Țara este pe mîini bune. Cartea de vizită a celor care ne conduc promite să cunoaștem noi culmi ale… dezastrului. Generalul ajuns premier și patron la „Crucea de piatră” se ocupă de prosperitatea națiunii. A lăsat în urmă Oștirea, dar nu a abandonat-o. Abia gândul ăsta înspăimântă.
Hidra corupției, adânc înfiptă în Armată, față de care nimeni nu reacționează, impune respect și reclamă prudență. După primele dezvăluiri mulți au privit circumspect, cu neîncredere, demersul nostru. Atât de mulți ani în care nu s-a întâmplat nimic încât e greu de crezut că se va schimba ceva. Între timp oamenii prind curaj, iar cei care au fost martorii ilegalităților sau abuzurilor sunt deciși să riposteze. Suntem convinși că faptele reprobabile, „coincidențele” pe care le relatăm, nu sunt definitorii pentru Armată. Majoritatea angajaților din MApN sunt cetățeni onești și care simt doar dezgust și repulsie față de cei pentru care legea devine… fărădelege!
Parchetul este „pro”
Condeescu Paraschiv Gabriel a fost pentru foarte mulți ani angajat civil al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii/ CCI din subordinea Statului Major al Apărării. În realitate activitatea acestuia se desfășura exclusiv în sprijinul Parchetului Militar. „Protocolul”, care a intenționat să legalizeze cumva colaborarea, era semnat de persoane care nu reprezentau legal instituțiile pe care le angajau.
Prin urmare, angajatul civil Condeescu a fost plătit ani la rând de către MApN deși rareori se prezenta în structura unde era încadrat. Sunt notorii în Armată plângerile șefului său către comandanți sau structurile de control. Nu s-a întâmplat nimic. Dottore Ciucă a procedat similar când a beneficiat de serviciile Paulei Cristea, în anticameră. Deși alta era funcția pentru care doamna încasa peste 10.000 lei lunar. Pentru aceleași fapte Dragnea a stat luni bune după gratii.
În MApN detașarea și împuternicirea sunt instrumente folosite ca pârghii coercitive sau de impunere a unor indivizi în funcții. Se evită, astfel, penibilul unui simulacru de concurs. În situația Paulei Cristea nici măcar nu s-a mai obosit Ciucă cu păstrarea aparențelor. Ce naiba? Armata era (este) feuda lui principală. Astăzi are întreaga țară.
În anul 2018, cu puțin înainte de a împlini venerabila vârstă de 50 de ani, Gabriel Condeescu este chemat în rândul cadrelor militare cu gradul de maior, în baza ordinului de ministru M124/ 2017. Deși încadrat, teoretic, într-un batalion din subordinea CCI „tânărul” maior își desfășoară pe mai departe activitatea în sprijinul Parchetului Militar. Condeescu va beneficia de o pensie militară. După ce va trece în rezervă colonel, iar activitatea lui în sprijinul Armatei a fost redusă spre inexistentă.
Auditul nu e „contra”
Direcția Audit Intern/ DAI din MApN ar trebui să fie o structură care să supravegheze și să contribuie la eliminarea derapajelor sistemice. Ordinul M124/ 2017 a produs, însă, o avalanșă de grade superioare intrate în sistem într-un interval de câteva luni. Vom avea timp să acordăm spațiul cuvenit multiplelor „chemări în activitate” întâmplate în DAI. Ne oprim doar la un exemplu, relevant pentru nivelul „general” al celor implicați.
În anul 2018, la concursul organizat pentru ocuparea funcției de ofițer specialist (consilier juridic) în Compartimentul consiliere din secția audit intern teritorială nr.4 Cluj Napoca a participat și Negoiță Ileana Nicoleta. La data concursului Ileana Negoiță era funcționar public în structura centrală de audit a MApN. Coincidență… întâmplătoare: din cei 7 candidați câștigă tocmai… Ileana.
Negoiță Ileana Nicoleta a fost „chemată în activitate” cu gradul de locotenent colonel, după care a fost „transferată” la… Corpul de control și inspecție. Acolo, iarăși coincidență, șef este … fostul ei șef. Direcția Audit Intern are cel mai mare număr de personal propriu „chemat în activitate” cu grade de maior sau locotenent colonel. Vom reveni.
Contrainformațiile sunt „pentru”
Georgiana Guliman a fost angajată a DCiSM pe o funcție de personal contractual civil. Acolo a lucrat mulți ani și tatăl doamnei. Acesta a sprijinit direct cariera și ascensiunea gl.mr. Velicu, fostul șef al DCiSM. Recunoscător, gl.mr. Velicu a chemat-o în activitate pe Georgiana cu gradul de maior, în baza ordinului de ministru M30/ 2012. Mihai Fifor nu a făcut decât să lărgească plaja celor care pot fi chemați în activitate. A ridicat-o până la 50 de ani, dar posibilități existau, inclusiv prin efectul legii organice.
La DCiSM Georgiana a început o frumoasă poveste de dragoste cu George. Un subofițer coleg de serviciu, specialist în securitatea rețelelor informatice. Cum Velicu le-a devenit și naș, aproape a fost obligat, de cutume și tradiții, să aibă grijă de fina sa.
După „chemarea în activitate”, într-un grad de ofițer pe care militarii de carieră îl ating după foarte mulți ani și eforturi, Georgiana Guliman a „câștigat” concursul pentru un post permanent la Bruxelles. Trei ani ar fi trebuit să stea acolo fina lui Velicu. I-a plăcut tare mult, așa că șederea i-a fost prelungită cu încă un an.
A făcut pauză, mai puțin de 2 ani, cât să fie avansată lt.col., după care s-a întors la Bruxelles pentru alți 3 ani. În mai puțin de 10 ani de când a fost „activată” ofițer, 7 ani a stat la Bruxelles. Ce se făcea Armata dacă Georgiana nu-și dădea acordul să fie chemată în activitate?
Nu este, însă, singura progenitură a unui lucrător din DCiSM care și-a sacrificat cariera civilă pentru a veni în sprijinul Armatei.
„Love story” militar
Ruxandra Spirache a fost o perioadă îndrăgostită nu doar de propria persoană, dar și de propria imagine, filmată și distribuită pe internet. Cel puțin așa înțeleg toți din materialele pe care le păstrează pasionații. Până la urmă contează mai puțin pasiunile tinerei atâta timp cât a reușit să obțină o licență în drept. Controversată și plătită, dar suficientă pentru Armată.
Col. Spirache Marian, angajat al DCiSM și responsabil cu supravegherea operativă a unor unități militare implicate în procesul de selecție, este tatăl tinerei … Ruxi Ruxandra. Chemată în activitate cu gradul de sublocotenent Ruxi se pregătește să treacă prin emoțiile avansării la gradul de locotenent, anul acesta.
Obișnuită cu lumina reflectoarelor n-a pierdut timpul în Armată. În toamna anului 2019 mass media online transmitea cu înfrigurare „Povestea de dragoste din curtea Ministerului Apărării Naţionale finalizată cu o cerere în căsătorie: slt. Ruxandra Spirache și mr. George Olteanu”.
Tânăra îmbracă astăzi haina ofițerului de justiție militară și se bucură de atenția deosebită a gl.bg. Cipu Radu, șeful Direcției General Juridice, în subordinea căruia lucrează. În Armată se cunoaște vocabularul și comportamentul grobian al generalului. Auzindu-l un birjar interbelic s-ar îmbujora de rușine. Tânăra juristă nu pare să fie deranjată.
Nu contestăm (foarte tare) capacitățile intelectuale ale celor care reușesc să primească grade de ofițer cu ușurința cu care Ciucă a „căpătat” titlul de doctor, dar parcă prea mari sunt coincidențele. Apoi, avem așteptări să se însănătoșească un sistem în care structurile de contrainformații sau Parchetul Militar nu doar tolerează, dar participă direct la astfel de „scheme” din care cu greu se elimină suspiciunile de trafic de influență și abuz în serviciu?
Ping pong cu Armata.
Alin Mihai Preda este șeful Oficiului Național pentru Cultul Eroilor/ ONCE. O instituție aflată în subordinea ministrului apărării naționale. Sub atenta îndrumare a secretarului de stat Nicolae Nasta, ONCE a fost implicat în mai multe scandaluri. Cel puțin două cu potențial de a deteriora relațiile militare cu Rusia și Ungaria. N-ar mai fi ceva de deteriorat cu Rusia astăzi, dar în 2017 Moscova se pupa pe gură cu Berlinul și Londra. În ce ne privește era vorba despre cinstirea memoriei ostașilor români căzuți în lupte pe teritoriul Rusiei așa că interesul era direct.
Colonelul Alin Preda are o viață cât un scenariu de film. Avansat sublocotenent în 1996, 3 ani mai târziu, 1999, primește gradul următor și ocupă funcții în cadrul Bazei 122 Transport. Până aici a urmat cariera pe care cei mai mulți ofițeri din armată o parcurg.
Martie 2001 și transferul la Departamentul pentru relația cu Parlamentul reprezintă momentul exploziei tânărului ofițer. Un an mai târziu, dar cu 2 ani înainte de termen, primește gradul de căpitan. În perioada ministrului PNL Teodor Athanasiu este mutat la cabinetul acestuia care-l avansează maior, în anul 2005. Iarăși, cu 2 ani înainte de termen.
După alți 2 ani în care îndeplinește funcții de șef direcție și director la AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), pe data de 5 iulie 2007 mr. Preda trece în rezervă ca urmare a „reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare” beneficiind de prevederile art. 8 din OG-7/ 1998. Avea 33 de ani, drept la pensie militară de serviciu și a încasat plăți compensatorii neimpozabile care depășesc 1 miliard lei vechi.
O lună mai târziu, 9 august 2007, un alt ministru liberal, Teodor Meleșcanu îl avansează locotenent colonel la excepțional. După ce Armata se dispensa de serviciile sale, trec doar 35 de zile și ministrul apărării îl avansează în gradul următor fără absolut niciun argument. În 8 ani Alin Preda a primit 3 avansări pentru care majoritatea ofițerilor acumulează stagii în grad de cel puțin 15 ani.
Peste alte șase luni, 15 februarie 2008, lt.col. Preda este chemat în activitate, ofițer în Ministerul de interne. Caracatița din Armată are rude în toate ministerele.
Nu are timp să-și întâlnească toți colegii pentru că la 1 octombrie 2008 este transferat la MApN și este numit director la AVAS. Exact aceeași poziție pe care era încadrat când a solicitat trecerea în rezervă ca urmare a… desființării funcției.
În mai puțin de un an de zile, ca ofițer în rezervă, Alin Preda a încasat 15 solde brute neimpozabile, pensie de serviciu și un bonus, avansare în grad la excepțional, după care a revenit în biroul de unde plecase. Cum este posibil, într-o țară civilizată așa ceva și nimeni să nu se sesizeze? Practic individul a păcălit statul cu peste 1 mld. lei și nimeni nu a reacționat.
Fraudele și corupția îmbracă proporții apocaliptice în cazul colonelului Preda. La data trecerii în rezervă acesta era cursant al Colegiului Național de Apărare. O dovadă a faptului că Armata nu are absolut nicio idee despre proiectarea carierei militarilor săi. Fiecare face ce vrea, când și mai ales cum poate. „Dumnezeu cu mila!” Este sloganul gestionării resurselor umane în Armată.
Prin bunăvoința secretarului de stat Nasta, menționat anterior, colonelul Preda a îndeplinit și o funcție de general cu două stele, locțiitor al Departamentului pentru relația cu Parlamentul.
Abuzul nu se întâmplă doar în cazul civililor și a subofițerilor trecuți ilegal în corpul ofițerilor. În episodul următor vom prezenta cum secretarul de stat Nicolae Nasta și șeful Forțelor Aeriene, gl.lt. Viorel Pană au ignorat pur și simplu un ordin al ministrului.
Avem informații despre un caz în care un civil este chemat în activitate în corpul subofițerilor printr-o adevărată avalanșă de abuzuri și ilegalități. În ce-l privește pe gl.lt. Viorel Pană, cel care a pierdut 8 subordonați într-o singură noapte și nici măcar scuze publice nu și-a cerut, implicarea lui în sprijinirea actualului președinte PNL îmbracă forme din cele mai dezgustătoare. Și Pană merită un episod dedicat. Dureroase poziții trebuie să mai accepte generalii fără coloană vertebrală.
MAI AVETI MULT DE FURAT NENOROCITILOR !
Curvasareli pe fata !!
Trebuie întrebat colonelul Luca de la Corpul de control, fost șef al DAI, de ce nu a vrut sa fie planificat audit de sistem pe resurse umane în anul 2019 care ar fi inclus și ordinul M124.Oare de ce? A fost în cârdășie cu ciuca al’nostru
La vârf totul e posibil. E bine de știut ca să știm cui ii mai dam votul. Unii știu sa se strecoare în activitate precum pestele iar alții se spetesc de munca și sunt descreditati.
Armata sireaca fata lui mos Teacă
Distrugerea unei tradiții și a unei generații
Florine, foarte posibil ca tot ce spui aici să poată fi și demonstrat. La urma-urmei, nu oi fi plecat tu degeaba cu valizele alea de documente de la Corpul de Control, unde ai sperat degeaba că vei fi uns pe funcția de șef și garnisit cu steaua de general pe epolet.
Întrebarea de 100 de puncte este: ai avea curaj să spui și de ce ai plecat la pensie, înainte de termen și atât de cătrănit? Cum ai făcut tu negru din alb și invers în niște controale, doar ca să fie îngropați cine trebuia și tu să-ți primești sinecura? Și cum s-au enervat ăia mari când au aflat de schemă? Evident că nu vei avea curaj. După cum nici acest comentariu n-ai să-l aprobi. Nu e problemă, ziceam și eu așa… Dar, dacă tot facem radiografia scheleților din dulapurile unora, poate că ar fi corect să mai deschizi și ușile de pe la dulapurile tale…
Parca nu ați ști zicala: “O mână spală pe cealaltă și amândouă fața”.
Dacă totul este adevărat, sper ca organele statului să-și facă datoria. Nimeni nu-i mai presus de lege. Nu?