Armata se topește de grija schimbărilor climatice

Anunțuri publicitare

Poate că nu suntem capabili să ne apărăm țara, dar MApN se află „într-o fază avansată de elaborare a unei Strategii naționale privind abordarea schimbărilor climatice în domeniul apărării”. Anunțul îi aparține angelicului ministru din fruntea Apărării. Altfel dormim când știm că suntem apărați împotriva invaziei schimbărilor climatice.

Salut inițiativa Canadei de a găzdui Centrul de Excelență în domeniul schimbărilor climatice și securității și aportul valoros adus pe acest palier. România a sprijinit aceste inițiative la nivel aliat, iar interesul acordat acestui domeniu este reflectat inclusiv în documentele programatice naționale.”

Armata caută recruți…

Nu avem o strategie coerentă privind înzestrarea și echiparea Armatei. Cât despre o strategie privind recrutarea sau evoluția în carieră … e suficient să spunem că s-au eliminat concursurile în speranța că măcar câteva locuri se vor ocupa. Sau că personal și tehnică aparținând MApN au participat la Neversea într-o acțiune disperată de promovare a carierei militare.

Nu există nicio strategie privind angajarea rezervei în situații de criză sau război. De altfel, nu există niciun fel de preocupări privind rezerva Armatei deși numeric este superioară personalului activ.

În timp ce Iohannis și premierii Lolek și Bolek imploră Marile Puteri (SUA, Franța sau Germania) să ocupe militar România, Armata Țării este umilită și ostracizată permanent. Ciolacu și Ciucă vor să ne apere de ruși cu soldați nemți și francezi. Soldatul român îi indispune și le provoacă greață.

La câteva sute de kilometri de granița noastră se află în desfășurare un război care a subordonat întreaga activitatea a NATO și UE. Reacția conducerii României? În locul unor măsuri care să facă atractivă cariera militară, liderii noștri propun transformarea României în spațiu de campare pentru armatele străine.

Angajamentele și inițiativele privind stabilitatea cadrului legislativ și a confortului material asigurate militarilor lipsesc cu desăvârșire. Politicienii lasă Armată să fie devorată de hienele care sfâșie România.

Dragostea politicienilor români pentru militarii… străini

Cei care cer imperativ dezvoltarea unor capabilități de apărare, naționale și robuste, sunt considerați rusofili. Dacă cineva are curajul să întrebe unde sunt echipamentele pentru care România a plătit zeci de miliarde este imediat acuzat de putinism.

În schimb, politicienii care amenință militarii cu diminuarea drepturilor legitime speră să obțină astfel capital electoral. Sunt drepturi obținute în urma unor cariere de zeci de ani și a unui contract cu Țara.

Mass media și clasa politică apără România când susțin inițiative care irită adversarul istoric? Tuturor le este mai ușor să plătească sume exorbitante unor puteri străine decât să-și respecte promisiunile făcute militarilor.

Astăzi militarii în rezervă trăiesc iluzia câștigării unor drepturi… pe care nu le-au pierdut. Au fost abandonate toate solicitările anterioare, indiferent cât de corecte erau. Victoria este prezentată sub forma conservării nedreptăților și inechităților. Puțini realizează mărul otrăvit din compromisurile pe care le acceptă atât de ușor.

Mai contează rezerva, militarii activi sau situația acestora? Mai contează apărarea României?

Nu avem încadrare, echipamente sau salarizare, dar MApN are pregătită pentru aprobare o Strategie privind schimbările climatice. Tîlvăr ne spune că va fi una „națională”. Măcar nu avem strategii regionale privind „abordarea schimbărilor climatice” .

În perioada în care Ministerul Mediului lansa în consultare publică Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice specialiștii militari nu au avut observații sau comentarii. Era și culmea să aibă. NU există referiri sau trimiteri în document la Armată sau operații militare.

Altfel, admirația lui Angelică față de „inițiativa Canadei” este un colaj de stupiditate și indolență. Atât s-a putut!

În absența trădării, lăsăm loc slugărniciei

Ministrul Tîlvăr putea spune cum a ratat România șansa să devină lider NATO pentru protecția mediului. Să explice cum a fost sabotată o inițiativă invidiată până și de canadieni. Trădare sau prostie! Când verifică Tîlvăr ce s-a întâmplat?

În iulie 2018, miniștrii apărării și mediului anunțau înființarea Centrului de Excelență NATO pentru protecția mediului la București. În decembrie 2018, în prezența comisarului european pentru mediu a fost reiterat angajamentul și a fost prezentată macheta Centrului. Proiectul avea inclusiv finanțare, peste 1,5 milioane euro.

A avut vreun interes personal, conducerea Corpului de control al MApN, să desființeze Centrul de excelență și să ne subordoneze intereselor Canadei? Este mai tentantă o funcție de execuție în Canada decât România lider de domeniu?

Știe Tîlvăr că Strategia pe care o propune Corpul de control al MApN este dovada pasiunii pentru plagiat a doctorilor noștri? Documentul similar al Agenției Europene pentru Apărare a primit o traducere aproximativă și a fost ridicat la nivelul unei strategii naționale! Până și pe astea le copiem de la alții!

Cum poți să fii original dacă nu ești specialist? Apoi, de ce să nu perseverezi în furtul intelectual dacă încercările anterioare au fost un succes?! Iar aici nu aducem în discuție (doar) tezele de doctorat ale conducerii Corpului de control.

În urmă cu câteva luni șeful Corpului de control a emis o dispoziție privind protecția mediului în MApN. După cum constatăm preocupările principalei structuri de control din MApN sunt mai mult ecologiste decât militare.

Colectivul de elaborare a Dispoziției a fost format covârșitor din persoane fără absolut niciun fel de expertiză în domeniu. Nici nu aveau nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a copia un ordin al ministrului apărării. I-au schimbat coperta, au șters numele specialiștilor și și-au însușit cu nerușinare munca acestora.

Ciucă al nostru, un monument de cinste și onoare

Ciolacu se arată oripilat de situația din centrele de îngrijire pentru bătrâni. Este corect să fie așa. Toți ar trebui să fim revoltați și consternați de ororile aduse în atenția publicului. Să nu neglijăm, însă, că dottore Ciucă, când era prim-ministru, a fost sesizat de 3 ori de Centrul de Resurse Juridice privind ororile de la azilele de bătrâni.

Corpul de control al premierului Ciucă a fost sesizat pe 27 februarie 2023 cu privire la neregulile grave descoperite la căminele „Casa Cora”, din Voluntari, și „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Pipera. Documentul trimis pe 8 martie 2023 de șeful Corpului de control către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea confirmă informațiile. S-au spălat pe mâini!

Întrebat dacă a primit vreo informație despre situația din centrele de îngrijire a bătrânilor în perioada în care era premier, Ciucă a răspuns: „Știți foarte bine activitatea mea. De fiecare dată când am avut astfel de informări sau sesizări am luat măsuri în consecință. Ca atare, nu am avut astfel de informări și sunt convins că indiferent de ce instituție a fost vorba, indiferent de ce nivel de conducere ar fi fost vorba, și atunci și acum, măsurile trebuie să fie aceleași”. Serios?

A fost informat dottore, de către Corpul de control, despre neregulile și corupția care au blocat amenajarea infrastructurii pentru instalarea simulatorului de zbor, atât de util piloților de pe aeronavele F16? Reacția fostului ministru al apărării? A ignorat informările și a contribuit la îngroparea a încă 100 milioane de euro.

Despre corupția și fraudele care afectează credibilitatea Corpului de control al MApN a fost informat Ciucă? Comisiile parlamentare au primit astfel de sesizări?

Pentru că România tocmai și-a exprimat interesul să achiziționeze un simulator de zbor, vom reveni cu povestea celui îngropat de generalii Ciucă și Pană.

Doamne, mare ţi-e grădina!

Între timp Corpul de control al MApN a ajuns în situația transsexualului ales Miss Olanda 2023. Deși bărbat la origine, Rikkie Valerie Kollé este astăzi cea mai frumoasă femeie (sic!) din Țările de Jos. În locul unui militar impunător Corpul de control este astăzi o cocotă cu aere de matroană afectată (detalii aici și aici).

Corpul de control al MApN ar trebui să fie o structură dominată de integritate, moralitate și profesionalism. Ceea ce se întâmplă astăzi în fostul Inspectorat General al Armatei nu are nicio legătură cu moralitatea. Am adus în atenție transferurile unor doamne care… au trezit interesul conducerii. Funcții înființate cu dedicație sau numiri fără concurs.

Câtă integritate are o structură în care controalele și inspecțiile au cel mult efect paliativ? Niciuna din disfuncțiile majore ale Armatei nu a fost sesizată de Corpul de control al MApN. Un exemplu elocvent: cum ar putea să sesizeze neregulile și abuzurile de la CSA Steaua când comandantul acestuia este angajat al Corpului de control. Nu este asta definiția lupului paznic la stână?

În ce privește profesionalismul… am mai scris. Vom avea o „strategie națională dedicată schimbărilor climatice în domeniul apărării” fără să avem niciun specialist militar în domeniu.

Comandantul de pluton va fi obligat să calculeze amprenta de carbon pe timpul tragerilor cu muniție reală, iar cel de companie efectul muniției de manevră asupra stratului de ozon. Nivelul următor va fi o strategie energetică. Ce naiba, Armata se pricepe la toate!

Într-o Armată în care Corpul de control studiază efectul schimbărilor climatice pe timpul operațiilor militare, cum să ne mire umilirea militarului român?

MApN nu are specialiști în domenii vitale. Mai mult, pierde zilnic zeci de militari cu experiență. Motivele sunt evidente și inutil de explicat celor care doresc să avem o Armată în genunchi. La ce ne trebuie Armată? Ne apără NATO de agresori. Noi rămâne să ne opunem schimbărilor climatice. Le dovedim noi și pe astea, doar n-or fi ruși!

https://www.facebook.com/politicaapocalipsei

1 comentariu

Comentariile nu închise.