Generalii de carton, doctori în pachete

Eroul de la Nasiriah, în „misiune specială” la Kiev

Nu e nimic eroic sau meritoriu în deplasarea generalului Ciucă în Ucraina. Sunt multe săptămâni de când lideri importanți ai Europei (și nu numai) s-au întâlnit cu Zelenski și echipa de la Kiev. Zevzecul doar și-a făcut un obicei din a-și așeza poponețul pe scaunul tras de sub Cîțu. Bine, ce-i drept așa i-a ordonat groful de la Cotroceni.

De nevoie și în taină, Nicușor s-a furișat până în teatrul „operației speciale”. Aceeași dorință bolnavă de a se simți important. Și-a organizat o vizită secretă, să nu dispună Putin vreo misiune de capturare a gânditorului de la Plenița. Teama mare era să nu-l prindă și să-l stoarcă de informații privind teza de doctorat. Ce să le spună? Că a ridicat Parchetul dosarul și nu poate comenta o investigație în derulare?

Faptul că Ciucă s-a încumetat să se deplaseze la Kiev este o altă reacție a unui individ obișnuit doar să copieze. Instinctul de plagiator al premierului l-a trădat de data asta. Acțiunea e tardivă, mai mult reflexul unei muște amețite, ieșită din cazanul cu țuică.

Altfel, nu erau destul de mult încercați ucraineni de război și ororile pe care le comit rușii. Au fost obligați să-l asculte, aproape 10 min, pe dottore Ciucă bolborosind în limba engleză. Cu verva și fluența lui Dorel din Las Fierbinți le-a transmis un potpuriu de clișee verbale.

Ce surprinde, însă, este tupeul pe care îl are să susțină că a scris singur o lucrare de masterat în limba engleză. Privirea și atitudinea premierului Denys Shmyhal, oscilând între perplexitate și disconfort, spun totul despre talentul oratoric al fostului șef al Apărării. Dacă așa citește un general care a condus Armata României, membră NATO, aproape 5 ani, atunci Ucraina poate aspira legitim să se alăture Alianței.

Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gâlceava

Imaginea premierului Ciucă, citind cu dificultate un text (aici), este fotografia conducerii României de astăzi. Bâlbâială, poticneală, incoerență, fățărnicie și ipocrizie.

Indivizi mediocri impuși în funcție nu pentru competența și anvergura lor, cât pentru obediența față de stăpâni și capacitatea de a îndura orice umilință. Cum să stea România cu capul sus când premierul ei o așază constant în genunchi? Doar pentru că este poziția sa preferată. Își aduce cineva aminte un singur act de onoare și demnitate al generalului-erou Ciucă Zevzecul?

Întors de la Kiev, Ciucă s-a declarat dispus „să analizeze posibilitatea disponibilității de a evalua eventualitatea” trimiterii unor echipamente militare Ucrainei. Nu încă, dar s-ar putea să fie.

Actuala legislație nu permite donații către alte state, ci doar vânzarea de armament. În condițiile unui excedent sau ale unor produse perimate, sau scoaterea din uz și casarea celor uzate. După ce majoritatea țărilor au decis să doneze armament Ucrainei are și Guvernul României reacție. Printr-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Apărării Naționale, s-ar putea să transfere armament și tehnică militară Ucrainei.

Prevederea legală este, însă, atât de echivocă încât e greu de estimat când și cum vom sprijini Ucraina. „Forţele destinate apărării naţionale pot face donaţii de produse din rezervele proprii, în starea în care se află, către state aliate sau partenere, în baza solicitărilor primite, în scopul acordării sprijinului cu titlul de ajutor în situaţiile temeinic justificate de evoluţia mediului de securitate şi când sunt afectate interesele României”. Definiția ambiguității și jocului la mai multe capete. Se poate, dar…

Batalionul „Sameday”, generalii cutiilor de carton

Altfel, dincolo de cadrul legal, cea mai mare problemă este lipsa echipamentelor pe care le-am putea dona. Ce surplus are Armata României care ar putea face trebuință Ucrainei? Din imaginile și știrile mass media observăm, fără a fi mari experți, că războiul e la un nivel pe care noi nici nu-l visăm.

