„Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului” a hotărât președintele dezbinării noastre, groful (sau golful) de la Cotroceni. „Noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional” a continuat apoteotic Întâiul profesor al țării.
Într-o țară condusă de un profesor de fizică, fost inspector școlar, încă se mai dezbate plagiatul. E neclar. E furt sau doar admirație nefericit disimulată față de autorul original? Dacă am cumpărat lucrarea, înseamnă că suntem proprietarii ei. Ce-i atâta gălăgie dacă utilizăm ce ne aparține?
Ce naiba vă tot agitați cu plagiatul? E confuz? Acum îl explică Iohannis, Cîmpeanu și Ciucă. Îi dau formă și conținut. Umbla plagiatul buimac prin țară fără să aibă „prevederi explicite”!
De la Codul Penal până la cadrul normativ din domeniul educației, de la bunul simț la legile privind proprietatea intelectuală, peste tot există norme care definesc plagiatul. Furtul, de orice natură, este sancționat până și de Biblie, ce-i mai trebuie lui Iohannis?
Este adevărat, nicăieri nu apare excepția din care România a făcut regulă: pentru politicieni și cei care-i susțin plagiatul / furtul cunoaște valențe atât de discrete încât nu există.
Iohannis solicită toleranță zero față de plagiat. Ajunge doar atât?
Un fost profesor afirma că și-a achiziționat mai multe case cu banii încasați din meditații. Practic a făcut avere exploatând un sistem care nu sancționează astfel de afaceri veroase. De ce oferea meditații? Nu reușea să-și pregătească elevii pe timpul cursurilor? Intenționat sau nu avea capacitatea?
Standarde modificate, pas cu pas
Ca întotdeauna, când se întâmplă o ceremonie, apar și politicienii noștri. Iohannis s-a deplasat, imperial, până la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Ciucă și-a deplasat doar sinapsele, cât să producă un comunicat. Mai grav este că le are scrântite (sinapsele) de ceva timp și nu-i dă nimeni de leac.
“Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învățământ… Ceea ce ne dorim, la nivelul Guvernului, este ca standardele învățământului românesc să țină pasul cu vremurile și să vă ofere cunoașterea de care aveți nevoie” a fost mesajul premierului Ciucă. Tot un fel de toleranță zero, față de mediocritate. Excelența înainte de toate.
Pe cei mai mulți dintre noi ar trebui să ne sperie vestea că Ciucă este preocupat de „transformarea sistemului de învățământ ”. Dacă mai aflăm și că „stardardele trebuie să țină pasul cu vremurile” deja războiul pare o alternativă mai bună. Ar strica mai puțin și am avea șanse de recuperare.
Ce standarde poate să susțină Ciucă? România are la conducerea celor mai importante partide un plagiator și un impostor. Primul și-a construit cariera pe o diplomă de doctor obținută în urma unui furt. Cel de-al doilea își trece în CV o diplomă de licență grevată de serioase suspiciuni de fals.
Învățământul românesc va fi reformat pe baza unor standarde înalte: toleranță zero față de plagiat. Cum arată această „toleranță zero”? Dacă trecem în revistă situația de la vârful statului înțelegem că deviza este: „fără plagiat, nu ești promovat”.
În ce-l privește pe Ciucă, lucrarea de doctorat nu mai este suspectă, acolo e clar plagiatul. Suspiciuni serioase ridică lucrarea de masterat din Statele Unite. Unii coboară, nu întâmplător, nivelul exigențelor. Exploatează compromisul, ulterior.
Cel mai iubit dintre rectori
”Ne delimităm categoric de orice formă de verdict de încălcare a eticii dat de oricine altcineva decât de forurile academice și într-un cadru instituțional adecvat și ne delimităm categoric de orice analiză efectuată fără respectarea unor principii fundamentale” este un fragment din comunicatul transmis de Consiliul Național al Rectorilor/ CNR (detalii aici) doar câtorva publicații, în ziua demisiei lui Sorin Cîmpeanu. Te umpli de lacrimi aflând cum suferă rectorii de „etică academică”.
Proaspătul demisionar este președinte al forului menționat anterior. S-a suspendat de la conducerea CNR cât a fost ministru, dar revine acolo unde l-au ales, cu o majoritatea confortabilă, rectorii României.
Toleranță zero, în România, se referă mai mult la modul în care democrația a fost redusă la voința unei minorități agresive. Toate alegerile din România se desfășoară în sistem „bullying”. De la președintele unei asociații de locatari până la primarul unei comune sau președintele unui partid, toate alegerile sunt simple formalități în care se mimează democrația.
Parlamentul României este antiteza democrației, este esență de antidemocrație. Nimic din ce se întâmplă acolo nu are nicio legătură cu principiile unei democrații. Este expresia turmei de oi care își urmează docilă măgarul din frunte.
În ce privește CNR, și acolo rectorii au votat la fel ca în Parlament. Este singura explicație pentru faptul că Sorin Cîmpeanu a fost ales de trei ori președinte. Cum să-l votezi de trei ori pe un individ a cărui lucrare de doctorat este ascunsă, fiind suspectă de plagiat? Un personaj care este dovedit că a plagiat până și niște banale note de curs! Un îngâmfat, arogant până la obrăznicie, este cel pe care rectorii din România l-au ales președinte. Bravo!
Un ministru acuzat de plagiat și-a dat demisia. Se întoarce la catedră. Să predea etica și deontologia universitară. S-a sătura de politică. Decât mocirla politică mai bine cea academică.
Fostul repetent, eminent în Parlament
Standardele învățământului românesc se limitează la complicitatea deplină a majorității corpului academic. Fără rectorii, profesorii universitari și academicienii care tac și nu au poziții ferme, Ciucă nu și-ar permite să vorbească la deschiderea anului școlar sau a celui universitar. Mai mult, a avut chiar tupeul să se adreseze unor studenți cu dezinvoltura celui care se consideră un exemplu demn de urmat. El, un om fără onoare!
Indivizii ăștia, Iohannism, Ciucă și Cîmpeanu vor reclama de la istorie circumstanțele celui lipsit de discernământ. Este evident că nu au proprietatea dezastrului pe care îl comit. Așa arată „normalul” lor. Pentru orice găsesc o scuză sau un argument. După care ne vorbesc plini de emfază și importanță de la înălțimea aristocrației în care au transformat demnitățile publice.
Toleranță zero față de plagiat presupune să umilești instituții fundamentale ale statului doar ca să-ți ascunzi furtul din teza de doctorat. Toleranță zero în România presupune să susții permanent cooperativa, clanul, gruparea care te-a promovat și te păstrează în funcție. Stadardul de performanță sancționează drastic orice abatere, derapaj sau deviere
”Doamna profesoară, am revăzut catalogul, astăzi, după 20 de ani. Chiar atât de prost eram? Nici măcar la sport nu aveam note peste 6.” „Ei! Încercam doar să vă motivăm. Apoi, notele sunt ca vârsta, doar niște cifre. Altfel erați un elev cu potențial imens, domnule ministru.” Asta e România noastră!