este un concept nou în România. Înțelegem nostalgia securiștilor, dar o minimă decență reclamă definirea clară a termenilor folosiți. Frații noștri de peste Prut folosesc (rar ce-i drept) sintagma „securitate militară”. O reminiscență a Tratatului de la Varșovia.

Un alt subdomeniu pe care și-l revendică DGIA prin proiectul de lege este „prevenirea și combaterea terorismului”. Se invocă Legea 535/ 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. O lege care atribuie, foarte clar, SRI-ului autoritate națională în domeniu. DGIA nu este menționată și nu are atribuții exprese prin legea amintită.

DGIA își propune să desfășoare misiuni de intervenție antiteroristă și contrateroristă, aducând în susținere aceeași lege. Nu a citit nimeni legea sau doar o ignoră? Tot SRI asigură intervenția contrateroristă în cazul unui atac sau pe cea antiteroristă în cazul iminenței producerii atacului. Este adevărat, SRI poate acționa „independent sau în cooperare cu alte forțe abilitate”, dar aici intră toate elementele SNAp.

Nu este o surpriză intenția DGIA de a se insinua în „terenul” SRI sau SIE. „Serviciile” noastre se spionează sau se sabotează reciproc doar pentru a-și demonstra relevanța.

Tipic românesc. Statul securist se irosește în lupte interne. Energiile noastre nu sunt canalizate către acțiuni sau activități care să apere sau să promoveze interesele României. Nu! Singura noastră preocupare este capra vecinului.

Un plagiat trădat de Google translate

Ce reține atenția în proiectul de lege este diletantismul și superficialitatea autorilor. Statul securist a atins nivelul de la care consideră că își poate permite orice.

Unul din subdomeniile noi pe care și le asumă DGIA este „managementul infrastructurii de chei publice a MApN”. O prostie care provoacă îngrijorare. O lipsa de profesionalism și pregătire a autorilor care ne pune pe gânduri. Atât de mult a scăzut în calitate resursa umană?

Nu există „infrastructură de chei publice”. Singurele „chei publice” din România sunt ale Bicazului și altele asemenea lor. Foarte probabil este vorba despre o traducere nefericită a sintagmei „public key infrastructure”. Protecția infrastructurilor critice este, însă, un alt domeniu pe care SRI îl acoperă de multă vreme.

Apoi, DGIA își propune „protecția și paza principalelor categorii de factori umani și materiali din responsabilitatea MApN”. Alt concept inovativ care uluiește. Cei care propun proiectul de lege au probleme serioase cu traducerea documentelor pe care le-au avut ca sursă de inspirație. Altfel ar putea să explice care sunt „factorii umani” din responsabilitatea MApN?!!!

Chiar nu e de râs! Oamenii ăștia vor să fie plătiți din bani publici ….să ne spioneze!

Statul securist, un campion al elucubrațiilor

„Directorul DGIA colaborează cu șeful SMAp și îl sprijină cu informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor și responsabilităților acestuia.” Șeful unei structuri înființată exclusiv pentru susținerea Armatei ajunge la nivel de „colaborator” cu șeful Apărării. Încă puțin și din amici devin prieteni.

O anomalie pe care numai statul securist putea să o producă. DGIA ar trebui să fie subordonată și să lucreze pentru SMAp. Altfel ce rost are? Existența DGIA fără o relație clară de subordonare intereselor și misiunilor Armatei este lipsită de sens.

„DGIA are dreptul, în condițiile prevăzute de lege, să solicite și să obțină obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități sau instituții publice, respectiv să solicite persoanelor fizice și juridice date, indiferent de forma de stocare, informații și, după caz, obiecte”!

Un articol redundant sau o dovadă crasă de ignorare a tehnicii legislative. Conținutul este identic celui din art.13, lit.a din Legea 51/1991, articol asumat ulterior. Care este legea care le conferă acest drept? Ce jurisdicție sau autoritate are DGIA în afara unităților militare?

„Evidența efectivelor DGIA se ține separat de cea a efectivelor MApN.” De ce? Este o altă Armată? O prevedere care, coroborată cu „luptătorii si unitățile combatante” ale DGIA deschide calea către o Armată paralelă, una a Securității.

„Personalul DGIA este investit cu exercițiul autorității de stat” este o altă aberație. De ce? Toți? Și bucătării? Oare înțeleg cei care au scris proiectul ce presupune „exercițiul autorității de stat”?

Funcțiile care implică exercițiul autorității de stat, sunt deținute de persoanele care fac parte din organele care exercită autoritatea de stat (organele centrale și locale ale puterii de stat, ale administrației de stat, poliției, procuraturii, justiției și a altor organe având dreptul de a da dispoziții obligatorii și de a asigura respectarea lor). Sunt militarii funcționari publici? O dilemă rareori soluționată unitar de instanțele judecătorești.

Retorica unor întrebări fără răspuns

O atenție aparte este acordată în proiectul de lege lucrătorilor „acoperiți”. De ce are Armata nevoie de „acoperiți”? Uniforma, statutul, convențiile și regulile războiului îl protejează pe militar. Celelalte servicii secrete își asumă riscul renunțării la uniforma militară și la protecția pe care o oferă normele internaționale. Ce fel de structură își propune DGIA să fie? De ce nu ajung SRI și SIE? De ce este nevoie să intre în coliziune „acoperiții” din DGIA cu cei din SRI sau SIE?

De ce are nevoie DGIA să înființeze firme și companii care să le asigure alte surse de venit? Cine și cum controlează aceste venituri? De ce Curtea de Conturi nu avizează proiectul?

De ce între structurile avizatoare nu sunt trecute SRI, SIE, SPP, Ministerul de Interne sau STS? De ce avizează Marian Neacșu, un vicepremier fără portofoliu? Un penal care ocupă cu nerușinare funcții publice. Este adevărat că acesta avizează toate proiectele care au impact bugetar, dar în expunerea de motive se spune că nu există așa ceva.

În esență este un proiect de lege care legiferează cam tot ce face și în prezent DGIA, chiar dacă sunt și activități desfășurate în afara cadrului legal. Acestora le sunt adăugate prerogative noi, unele de-a dreptul mirobolante!

Pentru cei care au curiozitatea să constate în ce se transformă DGIA recomandăm lectura art. 13 – 21 din Legea 51/ 1991, articole de care DGIA dorește să se prevaleze în viitor.

Printre altele, în situațiile care constituie amenințări la adresa securității naționale în domeniul apărării (sic!), DGIA va avea dreptul „să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului”. Bineînțeles, „cu respectarea prevederilor legale”! Nici nu ne gândeam altfel. (vom reveni)

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei