Eroul își apără „ceea ce este și ceea ce are”

Oricine poate deveni erou, dacă ceea ce este şi ceea ce are ajunge în primejdie”, a declarat premierul în mesajul transmis cu ocazia Zilei Eroilor. România este țara eroilor fără cauză. A eroilor accidentali, a pseudo-cutezătorilor care se sacrifică pentru țară și națiune. Într-o demonstrație a limitelor sale intelectuale Ciucă ne explică ce este eroul. Un individ care-și apără traista cu mâncare. El însuși eroul sângeroasei și legendarei bătălii de la Nasiriah. Care n-a existat, dar are o istorie.

În capul lui Ciucă toată „șmecheria” asta cu „eroul” nu-i mare „vrăjeală”.

Eroul de la Nasiriah

Orice aurolac poate deveni erou. Dacă cineva încearcă să-l scoată din canal sau îi amenință integritatea pungii cu solventul tămăduitor nefericitul are ocazia unor fapte de eroism față de care premierul-general își scoate cascheta.

În mintea doctorului Ciucă orice insipid poate fi așezat în galeria eroilor. Dacă un jurnalist renunță la onoare și îi produce o mistificare, prin care este declarat că „a condus în Irak prima bătălie a soldaților români după al doilea război mondial”, devine erou național!

Surprinzător ar fi fost ca Ciucă să aibă noțiuni elementare despre eroism. Să nu-l coboare la nivelul lui „ceea ce este și ceea ce are”! Din perspectiva asta poporul român ar trebui să se transforme într-o națiune de eroi. Zilnic politicienii noștri încearcă să deposedeze națiunea de „ceea ce este și ceea ce are”. Diferența este că pe noi nu ne mai scoate eroismul din casă nici dacă se dărâmă peste noi.

Eroismul, despre care s-a încumetat să vorbească intelectualul Ciucă, presupune mai mult decât asumarea sacrificiului în scopul protejării propriei persoane sau a bunurilor materiale. Eroismul este mai mult decât altruism, compasiune sau instinct de conservare.

În primul rând, este săvârșit în sprijinul celor care au nevoie sau în apărarea anumitor idealuri. În al doilea rând, este angajat în mod voluntar. Chiar și în contextul unui război, eroismul rămâne un act care depășește ceva ce este cerut de obligațiile militare. În al treilea rând, un act eroic este unul realizat cu asumarea posibilelor riscuri și costuri, fie ele pentru integritatea fizică sau reputația personală a individului. În sfârșit, se realizează fără câștig extern anticipat la momentul actului.

Faptele de eroism, cele care ridică o persoană deasupra colectivității, implică mai mult decât un reflex față de primejdia care amenință „ceea ce este și ceea ce are”.

Independența și unitatea sunt, dar nu există

Chiar dacă respectul nostru este egal față de toți eroii, un gând aparte se îndreaptă spre eroii români, bărbați și femei, cărora le datorăm independența, unitatea și statutul din prezent al țării noastre în lume.” Dacă tăcea, doctor rămânea.

Independența nu o datorăm doar eroilor români, dar astăzi pare mai lipsit de relevanță ca oricând. România are o istorie prea plină de eroi, din nefericire. Ciucă, în schimb, este prea plin de sine ca să o studieze. Sunt mulți cei care au murit apărând credința, națiunea și pământul. Iluștri anonimi care nu au ajuns să le fie promovate sacrificiile cu agresivitatea cu care sunt mediatizați astăzi plagiatorii inculți. Patrioți care au murit pentru ca astăzi niște farsori și impostori să întineze memoria și jertfele lor.

Ce independență mai are România?

Independența României este o noțiune abstractă și invizibilă. Una teoretică și atât. La fel ca bunăstarea și creșterea economică pe care le amintește Guvernul. Independența României nu valorează mai mult decât onoarea lui Ciucă. Fără economie solidă și o diplomație consistentă, apărate de Forțe Armate robuste, independența României este doar un slogan.

Cum unitatea României este un concept iluzoriu. Unirea românilor nu s-a limitat doar la eliminarea unor bariere teritoriale. A fost un ideal, pentru cei care împărtășeau aceleași valori. Poate că suntem o țară care se bucură de o relativă integritate teritorială, dar nu suntem o națiune unită. Nu mai avem idealuri comune, nu avem perspective sau viitor.

Președintele dezbinării noastre, neamțul Iohannis, a redus România la un teritoriu în care se încăpățânează să supraviețuiască o populație, nu un popor. Nimic mai mult. Atât de mult s-a cultivat ura și segregarea, pe criterii din cele mai aberante, încât astăzi suntem mai mult o federației de clanuri, grupuri și grupări.

Dispariția liderului regional, drama Europei

Ciucă a fost dezlănțuit de Ziua Eroilor: „Dacă avem limba noastră, casa noastră, credința noastră, dacă nu avem temeri de securitate, dacă începem să devenim lideri regionali în sectoare importante de activitate, dacă tinerii noștri pot merge la studii oriunde în lume, pe scurt, dacă avem identitate și viitor, acest lucru se datorează celor care au murit cu arma în mână, apărându-ne identitatea și viitorul.”

Limba noastră este umilită de personaje dubioase infiltrate la vârful Guvernului. La fel cum casa și credința noastră sunt terfelite de venetici. Privim detașat cum politicieni sfertodocți ne dau lecții de eroism și patriotism. NU! Despre patriotism nu vorbesc. Au superstiții! Evită cuvintele care fac trimitere către noțiuni pe care le resping.

România lider regional! Zilnic auzim prostia asta! O tâmpenie! Turcia, Polonia și, foarte curând, Ucraina sunt lideri regionali. Până și Ungaria sau Marea Neagră sunt mai „lideri” decât noi. România nu există la masa Marilor Puteri! Este doar o formă de organizare a unei populații pe care alții, din rațiuni pragmatice, o tolerează în termenii actuali. Altfel, s-ar prăbuși Europa fără România lider regional.

Liderul ar trebui să aibă autoritate asupra celorlalți. Ce impact are România? Uitați-vă la conducătorii noștri. Iohannis și copii lui de suflet (Ciolacu, Ciucă, Cîțu și Aurescu) sunt cei care scriu viitorul României. Ce lideri sunt ăștia? Ce țară din regiune le-ar accepta elucubrațiile promovate drept înțelepciune?

Eroul de la Nasiriah își apără cu disperare legenda. Ca orice șarlatan trăiește zilnic drama celui care știe că farsa nu poate dura etern. Noi privim cu nepăsare cum se zbate, precum vânatul încolțit. Inconștienți, nu realizăm că suntem sacrificați și ne îndreptăm, implacabil, către dispariție.

Eroul apără „ceea ce este și ceea ce are”. Noi, toți, nepăsători, nu mai apărăm nimic. „Las-o bă, că merge așa!”