PNL se reinventează, devine „Crucea de Piatră”

Nu doar companiile trec prin procese de “rebranding” ci si instituțiile publice. Nu este întotdeauna o reinventare cât, mai ales, o cosmetizare sau acceptare a unei schimbări. PNL are o istorie care se întinde dincolo de obținerea independenței și suveranitătii naționale. Ultimii ani, însă, trimit PNL, tot mai clar, în istorie, lângă partide ieșite din scenă. Sfârșitul este aproape.

„Crucea de piatră” a fost un mic cartier bucureștean situat între Vitan si Dudești. Câteva bordeluri cu pretenții elevate, o afacere de familie și o stradă al cărei nume își are originea într-o cruce așezată la capătul ei. Bordelurile de la „Crucea de piatră” și-au pierdut rapid strălucirea și s-au transformat în locuri sordide, frecventate de o faună foarte diversificată. Afacerile erau supravegheate de autorități, care mai mult le susțineau decât să le oprească. Descrierea aduce izbitor cu imaginea unor partide politice din actualul Parlament.

Timpul a trecut, implacabil. Prostituția a fost interzisă în România. Cel puțin genul de prostituție care ne oripilează: femei care își vând trupul pentru plăceri carnale. Altfel, orice este de vânzare, iar pudoarea este sinonimul modern pentru ipocrizie. Târfele cu guler alb și cravată își oferă gratuit serviciile și urlă deontologic „nu e prostituție când se întâmplă gratis și din dragoste”. 

Lungul șir al ipocriților  de la vârful PNL

Iohannis, ales președinte PNL cu derogare, declara, în iulie 2021, că: „Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate”. Astăzi, nu doar că păstrează o tăcere profundă, după dovezile indubitable privind plagiatul lui Ciucă, dar îl și promovează în funcția de președinte al PNL.

Cu cât eşti mai prost, mai imoral, mai linguşitor, mai grobian, mai ticălos, mai curvă şi obligatoriu corupt, ai şanse să devii politican de top” sunt cuvintele prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, cel care de la microfonul moderatorului TV creiona perfect, în noiembrie 2019, imaginea celui care avea să devină. La câteva luni după istorica declarație Rareș Bogdan se înscria în PNL. După doi ani primea derogare pentru a fi ales numărul 2 în PNL.

Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL la un Congres care a sfidat toate regulile din pandemie. Tot cu derogare. „Cât sunt eu preşedinte al Partidului Naţional Liberal, nu vom face alianţă cu PSD” urla, isteric, cel care în nicio tara civilizata n-ar fi ajuns liderul unui partid respectabil. La nici 2 luni după mascaradă era deja evident că Vasilică Cîțu devenise irelevant în partid, un balast inutil. Nimănui nu-i mai păsa, oricum nu are cineva pretenția că PNL ar mai fi respectabil sau frecventabil.

Rareș Bogdan și Florin Cîțu nu au fost atașați niciodată de valorile liberale, doar de trena prezidențială. Înaintea lor a existat un Teodor Stolojan. Alt ipocrit ascuns sub vopseaua tehnocratului. Un fost comunist ajuns ministru FSN-ist și un apropiat al lui Ion Iliescu. După ce a fost președinte al PNL l-a părăsit pentru a-l susține pe Băsescu. A trecut, apoi, prin alte două partide înainte de a reveni la liberali.

Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. (…) Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”, a declarat Ciucă în iunie 2018. Șase luni mai târziu implica Armata în cel mai umilitor moment de după 1989, subordonarea ei jocurilor politice. În octombrie 2020 Ciucă se înscria în PNL și deschidea lista la Senat în Doljul natal. Astăzi, 10 aprilie 2022, Ciucă este ales, cu derogare, președinte PNL. 

Dulapul cu schelete ascunde un cimitir întreg

Toți cei despre care am amintit anterior au fost impuși lideri ai PNL deși se știa că asupra lor planează serioase dovezi de corupție, abuz în serviciu și alte infracțiuni.

Iohannis avea nu doar dosarele cu casele obținute fraudulos, în urma unor falsuri demontate de justiție, dar și pe cele privind adopțiile internaționale în care ar fi fost implicată soția. Tot Tândală este cel care și-a adus o importantă contribuție pentru ca Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) să obțină moștenirea bunurilor detinute de Grupul Etnic German (organizație nazistă), în detrimentul Primăriei Sibiu pe care o conducea.