Ce ar putea oferi România? Avioane, tancuri sau artilerie? Pistoale Carpați, sisteme LAROM sau aruncătoarele AG-7? Apoi, orice am oferi va avea ca rezultat scăderea capacității de apărare a țării. Dîncu se laudă că a crescut veniturile pe care le poate asigura militarilor voluntari. Așa, și? Ce face cu ei? Nu există infrastructură, echipamente și tehnică militară pe care să le pună la dispoziția acestora.

Dacă mai transferăm încă 2000 de căști în Ucraina, militarii noștri vor fi echipați cu fesuri. E rușinos, dar nu donăm nimic pentru că, după 6 ani de 2% buget pentru apărare, noi avem doar câteva zeci de Piranha V și 17 F16 Falcon într-o stare relativă de conservare.

Am putea, în schimb, să le oferim un batalion de generali. Tot ne-ar mai rămâne și nouă cât să „echipăm” corespunzător încă două Armate ca cea pe care o are România astăzi.

Generalii noștri sunt adevăratul tezaur al României. Majoritatea sunt doctori, deci somități în științe militare. Cei mai mulți nu vorbesc foarte bine engleza, dar se descurcă bine în rusă. Majoritatea sunt obedienți, servili, ariviști, corupți și dispuși la abuz în serviciu, deci asemănători celor din Armata Rusiei. Nu-i pot folosi în luptă, dar sunt buni ca „forțe oponente” pentru instruirea trupelor ucrainene.

Mai pot fi utilizați generalii noștri în punctele de distribuire a alimentelor. Talentul și profesionalismul cu care manipulează cutiile de carton este inegalabil. Ar fi un impuls moral deosebit pentru militarii ucraineni să primească pachete semnate „general NATO doctor Daniel Petrescu”. În ultimă instanță, generalii noștri sunt mercenari deosebiți. Susțin orice și pe oricine dacă știu că astfel mai obțin o stea.

Ciocolata cu rom, versiunea Dîncu 2.0

Miercuri, 27 aprilie, ministrul apărării, șeful SMAp și un pluton de generali și colonei au împachetat cutiile cu „bunătăți” pentru veteranii din România și Republica Moldova. O altă dovadă de mărinimie, o pomană ca să fie mai clar, acordată de mai marii Oștirii. Convingerea lui Vasile Dîncu și a politrucilor de lângă el este că o sticlă de vin și un cozonac sunt suficente pentru a le face viața mai ușoară veteranilor.

Boierii nu fac nimic discret sau anonim. O flegmă pe națiune dacă aruncă politicianul sau generalul trebuie să se întâmplă sub lumina reflectoarelor și în sunetul blițurilor foto. Ce rost are să fii generos dacă nu află nimeni? Ce sens are să oferi ceva, mai ales când nu o faci de la tine, dacă nu știe toată țară că tu ești cel care a introdus sticla cu vin în cutia de carton? Nesimțirea cu care fac spectacol, dintr-un fapt banal, este grotescă.

Realitatea este că suntem incapabili să proiectăm o politică, internă sau externă, coerentă și solidă, așa că navigăm în derivă. Cei aflați în fruntea României, un grup de borfași ai politicii, nu au capacitatea și instrumentele de a decide ceva. Când lanțul decizional este mai mult o pânză de interese, marionetele nu-și permit hotărâri proprii. Fac ce știu mai bine, plagiază.

Între două vizite ale delegațiilor României, autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală copia primei atestări documentare a orașului, a domnitorului român Alexandru cel Bun, și au înlocuit-o cu drapelul ucrainean și stelele UE. Frumos ar fi, din partea noastră, să redenumim orașul Suceava. Îi spunem „Slava Ukraini” și ne confirmăm, astfel, disponibilitatea de a ne lăsăm umiliți pe mai departe.

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: