„Veșnic tânăr și neisprăvit”, telenovela achizițiilor în Armată

România alege, ca mai mereu în istorie, calea de mijloc. Suntem asemeni „personajelor” din anecdota populară „participăm, dar nu ne băgăm”. Guvernul Ciucă sprijină campania prin care Ucraina se împotrivește invaziei rusești. Au fost trimise 2000 căști de protecție balistică și 2000 veste antiglonț. Întreg efortul a costat 2 milioane de euro și se alătură celor 11 ambulanțe pe care le-am livrat prin „hub-ul” de la Suceava. Poate am trimis chiar mai mult, dar modest, cum îl știm pe Ciucă, premierul nu dorește să se laude.

Am avea și o escadrilă de MiG-29. Păstrată în conservare. Plus un batalion de tancuri T72, seduse și abandonate în depozite gata să se prăbușească. Obosite, dar încă operabile, cu câteva retușuri.

Echipamentele pe care le-am putea oferi noi sunt atât de vechi și uzate moral încât doar pentru inducere în eroare ar putea fi folosite. Cum Zelinsky solicită permanent tehnică, armament și muniție, ar aprecia probabil și câteva piese de colecție.

Niciodată nu au fost identificați responsabilii pentru dezastrul din dotarea Armatei. Toate controalele și verificările caută soluții de a limita doar pagubele de imagine, pe cele materiale le plătește bugetul național. Niciun control sau audit nu a dispus măsuri împotriva celor care au devalizat patrimoniul sau au produs pagube de sute de milioane. 

Controversele privind înzestrarea Armatei au generat mai multe anchete de presă decât capabilități militare au reușit să dezvolte programele majore. Achizițiile de tehnică și echipamente derulate în ultimii 30 de ani au adunat eșec după eșec. Niciun program de înzestrare nu a fost finalizat cu succes. Niciunul. Toate au produs pierderi care, adunate, depășesc valoarea bugetului pe câțiva ani. Le putem relua pe fiecare în parte, dar le ce bun? Au fost dezbătute, combătute, terfelite și umilite mai des și mai virulent decât războiul de lângă noi.

De la celebrul LAROM, bunicul achizițiilor din perioada post-revoluționară, până la recent mediatizatele Piranha V toate programele majore au scos în evidență defectele unui sistem incapabil de progres. Paradoxul face să discutăm de modernizarea înzestrării unei armate care nu este capabilă să-și schimbe mentalitatea, abordările și obiectivele.

Procesul prin care, de la identificarea cerințelor până la finalizarea achiziției, se asigură tehnica și echipamentele necesare durează, cel puțin, 10 ani. Un deceniu, în condițiile unor vremuri în care progresul tehnologic se întâmplă zilnic, iar tehnica de astăzi era deja veche ieri.

Rateuri, rebuturi, recondiționări

Programul avion multirol a început în anul 2011. Am reușit să adunăm o escadrilă de avioane F16 Falcon abia 10 ani mai târziu. Vechi și trecute prin procese de cosmetizare mai des decât Loredana Groza. Cu toate acestea nici astăzi nu suntem capabili să angajăm mai mult de 4-5 avioane simultan, nu avem operaționalizate capabilitățile de instruire, iar unele din aparate sunt deja canibalizate.

Cum între timp s-a luat decizia ca MiG-21 să fie suspendate de la zbor sine die, Forțele Aeriene Române nu pot ridica de la sol mai mult de 2 escadrile. Dacă numim „escadrilă” o formațiune mixtă compusă din avioane de transport și IAR-uri. Am avea șanse într-o luptă aeriană doar dacă nu participăm. Refuzăm pur și simplu lupta și i-am umilit pe inamici cu indiferența noastră.

Programul „Patriot” îl putem considera ajuns la maturitate abia în 2026, când este planificată livrarea ultimelor 3 baterii. Adică la peste 10 ani de la întocmirea documentelor cu cerințele operaționale. Și în acest caz avem doar câteva baterii, care nu acoperă decât un segment din apărarea anti-aeriană. Nu avem un „sistem Patriot”, așa cum se tot avansează prin presă ideea. Doar 7 baterii împrăștiate pe la Forțele Terestre și cele Aeriene. Fără celelalte elemente, care le-ar putea integra în spațiului de luptă multidimensional, sunt ca niște măgari blocați în mijlocul unei turme de oi.

„Programul revitalizarea și modernizarea elicopterelor IAR 330 L” a fost aprobat de CSAT în octombrie 2015, dar elaborarea cerințelelor a început încă din 2011.  A costat peste 200 mil. euro pentru 7 aparate și ar fi trebuit să fie finalizat în anul 2018. Încă se mai lucrează, dar un aparat este deja prăbușit, mai sunt 6. Armata a „investit” în ultimii 15 ani peste 350 mil. euro în modernizarea elicopterelor fabricate în 1975 și nu are niciun gând pentru achiziția unor aparate noi în următorii 10 ani.

În anul 2013 a fost inițiat programul major „Radar tridimesional cu distanță mare de descoperire, mobil TPS-77”. Procedura de atribuire (negociere, fără publicare prealabilă a unui anunț) s-a derulat cu firma americană Lockheed Martin. Contractul, încheiat inițial pentru 2 radare, în 2015, prevedea un preț unitar de 16,5 mil. dolari. În anul 2022 trebuie finalizat întreg programul și livrat ultimul echipament. Nu se va întâmpla. Între timp a crescut comanda la 6 radare. Întârzierile au decalat deja livrările cu câțiva ani. România va plăti peste 150 mil. dolari pentru niște echipamente care permit zborul dronelor peste Carpați fără emoții sau restricții.

Contractul pentru corvete, blocat din 2019, este la fiecare două luni amenințat cu semnarea. Doar că nu se întâmplă. Așa, și? Ce putem face cu 4 corvete? Ne angajăm în lupta navală cu rușii? Îi speriem? Cu 4 corvete, care vor fi gata abia peste 7 ani și cu 2 fregate, pe care le-am cumpărat în urmă cu aproape 20 de ani, din parcul cu vechituri al britanicilor, abia speriem cormoranii din Deltă. Ambele fregate, „Maria” și „Ferdinand”, au fost construite in anii ’80 si se aflau la jumatatea duratei estimate de viata, în anul 1998, când au fost retrase din exploatare de Marina Regală Britanică.  

Nu s-a încercat, încă, un program major pentru revitalizarea submarinului „Delfinul”. Singura unitate din Forțele Navale care are o încadrarea de 100%. Doar că submarinul nu a mai părăsit malul și nu a mai intrat în imersiune de câteva decenii. Militarii se încumetă zilnic să intre în submarin, mai șterg praful cu o lavetă, mai iau un spor pentru îmbarcare, iar noi ne lăudăm că îl avem. Încă un echipament care există, dar nu se află în treabă. Transformarea izoletelor pandemice în minisubmarine ar fi putut reprezenta o nouă etapă de modernizare tehnologică. Dîncu se mai gândește, poate le donează Parlamentului în loc de măști contra gazelor. 

De la Carpați la arbaletă, progres tehnologic românesc

Nici achizițiile care se desfășoară în afara programelor majore nu sunt lipsite de suspiciuni de incompetență. La sfârșitul lunii martie, MApN a semnat un contract de 160.000 euro. Cumpără zece seturi de geamuri blindate pentru lansatorul multiplu de rachete LAROM. Inițiativa ridică serioase întrebări privind buna-credință a celor care gestionează astfel de achiziții.

De ce să cumperi geamuri cu nivel de protecție 4 pentru mașini cu protecție balistică de nivel 1? Geamurile vor avea protecție împotriva mitralierelor de calibru 14.5mm, iar cabina pentru armament ușor, calibru până la 7.62mm. Apoi, lansatoarele LAROM se află la distață de cel puțin 10km de linia frontului, cine să le amenințe integritatea cu astfel de arme? Dacă sunt lovite cu rachete, de la mare distanță, protecția balistică a geamurilor este ultima lor grijă. Se întreabă cineva de ce au loc astfel de achiziții absurde? Nimeni.

În urmă cu câteva zile un site anunța că MApN „vrea să cumpere armament pe repede înainte… achiziționează pistoale mitralieră din cauza situației existente la granite…. de calibru 9mm”.

Știrea surprinde mai întâi printr-o informație eronată. Calibrul 9mm nu se regăsește la niciun pistol mitralieră din dotarea Armatei României. În fapt sunt pistoale, dar nu mitralieră.  Apoi, asta nu e chiar o veste rea. Încă mai avem în dotare pistoale Carpați. Mai multe șanse am avea în luptă cu arcul și arbaleta decât cu pistolul Carpați. În final, de ce „pe repede înainte”? De peste 10 ani Armata se chinuie să achiziționeze armament individual modern. Nu era mai ușor să anticipăm decât să facem totul pompieristic? Dacă era informat din timp despre deficitul de armament poate nici Ciucă nu-și mai dona pistolul său cu cremene.

Sunt doar câteva exemple despre cum am cumpărat și investit fără să avem o concepție integrată și consolidată. Apărarea trebuie construită pe o arhitectură de sisteme, doar că noi îngrămădim elemente din ce în ce mai puțin compatibile. Aspirăm la interoperabilitate cu aliații fără să o avem cu noi înșine.

Trist, foarte trist este că nici la două luni după ce războiul de la graniță a devenit certitudine noi tot nu mișcăm nimic. A fost puțină agitație în primele zile, plutoane de analiști și habarniști ne-au speriat și panicat, după care ne-am întors la indolența noastră mioritică. „Las-o bă ca merge-așa!”

3 răspunsuri la „„Veșnic tânăr și neisprăvit”, telenovela achizițiilor în Armată”

  1. […] mai transferăm încă 2000 de căști în Ucraina, militarii noștri vor fi echipați cu fesuri. E rușinos, dar nu donăm nimic pentru că, după 6 […]

  2. […] învățat nimic după 32 de ani de programe majore de înzestrare care au irosit banii țării pe iluzii și promisiuni. Nu reușim să găsim niciun responsabil pentru cele peste 30 mld. euro […]

  3. […] urmă cu cinci luni aduceam în atenție telenovela achizițiilor din armată. Printre altele, menționam programul major „Radar tridimensional cu distanță mare de […]

Lasă un răspuns

Blog at WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: