„Ce n-au înțeles strategii noștri din războaiele secolului XXI” este una din cele mai pertinente analize apărută în mass media românească în ultimii ani. O radiografie a Armatei din perspectiva celui care nu este obligat să sărute condurii imperiali pentru a-și primi tainul.
În cartea sa, apărută în anul 2013, „Strategia: O istorie”, Sir Lawrence Freedman, o autoritate globală în materie de război și politică internațională, surprinde istoria vastă a gândirii strategice. O relatare captivantă a modului în care strategia a ajuns să pătrundă în fiecare aspect al vieții noastre.
„Toată lumea are nevoie de o strategie. Liderii armatelor, marilor corporații și partidelor politice se presupune de foarte multă vreme că au strategii, dar în prezent nicio organizație serioasă nu poate fi imaginată fără strategie… Cu siguranță nicio campanie militară, investiție corporatistă sau inițiativă guvernamentală nu va primi sprijin în lipsa unei strategii.”
Freedman nu a luat în calcul România. Guvernul nostru nu a fost în stare să elaboreze un Plan (Național de Redresare și Reziliență) cum să aibă strategii? Partidele noastre nu au nicio strategie. Singurul lor obiectiv este să ajungă la putere și să se conecteze la conductele cu bani publici.
Când a lăsat o instituție publică din România senzația că ar avea vreo strategie? La nivel guvernamental strategii noștri au în vedere doar colectarea unor sume cât mai mari de la cetățeni, pe care ulterior să le împartă gașca de la partid.
Un general pentru liniștea României
Cât despre Armată… Generalii din fruntea Armatei nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în jurul nostru. Au fost aleși ( nu putem vorbi de promovare) exclusiv pe baza gradului de obediență și slugărnicie manifestat față de cei care le-au așezat stelele pe umăr sau i-au instalat în funcții cu valoare de sinecuri militare.
Singura noastră strategie de securitate este NATO. Toți „gânditorii” pretențios prezentați ca „analiști militari” invocă garanțiile de securitate pe care le avem ca membri ai Alianței Nord-Atlantice. Armata noastră nu oferă decât garanția analizării unor jocuri video.
Să vorbești despre strategie și strategi în România este indecent, dacă nu insultător.
Războiul din Ucraina a fost unul din argumentele pe care le-am primit la instalarea ca premier a generalului Ciucă. De fapt a fost singurul. Aveam nevoie de un militar în fruntea Guvernului pentru că Rusia se războia, fratricid, cu Ucraina.
Recentele atacuri teroriste din Israel și conflictul care ia amploare în zonă îl recomandă pe Ciucă pentru fotoliul de la Cotroceni. Încă un război și Ciucă va fi instalat în locul Patriarhului Daniel. Oricum Nicușor este un admirator declarat al Sfintei Împărtășanii. Deși gurile rele spun că se împărtășește des pentru că nu ajunge niciodată să se sature. Un pofticios.
Strategii militari actuali sunt discipolii lui Ciucă. Starea Armatei este rezultatul gândirii strategice a generalului Ciucă. La fel cum situația economică este consecința strategiilor sale economice, iar anonimatul în care cade PNL efectul strategiei politice a senatorului Ciucă.
Mai există onoare și onestitate printre generalii activi?
Ucraina și Israel sunt argumente suplimentare pentru capabilități militare care să ne asigure securitatea granițelor. Oricum aveam Rusia în proximitate, un argument care ar fi trebuit să fie suficient.
Strategii noștri, militari sau politici, demonstrează că sunt incapabili să se ridice dincolo de măruntele dispute domestice. Genul de lupte interne și interese meschine care au deturnat și în Israel atenția de la adevăratele amenințări.
Strategii noștri, militari sau politici, nu reușesc să vadă cât de aproape suntem de Ucraina anului 2014. Corupția și abuzurile care paralizează Armata fac imposibilă operaționalizarea unor forțe robuste, capabile să răspundă provocărilor actuale.
Strategii noștri, militari și politici, nu sunt în stare să înțeleagă nimic din drama Israelului. Deși există similitudini evidente cu România. De la disputele politice până la grija față de înarmarea altora.
Generalii noștri nu sunt capabili (sau nu vor) să le explice politicienilor că nu avem nicio strategie privind înzestrarea și modernizarea Armatei. Care general al Armatei are suficientă onoare și onestitate să recunoască public demența și iresponsabilitatea cu care s-au cheltuit miliardele alocate Apărării?
Am tăiat din Bugetul pentru Educație și Sănătate pentru a netezi cariera politică a unui impostor. Am distrus rezerva Armatei și capacitatea de apărare a României pentru a asigura tehnică și armament unei alte națiuni. (Dar despre asta într-un alt material.)
Avem ce n-avem nevoie și invers
Ce nu înțeleg strategii noștri?
România are nevoie de apărare aeriană multi-nivel. Capabilități, nu facturi sau plăți în avans. Avem nevoie de rachete mai mult decât de avioane. Rachetele doboară avioane, avioanele nu doboară rachete.
Avem nevoie de elicoptere de atac. Au mobilitate și putere de foc pentru care sunt deosebit de eficiente în lupta antitanc și anti blindate. Cele de transport sunt utile pentru manevre rapide de forțe și mijloace. Nu avem nevoie de avioane F-35. Decât dacă nivelul de ambiție este angajarea unor ținte aflate la mii de km distanță.
Avem nevoie de sisteme portabile de arme antitanc și antiaeriene. Nu avem nevoie de tancuri. Sunt extrem de vulnerabile la atacurile cu drone ieftine sau sisteme antitanc moderne. Avem nevoie de artilerie autopropulsată, capabilă să tragă cu muniție inteligentă. Avem nevoie de baterii de coastă mobile, care să lanseze, după care să-și modifice rapid poziția.
Avem nevoie de nave rapide, de vedete. Nu avem nevoie de distrugătoare, fregate, corvete sau monitoarele de pe Dunăre. Am avea nevoie de submarine. Ar fi extraordinar dacă am avea 3 de clasa mică.
Avem nevoie de un sistem de comunicații robust, care să poată asigura comandă și controlul forțelor în orice moment. Militari pregătiți să piloteze drone, de recunoaștere sau de atac, protejate împotriva bruiajului adversarului. Capabilitățile moderne de război electronic și-au dovedit din plin eficiența în Ucraina.
Pe lângă toate acestea, avem nevoie de forțe speciale agile, extrem de bine pregătite și bine înzestrate. Forțe capabile să acționeze rapid și eficient atât pe mare, în Deltă, în munți sau în spatele adversarului. Nu avem nevoie, însă, de transportoare neflotabile într-o țară traversată de râuri și Dunăre.
Paradoxal avem nevoie de generali. Dar de unii care să nu fie încremeniți în proiect. Oameni de onoare, profesioniști capabili să răspundă provocărilor spațiului de luptă actual.
Generalul român „senior mentor” pentru strategii NATO
În urmă cu câteva luni aminteam, în articolul „Armata în zodia achizițiilor trasnite” vizita gl.lt. Iulian Berdilă în SUA și înlocuirea acestuia de la conducerea Forțelor Terestre. Schimbarea din funcție, în absență, este mai mult decât o sancțiune. Este dovada căderii în dizgrație, un vot de blam.
Ne întrebam dacă nu cumva „partenerul strategic răsplătește loialitatea și l-a propus pentru o funcție mai înaltă? Pardon, impus! Sau l-a supărat rău pe Ciucă?” Răspunsul era „Da”. La ambele întrebări.
De la conducerea Forțelor Terestre Berdilă a fost „promovat” locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Apărării, gl. Petrescu. Funcție pe care o blochează de peste trei luni. Între timp a fost „transferat” la Cartierul General al Comandamentului Aliat pentru Operații (ACO) în Belgia, unde încasează lunar 8000 de euro.
Gl.lt. Berdilă este „senior mentor” în proximitatea generalului american Christopher G. Cavoli, comandant al Comandamentului European al SUA și ACO. Cavoli are patru stele și locțiitor un general britanic cu patru stele. În ierarhia ACO urmează doi generali cu trei stele, francez și neamț.
Nimeni nu a aflat încă ce presupune funcția de „senior mentor”. Nimeni nu este foarte lămurit care îi sunt atribuțiile sau motivul pentru care Berdilă ocupă o funcție, generos remunerată, creată doar pentru el.
Noi am aflat, însă, motivul pentru care Armata noastră pare pierdută într-o interminabilă tranziție și restructurare: altruismul generalilor noștri. Strategii noștri sunt mentori pentru generalii celor mai importante armate din NATO, când să mai aibă timp pentru România? (La Berdilă vom reveni).
Sigur suntem copleșiți de admirație aflând că unul „de-ai noștri” consiliază generali occidentali cu o experiență și expertiză greu de ignorat. Iar când asta se întâmplă cu un general mediocru, arogant și îngâmfat suntem încă și mai mândri.
Cine știe? Poate că strategii noștri militari sunt ca lucrătorii din construcții, își descoperă vocația doar printre străini.