Șase case, „keine” șanse

Intrarea lui Iohannis în politica dâmbovițeană a fost privită cu multă încredere de un segment important din populație. Mai mult decât cartea de vizită a primarului din Sibiu, pe mulți îi încânta seriozitatea, cinstea și corectitudinea nemțească pe care speram să le aducă în politică. Așa suntem noi, românii, noaptea toate pisicile sunt negre, ziua toți nemții sunt garanția succesului.

În februarie 2013 Klaus Iohannis era anunțat, cu mândrie proletară, și inconștiență liberală, drept noul transfer important al partidului galben-albastru. Un an mai târziu era deja propunerea liberală pentru fotoliul internelor. Cei mai mulți dintre români priveau, cu gura căscată de admirație, la promisiunea disciplinei nemțești pe care avea să o împrăștie peste Poliția Română. N-a fost să fie! Se vede treaba că Băsescu a avut multe păcate, dar și mai mult fler decât majoritatea românilor.

În iunie 2014, Iohannis era ales președinte al PNL. „Eu m-am apropiat încet de PNL, din 2004… din 2009 m-am apropiat un pic mai mult, în special de prietenul meu Crin Antonescu… aceşti zece ani nu se găsesc în carnetul meu de partid, dar se găsesc în inima mea de politician”, mărturisea Klaus Werner Iohannis în discursul de la Congresul în care a fost ales președinte. Ar fi avut nevoie de minim 5 ani vechime în partid pentru a candida, iar Tândală abia aduna 1,5 ani. A primit derogare, oricum „statul paralel” știa că nu era mare deranjul. Până la sfârșitul anului a fost instalat la Cotroceni, așa că nici poza cu Carmen n-a adus-o în biroul de președinte al PNL.

Foarte curând intrăm în ultima jumătate a ultimului său mandat. Doamne Ajută! În afară de ură, dezbinare și scandal politic nu am primit nimic de la neamțul excepțional. Niciunul din proiectele asumate nu este început, niciuna din obligațiile pe care le are nu și le-a îndeplinit măcar satisfăcător.

Succesul unui… eșec anunțat

Politica externă a României este cumva mai animată în ultimele săptămâni, doar pentru că dincolo de granița nordică se întâmplă un război violent. Altfel, suntem o țară izolată, fără un grup de prieteni, fără relevanță pentru Marile Puteri. În Europa ne-am „însingurat”, concentrându-ne întreaga politică externă pe parteneriatul strategic.

În ce privește relația cu SUA suntem la nivelul unui vasal dispus să se umilească singur dacă stăpânul nu are timp sa o facă.  Relevant este că foarte curând „sărbătorim” un an și jumătate de când Washington-ul nu are ambasador la București. Mulți înainte!

În ultimele săptămâni se tot promovează, în mass media, și speră să se amețească mentalul colectiv cu posibilitatea ca Iohannis să fie „în cărți” pentru postul de Secretar General al NATO în octombrie 2023. Se acreditează ideea că „la vârful PNL există evaluarea că Iohannis ar avea șanse reale să preia șefia Alianței Nord-Atlantice”. Este una din direcțiile retoricii liberale prin care se încearcă justificarea debarcării Cîțului, fost „pet” prezindențial.

Este doar un balon de săpun. În realitate Iohannis nu are absolut nicio șansă să ajungă pe o așa zisă „listă scurtă”. Eventual doar „pentru distracție” și ca dovadă a umorului Occidental.

Cine a văzut imaginile care au precedat fotografia de grup de la ultimul Summit NATO realizează că Iohannis nu este luat în calcul nici ca șef al Direcției Administrative a Alianței. Singur și stingher, incapabil să interfereze cu omologii săi și total detașat de activitate și evenimente, a apărut ca un elefant din altă poză.

Apoi, întreaga Europă cunoaște realizările lui Iohannis din politica internă. Să nu ne mințim că nu știu toți cum încurajează încălcarea legii, dacă nu o produce chiar el, sau cum a acționat permanent pe principiul „dezbină și conduce”. Acțiunile lui, de la atacurile furibunde la adresa PSD până la mariajul conjunctural dintre partidul său și „ciuma roșie”, demonstrează inconsecvență, oportunism și lipsa unei minime decențe politice.

Iohannis nu este un lider care să unească, toți realizează că este doar unul care dezbină. Nu este un politician care să aibă onoare sau principii și nici unul care să aibă viziune și entuziasm pentru proiecte noi. Într-o perioadă în care Alianța promovează intens „solidaritate și unitate”, Tândală este exact opusul.

Cei care ne tot agresează cu„șansele” lui Iohannis pentru șefia NATO nu au studiat nici măcar profilul și biografia celor care au ocupat funcția de la înființarea Alianței. Altfel și-ar mai fi moderat retorica unui subiect artificial întreținut.

În fine, cu excepția unui articol într-un ziar nemțesc, de o valoare egală cu „interviul” lui Ciucă pentru Time, niciun canal de informare serios nu a reluat informația. Vom mai avea ocazia să dezbatem subiectul, exclusiv pentru „amorul artei”, altfel e pierdere de timp. Iohannis nu are nicio șansă la conducerea Alianței!

La neamțul lăudat tot măru-i stricat

Ce să caute la conducerea NATO când în România apărarea țării este un dezastru? Armata este sub cota de avarie atât în ce privește dotarea și înzestrarea cât, mai ales, resursa umană. După 6 ani de  2% din PIB alocat apărării, România nu este capabilă să introducă în luptă 2 brigăzi, litoralul este apărat de pescăruși, iar spațiul aerian de aliați sau contrabandiști. În schimb Armata este mai politizată decât în perioada comunismului, Iohannis însuși fiind cel care a folosit-o intens în jocul politic.

 „România educată”, proiectul prezidențial cel mai mediatizat, este în fapt „România plagiată”. Ultimii doi ani au fost un dezastru pentru Educație, iar Cîmpeanu în fruntea ministerului de resort este o promisiune pentru „România analfabetă”. Instituțiile statului ocrotesc impostura acdemică, iar Ciucă, Bode și Cîmpeanu sunt garanția faptului că în România întodeauna există… măreție în hoție.

Recent Iohannis s-a arătat interesat să dezvolte un alt proiect ambițios „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile”. După ce a legiferat plagiatul s-a gândit să se aplece și peste mediul înconjurător. Calitatea aerului în București și multe alte regiuni din România transformă Cernobîl în stațiune de odihnă, iar faptul că Iohannis se arată interesat de protecția mediului este clar garanția unui alt eșec.

Tândală s-a implicat serios și în combaterea pandemiei. A învins-o în mai multe rânduri, iar vaccinarea a fost un succes. Mai ales pentru companiile farmaceutice, care au încasat de la noi peste 1,2 mld euro. A reușit să-l promoveze, în schimb, pe Gheorghiță Vaccinatorul. Ca vector de imagine pentru o campanie ineptă și din ofițer de execuție director de spital.

Ar mai fi serviciile secrete și comunitatea de informații. Aici măcar există speranță. NU au rușii militari în Ucraina câți angajați cumulează toate instituțiile care au atribuții în supravegherea noastră. Pentru că cele 7-8 servicii secrete ne urmăresc pe noi sau își fac singure concurență.

SRI știe ce se întâmplă în Ucraina, dar habar nu are de contrabandă, „băieții deștepți” din energie, iar Divizia de apărare a Constituției a devenit inutilă de când Iohannis a decis că Legea Fundamentală este opțională. SIE nu știe mai nimic, SPP urmărește politicienii incomozi, iar STS are grijă ca votul nostru să fie îndreptat către „candidatul manciurian”. Mai sunt și alte servicii secrete, dar, ca să fim corecți, nu toate plătite din bani publici.

Liderul unei națiuni este cel care oferă imaginea și perspectivele de dezvoltare ale acesteia. România este astăzi reflexia președintelui ei. Suntem o țară care plătim tribut celor 7 ani în care l-am suportat pe Iohannis președinte. O națiune care se complace în mocirla produsă de un președinte care-și urăște țara și care nu pierde nicio ocazie să ne amintească asta.

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: