Sfântul Arafat și moaștele de la Salvare

De zeci de ani așteptăm liderul providențial. Un român, neaoș, care să scoată țara din marasm. Unul suficient de determinat încât să încerce imposibilul: canalizarea energiilor națiunii pentru cauze mai nobile decât grija pentru capra vecinului. Majoritatea și-a cam pierdut speranța. Atât de crunt au fost săpate dezbinarea și ura în ADN-ul colectiv încât par imposibil de eliminat. Cum a ajuns poporul român să-și aduleze călăii și să-și trădeze semenii?

Până să avem norocul apariției liderului miraculos ne mulțumim cu angajatul indispensabil. Parlamentari care par zidiți în legislativ sau angajați din ministere care se confundă cu istoria instituției. Deputatul Denes Seres este de 30 de ani în Parlamentul României, dar suntem convinși că n-a auzit nimeni de el. În ministere sunt șefi ai direcțiilor centrale nemișcați din funcții deși între timp s-au schimbat peste 10 Guverne. Toți ne uităm către ministru deși cauzele se regăsesc, de cele mai multe ori, în birourile funcționarilor care rezistă indiferent cât de prost performează ministerul.

„Comandatul acțiunii”, secretarul de stat Raed Arafat, este de 30 de ani patronul spiritual și deținătorul exclusiv al drepturilor intelectuale peste Mânăstirea SMURD. Lăcaș de cult ridicat pe ruinele în care este condamnat să trăiască serviciul de ambulalanță.  Arafat este singurul secretar de stat care se află în funcție de peste 15 ani. A fost numit de Tăriceanu în 2007 și de atunci nu a părăsit Guvernul. La început s-a înfiripat în Ministerul Sănătății, apoi la Interne unde de 7 ani conduce Departamentul pentru Situații de Urgență/ DSU. Deși funcția de secretar de stat este eminamente politică el a reușit să reziste oricărei schimbări de Guvern.

Raed Arafat are o experiență incontestabilă și a construit un sistem de urgență extraordinar luptând nu cu statul sau cu mentalitățile etatiste, ci cu indolența, cu lipsa de responsabilitate și de compasiune față de oameni. Statul și pârghiile pe care le oferă a știut cum să le exploateze. Meritele lui și succesul conceptului SMURD sunt greu de contestat, viabilitatea sistemului fiind probată în zeci de ani de existență. Dincolo de realizări, rămâne eternitatea în funcție și aura de salvator național.

Pepelea din Damasc

Înțelepciunea populară, pe care trebuie să o fi avut, altfel nu rezistam atâtea secole la o răscruce unde mai toate imperiile găsesc să se confrunte, ne-a lăsat povestea cuiului lui Pepelea. Un pretext abil mascat de a te amesteca permanent în treburile altuia, de a-l stingheri până renunță și te lasă să-i stăpânești proprietatea. Astăzi România este mai plină de astfel de cuie decât sunt munții noștri de păduri. Pentru Arafat SMURD-ul și evlavia cu care toți pronunță acronimul sunt cuiul de care se folosește să-și extindă influența și să-și conserve hegemonia.

Arafat e în stare de orice doar să ne demonstreze cum poate umili un „naturalizat” poporul băștinaș. Întotdeauna alții sunt vinovați pentru dezastru, el este responsabil doar cu succesul. De peste 10 ani se întâmplă incendii, cad aparate de zbor sau dispar persoane, structurile responsabile reacționează tardiv sau lipsite de profesionalism, dar „comandantul” Arafat rămâne neclintit.

Absolut tot ceea ce a însemnat gestionarea pandemiei a trecut cumva prin filtrul Arafatului. Un individ care a obținut cetățenia română la 35 de ani, fără familie sau rude în România și care nu are absolut nicio legătură de sânge cu țara (care i-a recunoscut totuși meritele) primește, constant și prin modificari legislative succesive, puteri nelimitate. Stare de urgență sau de alertă, pace sau război, Arafat e omniprezent. Ubicuitatea sirianului a ajuns deja legendă.

Într-o țară în care doar corupția funcționează organizat, gestionarea pandemiei, o situație de urgență cu origini sanitare, a fost lăsată  exclusiv la discreția lui Raed Arafat. Toate cele 24 de Hotărâri de Guvern care au instaurat și prelungit starea de alertă au fost anulate integral de Curțile de Apel din țară, înseamnă că tot ceea ce am trăit a fost fărădelegea, iar nu vreo politică sanitară care să fi mimat măcar respectul legii, al Constituției, al drepturilor și libertăților omului. O instanță ajunge la concluzia că Arafat nu este reprezentantul legal al DSU, dar subiectul, ca multe altele, este ignorat de mass media și iese din atenția opiniei publice.

În concluzie Sfântul Arafat este intangibil. Orice și oricine poate fi schimbat în România, cu excepția Sfântului Arafat.

Consiliul Director al Fundației SMURD, garda pretoriană a sirianului

Sunt peste 80 de legi, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern și ordine de ministru care reglementează activitatea SMURD. Ordinele de ministru sunt mai mult de 50, unele datând din 2001, cel mai recent fiind din 2014. Un volum atât de mare de reglementări nu face decât să construiască un păienjeniș legislativ prin care norma legală devine pârghie infracțională. Întreg sistemul de urgență medicală este dezvoltat nu pentru a avea în centrul său pacientul cât, mai ales, Arafatul.

Între SMURD, Fundația SMURD și DSU există o rețea de interese obscure în care nimeni nu pare să dorească ordine. Arafat nu are în subordonare, legal, nimic. Toate structurile arondate sunt în coordonare. Mai mult, realizează o coordonare operațională împreună cu Ministerul Sănătății și a serviciilor de ambulanță și de primiri urgențe.

Arafat are sponsorizări asupra cărora nimeni nu are curajul să se aplece. Apoi, sistemul de urgență nu este chiar atât de performant pe cât se laudă. Depășește nivelul de performanță al multor proiecte românești, dar și-a dovedit limitele în accidentul din Apuseni, la Siutghiol sau, mai ales, în cazul Colectiv. În cei doi ani de pandemie au murit mai mulți pacienți arși în spitalele transformate de Arafat în unități Covid-19 decât militari români în teatrele de operații.

A fost îngropat subiectul celor peste 20 de minute de filmare a intervenției de la Colectiv, care demonstrează lipsa de profesionalism și neglijența structurilor conduse de Arafat. DSU pur și simplu a refuzat să pună la dispoziția investigatorilor acele imagini. Fapta este penală, dar, iarăși, nimeni nu dorește aflarea adevărului. La fel ca în multe alte cazuri Arafat iese din scenă, până subiectul pierde din interes, după care apare mai violent, mai vindicativ. Cu ce l-o fi supărat poporul ăsta e greu de înțeles!

Fundația pentru SMURD, o entitate controlată discreționar de Arafat, are un Consiliu Director care ridică oarecum vălul despre cum își cultivă sirianul influența. Alex Șerban este senior partner la firma de avocatură Șerban & Muşneci Associates, Frank Hajdinjak este director general E.ON România, Emil HUREZEANU este ambasador în Austria după ce a fost în Germania, iar perla coroanei rămâne Radu Tudor, editorialist, analist pe probleme militare la „Jurnalul Național” și „Antena 3”. Încercați să aduceți cumva în discuție performanțele serviciilor de urgență sau că SMURD și DSU ar suporta modificări și ar merita o evaluare sistemică și veți ajunge să fiți subiectul unei campanii marca Antena 3. Cu câteva mici excepții, practic ăsta este și rolul Trustului Intact și al Antenei 3, linșarea și decredibilizarea publică a celor care sunt indicați de stăpâni. Mercenarii puterii, un dulău de pază al potentaților zilei.

Cum a ajuns un medic să conducă un departament în care majoritatea structurilor nu au legătură cu pregătirea medicală? Sau să conducă țara, iar în timpul pandemiei și al stării de alertă să dispună măsuri neconstituționale fără niciun fel de consecință? Cum a ajuns Arafat să fie privit ca singura persoană din România capabilă să conducă serviciul de urgențe medicale? De la modul de funcționare a sistemului 112 până la achizițiile dsfășurate în condiții cel puțin suspecte, tot ceea ce atinge Arafat devine secret de stat.

Este bine ca toate serviciile medicale să fie gestionate de Ministerul Sănătății? Este corect să avem un singur responsabil pentru situația în care aceste servicii nu sunt asigurate măcar la standarde rezonabile? Sau de preferat este un sistem în care responsabilitatea se împarte între instituții până acolo unde nimeni nu mai este vinovat?

De la „’ana ‘akun Arafat” la „Je suis SMURD”

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că „…integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii de urgenţă prespitalicească pe care le oferă UPU sau compartimente de primiri urgenţe cu celelalte activități ale sistemului sănătate este absolut necesară. Ele nu funcţionează separat. Trebuie să funcţioneze integrat, iar lucrul ăsta trebuie să fie o politică de sănătate a statului român care nu trebuie să ţină cont de persoanele care într-un mod sau altul ocupă o poziţie de demnitate publică…”. De ce ar fi lipsit de logică ce spune Rafila și de ce se refuză dezbaterea?

În replică Arafat a spus că nu vede niciun motiv pentru această schimbare, “acest sistem, de când l-am dezvoltat, din 2007, l-am dezvoltat să mergem împreună. (…) Nu văd acum niciun motiv să rup acum, unele la Interne, altele la Sănătate, şi să stricăm ceea ce s-a dovedit foarte eficient.” Ca să fie mai convigător angajații din subordine au lansat și o scrisoare de susținere. Totuși, acum exact așa funcționează, unii sunt de la Interne alții de la Sănătate.

Nu putea să lipsească Marcel Ciolacu, licențiatul fără studii, dar specialist în orice „domnul Raed Arafat a avut o performanţă în ceea ce priveşte UPU şi sistemul de urgenţă. E ceva ce performează, este eficient şi este datorită lui Raed Arafat. Haideţi să spunem adevărul! Omul care a reinventat UPU şi sistemul de urgenţă, SMURD-ul, este Raed Arafat. Să fim corecţi! Cum să strici aşa ceva?” Mai rămâne să-l declare pe Arafat arhitectul României moderne și inventatorul gaurei din covrig după care să ceara beatificarea sa.

Nimeni nu a reacționat când Arafat a lansat ideea ca UPU să treacă în subordinea DSU. Impropriu spus, pentru că DSU nu are nimic în subordine, doar în coordonare. Nu mai lipsește mult și Arafat va solicita ca toate spitalele militare să treacă în subordinea DSU, că doar obiectivul principal este tocmai medicina de urgență.

Este indiscutabilă influența lui Arafat și cel puțin controversată istoria lui. Ce știu serviciile secrete și nu știm noi? Până vom afla cum a ajuns Arafat să conducă România trebuie să constatăm că vremea demonstrațiilor de susținere în stradă, cum s-a întâmplat când Băsescu i-a contestat irefutabilitatea, a cam trecut.