Rareș Bogdan, dulăul din mass media ajuns pudel în lesa lui Iohannis, nu a fost niciodată atât de integru și onest pe cât se prezenta. Firmele sale au fost abonate ani la rând la contracte cu statul. Majoritar prin intermediul companiilor din energie. Cine cunoaște mecanismele ascunse prin care „statul parelel” își răsplătește colaboratorii știe că majoritatea companiilor de stat sunt în fapt controlate de serviciile secrete. Sunt pușculițele cu bani de unde se alimentează operațiunile obscure prin care reușesc să controleze clasa politică din România. Prin urmare, Rareș Bogdan a fost în pat cu serviciile cu mult înainte să intre în alcovul lui Iohannis. 

Despre Cîțu s-a scris atât de mult în perioada anterioară alegerii în fruntea PNL încât este inutil să mai reluăm faptele și dovezile. Oricum Cîțu este istorie în PNL și în politică. Rămâne să plătească pentru abuzurile pe care le-a comis în calitate de ministru și premier.

În ce-l privește pe Ciucă dezvăluirile controversate sunt tot mai grave și tot mai aspru se simte duhoare pestilentială din dulapul cu schelete. Este evident că Ciucă a fost angajat politic și subordonat intereselor de partid încă înainte să fie numit șef al Apărării.

Dottore Ciucă este produsul PSD și al baronilor Marian Oprișan de la Vrancea și Ion Vasile din Buzău. Cele două organizații sunt responsabile pentru accesul la vârful puterii al „impostorului de la Nasiriah”.

Ulterior, Iohannis nu a făcut decât să exploateze lipsa de onoare și vulnerabilitățile cu care a putut fi șantajat. Ciucă nu este reprezentativ pentru Armată! Sunt nenumărate argumentele pentru care Ciucă este doar o anomalie, un degenerat al unui sistem care, în lipsa lui, ar fi funcționat mai aproape de normalitate. Să nu uităm că pervertirea Armatei până la decadența de astăzi își are originea în accesul lui Ciucă în sferele decizionale.

Un comunist promovat de PSD este ales președinte PNL

PNL a știu permanent pe cine alege. Niciunul din cei care votează nu este exonerat, toți sunt conștienți de oprobiul pe care alesul îl aruncă peste partid. Doar că nu le pasă. Partidul nu e important, nici țară nu prezintă foarte mare interes, singura doctrină liberală este interesul personal. Politica liberală „prin noi înșine”, inițiată de Vintilă Brătianu, este plagiată de Nicolae Ciucă prin „doar noi contăm”! Venirea lui la conducerea PNL este confirmarea faptului că, deși pentru furturi intelectuale îți trebuie un minim bagaj cultural, în politică este irelevant.

Moțiunea lui Ciuca a fost sintetizată de însuși Patraulea de la Plenița în câteva cuvinte: “e timpul să terminăm cu gâlceava politică și cu demonstrațiile în stradă”! Sunt cuvintele premierului-militar din ajunul Congresului. Cine sa-i explice că asta este esența democrației: dezbatere politică și proteste în stradă? Țara nu este, totuși, unitate militară!

PNL este un partid lipsit de conținut și substanță. În fapt PNL a încetat să mai fie un partid în ziua în care l-au ales pe Iohannis președinte. Ce a urmat ulterior nu a fost decât consecința abdicării de la principii și morală.

PNL este astăzi doar o adunătură ordinară de profitori și prădători care așteaptă să rupă o halcă din ciolanul pe care guvernarea îl pune în fața lor. Liberalii sunt reduși la condiția de simpli membri ai unei grupări mafiote. PNL nici măcar nu se mai obosește să mimeze democrația. Liderul le este impus, iar ei ridică mâna mimând entuziasmul la fel cum se întâmpla pe timpul congreselor comuniste. Să schimbi un șofer băut cu un plagiator farsor nu este dovadă foarte mare de responsabilitate politică.

Mulți se întreabă de ce mai are loc un Congres PNL dacă se știa că Ciucă va fi președinte încă înainte să-și anunțe candidatura. Mai mult, se știa că va primi derogare, chiar dacă el nici nu solicitase.  

Ei bine, Congresul se organizează pentru că cel mai mult lui Ciucă îi plac ceremoniile. Are nevoie „El Supremo”, „Capo di tutti capi” de o confirmare, de aplauze, de încă un angajament pe care să-l rostească în fața activului de partid. Oricum nu-l va respecta. Cine poate oferi o singură dovadă de onoare sau comportament onorabil al plagiatorului?

Moțiunea lui Ciuca “democrația militară, singura politică liberală”

Alegerea lui Ciucă președinte al PNL nu este decât o altă alegorie a mizeriei în care au căzut partidele politice. La fel a fost și în cazul lui Ciolacu ales președinte la PSD. Și acolo Congresul a fost doar o formalitate în care mirosul micilor și aburii berii au prevalat dezbaterilor doctrinare.

Ciucă are și o moțiune în baza căreia este ales președinte. Cui îi pasă? Plagiată sau furată, copiată sau adaptată, pur și simplu este irelevantă. Câți liberali citesc moțiunea și pe câți îi preocupă existența ei?

PNL este un partid condus ca o afacere, o „Cruce de Piatră” a politicii românești. Poate că politica este o c**vă așa cum le place unora să spună. Dacă PSD este „ciuma roșie”, PNL poate liniștit să-și atârne „felinarul roșu”. Niciodată în istoria postdecembristă un partid nu a ajuns atât de jos. PNL este un paradox al prezentului. Deși există prin prisma legii partidelor, în fapt el a încetat de multă vreme să se mai comporte ca un partid.

De ce s-ar mai înscrie astăzi cineva în PNL? Nu mai contează vechimea, nu mai contează performanță, nu mai contează votul individului. De ce și-ar compromite un om integru, cinstit și vertical existența asociindu-se cu un partid față de care „Crucea de Piatră” seamănă cu un pension elvețian? Ce să caute un OM într-un partid în care există un singur candidat la funcția de președinte și este ales fără niciun vot împotrivă? Congresele comuniste pălesc de invidie!

La „Crucea de Piatră PNL” nu contează absolut nimic. Singura religie este adularea necondiţionată şi eternă a matroanei, singura doctrină este interesul mafiot! La „Crucea de Piatră PNL” sunt doar niște indivizi cu pretenții de politicieni. Nici măcar atât nu sunt. Niște târfe ieftine pe care le folosește fiecare client care ajunge să le fluture câteva sute de euro. Pentru PNRR sau „Anghel Saligny”, pentru funcții sau demnități publice, activul de partid prestează la ordin. În poziții care fac din Kama Sutra carte de colorat pentru copii.

Nu sunt prostituate în înțelesul traditional al cuvântului. Până la urmă o meserie veche de când Pământul. Prin comparație cu modul în care se face politică în România, prostituția tradițională este chiar onorabilă. Pentru bani sau funcţii, din prostie sau interes, cu pasiune şi convingere „fetele” de la „Crucea de Piatră PNL” prestează în văzul unei țări pentru care scârba și dezgustul față de ei crește, tot crește….

6 răspunsuri la „PNL se reinventează, devine „Crucea de Piatră””

  1. Am fost odată….. votant PNL!!!
    Adio!

  2. […] promite să cunoaștem noi culmi ale… dezastrului. Generalul ajuns premier și patron la „Crucea de piatră” se ocupă de prosperitatea națiunii. A lăsat în urmă Oștirea, dar nu a abandonat-o. Abia […]

  3. […] Deși avem o legislație, printre putinele țări, care interzice complet prostituția suntem cel mai mare exportator de prostituate din Uniunea Europeană, conform EU Observer. În 1929 exista „Legea caselor de toleranță”, iar în 1867 „Regulamentul de priveghere a prostituției din București”. Astăzi doar Parlamentul și Guvernul, cu toate structurile subordonate, se pot prostitua, sub sloganul „pudibonderia salvează România”. De câțiva ani și o parte importantă din mass media și-a făcut condicuță la Crucea de piatră. […]

  4. […] Deși avem o legislație care interzice complet prostituția suntem cel mai mare exportator de prostituate din UE. În 1929 exista „Legea caselor de toleranță”, iar în 1867 „Regulamentul de priveghere a prostituției din București”. Astăzi doar Parlamentul și Guvernul, cu toate structurile subordonate, se pot prostitua, sub sloganul „pudibonderia salvează România”. De câțiva ani și o parte importantă din mass media și-a făcut condicuță la Crucea de piatră. […]

  5. […] Radu Tudor este un susținător declarat al premierului-plagiator, doctorul politruc Nicolae Ciuca. Este in stare sa jure „că ca Ciucă” n-am avut general sau politician în istorie. Nu aduce în susținere argumente care să-l recomande pe impostor mare om de stat. Dimpotrivă, toate dovezile sunt despre un argat mititel umflat cu pompa manipulărilor mass media până la nivelul unui președinte de partid. […]

  6. […] Dottore Ciucă a fost candidat unic. PNL nu s-a mai încurcat. Un simulacru de democrație. Congresul PNL nu a fost despre „alegerea” președintelui partidului. Aiurea! A fost o ședință formală pentru numirea lui Ciucă comandant și capo di tutti capi. Singur-singur, dar a adunat tot 95% din voturile valabil exprimate.  A fost ziua în care PNL s-a reinventat, a devenit „Crucea de Piatră”. […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: