Un misogin doborât de o femeie sau Nicolae Ciucă versus Emilia Șercan

În urmă cu câteva luni, când încă era ministru al apărării naționale, Nicolae Ciucă a donat un pistol Muzeului Militar Național. Oficializat printr-un ordin semnat de „El Supremo” însuși, actul de mărinimie nu este singurul cu care se poate lăuda actualul președinte PNL. Uniforma în care și-a condus batalionul, în luptele din Irak, este prima „piesă” de care te lovești la intrarea în muzeu. N-ai cum să ratezi spectacolul, numele fostului proprietar rănește privirea înainte de a realiza că nu este un cort de campanie.

Eroul e gol!

Cultul personalității este imposibil de ignorat în ce-l privește pe Ciucă. Încă din anul 2013 un angajat al Radio România Actualități a realizat un film documentar în care personajul principal este generalul-doctor. Subiectul: celebra Bătălie de la Nasiriah, „prima în care a fost implicată o unitate românească după al doilea război mondial”. Același Radu Dobrițoiu a scris și o carte despre eveniment, ba a construit un site întreg, într-o încercare disperată de a impune o minciună ca fiind un adevăr.

Propaganda lui Ciucă, desi sub multe aspecte pare infantilă, îmbracă uneori accente caraghioase. Alteori instrumentele și tehnicile folosite amintesc de regimuri pe care am dori să le uităm.

O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr“, sunt cuvintele lui Joseph Goebbels, ministrul propagandei în regimul lui Adolf Hitler.

Site-ul lui Dobrițoiu, probabil și cartea, nu au suscitat foarte mult interes. Câteva materiale apărute în anul 2004, majoritatea din spațiul media italian, în speranța că cei care sunt cu adevărat interesați vor fi copleșiți de multitudinea dovezilor. Mai sunt și 4 hărți care încearcă să prezinte dinamica operației, dar care nu fac decât să arunce și mai mult ridicol unei farse transformată în poveste pentru copii. 

Nu vom detalia acum. Pentru un militar rezonabil instruit sau pentru un civil care a urmărit câteva filme de acțiune este evidentă mistificarea. Concluzia este simplă: o acțiune banală, de rutină, a fost atât de prost planificată încât trupele generalului au căzut într-o ambuscadă. Ce a urmat e doar mușamalizarea altui act de incompetență.

O unitate condusă de „eroul minciunii de la Nasiriah” a fost angajată într-un schimb de focuri cu câțiva civili irakieni înamați cu armament ușor. Mai mult, surprinși de ambuscadă au abandonat misiunea inițială, prea ocupați fiind cu respingerea unor atacuri care le-au zgâriat două transportoare. Ei, altceva era dacă ar fi avut Ciucă acolo câteva Piranha V sau măcar o baterie Patriot. Dădea cu irakienii de toți pereții.

Un erou care se respectă își are bardul lui. Așa se face că Patraulea îl are pe Radu Dobrițoiu. Un jurnalist convertit în țucălar de serviciu al impostorului național. Fără filmul lui Radu Dobrițoiu, Nicolae Ciucă ar fi făcut mai greu saltul către sferele înalte ale puterii. Fără Nicușor, Dobrițoiu ar fi fost doar un jurnalist aproape anonim. Nici acum nu este altfel, dar se învârte pe lângă ciolanul puterii. Radu Dobrițoiu este consilierul personal al lui dottore Ciucă încă din perioada în care era șef al Apărării și apoi ministru.

Majoritatea celor care-i ridică osanale „eroului” continuă să se raporteze la o legendă fabricată, fără niciun efort depus pentru a verifica veridicitatea ei. De ce? Pentru că la rândul lor sunt ziariști care „nu lasă adevărul să le strice o știre bună”.

Pretorienii plagiatorului sunt cuprinși de disperare

Astăzi subiectul care îl frige cel mai tare pe dottore este acuzația de plagiat. Verdictul CNATDCU pare că nu mai este așteptat de nimeni. Nici în situația lui Ponta națiunea nu a fost atât de convinsă de furt intelectual cum este în cazul actualului președinte PNL. Indiferent ce vor încerca Ciucă și autoritățile, aliniate la ordinul lui, opinia publică este ferm convinsă de existența plagiatului.

Noi plusăm cu suspiciuni serioase privind și lucrarea de masterat întocmită la Colegiul de război din Satele Unite. Dincolo de materialele pe care le-am identificat rămâne prestația autorului. Chiar crede cineva că Ciucă este capabil să elaboreze o lucrare? Indiferent ce fel de produs intelectual sau în ce limbă de circulație ori dispărută.

După ce s-au adunat Parlamentul, Guvernul, Parchetul și Curtea de Apel să blocheze analizarea oficială a tezei de doctorat s-a trecut la următorul nivel, decredibilizarea celei care a demonstrat, pentru prima oară, în spațiul public, existența plagiatului.  

Niciunul din cei care au făcut scut în jurul generalului nu a încercat, măcar ca pe un exercițiu de dezbatere publică, să demonteze afirmațiile Emiliei Șercan. Nu există nicio poziție publica a lui Radu Dobrițoiu sau Radu Tudor, nicio emisiune a lui Mihai Gâdea sau Cosmin Prelipceanu în care să fie făcută praf analiza Emiliei Șercan. Niciunul din apărători lui nu contestă, de fapt, acuzațiile de plagiat. Foarte probabil plagiatul este dincolo de orice dubiu și pentru cei mai înfocați susținători ai săi.

Mass media tradițională s-a limitat să trateze superficial subiectul sau, cum e cazul Antena 3 și Digi24, să-l ignore total. Posturile guvernamentale amintite au prezentat doar acțiunile lui Ciucă și perdelele de fum aruncate pentru minimizarea efectelor. Nici măcar amenințările și încercările de intimidare ale jurnalistei nu sunt dezbătute. Pentru cei care își vând onoarea și integritatea, în schimbul unor sume de bani, nu există solidaritate și loialitate decât față de cel care plătește. Cât există, până nu sar în altă barcă.

Decredibilizarea „sesizorului” este o tehnică pe care premierul a impus-o încă de când era șeful Armatei. Și atunci, ca și acum, accentul trebuia să cadă pe cel care aduce în atenție ilegalitățile și derapajele nu pe cel către care se îndreptau suspiciunile.

În mintea lor dacă apar câteva poze cu Emilia Șercan acuzațiile de plagiat vor dispărea. Mai mult, dacă se reia teza privind plagiatul pe care l-ar fi comis ziarista însăși deja Ciucă devine victimă.

 „Nu mai pot cu povestea „eroinei” Emilia Șercan. Fac apel la un strop de logică. Emilia Șercan publica în luna ianuarie un articol în care-l acuza pe premierul Nicolae Ciucă de plagiat. Tot ea spune că softurile anti-plagiat nu pot detecta plagiatul, dar a reușit ea. STOP! Cine e Emilia Șercan?…”, iar de aici nu mai este despre plagiat și despre Ciucă ci doar despre Emilia Șercan. Păi, și unde e logica? Fragmentul este preluat dintr-o postare pe pagina lui Radu Dobrițoiu care citează „opinia unei jurnaliste care devoalează ceea ce Emilia Șercan dorește a fi un „kompromat”.

Cazul e despre plagiatul tovarașului Ciucă și acoperirea faptei. Despre softuri, a dat argumente valide și e logic că nu au cu ce compara dacă nu sunt sursele în baza de date, nefiind digitalizate, nu cred că e greu de înteles. Dar s-au putut citi în bibliotecă și unele și altele, pe hârtie, așa că se poate verifica și „de mână”. E sau nu e plagiat? Atât timp cât avem citatele și sursele lor, e destul de clară treaba. A fost amenințată? Pare că a fost. A depus plângere și imediat au apărut poze din laptopul ei pe diverse site-uri fantomă? Pare că da. Se tărăgănează fără motiv dosarul? Clar da. A fost „pensionat” anticipat un șef de la Poliție, „pur întamplator” la câteva zile? Da. Doar dacă vi se par în regulă cele de mai sus puteți critică situația curentă.” Este reacția unui cititor (Florin Arjocu) pe pagina celei care „nu mai poate cu Emilia Șercan”, Anca Andrei. Alte argumente ar fi inutile.

Emilia Șercan doar a adus în atenție un furt intelectual. Așa cum a făcut și în cazul lui Ponta, Oprea sau Adrian Iacob și Mihail Marcovici de la Academia de Poliție, care la rândul lor au amenințat-o. Pentru noi toți ar trebui să conteze mai puțin dacă a pozat goală pe Arcul de Triumf sau dacă la rândul ei a copiat ceva.

Subiectul nu este denunțătorul atâta timp cât afirmațiile sale se dovedesc adevărate. Altfel, Emilia Șercan poate fi acuzată de răspândire de informații false în contextul plagiatului, dar nu de exhibiționism. Mai ales că tot scandalul s-a declanșat după ce ea însăși a depus plângere.

De cele mai multe ori nu reacționăm decât atunci când interesele ne sunt afectate. Altfel, doar problemele noastre sunt dramatice, ale celorlalți sunt doar fapt divers. În esență așa este, mai aproape este cămașa decât paltonul. Totuși, în situația Emiliei Șercan, păstrând proporțiile și schimbând subiectul, poate să fie oricare din noi. Mâine sau chiar astăzi.  

De ce trebuie tolerată o atitudine instituțională care amintește de Inchiziția spaniolă sau de propaganda rusă? Ciucă și camarila lui nu sunt stăpânii României. Sunt angajați plătiți din fonduri publice și care au obligații față de cetățeni, nu drepturi discreționare.  

3 răspunsuri la „Un misogin doborât de o femeie sau Nicolae Ciucă versus Emilia Șercan”

  1. …. din din punctul meu de vedere… premierul este un impostor…. nu știe politica… dar vrea sa facă… nu a știut prea multa armata dar a vrut general…nu ma dau în vânt după oameni care își doresc lucruri fără sa fie pregătiți sa le facă… și mai comit și fărădelegi…eu cred în altfel de valori… domnul ,,C”’ este non valoare… ar trebui sa se dea la o parte….

  2. Stimați concetățeni! Radu Dobritoiu este finul lui Ciucă, cunoaște tot MApN acest lucru. Ce e anormal că finu’ îl apără pe nasu’? Ați înțeles cum e cu legendarea lu’ Ciucă al nost’? Ia uite ce simplu e…

  3. […] actualului Executiv ministerul condus de Firea există doar pe hârtie. Putem trage concluzia că „misoginii din PSD și PNL” nu acceptă femei în funcții de […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: